Scriitorul zilei: Stan Velea
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-stan-velea-consemnare.html
Poezia zilei: Elisabeta Isanos
Poveşti
Se-ntorc pe dos poveştile din Paradis,
a fi neştiutor e-o mare vină,
a nu cunoaşte este un păcat
de ispăşit prin săbii de lumină.
Dar ape limpezi fără-a fi cernute
ori stele clare fără-a fi iertate
răsar primejdios în aspra eră
a nevinovăţiei vinovate.
Sunt melci pe cer şi pe pământuri stele,
cruţat de arme pieri în zile moi,
pierzându-şi braţele mereu mai grele
iubirea iese lună dintre ploi,
un cântăreţ este rănit de cântec,
fixat etern în suliţe rapide,
un ceas solar e săgetat de ore,
un clopot tras de sfori se sinucide...
Pe suprafaţa soarelui de noapte
care absoarbe lumile în sine,
o stea se vede limpede cum arde
cu pleoapele plecate de ruşine...
Poate răniţi de lucrurile blânde
vom fi pe moarte ca şi cum ne-am naşte
în vremea împlinirilor flămânde,
ori ne vom naşte parcă am muri
când nu-i păcat păcatul a-l cunoaşte.
(Din Poemele dagmarei /Les Poemes de Dagmar, Ed. Lucman, 2013)
Ion Lazu, Pagini de jurnal, 1992
1 sept. 92. Ieri dimineaţă, drum la Ed. Univers, dna Cismaş a intrat în concediu pre-pensionare, sunt trimis la red. şef Denisa Comănescu şi aflu că traducerea mea e încadrată la colecţia Globus, dar că va apărea la începutul lui 93. Trec pe la Eminescu şi Nelu Ivan mă calmează, se aşteaptă restructurarea sistemului de edituri, abia apoi… Nelu şi-a făcut la ţară un fel de grădină japoneză, cu lac, deal, denivelări şi sute de pomi. Acum se plînge de secetă, nu are izvoare. Nici el nu poate scrie pe o asemenea caniculă.
Aseară Stolo ne explică de ce măreşte preţurile de la 1 sept. şi că ni se vor compensa, în raport cu leul- dolar.
Vin la rînd pentru prima oară cei şase candidaţi la preşedinţie, prezentaţi de Fl. Bădescu. I.I. citind un fel de raport la al XV-lea congres: s-au făcut paşi însemnaţi, dar mai există rămîneri în urmă. Vine Gh. Funar, citeşte şi el un fel de program legionaro-socialist: să nu se teamă românii şi aromânii din diaspora, nu ne vom găsi liniştea pînă nu ne vom uni cu Basarabia. Caius, costum bleumarin şi cravată în dungi oblice, ochelari rotunzi, cam vetuşti, vorbind fluent, cu multă convingere, despre schimbarea care începuse în decembrie 89 şi a fost stopată, despre teroarea dezinformării, neîncrederii etc. Sobru în ce-l priveşte, vorbind deasupra unui anumit nivel de înţelegere, riscînd să nu fie perceput de masele largi. Reconciliere fără ură. Rareori se uită peste nişte file de carnet, dîndu-le peste cap.. Totuşi vorbind liber, cam repezit, ca să pară hotărît, tranşant. Pînă la urmă cam arid, lipsit de căldură, căci renunţînd să-şi acroşeze alegătorii prin flaterii.
Vine la rînd Ion Mînzatu, vorbeşte şi el liber, poate cel mai coerent şi convingător, furînd de la Caius ideea cu părăsirea Cotrocenilor etc. Preşedintele să fie credincios, să recunoască cînd greşeşte şi să-şi ceară iertare. Cele mai mari emoţii mi le dă tot E.C. care se prezintă cu o frizură imposibilă şi începe dezlînat, şcolăreşte. Pare să nu aibă carismă, cum s-a şi zis. Treptat îşi revine, se vede în postura omului obişnuit, care cară apă cu găleţile la etajul 9 la bloc, începe să cîştige prin accentele sincere. Mircea Druc, pe nişte nuclee retorice, precum că e cel mai bogat om din lume pentru că de două luni are o ţară, nu are bani pentru portret în culori, că şi dacă i-ar avea i-ar da răniţilor de la Tighina; poate îl ţinem minte cînd vom fi la urne. Lidia: Toţi au vorbit bine, să se vadă că avem de unde alege. Dar după cum simt, E.C. nu e chiar o personalitate, iar în spate are o mulţime heteroclită de partide şi asociaţii. Lidia: Ar fi o nebunie să mergem cu cei cărora le-am strigat din rărunchi: Demisia!
Mai ieri, în gara Slatina, urmaşii Codrencei, ţigani burtoşi, cu prestanţă, cărau lingouri de aramă, de aluminiu, poate vreo mie de kg – o liotă care se ducea şi venea şi căra într-o garnitură trasă pe linia moartă -, fără ca nimeni să-i oprească, să-i întrebe: cum şi de unde?
2-3 sept. 92. Bune răspunsurile lui Caius, inclusiv elogiul profesorilor de la Radu Greceanu, însă falsă abordarea problemei monarhiei.
Coposu şi E.C. chemaţi la Bonn.
Jaruzelski şi soţia asasinaţi la Varşovia. Elţîn va merge inclusiv în China.
Tokeş, greva foamei la Timişoara.
Cireaşov, 1945: Uşor puiule, uşor / Ce-mi trimiţi atîta dor / Şi pe tren şi pe vapor / Şi pe omul călător.// Trimite mai puţinel / Şi vino mata cu el / Că ştii seama la portiţă / Şi dulceaţa la guriţă…
Un nene pe valea Găinii, trecusem de el pe cînd îşi bătea coasa. Apoi mă ajunge din urmă cînd mîncam. Reiese că ne-am mai întîlnit, la Ruseşti, eram cu Andrei. E regalist! Crede în sfîrşitul lumii la anul 2000. Sunt semne. Am citit Biblia? Ce se mai aude la radio? Veşti proaste: secetă, cutremure, inundaţii. Credinţa mea va dura 2000 de ani. Cuvîntul meu e mai puternic decît lumea şi pămîntul, aflu de la acest cosaş. Nu sunt alune anul ăsta. Îmi aruncă în iarbă o nucă, se dovedeşte a fi seacă şi ea. Semnele despre care vorbeam?
Neobrăzarea comunistă: Honeker e destul de sănătos ca să conducă dictatorial RDG-ul, dar peste numai un an e prea bolnav ca să răspundă juridic pentru faptele sale. La fel cei din CEPEX, Mănescu, Coman, Postelnicu etc. Au iertat ei vreun “duşman al poporului” pentru că ar fi fost bolnav, bătrîn, neajutorat?! Câţi nu au murit în detenţie, la 75-80 de ani!
Citesc în Rom lit. un interviu cu Gabriela Melinescu, ea zice chiar aşa: Nu mai am de ce reveni în România. Oamenii pe care i-am iubit au murit toţi.
(Din Lamentaţâiile Uitucului)
va urma
Fotografii...mi-am amintit de Getty Center, Los Angeles, mai 2008
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-stan-velea-consemnare.html
Poezia zilei: Elisabeta Isanos
Poveşti
Se-ntorc pe dos poveştile din Paradis,
a fi neştiutor e-o mare vină,
a nu cunoaşte este un păcat
de ispăşit prin săbii de lumină.
Dar ape limpezi fără-a fi cernute
ori stele clare fără-a fi iertate
răsar primejdios în aspra eră
a nevinovăţiei vinovate.
Sunt melci pe cer şi pe pământuri stele,
cruţat de arme pieri în zile moi,
pierzându-şi braţele mereu mai grele
iubirea iese lună dintre ploi,
un cântăreţ este rănit de cântec,
fixat etern în suliţe rapide,
un ceas solar e săgetat de ore,
un clopot tras de sfori se sinucide...
Pe suprafaţa soarelui de noapte
care absoarbe lumile în sine,
o stea se vede limpede cum arde
cu pleoapele plecate de ruşine...
Poate răniţi de lucrurile blânde
vom fi pe moarte ca şi cum ne-am naşte
în vremea împlinirilor flămânde,
ori ne vom naşte parcă am muri
când nu-i păcat păcatul a-l cunoaşte.
(Din Poemele dagmarei /Les Poemes de Dagmar, Ed. Lucman, 2013)
Ion Lazu, Pagini de jurnal, 1992
1 sept. 92. Ieri dimineaţă, drum la Ed. Univers, dna Cismaş a intrat în concediu pre-pensionare, sunt trimis la red. şef Denisa Comănescu şi aflu că traducerea mea e încadrată la colecţia Globus, dar că va apărea la începutul lui 93. Trec pe la Eminescu şi Nelu Ivan mă calmează, se aşteaptă restructurarea sistemului de edituri, abia apoi… Nelu şi-a făcut la ţară un fel de grădină japoneză, cu lac, deal, denivelări şi sute de pomi. Acum se plînge de secetă, nu are izvoare. Nici el nu poate scrie pe o asemenea caniculă.
Aseară Stolo ne explică de ce măreşte preţurile de la 1 sept. şi că ni se vor compensa, în raport cu leul- dolar.
Vin la rînd pentru prima oară cei şase candidaţi la preşedinţie, prezentaţi de Fl. Bădescu. I.I. citind un fel de raport la al XV-lea congres: s-au făcut paşi însemnaţi, dar mai există rămîneri în urmă. Vine Gh. Funar, citeşte şi el un fel de program legionaro-socialist: să nu se teamă românii şi aromânii din diaspora, nu ne vom găsi liniştea pînă nu ne vom uni cu Basarabia. Caius, costum bleumarin şi cravată în dungi oblice, ochelari rotunzi, cam vetuşti, vorbind fluent, cu multă convingere, despre schimbarea care începuse în decembrie 89 şi a fost stopată, despre teroarea dezinformării, neîncrederii etc. Sobru în ce-l priveşte, vorbind deasupra unui anumit nivel de înţelegere, riscînd să nu fie perceput de masele largi. Reconciliere fără ură. Rareori se uită peste nişte file de carnet, dîndu-le peste cap.. Totuşi vorbind liber, cam repezit, ca să pară hotărît, tranşant. Pînă la urmă cam arid, lipsit de căldură, căci renunţînd să-şi acroşeze alegătorii prin flaterii.
Vine la rînd Ion Mînzatu, vorbeşte şi el liber, poate cel mai coerent şi convingător, furînd de la Caius ideea cu părăsirea Cotrocenilor etc. Preşedintele să fie credincios, să recunoască cînd greşeşte şi să-şi ceară iertare. Cele mai mari emoţii mi le dă tot E.C. care se prezintă cu o frizură imposibilă şi începe dezlînat, şcolăreşte. Pare să nu aibă carismă, cum s-a şi zis. Treptat îşi revine, se vede în postura omului obişnuit, care cară apă cu găleţile la etajul 9 la bloc, începe să cîştige prin accentele sincere. Mircea Druc, pe nişte nuclee retorice, precum că e cel mai bogat om din lume pentru că de două luni are o ţară, nu are bani pentru portret în culori, că şi dacă i-ar avea i-ar da răniţilor de la Tighina; poate îl ţinem minte cînd vom fi la urne. Lidia: Toţi au vorbit bine, să se vadă că avem de unde alege. Dar după cum simt, E.C. nu e chiar o personalitate, iar în spate are o mulţime heteroclită de partide şi asociaţii. Lidia: Ar fi o nebunie să mergem cu cei cărora le-am strigat din rărunchi: Demisia!
Mai ieri, în gara Slatina, urmaşii Codrencei, ţigani burtoşi, cu prestanţă, cărau lingouri de aramă, de aluminiu, poate vreo mie de kg – o liotă care se ducea şi venea şi căra într-o garnitură trasă pe linia moartă -, fără ca nimeni să-i oprească, să-i întrebe: cum şi de unde?
2-3 sept. 92. Bune răspunsurile lui Caius, inclusiv elogiul profesorilor de la Radu Greceanu, însă falsă abordarea problemei monarhiei.
Coposu şi E.C. chemaţi la Bonn.
Jaruzelski şi soţia asasinaţi la Varşovia. Elţîn va merge inclusiv în China.
Tokeş, greva foamei la Timişoara.
Cireaşov, 1945: Uşor puiule, uşor / Ce-mi trimiţi atîta dor / Şi pe tren şi pe vapor / Şi pe omul călător.// Trimite mai puţinel / Şi vino mata cu el / Că ştii seama la portiţă / Şi dulceaţa la guriţă…
Un nene pe valea Găinii, trecusem de el pe cînd îşi bătea coasa. Apoi mă ajunge din urmă cînd mîncam. Reiese că ne-am mai întîlnit, la Ruseşti, eram cu Andrei. E regalist! Crede în sfîrşitul lumii la anul 2000. Sunt semne. Am citit Biblia? Ce se mai aude la radio? Veşti proaste: secetă, cutremure, inundaţii. Credinţa mea va dura 2000 de ani. Cuvîntul meu e mai puternic decît lumea şi pămîntul, aflu de la acest cosaş. Nu sunt alune anul ăsta. Îmi aruncă în iarbă o nucă, se dovedeşte a fi seacă şi ea. Semnele despre care vorbeam?
Neobrăzarea comunistă: Honeker e destul de sănătos ca să conducă dictatorial RDG-ul, dar peste numai un an e prea bolnav ca să răspundă juridic pentru faptele sale. La fel cei din CEPEX, Mănescu, Coman, Postelnicu etc. Au iertat ei vreun “duşman al poporului” pentru că ar fi fost bolnav, bătrîn, neajutorat?! Câţi nu au murit în detenţie, la 75-80 de ani!
Citesc în Rom lit. un interviu cu Gabriela Melinescu, ea zice chiar aşa: Nu mai am de ce reveni în România. Oamenii pe care i-am iubit au murit toţi.
(Din Lamentaţâiile Uitucului)
va urma
Fotografii...mi-am amintit de Getty Center, Los Angeles, mai 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu