Scriitorul zilei: Dosoftei, n. 26 octombrie 1624 - d. 13 decembrie 1693
Opera:
• Stihuri la luminatul herb a Tărâi Moldovei, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Dumnezăiasca liturghie, Iaşi, 1679, în Psaltirea de-nţăles, Iaşi, 1680, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681, reeditat (Stihuri pre herghia Moldovei) în Viaţa şi petrecerea svinţilor, Iaşi, 1682, în Parimiile preste an, Iaşi, 1683, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu, Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Epigrama la psalmul 132, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu, Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Apostrof, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu, Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Domnii Ţării Moldovei, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681, reeditat în Parimiile preste an, Iaşi, 1683, reeditat în Cronicele României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, III, publicat de M. Kogălniceanu, Bucureşti, 1874, reeditat în CPV; ediţia (publicitate Ion-Radu Mircea), în MS, VII, 1976, 1; • Epigramă omagială către Ionaşcu Bilevici, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681;• Epigramă omagială către Ioachim, patriarhul Moscovei, în Parimiile preste an, Iaşi, 1683;• Opere, I, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, introducere de Al. Andriescu, Bucureşti, Minerva, 1978;• Poezie veche românească, îngrijită şi postfaţă de Mircea Scarlat, Bucureşti, 1985;• Opere poetice, îngrijită şi postfaţă de Pavel Balmuş, Chişinău, 1989;• Versuri albe, îngrijită şi prefaţă de N.A. Ursu, Iaşi, 1994. Traduceri: • Psaltire a svântului proroc David, prefaţa traducătorului, Uniev, 1673; ediţia II (Psaltirea în versuri), îngrijită şi introducere de I. Bianu, Bucureşti, 1887; ediţia III (Psaltirea în versuri), ediţie îngrijită de N.A. Ursu, prefaţă de I.P.S. Iustin Moisescu, Iaşi, 1974, reeditat în Opere, I, Bucureşti, 1978;• Preacinstitul Acatist şi Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Uniev, 1673;• Dumnezăiasca liturghie, Iaşi, 1679; ediţia II, Iaşi, 1683; ediţie îngrijită de N.A. Ursu, introducere de I.P.S. Teoctist, Iaşi, 1980;• Psaltirea de-nţăles, Iaşi, 1680;• Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681;• Viaţa şi petrecerea svinţilor, I-IV,Iaşi, 1682-1686, reeditat fragmente, Bucureşti, 1895 şi 1903;• Parimiile preste an, Iaşi, 1683;• Gheorghios Chortatzis, Erofili (Prolog), publicat de N.A. Ursu, în Opere, I, Bucureşti, 1978.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Dosoftei
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dosoftei_Baril%C4%83
Poezia zilei
Nichita Stănescu
pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.
Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.
Primeşte-mi un cuvânt, strigai,
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.
Dar îngerul tacea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legatura-i de argint, şi grea.
Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu
al staţiunii de benzină,
abstras, divin.
ion lazu, fotografii de... prima zăpadă
Acest mare întemeietor de limbă românească literară, de felul lui din părţile Sucevei, a lăsat culturii noastre lucrări de temelie, a tradus cărţi de cult, introducând limba română în slujba religioasă, a înfiinţat tipografii etc - n-a avut însă ideea postmodernă să-şi întocmească un Curriculum Vitae atotcuprinzător, aşa încât până în ziua de astăzi, când interesul general a slăbit nepermis, dar şi al cercetătorilor de istorie literară, ei nu au putut recomune decât aproximativ şi lacunar datele principale ale vieţii lui Dosoftei, pe numele său mirean Dimitrie Barilă. Dintr-o familie de vechi răzeşi, dacă nu cumva prin mama sa Misira şi cu ascendenţe aromâne, a dovedit înclinaţii cărturăreşti şi se pare că a urmat Şcoala Domnească de la Trei Ierarhi, pe acea vreme de şcoală fiind şi ieromonah la Mitropolie, deci în legătură cu mitropolitul Varlaam. Învaţă latina, elena, dar şi limbi slavoneşti: polona, ucraineana, rusa, chiar şi neogreaca, de unde se presupune că şi-ar fi continuat învăţătura la Lvov. În 1649 este ieromonah la mânăstirea Probota. De aici începe o carieră ecleziastică mereu ascendentă: în 1859 episcop de Huşi, în 1659 episcop de Roman, urbe unde se pare că s-a împrietenit cu Miron Costin...Prieten şi cu Dositei Notară, viitor patriarh la ierusalim şi care avea să-l susţină în momente de cumpănă, nu puţine, la schimbarea domnilor, a alianţelor....
Din 1665 începe versificarea Psaltirii, ce va fi tipărită apoi la Uniev, 1673. Devine mitropolit al Moldovei în 1671, susţine politica antiotomană a lui Ştefan Petriceicu, iar după lupta de la Hotin, 1673 se retrage în Polonia, revenind în Moldova în 1675, iar după o scurtă detenţie, recapătă scaunul de mitropolit, prin înţelegerea dintre Dumitraşcu Cantacuzino şi Dositei. Începe traducerea şi tipărirea cărţilor de cult în limba română, convins că numai astfel se va edifica o conştiinţă naţională: creştinul trebuie să înţeleagă slujba.... Probabil în ideea că versificareai făcea mai lesne de reţinut slujbele. Reînfiinţează tipografia de la Trei Ierarhi, în 1679. Obţine sprijinul lui Milescu Spătarul, de la Moscova pentru o nouă tipografie; instalează şi o tipografie grecească şi traduce intens, după irvoare greceşti, slavoneşti şi bizantine: Psaltirea, Preasfîntul Acatist, Dumnezeiasca liturghie, Viaţa şi petrecerea sfinţilor, în patru tomuri, 1682-1686...Pornit spre Moscova, pentru pertractări şi sprijin, este reţinut la Kiev, nimereşte în acţiunile militare ale lui , în fine reuşeşte să se retragă în Polonia, unde, semicaptiv, câştigă bunăvoinţa mai marilor traducînd din greacă în ruseşte diferite lucrări de cult. În timp, cercetătorii au recurs la multe atribuiri de lucrări, după maniera traducerilor. Hronograful împăraţilor..., Istoriile lui Herodot, etc.
S-a stins fără vreme, în acel semiexil polon... Unul dintre principalii umanişti de tip renascentist, din stirpea lui Miron Costin. Eminescu s-a nevoit pentru achiziţionarea Psaltirii în versuri pentru Biblioteca Centrală din Iaşi.
Nu-mi închipui o mai adevărată glorie cărturărească decât ca slovele ticluite de tine să fie citite la slujbele din fiece zi, în orice loc unde există românime.
Din 1665 începe versificarea Psaltirii, ce va fi tipărită apoi la Uniev, 1673. Devine mitropolit al Moldovei în 1671, susţine politica antiotomană a lui Ştefan Petriceicu, iar după lupta de la Hotin, 1673 se retrage în Polonia, revenind în Moldova în 1675, iar după o scurtă detenţie, recapătă scaunul de mitropolit, prin înţelegerea dintre Dumitraşcu Cantacuzino şi Dositei. Începe traducerea şi tipărirea cărţilor de cult în limba română, convins că numai astfel se va edifica o conştiinţă naţională: creştinul trebuie să înţeleagă slujba.... Probabil în ideea că versificareai făcea mai lesne de reţinut slujbele. Reînfiinţează tipografia de la Trei Ierarhi, în 1679. Obţine sprijinul lui Milescu Spătarul, de la Moscova pentru o nouă tipografie; instalează şi o tipografie grecească şi traduce intens, după irvoare greceşti, slavoneşti şi bizantine: Psaltirea, Preasfîntul Acatist, Dumnezeiasca liturghie, Viaţa şi petrecerea sfinţilor, în patru tomuri, 1682-1686...Pornit spre Moscova, pentru pertractări şi sprijin, este reţinut la Kiev, nimereşte în acţiunile militare ale lui , în fine reuşeşte să se retragă în Polonia, unde, semicaptiv, câştigă bunăvoinţa mai marilor traducînd din greacă în ruseşte diferite lucrări de cult. În timp, cercetătorii au recurs la multe atribuiri de lucrări, după maniera traducerilor. Hronograful împăraţilor..., Istoriile lui Herodot, etc.
S-a stins fără vreme, în acel semiexil polon... Unul dintre principalii umanişti de tip renascentist, din stirpea lui Miron Costin. Eminescu s-a nevoit pentru achiziţionarea Psaltirii în versuri pentru Biblioteca Centrală din Iaşi.
Nu-mi închipui o mai adevărată glorie cărturărească decât ca slovele ticluite de tine să fie citite la slujbele din fiece zi, în orice loc unde există românime.
Opera:
• Stihuri la luminatul herb a Tărâi Moldovei, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Dumnezăiasca liturghie, Iaşi, 1679, în Psaltirea de-nţăles, Iaşi, 1680, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681, reeditat (Stihuri pre herghia Moldovei) în Viaţa şi petrecerea svinţilor, Iaşi, 1682, în Parimiile preste an, Iaşi, 1683, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu, Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Epigrama la psalmul 132, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu, Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Apostrof, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu, Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Domnii Ţării Moldovei, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681, reeditat în Parimiile preste an, Iaşi, 1683, reeditat în Cronicele României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, III, publicat de M. Kogălniceanu, Bucureşti, 1874, reeditat în CPV; ediţia (publicitate Ion-Radu Mircea), în MS, VII, 1976, 1; • Epigramă omagială către Ionaşcu Bilevici, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681;• Epigramă omagială către Ioachim, patriarhul Moscovei, în Parimiile preste an, Iaşi, 1683;• Opere, I, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, introducere de Al. Andriescu, Bucureşti, Minerva, 1978;• Poezie veche românească, îngrijită şi postfaţă de Mircea Scarlat, Bucureşti, 1985;• Opere poetice, îngrijită şi postfaţă de Pavel Balmuş, Chişinău, 1989;• Versuri albe, îngrijită şi prefaţă de N.A. Ursu, Iaşi, 1994. Traduceri: • Psaltire a svântului proroc David, prefaţa traducătorului, Uniev, 1673; ediţia II (Psaltirea în versuri), îngrijită şi introducere de I. Bianu, Bucureşti, 1887; ediţia III (Psaltirea în versuri), ediţie îngrijită de N.A. Ursu, prefaţă de I.P.S. Iustin Moisescu, Iaşi, 1974, reeditat în Opere, I, Bucureşti, 1978;• Preacinstitul Acatist şi Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Uniev, 1673;• Dumnezăiasca liturghie, Iaşi, 1679; ediţia II, Iaşi, 1683; ediţie îngrijită de N.A. Ursu, introducere de I.P.S. Teoctist, Iaşi, 1980;• Psaltirea de-nţăles, Iaşi, 1680;• Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681;• Viaţa şi petrecerea svinţilor, I-IV,Iaşi, 1682-1686, reeditat fragmente, Bucureşti, 1895 şi 1903;• Parimiile preste an, Iaşi, 1683;• Gheorghios Chortatzis, Erofili (Prolog), publicat de N.A. Ursu, în Opere, I, Bucureşti, 1978.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Dosoftei
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dosoftei_Baril%C4%83
Poezia zilei
Nichita Stănescu
Îngerul cu o carte în mână
Trecea un înger,pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.
Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.
Primeşte-mi un cuvânt, strigai,
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.
Dar îngerul tacea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legatura-i de argint, şi grea.
Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu
al staţiunii de benzină,
abstras, divin.
Atenţionare: Mâine (poate şi poimâine) voi posta pe acest blog relatări de la două lansări importante: La Sala Radio, la orele 12:00, lansarea Dan Şonta, Genunea cu îngeri, ed. Nemira, 2012; au vorbit autorul, directorul general al Radiodifuziunii, Valentin Protopopescu şi Titus Vîjeu;
şi, la orele 19:00, la librăria Humanitas din Bdul Regina Elisabeta, lansarea: Mo Yan, laureatul din 2012 al Premiului Nobel, cu romanele sale Scoruşul roşu şi Obosit de viaţă, obosit de moarte, Ed. Humanitas; au vorbit: Denisa Comănescu, Alex Ştefănescu, Luminiţa Bălan şi Elisabeta Lăsconi...
 |
| Apostu la a(dă)postu zăpezii... |
 |
| Desfăşurări de forţe...câini, copii, nămeţi.. |
 |
| Biluţele platanului tânăr |
 |
| Cortina galbenă, subţire, spiritualizată - iar în spatele ei, ocupând Scena: Iarna. |
 |
| Contre-jour de iarnă, I |
 |
| Ultima reprezentaţie... |
Sunt 29 de ani de când ne e foame şi mâncăm necuvinte, de după moartea lui Nichita. Când Labiş trecea prin poezie cu al său „Cozma Răcoare” răstignit la şa „într-un ameţitor, sonor balans” al cântecelor grele, în locul lui a apărut, de la Ploieşti, blondul Nichita, el însuşi voievod al poeziei: „ni se face toamnă/ bătând înspre iarnă” gata să ne ordone simplu şi concret: „Nu, nu puneţi niciodată mâna pe poet”, pentru că el ştia mai dinainte că „poetul e ca şi soldatul/ nu are viaţă personală”. Cum niciodată, lacrima lui n-a fost a lui, „el a şters lucrurile de lacrimi” şi poezia de cuvintele ei, dar, aveam să aflăm asta, abia după dispariţia poetului (13 februarie 1983). De apăsarea acestui gând – „cu mult mai mare” – Fănuş Neagu (prietenul său, întru nuntirea poeziei în limba română, fusese călit în puşcăria literei să-i facă faţă poetului, dinaintea stelei care-i ceruse pe amândoi şi nu şi-i mai dorea să mai umble prin lume, printre atâţia plopi singurateci şi fără de soţ, ncercând să ni-i descrie la flacăra feştilelor,aprinse în nopţile de iarnă: „deasupra de zarzări, de ţigle, de coşuri/ se înnorează cu păsări”...şi „o tonă de zăpadă peste noi se răstoarnă”. Atât a mai apucat să rostească dragul meu Nichita. Dacă ne-am reîntoarce la confesiunea iscusitului cavaler al lui Cervantes, am crede că tot ceea ce se săvârşeşte sub ochii îndeletnicirilor poetului, nu ar trebui să pară neapărat o cutezanţă nemaipomenită. Că doar el ştia bine ce-i vitejia şi, înainte de a se ajunge la disperare şi nebunie, cu siguranţă propriile lui vise, înregimentate în bătălii, erau dinainte duse cu iscusinţă şi exersate în faţa paginii albe a hârtiei ori dinaintea înfruntării cu marile sale încercări. Aşadar: „dacă te trezeşti,/ iată până unde se poate ajunge:/ Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntru/ ca un tunel, privirea,/se face una cu tine./Iată până unde se poate ajunge/privirea, dacă se trezeşte” (a treia elegie). Mă opresc aici, fiindcă „şuieră o qvadrigă pe câmpia/ secundelor mele” ...şi „unul e cu ochii în frunze, altul/ cu ochii în lacrămi... unul strânge frâiele cu mâna dreaptă,/ altul tristeţea în braţe”, iar din toate astea mă şi opreşte albastrul de Voroneţ din privirea sa: „fără mine nu se poate, dovadă că sunt”. Nichita a venit, după Labiş, într-un moment când totul părea a fi spus în poezie, dar, a lăsat admiraţiei loc, după acel „Eşti atât de frumoasă, iarna! ... şi gândul creşte-n ceruri/sonorizând copacii”. Apoi, mi-a aruncat în faţă imaginea bulgărului de zăpadă: „tu stăteai pe.un bulgăr mare de zăpoadă verde... Eu stăteam cu braţele atrase, ridicate...”. Merg uneori prin zăpadă, aud (parcă) un glas: „Ia-mă cu tine, ia-mă cu tine,...”. Am ciulit urechile, mi-am ascuţit auzul. Nu părea, ca cineva, să mă fi chemat. Şi, totuşi, în subconştient, auzeam cum cineva mă ruga s-o iau cu mine. Versurile poetului, îmi spuneau că nu pot lua cu mine, ceea ce i-a fost hărăzit altuia. Înţelegea, ea, natura, că mi-aş fi asumat moartea poetului? Cine n-a fost înfrânt de soartă, înţelege altfel libertatea ce i-a fost dăruită, după o clipă de eroare petrecută la masa de aprigi negocieri şi frământări a zeilor. Fiindcă iarna a venit şi după Coşbuc, şi după Macedonski, Eminescu, Labiş şi Nichita... să ne înveţe sensul şi limbajul iubirii.
RăspundețiȘtergereTrecea un înger...
RăspundețiȘtergere(parodie după Nichita Stănescu)
Priveam şi eu de la fereastră
Cum îngerul trecea prin zid.
- Primeşte-l Doamne, am vrut să-i strig!
Dar îngerul trecea... trecea...
Pe-un scaun negru stând, citind
Din Cărtărescu-al dumneavoastră,
Levantu-ntruna, mozolind.
Trecu şi prin biroul meu...
Trecu şi-n parlament cu silă,
Şi cu cerneala din stilou
Mi-a dat un sfat: să nu ai milă
Cuvântul scris, să-l faci călău.
„- Primeşte, îngere, strigai
Paharul ăsta, pâinea, sarea...
Dar, cum încerc să scriu ceva
M-apucă, dracu: disperarea!
Că nu putui zbura şi eu
Până la bunul Dumnezeu.
Să-l rog: la toţi ce ne-or trăda
Soartă de vierme să le dea”
Dar îngerul zbura, zbura...
Împins din ţara asta a mea.
Eu îl priveam pe sub sprâncene
Cum flutura din mâini, a lene
Unui popor împins spre ghene:
- La urmă, voi veni (socot)
Să sting lumina peste tot.
P.S. Dacă am putut scrie o astfel de "parodie", înseamnă că se mai poate scrie după Nichita. Scrieţi (ar fi spus şi el) "ca o pasăre neagră pe un ou alb", fiindcă totul e atât de simplu, atât de simplu "încât devine de neînţeles".
Au fost nişte ani (nu mulţi), cînd pe un blog mai nu s-ar fi vorbit de Nichita Stănescu, de nu l-ar fi pomenit cineva, nu doar ca un pariu.
RăspundețiȘtergereAtunci a apărut Tudor Cicu, spre a-şi depune obolul iubirii de el. Şi, de atunci, l-am îndrăgit, fără a susţine că mă dau în vînt după unii pe care scriitorul dobrogeano-buzoian îi admiră.
Însă, cum e sunt de părere că putem trăi convivial chiar şi cînd ne adăpăm la surse diferite (cu condiţia să nu ne tulburăm , advers, izvoarele), mă bucur că Dl Tudor m-a onorat cu a sa prietenie. Că n-aş putea fi prietin acelora care (şi nu puţini), dacă - te - aud că nu ştii de sau nu ţii la cutare scriitor, ori te bălăcăreşte, ori la loc comanda.
Şi să mă ierte că nu m-am a(z)vîntat în politicale, dar eu am înţeles să devin - cît mai am de tras - un alt fel de zoon.
Culai
PS: De exemplu, eu îl admir cu timiditate pe Dosoftei, ca să nu spun că pe mai toţi ctitorii de rostire cultă-n graiul străbun. Şi, de aş avea o putere de opinie, aş decreta ca nici un amploiat la stat să nu fie angajat, nici un politician măcar să nu fie primit într-un partid, să acceadă la funcţii, pînă nu demonstrează că poate ceti (deci, nu recita!) declamat un text din primele noastre izvodiri populare sau culte. Aşa, măcar ar şti cine i-au fost înaintaşii şi nu s-ar mai prinde-n horile bîţîite de-acum.
Da, şi pe atunci au fost conducători răi, dar nu toată clasa conducătoare a fost rea. Asta-i!
Dragă Culai, cu cât rosteşti adevăruri mai adânci despre politicieni şi amploaiaţii nouă contemporani, cu atât îmi pare că te îndepărtezi, cu exigenţele Dtale de înţelegerea acestor bieţi bipezi. Dar nu te-ai gândit vreodată că practic suntem din specii diferite, asemănătoare doar aparent, printr-un efect de mimetism. Să vezi: ieri seară, la o lansare despre care refer pe blog, văd la sfârşit un astfel de specimen humanoid, ce-i drept el ocupa cam două locuri în spaţiu, iar ca vitalitate, ca forţă de ocupare a împrejurului, un astfel de ins este realmente o teroare, este de neoprit. Or, pentru că un amic m-a trimis ţintă la el, cîndva, ca să-i cer ajutor material la edificarea Memorialului Scriitorilor, - am ajuns să nu mă mai intereseze de unde vin banii, căci scopul este deasupra persoanei mele! - insul mi-a promis tot sprijinul; însă ieri, la final,pentru că era pe coridor în faţa mea, am considerat că politeţea elementară mă oblică să-l salut, nimic mai mult. Pentru că pot să cer şi lui Dracu, însă numai o singură dată! Insul, văzându-mă de aproape, a făcut brusc o stânga-mprejur, impecabil executată, căci milităria nu iese din reflexe după Retragere... Apoi, vreo oră, ne-am învârtit în holul Uniunii, cu câte un păhărel în mână, fără să-i mai acord atenţie. Sunt sigur că mesaje de astea, inechivoce, nu-i scapă Retrasului...
RăspundețiȘtergereŞi aşa, am încălecat pe-o şa...
Lazu