duminică, 13 octombrie 2013

Salvăm Roşia Montană !!!
Traseul marşului de protest Roşia Montană, 13 octombrie, ora 16:00
https://mail.google.com/mail/u/0/?shva=1#inbox/141a6bc39ec9a537

Citiţi un protest către CNA, semnat Eugenia Vodă:
http://www.napocanews.ro/2013/10/eugenia-voda-face-plangere-deschisa-la-cna-impotriva-rmgc.html

Scriitorul zilei: Vasile Voiculescu http://ilazu.blogspot.ro/2012/10/scriitorul-zilei-vasile-voiculescu.html
Alţi scriitori din Calendar:
G.M. Zamfirescu, n. 1898 http://ilazu.blogspot.ro/2012/10/scriitorul-zilei-george-mihail.html

Alți scriitori: Vasile Petre Fati, n. 1944
Gellu Dorian, n. 1953

Poezia zilei: Gellu Dorian

Frumuseţea

Sta desfacută la nasturi si buricele degetelor îi ating sfârcurile,
stie ea de ce acolo caută degetele cuiburi de îngeri,
stie ea că nici acolo
nici în altă parte nu sunt îngeri
ci doi drăcusori care se zbenguie ca luminitele în oglindă
când ea se prăvale si nimeni nu o mai poate prinde,
stie ea cât de fragile sunt bratele care se arcuiesc pe sub ea,
cât de jucăus devine trupul când cade în gol,
si acolo totul se pierde cu bună inconstienţă,

sta, nu s-ar zice, nepasatoare, chiar daca nu se afla acolo,
pe o margine de pat,
stie ea cât de dulci îi sunt buzele,
stie ea cât de adânci îi sunt picioarele,
cât de fierbinte îi este mijlocul,
cât de dulce,
si nimic din ce face nu lasa a se întelege ca ea stie,
ca mai curând asa este firesc,
sa fie pentru fiecare cât secunda prin care trece
sa ramâna o vesnicie,

despuiata si libera ca o puscarie în care toti ar intra
sa stea dupa gratii,
stie ea ca nu peste multa vreme o sa i se duca pielea la împaiat,
si asta o stie,
dar nici o vorba sângerie nu o poate deranja
când pe buzele ei se odihnesc stoluri de ochi
pe care îi mesteca si-i asaza pe solduri,
musuroi de furnici alungate de betisoare de ceara
pe care le topeste pe loc,

stie ea ca nu este biserica în care sa nu se adune
mii si mii de pacate pe zi

(preluare de pe Google)

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994

(continuare) Azi S. îmi face iar una dintre nesuferitele lui scene de orgoliu: că derocările mele nu sunt bine desenate; Gică îi arată desenele lui, apoi Angela spune că aşa se fac. Rămas cu Gică, acesta exclamă: Dar e f.f.f. încăpăţînat S. ăsta! De ce oare? Îi explic: o criză de orgoliu, în primele două luni a lucrat singur la Avrig şi nu a găsit nici fir de bentonită, concluzia fiind că aforimentele despre care scriau antecercetătorii nu se regăsesc pe teren. Or, în luna asta, de când m-am dus eu la Avrig lucrurile s-au schimbat radical: eu am găsit zăcământul! Cînd revina colega, o întreb: Ce are S. de se poartă aşa? Tîmpeniile lui!, zice, cu obi;nuita/i promptitudine ]n a se plasa convenabil. Eu iau de la el numai ce e bun iar pe astelalte, spre norocul lui, nici nu le aud... Ne întoarcem de la recepţie şi îl aud pe coleg strigînd faţă de ceilalţi din birou: Felicitări! Şi îmi strînge mîna. În felul ăsta a înţeles să-şi ceară scuze în faţa plutonului.

P.S. Mă întreb dacă formularea ”criză de orgoliu” are aici un înţeles destul de clar şi precis. Ar fi mai bine să spun că acest amic pare stresat de faptul că eu i-o iau mereu înainte, în modul cel mai firesc, fără un efort special întru aceasta; că sunt echilibrat, egal cu mine însumi; că găsesc în mine resurse de a persevera acolo unde el zice: azi nu am de gînd să sap sau: nu are rost să insistăm, nu găsim nimic pe valea asta! Or, eu merg mai departe pe acel ogaş ce nu ne dădea nici o şansă –şi se dovedeşte că apar aflorimente noi, apare bentonita ca atare. Am fost plătit pentru a merge până la capăt, nu pentru a mă întoarce din drum...

Ar fi deci vorba, în cazul lui şi nu numai în problema bentonitelor, pe care practic am relansat-o prin venirea mea la Avrig – e vorba deci de răbufnirile omului fără calităţi, chiar fără rezistenţă fizică, prin comparaţie cu mine, care am dovedit că ţin la tăvăleală. Tot de aici pornirile sale paternalist-protectoare faţă de persoana mea – care şi ele încearcă-vizează, în ascuns însă, tot o răsturnare a ierarhiei: el ar fi partenerul de echipă mai puternic, mai înţelept, de aceea şi-a luat sarcina să mă ferească de excese, să mă apere de frecuşurile vieţii, pentru că aş fi mai fragil, mai naiv, mai aerian…Poet, deh!

Ieri colega explica foarte nostim cum răţoiul gazdelor de la Eşelniţa, de dimineaţă, o ştergea pe poartă şi hoţeşte călca o raţă, nu mai mult!, din cîrdul vecinilor, după care iute se întorcea acasă, dînd din codiţă, bucuros nevoie mare, în ciuda răţoiului titular.

Louis de Broglie: “Cum se face că frumuseţea şi eleganţa unei teorii este adesea semnul valorii şi exactităţii ei?” L-aş întreba: Dar cum se face că o capodoperă se remarcă tocmai prin simplitatea construcţiei, prin eficienţa stilului?

Va urma

Cărţile din bibliotecă : Geo Vasile, Gh. Stroe, Remus Valeriu Giorgioni, Mihai Gramatopol.