Scriitorul zilei: Ada Orleanu; poezia zilei; fotografii de autor...

 Scriitorul zilei: Ada Orleanu, n, 21 decembrie 1915 - d. 30 iulie 1990

         

(Unele dicţionare o trec pe 21 decembrie, altele pe 3 ianuarie, probabil stil nou.  O parte din neconcordanţe se datorează acestei neaduceri la zi, oficial, a datelor de naştere, altele pot fi puse pe seama nedeclarării copilului decât după nişte zile, săptămâni chiar...)

S-a născut ln comuna Romani, de lângă Horezu, ca fiică a unui inginer silvic (C. Marinescu, însă viitoarea scriitoare a adoptat numele de familie al mamei sale: Orleanu. A făcut şcoala primară şi prima parte a liceului la Rm Vîlcea, dar a continuat la Constanţa, cu bacalaureat în 1933, după care a făcut Filologia la Bucureşti, 1934-1938, avându-i profesori pe  Simion Mehedinţi, pe Dimitrie Gusti. A fost mai întâi redactor la o revistă, iar între 1947 şi 1958, profesoară de istorie şi franceză în comune din judeţul Argeş şi la Călan, în jud. Hunedoara. După care s-a dedicat scrisului.

A debutat cu povestiri, a colaborat la diverse reviste literare ale timpului, printre care Revista Fundaţiilor Regale, Fapta, Vremea, Viaţa românească, Luceafărul; a fost redactor la Revista scriitoarelor şi scriitorilor; a citit în cenaclul Sburătorul fragmente din romanul autobiografic Adio, crânguri de alun, apărut abia după război, primind un premiu al Asociaţiei E. Lovinescu 1947.  A scris şi cărţi pentru copii. A tradus romane, de obicei în colaborare, probabil stilizând traduceri brute.

Prozele Adei Orleanu, care a semnat şi cu pseudonime, au stil viguros, cu ceva din duritatea bărbătească şi sunt centrate pe evenimente istorice sau îşi aleg subiectele din lumea satului, cu predilecţie, în momente special alese, de mare tensiune: Boarii sunt câţiva văcari ce mână o cireadă de vite spre păşunile din muntele Parâng; îi prinde vremea rea, furtună, vieţile oamenilor şi ale animalelor se află în mare primejdie, câteva vite se prăpădesc într-o prăpastie. În altă povestire, o bătrână este surprinsă de viscol într-o căsuţă de la munte, va fi încolţită de o haită de lupi, va lupta cu disperare, iar săteni care pornesc să o salveze au ei înşişi mari dificultăţi să ajungă în pustietatea munţilor. Câteva romane sunt din timpul primului război mondial, altele din luptele pentru Independenţă. Tatăl autoarei, ca ofiţer de rezervă a luat parte la campania din 1916-1918, situaţia de pe front este cu precizie descrisă, fără ca totuşi să avem scene din linia întâi, ca de exemplu în Fata Moartă, de Ioan Missir, ca în Ultima noapte.. a lui Camil Petrescu -, în fapt unul dintre mentorii mai tinerei scriitoare, ca de altfel şi al Cellei Serghi, ambele debutante mişcându-se în preajma maestrului.
Afirmată încă din 1942, totuşi prima apariţie editorială este în 1958, cu o carte pentru copii, iar Boarii vede lumina tiparului abia în 1968. Se vede cu ochiul liber că prea puţini dintre scriitorii ce se afirmaseră înainte de venirea comuniştilor au fost promovaţi  în primul deceniu după instalare, iar mai exact abia pe la sfârşitul anilor 60.
Prima carte de Ada Orleanu, despre care până atunci nici nu auzisem, am citit-o chiar la Horezu, în 1974, în vreme ce bântuiam satele dinspre munte: Vaideeni, Urşani, Romani etc, ceea ce mă sensibilizase la peisajul din nordul judeţului Vâlcea... Unele poezii scrise în acea perioadă ar putea da seamă despre starea mea de spirit...

Opera literară:• E pace noaptea asta-n codru, Bucureşti, 1958;• Boarii, Bucureşti, 1968;• Cavalerul libertăţii, I-II, Bucureşti, 1968;• Atunci au tras toate clopotele, Bucureşti, 1970;• Bun rămas, crânguri de alun, Bucureşti, 1973;• Urechea năzdrăvană, Bucureşti, 1973;• Însemnaţi cu stea în frunte, Bucureşti, 1977;• Doi ani de cutezanţă, Bucureşti, 1981;• Evadare în timp, Bucureşti, 1984;• Lumea prietenilor, Bucureşti, 1985;• Hoţii în templu, Bucureşti, 1986;• Rotirea anotimpurilor, Bucureşti, 1987;
• De veghe la Dunăre şi mare, Bucureşti, 1987.

Citeşte mai mult:http://www.crispedia.ro/Ada_Orleanu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ada_Orleanu


Poezia zilei
Dan Laurenţiu

Căţelul pământului

Astfel îmi zise catelul
misterios care vorbeste
o limba intraductibila
fiindca soarta lui

a limbii sale intraductibile
trebuie sa ascunda

soarta noastra
astfel îmi vorbi catelul
de sub pamânt

eu am tradus cât am putut
dintr-o limba latina
canis latrans ce vrei sa spui
ca eu voi coborî din poem
si voi ajunge în iad

Nu ştiu cine eşti

Nu stiu cine esti
nu stiu pe cine caut
tu poate ca esti femeia de dincolo
tu poate ca esti femeia ideala

eu dorm aici alaturi de tine
si dorinta mea cea mai puternica
a sufletului meu
este sa mor

de ce ma întrebi tu
pe care te strâng între sânii
mei calzi si buni
care-ti dau laptele

pe care l-a lasat Dumnezeu
nu stiu am raspuns eu
cred ca tu esti raspunsul
întrebarii mele

Tu eşti o persoană sacră

Tu esti o persoana sacra
tu esti mort
si nu traiesti
pe acest pamânt

eu am raspuns
cu un surâs pe buze
eu nu traiesc pe acest
pamânt
locuinta mea este în cer

Îngerul mi-a vorbit

Nu exista o mai mare nenorocire
decât sa fii poet
pe acest pamânt al durerii
nu exista o mai mare nenorocire

decât sa fii un înger albastru
cazut din cer
si sa nu poti zbura

spre tara care ti-a fost
promisa de Dumnezeu

Niciodată

Nimic nu ne apropie
mai mult de moarte
decât dragostea
din dragoste se poate muri

din moarte se poate trăi
dar cine trăieste
dincolo de moarte
mă întreabă spiridusul
de la usă

eu îi raspund în soaptă
femeia poetul si filosoful
dar ce înseamnă aceste
trei notiuni absurde

eu îi raspund cu ultimele
puteri
nu stiu si nimeni
nu va sti niciodată 


 
ion lazu: fotografii...enigmatice...