http://ilazu.blogspot.ro/2011/12/scriitorul-zilei-tudor-vianu-poezii.html
Concert Garbis Dedeian, Gabriel Dedeian
Aseară, începând cu ora 19:00 (dar desfăşurându-se pe mai mult de două ore - muzuică bună pe săturate!), la sala Alfred Alexandrescu a Radiodifuziunii Române, în cadrul serialului Jazz pe româneşte, a avut loc recitalul fraţilor Garbis şi Gabriel Dedeian, primul devenit faimos la saxofon tenor, celălalt la chitară electrică; acompaniaţi la pian de George Natsis, la bas la Cătălin Răzvan şi la baterie de explozivul percuţionist Adrian... ( nu i-am notat numele, cer scuze...), în ambianţa de autentică muzică jazzistă asigurată de formaţia Big Band-ul Radio, dirijată de Ionel Tudor, în prezentarea exhaustivă a inepuizabilului Florian Lungu (Moşu), neegalatul comentator de muzică de estradă.
Compoziţii de Garbis Dedeian, de Gabriel Dedeian, de alţi compozitori români, dar mai ales din repertoriul de aur al jazz-ului universal, de la Duke Elkongton încoace. Un public de fideli ai muzicii şi ai interpreţilor ce s-au produs în recitalul transmis în direct de Radio, a vibrat simpatetic la prestaţia virtuozilor jazzului românesc, reeditând emoţiile vii ale anilor 70 din trecutul veac. Nostalgie cât cuprinde...
ion lazu, Pagini de jurnal 1992
Schiţă. În staţia metrou Univerităţii,
la 7:20 seara deja pustiu, jilav, hîrtii, băltoace, scări dărîmate, cineva
aşteptînd, suspect, în obscuritate. La coborîre, cumpăr Vise de iarnă şi alte
povestiri de Fr. Scott Fitzgerald, 150 lei, iau metroul. Tunelul întunecos,
care ne absoarbe... mă închipui ajungînd dincolo: bătrîn, sărac, încercînd să
vînd cartea, cu însemnările de lectură şi iscălitura. Tînărul cumpărător
prezumptiv are obiecţii. Încerc să-i strecor că e o favoare să ia o carte care
a aparţinut unui scriitor. Ton fals, stridant şi tînărul se simte penibil,
pleacă. Să-l rog să se întoarcă? Dar asta n-am voit să fac toată viaţa: să mă umilesc.
Mai bine să fie vorba despre Tonio Kroger
şi să dau cîteva sublinieri de acolo, chiar despre antinomiile viaţă-artă, om
obişnuit-artist.
Veneticii: Una dintre ibovnicele tatei,
dna Lizi Vicol, nemţoaică, avea o fată de 13 ani pe care o ţinea la maică-sa,
la Cernăuţi. Fusese căsătorită cu un plutonier, dar acela murise cu mulţi ani
în urmă. Era guvernantă la inginerul şef al fabricii, locuia la ei; cînd se
ducea tata, mesele erau încărcate de mîncăruri şi băuturi. Femeie foarte
cumsecade, frumoasă, bine făcută. Tata are o poză. Va fi murit de mult, biata
de ea! zice. Altă iubită, dna Socolov, o croitoreasă, fusese nevastă de
inginer, acela a lăsat-o pentru o ingineră, cu un fiu Tolea. Pe care tata l-a
revăzut la Sibiu. Iar altădată vede pe stradă un om ce semăna dnei Socolov, îl
abordează şi acela recunoaşte: da, sunt fratele ei, a murit de tînără, la 50 de
ani…
Vanea Moiseev,
ceva unchi dinspre tata, după 3 ani rămîne văduv cu doi copii, s-a recăsătorit
cu o zdrahoancă cu 2 copii, prăvăliaşă şi ea, voia să-i dea de nevastă pe-o
nepoată, Nastia.
La regimentul
din Bolgrad, Valerian Ivanov, bulgar, fost colonel în armata rusă, rămas sublocotenent
în armata noastră, f. deştept, rău, teroriza soldaţii.
Gruber, morar
neamţ din Cobîlca, îl ia pe Vania Lazu ucenic, în 3 ani îl scoate mecanic;
soţie tînără, cei doi fac un copil, Gruber îl declară la primărie pe numele
Lazu Ionel. Apoi Gruber înebuneşte, cei doi îl internează la Costiugeni, îi
duceau în orice duminecă de-ale gurii.
Circul rusesc
Kluţki, celebru în toată Europa; uriaşul Zaikin, cu pieptul plin de decoraţii,
rupea lanţuri, îndoia şina de cale ferată. Feodor Şaliapin. Vertinski, alt
celebru cîntăreţ rus. Se produceau în cadrul spectacolelor de circ, străbăteau
astfel toată imensa Rusie, erau cunoscuţi de marele public, veneraţi. Grişa Lazu îi văzuse în spectacole la circul din Kişinău, înainte de Război sau i se povestise, dar acele impresii de adolescent erau cu deosebire pregnante...
Stai aşa, că mă
supăr rău pe lingviştii noştri, care caută explicaţia Valahiei în vîlci, lupii
de pe steagurile dacilor etc. Cînd pe o hartă geologică Sîrbească de pe perete,
în biroul nostru, citesc în dreptul Italiei, simplu: Wlohi. Deci slavii îi denumeau pe latini
vlohi-vlahi.
Cînd o femeie
te uită, nu e vina ei, ci a ta: nu ai iubit-o deajuns.
Viaţa e
pregătită pentru orice, numai noi suntem luaţi pe nepregătite, a cîta oară?!
Colegul mai
mare de geologie Mircea Arion, o adevărată frumuseţe de bărbat, însă un timid
nativ, căruia încă din armată i se dusese vestea de beţiv, deşi nu făcea decît
să le ţină tovărăşie adevăraţilor pilangii, precum N. Velea, cu care fusese
coleg de liceu la Piteşti…
A trăi pentru
operă, în dispreţul carierei, a câştigului material, e o afacere f. bună pentru
societate, nu însă şi pentru artist şi familia sa.
va urma
Cărţile prietenilor mei
Fotografii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu