Scriitorul zilei: H. Bonciu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-h-bonciu-poezii.html

Un comentariu despre concursul Eurovision 2013

Am avut o noapte foarte grea, amară... Aş fi vrut să trag cât mai repede cortina peste amintirea acestei ediţii a Euroviziunii, la care de obicei nici nu mă uit. Dar amărăciunea din declaraţia lui Cezar m-a impresionat. Ce-i drept, efectele scenice eclatante, luând ochii privitorilor, n-au reuşit să ascundă ceea ce era de natura evidenţei la Malmo: faptul că jocurile erau făcute în culise şi că a existat o rea voinţă general-europeană în ce-l priveşte pe reprezentantul României. (Până şi cei din regia de transmisie l-au "furat" pe Cezar, acordându-i doar jumătate din secundele retrospective, încât nu se înţelegea ce se întâmplă... A bătut la ochi coalizarea ţărilor din fosta URSS, care s-au votat între ele şi împreună pe Russia şi Ukraina. Georgienii pe armeni şi invers, Letonia pe Estonia şi invers... Nu ştiu dacă şi cu ţarile scandinave urâta lucrătură în faţa lumii întregi a fost la fel de flagrantă, oricum suedezul nu a ajuns în top, deşi poate merita mai mult... Dar s-a văzut măsluirea şi în cazul altor ţări vecine, Italia cu Elveţia, Italia cu Malta şi invers... Numai nouă Italia nu ne-a dat strictul necesar, deşi Cezar este cunoscut în Italia, deşi va cânta cu Angela Gheorghiu, cu Andrea Boceli. Ceea ce nu se va întâmpla în veci cu reprezentanta Danemarcei, de exemplu, dar nici cu cea a Ucrainei, a Rusiei.... Iar în cazul special al României, fiindcă vorbim de susţinerea din partea vecinilor, toate ţările balcanice ne-au întors spatele: Bulgaria, Serbia, Croaţia, Slovenia, Muntenegru, Macedonia - să ne gândim ce-ar fi însemnat câteva puncte din partea fiecăreia dintre ele - ne-am fi plasat oricum în primele 10 locuri. În schimb, au dat puncte Ungariei - de ce, când au trimis la concurs un fonfăit-nătăfleţ, ca adus de pe ape? Nici măcar Moldova nu şi-a făcut datoria de onoare până la capăt - când este clar că voturile românilor au săltat-o în clasament, iarr juriul nostru i-a dat fără ezitare 12 puncte... Unica emoţionantă surpriză - Grecia, care ne-a votat cu 10 puncte. Cinste lor!

Iar Cezar al nostru să nu fie descurajat, aşa vor sta mereu lucrurile într-o competiţie măsluită precum Eurovizion. Îi urăm succes în marea carieră care îl aşteaptă!

Ion Lazu

Pagini de jurnal, 1992

Stagiara. E rău de cei cărora le lipseşte simţul... bunului simţ! Dar, mă gândeam tot eu:  ce te faci cu cei care, mult mai grav, nu au simţul realităţii? Ea e scundă şi durdumană, umflată de-a binelea, însă se imaginează silfidă; ea ţopăie stereotip-stupid şi pretinde că ar fi vorba de dans subtil; ea amestecă înnebunitor diferite melodii şi e convinsă că reproduce cu maximă fidelitate o preacunoscută melodie. Etc. O situaţie care frizează impostura şi te incită la vehemenţă…

4 iulie’, sîmbătă. De ieri sunt la Bulzeştii de Sus, aciuat la camera oficială; aici am să-i aduc mîine pe ai mei şi apoi, văzînd şi făcînd: rămînem aici sau ne găsim o gazdă în cătun. Radioul nu prea prinde posturile aici, între munţi.

De dimineaţă drum la păstrăvărie, apoi continui lectura Ţuţea, cu multe sublinieri – la ce-mi vor folosi? La 87-88 ani PŢ e teribil, e o forţă. Dar se vede că ţine să facă impresie, să te dea gata, să strălucească, cum singur recunoaşte despre vremea cînd era tînăr. Căci dacă o idee îi sună bine, o repetă aceloraşi auditori, sau altora, după împrejurări. Tot aşa, reia citate şi exemple. Un acroşeur de elită şi nu doar atît.

Impresionant şi deconcertant este că, om al credinţei ortodoxe şi filosof de tip socratic, la sfîrşitul vieţii simte nu că e nemuritor, ci că moare singur, obosit, descurajat. Îi e teamă că moare, nu e sigur că se va uni cu Dumnezeu, cu Absolutul. Ar vrea să mai trăiască oricît de mult, pentru a trăi acest dezgust că se teme de moarte. Toate astea mai ales în scrisorile către Geo Bogza, pentru că în cele către Emil Cioran încă se mai laudă că religia îl salvează. Spuneam că ideile cu care trăim contează, nu cele cu care murim (vezi Curtea interioară, 1972), mă refeream direct la cazul lui Stalin, care s-a îngropat cu popi. Ţuţea se vădise a fi exact opusul lui Stalin şi iată, ciudăţenia vieţii, în pragul morţii cei doi par să-şi schimbe rolurile…Î ncepi să te gândeşti: vor fi fost nişte idei nobile, înălţătoare sau doar nişte vorbe frumoase, ticluite să ne dea gata?

5 07. Ţuţea nu doar că se repetă. Lucru, totuşi explicabil, la 88 de ani şi în dialog cu mereu alţi inşi, dar dă cu bîta în baltă destul de des, iar uneori chiar o zbîrceşte de tot. Sau e plictisit de această prea lungă neîmplinire? Cărţile de filosofie le aruncă, zice venerabilul, literatura nu a dat nici o sută de titluri valabile etc. Şi atunci, după el, fără Biblie am fi în copaci, iar literatura e produsul Bibliei. Dar scriitorii antici, pe care şi azi îi gustăm? De fapt dialogurile cu el sunt un monolog, iar în cazul lui concret mi se pare că trei sferturi dintre afirmaţiile lui sunt contestabile. Foarte bine că a existat un Ţuţea, ca reper, dar nu cred că poţi merge numai pe mîna lui. De fapt, nici el nu a mers numai într-o direcţie şi chiar pe cuprinsul aceluiaşi interviu se contrazice destul de des.

Poate dacă n-aş fi mers mai departe la liceu şi m-aş fi apucat de vreo meserie care să-mi ţină mîinile ocupate, tentaţia scrisului s-ar fi disipat. Practicarea unei meserii e, în sine, o treabă deconectantă, am observat mai mult chiar: muncind, gândeşti mai bine, sau într-altfel decît sub presiunea necesităţii; vei constata că în timpul muncii totul ţi se lămureşte, se clarifică, acest gen de gîndire fără constrângere, „ca de la sine”, aduce de obicei cu sine rezolvarea conflictelor – te linişteşti, te împaci cu situaţia, în acest fel înţeleasă. Uneori, prea arare, poţi ajunge la nişte încheieri cu bătaie mai lungă, poţi avea intuiţii cu privire la modul cum se derulează lucrurile acestei lumi, în general. Dar la ce duc toate aceste intuiţii în cazul omului de rînd? Ele nu duc nicăieri, nu duc la nimic, cum se observă. Asta despre surprizele celui ce gîndeşte singur, vorba maestrului.

va urma

Cărţile prietenilor mei

ion lazu, Fotografii...