consemnări, poezii, eseuri

Scriitorul zilei: Ştefan Agopian
http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-stefan-agopian.html

Mihai Eminescu - Frumoasa fără corp, fragment - recită Lidia Lazu, Casa memorială Eminescu, Iaşi-Copou, 15 iunie 2009.

http://youtu.be/cdxoTgcR37o

Pagini de jurnal, 1993

24 ian 93. La Slatina, pentru comemorarea celor 625 de ani de atestare documentară a urbei. Plec de marţi la prînz, în vagon nici unul dintre cunoscuţii pe care speram să-i întîlnesc. Cîmp sterp, soare, nici fir de iarbă, nici picătură de apă sau zăpadă. Îmi amintii de seceta din 46, cînd tot aşa, în luna ianuarie fusese cald peste fire, dăduse iarba; am ieşit cu vitele la păscut pe sub vii. În gară Gelucu; tata mă întîmpină în curte. Anişoara în formă. Stăm de vorbă, toată seara. A doua zi de dimineaţă spre oraş cu soră-mea, pe vreme însorită cu un pic de ger. Pe treptele Casei de cultură mă întîlnesc cu Gică Şerban, tocmai cobora; se pare că nu dăduse de nici un cunoscut, spune că revine dar nu mai apare. Mă văd cu Victor Ursu, un scurt interviu, cu prof. Gh.Ungureanu care îmi dă o invitaţie la sărbătoarea de 11o ani de existenţă a liceului nostru; îmi cere 30-40 rînduri şi o fotografie pentru monografia pe care o va scoate cu acel prilej. Aranjăm ca în toamnă eu şi Caius să facem o întîlnire cu elevii. N. Fulga îmi dă insignele şi invitaţiile pentru recepţia de la Parc Hotel şi de la spectacolul omagial. Jean Andreiţă e cu frate-său. Pe rînd mi-i prezintă pe pictorul Spiru Vergulescu, pe poetul Dan Rotaru, pe Marin Mincu. E o expoziţie de fotografii în hol, alta de filatelie sus. Se mişcă prin hol N. Modreanu de la TV şi S. Domozină ot Craiova. N-au venit Stama şi Ioana Dinulescu. Apare Aurel Gagiu, apoi poetul Virgil Dumitrescu, acum are un ziar la Craiova, iar Călin Jipa are un Anotimp-magazin la Satina. Dintre colegii de clasă, doar Istrate şi Memiş. Cuvîntări primar şi director Casă de cultură, sucuri, coniace pentru alde Jean. La expoziţia de pictură vorbeşte S.V., remarc lucrările lui Truţă, iernile lui şi pe Zorzoliu. Trecem strada la Muzeu oraşului, istoria din paleolitic pînă acum. Văd atestatul lui Vlaicu Vodă din 1386. În timpul expozeului apăruse şi Caius cu cei doi colaboratori ai săi, ieşim împreună spre şcoala Titulescu unde se va ţine sesiunea de comunicări jubiliară. În hol expoziţie de carte veche, văd bătrîne monografii ale oraşului: Ionaşcu, Poboran, un general de la administraţia teritorială etc. şi cărţile scriitorilor din judeţ, mai ales Marin M. şi Dan R., eu doar cu trei cărţi (pe care mă simt tentat să le recuperez din vitrină), iar Jean şi Caius cu niciuna, inabilităţi de-ale organizatorior. Ursu îl deturnează pe C. pentru interviu aşa că ajunge mai tîrziu în sală şi se plasează în alt rînd. Se trage lîngă mine Mircea Botez şi conversăm pînă începe sesiunea, Jean deja amorsat, vociferînd că se pierde timpul. Vreo zece inşi la tribună, primar, prefect, reprezentul Preşedintelui, al Min. Cult. Ne farmecă în debut tot profesorul Nicolae Popescu-Optaşi cu expozeul său liber despre documentul de atestare a oraşului, inclusiv a Brăilei. Aplaudat la scenă deschisă. În final precitează că la următoarea aniversare nu mai vine, oricît am insista. Cuvăntul unui dr. Zamfirescu, despre medicul Kiţulescu, tatăl Theodorei, incitîndu-l pe C. la o replică. MM despre marii oameni de litere daţi de urbe, oarecum în replică la un citat din Iorga, surprinzîtor, terifiant, despre maidane şi mahalale, nedînd şanse localităţii decît dacă aici se va găsi aur şi pietre preţioase. Iată-le: Momuleanu, Minulescu, Ionesco; în ce-l priveşte, i-a pus la respect pe cei din Occident cu replica: sunt din oraşul lui Eugen I.

Iar C. vorbeşte elocvent despre tradiţiile culturae ale oraşului, despre dascăli prestigioşi. Emulaţie, reluînd oarecum ideile din Romanul unui posibil preşedinte. Impetuos, cu aplomb, convingător, cu ton de campanie electorală, totuşi. Prin aceste cuvîntări se sare peste altele, anunţate, se ajunge la decernarea unor tituri de cetăţean de onoare al municipiului Slatina: Pristu, Mustaţă, alţi venerabili, inclusiv Sulfamida, apoi Caius, Titi, Mincu, Jean, eu însumi şi tot aşa, în total vreo 30, că nu-i durea gura. La ieşire îl aştept pe Pristu, dar îl reţine Caius şi suntem conduşi la fosta vilă a partidului, unde Jean îmi şopteşte că şi-a făcut veacul şi a tras nenumărate sfori la etajul I: Stăm la masă între noi, condeierii plus un doctor Costea, cetăţean de onoare şi el, care spune că a dat pe la Gelu, a stat 3 zile, i-a ajutat să se descurce cu valuta. Jean se ţine după C., la altă masă, mai în faţă şi îl tot încolţeşte, tot încearcă să-l pună la punct, ceva de felul ăsta, de parcă îl are la mînă cu ceva. Mai încercase şi înainte, n-am reuşit nici să-l opresc, nici să aflu care e obiectul disputei. Caius pleacă imediat după festin, noi facem un tur al oraşului în autocar, asistăm la un tedeun la Catedrală, iar la 16 începe spectacolul la Casa de cultură, iar la 21 recepţia de la Parc hotel. Aci mă întreţin mai temeicic cu Spiru V, cu Dan R. cu Marin M şi Istrate. Spiru e fiul unei nevăzătoare, s-a născut pe lîngă strada Cazărmii, îşi pregăteşt expoziţia de 6o de ani. M.M. s-a maă îmblînzit, în holul casei Sindicatului venise la mine cu un ton : Chiar ai scris 10 cărţi? De ce nu mi-ai dat vreuna ca să scriu despre ea? I-am spus că nu ofer cărţi decît prietenilor, uneori chiar le dedic vreo proză, iar nu criticilor, să-şi cumpere cărţile despre care doresc să scrie. Îi fac dovada că citisem un fragment din Intermezzo şi, cu ton schimbat, oftează: E, dacă mi-ar fi reuşit toatră cartea la nivelul acelui pasaj… Are un stil demolator, de faţă sau în absenţă. Dimineaţa îl găsisem lîngă prof Ungureanu, recunoscînd că au avut multe conflicte dure. Nu prea cred, zic, cu dl profesor trebuie să rămîi eminamente urban La vila partidului ricanase că CD nu are pic de talent, ce produce el nu e literatură, chiar el i-a făcut un referat de respingere la un manuscris. Îl combat de plano, îi precizez că poeziile de la Cartea Rom. le-a prezentat cu recomandarea mea scrisă etc. Că, zice, M.C. a fost dat şi la Europa liberă că făcea banii pe jumătate cu autorul. Ţi-a luat dumitale vreun ban? Mie oricum nu! Genul lui MM de a dărîma totul în cale, în ideea că va rămîne singurul literat din oraş, din România, din lume… Aveam la mine articolul din Who’s Who, dar nu i l-am dat, nefiind în nici un fel interesat să-l conving de ceva. I-am dat lui V. Ursu cronica la Cartea de lut a lui Felix şi mi-a promis că o publică. Un vals frumos cu dna Botez. Plec de la petrecere pe la unu din noapte, lăsîndu-i pe toţi cu chef de mîncat şi băut.

Acasă se trezesc, mă iscodesc, se bucură de medaliile primite. A doua zi dimineaţă ne sculăm toţi patru cu voie bună şi continuu vorba cu tata pînă la 12, cînd e să plec. Repetă: tare mult aş vrea să mai trăiesc, tare n-aş vrea să mor încă, deşi văd că funia se strînge pe par. Îşi aminteşte: la treierat mînam calul cu tăvălugul pînă se strîngea funia pe par, după aceea întorceamm calul şi funia se desfăcea din nou. Şi ce-ai vrea acum? Îi spun că-mi amintesc o asemenea secvenţă. Vorbim mult despre Basarabia, ar vrea ca la vară să mergem acolo, îi promit. Simt acum lipsa reportofonului, mă simt incapabil să reţin nume şi poveşti pe care, bietul de el mi le spune a zecea oară, poate. Verii de la surorile mai mari ale Nataliei s-au pierdut în primul război şi în revoluţia bolşevică. Elena, sora cea mai mare, era căsătorită la Chişinău cu Mitea Bogoros, au avut doi băieţi mai mari ca tata: Vanea şi Vasea plecaţi mai de mult la Odessa unde li s-a pierdut urma. Natalia Lazu a făcut 14 copii, Stiopa a murit de scarlatină, apoi şi o surioară care a trăit vreun an şi jumătate, moartă se pare de tifos. Pe cînd surorile erau bolnave de scarlatină Grişa se afla la Chişinău, avea 10 ani, la deadea Mitea, s-a îmbolnăvit şi el, l-au dus la spital, la externare I-au făcut o baie afară în curte, într-o albie, dar avea ceva pe piele, îl ustura aşa tare de se zvîrcolea gol prin ţărîna din ogradă. Liza avea o fată Şura şi un fiu cu care Dona se vedea la Tg. Jiu. Katia fusese căsătorită cu un ins care a pierit în război, a avut fiicele Nadia şi Zina, plus un fiu Grişa, care şi el s-a răzleţit de familie. Din nou scena cu Meier care venea după vinuri la Oneşti, l-au împuşcat hoţii în dealul Gaiţa, pe la spate, l-a dus vizitiul cu trăsura, mort, înapoi la Chişinău, asta prin 1924.

va urma

Cărţile prietenilor mei