consemnări, poezii, eseuri

marți, 8 octombrie 2013

Roşia Montană forever!
6 octombrie 2013-PROTEST ROŞIA MONTANĂ în Bucureşti
http://www.youtube.com/watch?v=D6GnnEWCPFs

Poezia zilei
(refrene din popor)

DRAG NE-A fost când v-am urmat,
Rău a fost că v-am votat!
Azi ne latră la Antene
Gaşca voastră de hiene.
Numai jaf în ţara toată...
E prea groasă, e prea lată...
-A sosit nota de plată!!!

Scriitorul zilei: George Mihail Zamfirescu http://ilazu.blogspot.ro/2012/10/scriitorul-zilei-george-mihail.html
Alţi scriitori din Calendar: Constantin Abăluţă, n. 1938

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994

(12 august 1994, continuare) Lidia, către Jugăreni: Cînd era mică, alor ei le mergea foarte bine, nu le lipsea nimic, ea singură din sat avea păpuşă de la magazin şi i se făceau rochiţe de mătase; pentru cîrpele frumoase rămase de la croitoreasă fetele mai mari o luau la joacă, apoi o puneau pe fugă. Dar după asta a venit o perioadă foarte grea, ea nu le cerea nimic părinţilor, cînd era vorba să-i cumpere pantofi ea spunea că sunt buni cei pe care îi are. Cînd Dan îi dădea vreun leu pentru dulciuri, îl punea deoparte şi îşi cumpăra cărţi. La balul de sfîrşit al liceului nu s-a putut duce, pentru că nu avea decît rochiţa de uniformă. Şi cît de mult ar fi vrut să danseze! La nunta Săndicăi, în 76, a dat 1000 lei, aproape tot salariul ei.

Expresie la Onu: Plîngea de i se înnodau lacrimile sub bărbie..

Foştii deţinuţi politici ai epocii bolşevice nici măcar n-au putut spune celor din familie prin ce-au trecut, sub ameninţarea unor noi pedepse. Cazul fratelui Gheorghe al lui Ilie Soldat, flăcăul ăsta a făcut o boacănă şi a stat şase ani în detenţie la Valea Nistrului, la Aiud şi Jilava.

După amiază la Mărie, sora cea mai mare dintre cei 10 fraţi Jugăreni. Ne spune cum ea şi Ana erau deja măritate cînd s-a născut Onu. Muma avea 42 de ani. Ilie îi spunea Mariei: Ce vă mai frămîntaţi, cînd l-o naşte du-te şi adu-l cu poala. Muma făcuse cîte toate ca să scape de sarcină, Măria îi cumpărase chinină. Pe biata femeia o luaseră durerile de cap şi M. a leşinat de spaimă: Ce mi-a venit să-i dau pilule mumei, să moară şi să rămăn eu cu atîţia copii după ea, se zbuciuma sora cea mai mare. Ilie o aştepta şi ea nu mai venea pentru că leşinase. Peste cîteva zile, de Rusalii, deja mumei îi trecuseră durerile de cap. Onu zice: Uite, e prima dată cînd aud cum a fost cu naşterea mea…(În gândul meu: sunt buni la ceva şi străinii de familie, lor li se spun lucruri trecute cu vederea, între fraţi, în ideea că sunt prea cunoscute. Cam în felul cum eu însumi, aud de la Lidia, de faţă cu alţii, lucruri pe care nu le ştiusem...)

Fapt este că pînă de curînd femeile erau terorozate de faptul că ar putea rămîne gravide după 40 de ani; regimul nu-ţi permitea să faci avort. Acum altă mirare: cum a fost posibil ca pînă de curînd să nu se fi făcut nici o corelaţie între ovulaţia femeii şi fertilitate, în aşa fel că nimeni nu putea controla momentul cînd o femeie rămîne gravidă. O omenire întreagă şi nimeni care să generalizeze nişte observaţii… E foarte de mirare. Şi cîte tragedii, cîte morţi din această cauză, chiar la casele regale, cu cei mai buni medici... Cîtă înapoiere! Cu ce se ocupau medicii? Pentru că aici nu despre discreţie este vorba.

Cu timpul, cu vîrsta mai exact spus, pînă şi visele se prostesc, nu mai sunt sagace, subtile, ci leneşe, lălîi, comune; imită viaţa de ieri, gîndurile de peste zi, convorbirile recente… Nu mai sunt inventive, creative, sugestive, intuitive. Or, dacă aşa devin cu vîrsta visele, tot astfel devine cu timpul şi scriitorul: nu mai născoceşte şi nu mai deduce, ci se rezumă să copieze după natură...

De vreo săptămînă citesc Fiziologia Poeziei de N. Stănescu şi găsesc lucruri demne de interes şi de respect – pentru poet şi pentru gînditor, dar poate încă mai mult pentru vraciul cuvintelor. Păcat că nu mai trăieşte, să mi-l închipui stînd la televizor, fascinat de imaginile Telecinematecii, ale altor reportaje şi documentare de prin toate colţurile lumii. Avea o curiozitate insaţiabilă, voia să ştie, dar nu la modul anecdotic, ci pentru a prinde tainele vieţii. Nichita chiar că ar fi meritat acest hatîr al soartei, să trăiască matusalemic, fiind unul dintre marii delicaţi ai limbii române.

Îmi spun: trebuie, dimpotrivă să fii totdeauna cu simţurile treze (acasă, în momentele cele mai cenuşii etc.) de parcă te-ai afla în munţi şi nu vrei să pierzi o clipă, o privelişte, o senzaţie irepetabilă, unică. Totdeauna treaz, sagace, cu simţurile agere.

Va urma

Lidia, al doilea cântec în aer liber...

http://youtu.be/2lvOq6KE0DA

Cărţile din bibliotecă