consemnări, poezii, eseuri: scriitorul zilei: Nicolae Cartojan; poezia zilei; fotografii...

Scriitorul zilei: Nicolae Cartojan, n. 4 decembrie 1883 - d. 20 dec. 1944

De fel din comuna Călugăreni-Huzunu, Giurgiu, a făcut liceul la Sf. Sava, ca bursier, în 1902 s-a înscris la Litere în Bucureşti, avându-i ca profesori pe Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Ion Bianu Bianu; acesta din urmă, impresionat de râvna sa întru cercetarea documentelor, îl angajează la Secţia manuscrise a Bibliotecii Academiei; tot el îi va îndruma docenţa, trecută în 1921. A fost profesor la Giurgiu, cu o întrerupere în anii 1912-1913, când a făcut o specializare la Universitatea din Berlin, probabil recomandat tot de mentorul său. După Conflagraţie vine în Bucureşti, ca profesor la Seminarul Central, la Seminarul Pedagogic Titu Maiorescu, iar între 1923-1930 la şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografie. Din 1923 conferenţiar la Litere, va ocupa apoi la catedră locul mentorului său Ion Bianu. În timp, devenise cel mai bun cunoscător al cărţilor populare, privind originea, temele, motivele, circulaţia în Europa şi Peninsula Balcanică. A fost membru în comisia de redactare a unui repertoar al cronologiei literaturii europene din Paris, condusă de Paul van Tieghem.
Debutase în 1907 cu un studiu despre ziarul Propăşirea, din 1844 şi a continuat să studieze documentele devenirii literare în texte vechi. În 1920 îşi ia doctoratul, cu Alixăndria, în comisie Dimitrie Onciul, Al. Russo, Ramiro Ortiz, Ov. Densusianu. În 1921 trece docenţa. Din 1930 devine şeful catedrei de Literatură română veche. În 1929 fusese ales membru al unei academii americane din Harvard, totodată ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1941 membru titular, la recomandarea lui Ştefan Ciobanu, Rădulescu-Motru şi Mihail Sadoveanu. Doctor honoris cauza al Academiei din Padova. Din 1942 a îngrijit publicarea unor texte de literaturăromână veche. În timp, a pregătit un grup de tineri cercetătări în domeniu: I.C. Chiţimia, Dan Simonescu, Al. Rosetti, pe care a avut grijă să-i trimită la specializări în Europa. În 1944 scria despre problemele legate de introducerea limbii române în slujba bisericească, cu referiri la dificultăţile textelor în versuri, cântate. S-a ocupat intens de opera lui Dimitrie cantemir, căruia plănuia să-i acorde un an de predare la facultate.
A dat o Istorie a literaturii române vechi în 3 volume, ultimul apărut după dispariţia profesorului.
În acest fel prea trist, dispărând la doar 57 de ani, puţin după invazia armatelor sovietice, marele istoric literar şi folclorist a scăpat de cruntul tratament la care au fost supuşi intelectualii de frunte ai ţării de către scelaraţii pro-bolşevici.
I-am pus o placă memorială pe str. Ienăchiţă Văcărescu, în cadrul Proiectului Plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruţi.

Opera: Alexăndria în literatura românească, București, 1922, teza sa de doctorat, susținută în anul 1920, în fața unei comisii formată din Dimitrie Onciul, decanul Facultății de Litere, Ramiro Ortiz și Demostene Russo, referenți fiind Ion Bianu, Ovid Densusianu .Noi contribuții la Alexăndria în literatura românească, București, 1922; Legendele Troadei în literatura românească, București, 1925; Breve storia della letteratura romena, Roma, 1926; Cărțile populare în literatura românească, București, 1929-1938, monografie în două volume: I. Epoca influenței sud slave, 1929, și II. Epoca influenței grecești, 1938; Istoria literaturii române vechi, vol. I-III, București, 1940-1945; Mihail Kogălniceanu, București, 1942; Cercetări literare, 5 volume publicate între 1929 și 1943.
• Lo stolnic Constantin Cantacuzino - un grande erudito romeno a Padova (în colaborare cu Ramiro Ortiz), Bucureşti, 1943. Ediţii: Album de paleografie românească, Bucureşti, 1926 (în colaborare cu I. Bianu); M. Kogălniceanu, Opere, Craiova, 1930; Petre Ispirescu, Legende sau basmele românilor adunate din gura poporului, Craiova, 1932; Constantin Cantacuzino, Istoriia Ţării Rumâneşti întru care să cuprinde numele ei cel dintâi şi cine au fost lăcuitorii ei atunci, introducerea editorului, Craiova, 1944 (în colaborare cu Dan Simonescu).
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Nicolae_Cartojan
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Cartojan

ion lazu: Odiseea plăcilor memoriale, Ed. Biblioteca Bucureştilor, 2012, pag. 27-28
5 aprilie 2007: (...)

Ies din bloc, îl ocolesc, găsesc cu dibăcie - că nu degeaba mi-am câştigat pâinea zilnic cu harta în mână! - intrarea ascunsă către strada Ienăchiţă Văcărescu, care şi ea urcă spre dealul Mitropoliei, paralel cu aleea principală, şi am ezitări, negăsind un nr.17B, ci direct nr. 19 – deci revin la 17, acolo sunt două corpuri de clădiri, din a doua tocmai iese Al. Mironov împreună cu un amic (parafrazându-l pe Monşerul, afirm: "în Bucureşti un scriitor se întâlneşte cu alţi scriitori..."), îi salut, amicul are defect degetul mic de la mâna dreaptă (evreu?), acesta îmi spune că nu ştie antecedentele, a închiriat pentru biroul lui de avocatură, dar să întreb pe domnul Chiriac, proprietarul. Le spusesem că Uniunea pune plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruţi, or, aici a locuit marele Nicolae Cartojan, profesorul de literatură română veche, autorul celebrei Istorii... Cei doi se duc spre maşina lui Mironov (o fi tot maşina de pe vremuri, cu care m-a dus până la Sărata Monteoru, pe urmele unor aşa-zise civilizaţii pre-dacice? Nu ştiu ce să zic, nu mă pricep la maşini şi basta!), eu intru în curticică, caut prin camerele aflate în reparaţie..., de pe acoperiş, pe-o scară interioară, coboară un zidar, îl rog să-l cheme pe proprietar – sună la interfon, pe terasa de la etajul doi a celeilate clădiri apare un bărbos ca la 40 de ani, îi spun ce şi cum, coboară, se scuză că mă primeşte în hol, aici e cald, el deja cu broboane pe frunte, sub buclele abia înspicate – un ins cu deosebire înalt şi cam gras, chiar mătăhălos, dacă nu ar fi un termen prea aspru pentru acest intelectual, un om dezinhibat, un bucureştean cu care mă înţeleg; este inginer constructor, a vrut el însuşi să pună o placă memorială de marmoră, a cumpărat-o cu 500 dolari, dar primarul i-a spus că e nevoie de nu ştiu ce aprobări. Dar dacă Uniunea îi pune lui N. Cartojan, de ce nu i-ar pune şi el bunicului său Chiriac Furmuzache, fost profesor universitar de latină, autor de manuale, cel care a tradus De bello galico, dar şi din Salustius, din Vergilius, a dat o gramatică a limbii latine, care s-a republicat în 1957 şi în 1975, la Ed. Ştiinţifică. Îmi dă cartea de vizită. Vrea să-mi prezinte câteva firme care pot furniza plăci de marmoră 70/70cm. Rămânem în contact. De ce să-l fi umilit spunându-i că am găsit aceeaşi marfă la un preţ de 5 ori mai mic, fără ca să lucrez eu însumi în construcţii? Acesta fiind adevărul gol-goluţ. Dar cum? Lansând comanda pe internet şi alegând dintre cele vreo 30 de oferte. Iac’aşa!

(...)
18 august, 2007, sâmbătă: (...):

Ideea mea: păcatele sunt ale oamenilor, pe ei îi va judeca Dumnezeu, noi ne-am gândit la valorile litarare create de scriitorii în cauză. Tot nu înţelege, soţia maestrului, actriţa Marga Barbu: E.B. s-a aflat în mari lupte cu Uniunea, a fost exclus etc. Cum de-i punem placă memorială?! Păi, zic, moartea ar trebui să pună capăt tuturor zădărniciilor. „La judecata de apoi a scriitorilor”, ca să-l citez chiar pe Eugen Barbu, el rămâne pe lista celor valabili. Adevărul este că eu am întocmit lista, toţi au văzut-o şi au aprobat-o, n-au fost comentarii, opoziţii. La despărţire, înţelegând ce e de înţeles despre acţiune şi despre mine, dna MB mă sărută pe ambii obraji, în mijlocul străzii, de faţă cu cei doi pietrari.

Pentru placa lui N. Catrojan, ajungem pe Ienăchiţă Văcărescu, prin 11 Iunie şi Principatele Unite, coboară cei doi soţi, ne sfătuim cu privire la judicioasa amplasare a plăcii, o fixăm curând. Se interesează dacă am putea confecţiona una şi pentru socrul său. Să-mi dicteze textul la telefon.