O tripletă de aur

Sergiu Cioiu – Poezia – Marin Sorescu

 

Aseară, la mansarda din Crețulescu a Muzeului Literaturii Române – o sală pe care nu o cunoșteam, unde se ajunge cu dificultăți, pe o scară de serviciu cu deosebire îngustă, cu trepte de marmoră, ce-I drept, o sală plină la refuz, de data aceasta, așa încât se mai aduceau scaune, pe măsură ce se iveau noi oaspeți (învingători în lupta cu treptele, ați înțeles…) – a avut loc un extraordinar recital din poezia lui Marin Sorescu – exact în ziua când se împlineau 88 de ani de la nașterea bulzeșteanului de geniu , recital susținut cu brio de cel mai mare recitator al scenei românești, după Ludovic Antal – l-am numit fără ezitare pe actorul Sergiu Cioiu. Mă încumet să folosesc aceste înalte calificative după ce am ascultat, de-a lungul a vreo 5 decenii, cu un interes și o perseverență de care nu am a mă reșina, pe actorii de frunte ai scenei bucureștene: la radio, la televiziune, în foarte multe săli de teatru sau pe la casele de cultură din cartierele bucureștene. Ca să dau o idee despre actorii recitatori, voi numi doar câțiva: George Storin, George Vraca, Emil Botta, Costache Antoniu, Al. Giugaru, Gărdescu, Ștefan Ciubotărașu, câți și câți alții… Despre câteva prestații excepționale am notat în Jurnalele mele, dintre care unele publicate iar altele încă în manuscris, așteptându-și rândul…

Or, actorul Sergiu Cioiu ”care-I și întrece”, după cum deja am afirmat, și-a făcut din recitarea poeților români clasici și contemporani o profesiune de credință. Fac parte, de aceea, împreună cu Lidia, dintre ascultătorii devotați, pe cât de entuziaști ai Maestrului Cioiu. I-am și spus-o prin viu grai, căci viața a aranjat în așa fel lucrurile că ne-am cunoscut bine ca oameni și ne-am împrietenit.

De data aceasta recitatorul s-a orientat spre poeziile în vers clasic ale lui Marin Sorescu, vreu să spun spre sonetele acestuia, pe care le-a recitat cu o implicare extremă, într-un acompaniament muzical de mare rafinament. Și se întâmplă acest lucru de tot minunat: actorul vorbește, se mișcă, exclamă, gesticulează, toate într-o perfectă armonie și adecvare, vrăjindu-i pe spectatori, care nu mai pot alege între rostire, incantație, dans, balet – o spunere totală, care năzuiește spre acea stare de grație în care ascultătorul este pe deplin vrăjit, smuls din context și ridicat în sferele înalte ale artei.  

Aplauze, ovații, la sfârșitul fiecărei poezii. Și încă un sonet, încă o ridicare din contingent, către înaltele stele…    

Se face că în ultimele seri ale lui februarie am citit/recitit Jurnalul lui Marin Sorescu, cel subintitulat Romanul călătoriilor, minunându-mă o dată în plus nu doar de peregrinările pe tot mapamondul ale bulzeșteanului, dar și de mulțimea personalităților la vârf cu care a relaționat și cărora nu a scăpat ocazia să le ia incitante interviuri, să le traducă operele, să… Estimp, Lidia citește Viziunea vizuinei, din care a selectat câteva fragmente pentru emisiunea ei Creatori de poveste, de la podcastul Publive. Așa stând lucrurile, nu mi-e greu să afirm că la noi în casă se citește pe brânci Marin Sorescu. L-am cunoscut personal pe Sorescu încă din perioada debuturilor noastre, eu cu doar 4 ani mai mic decât Marin – eu de pe Olt, el de pe Olteț, unde se pare că omul se poziționează mai bine în peisaj; i-am citit toate cărțile, la momentul apariței lor, iar plecarea sa grăbită dintre noi am resimțit-o ca o mare pierdere pentru literatura noastră, pentru noi toți.

Actorul Sergiu Cioiu, Poezia și Marin Sorescu - o tripletă de aur a vieții noastre culturale, la an 2024.

ION LAZU 

Sergiu Cioiu:

Māi omule, m-ai făcut să-mi dea lacrimile… chiar astfel, încă nu a scris cineva, despre mine. Ludovic Antal și acea generație a marilor actori rostitori de versuri, din Shakespeare, Molière, Schiler, Lope de Vega, Edmond Rostand,  Vasile Alecsandri, Delavrancea, Arghezi, Eminescu, sunt cei pe care i-am admirat și la care mă uitam, cu mare admirație și profund respect:  George Storin, George Vraca, Emil Botta, Ludovic Antal, George Calboreanu, Mihai Popescu, Gheorghe Cozorici, toți actorii unei generații de vis, la care, desigur, ne gândim ca la niște monștri sacri. O asemenea comparație, cred că se datorează entuziasmului tău debordant și receptivității tale la poezie, la bucuria ta, când, inundat de emoție, simți nevoia îmbrățișării prietenului tău, artizanul care sunt și care, la rândul său, simte nevoia să te strângă-n brațe, să îți mulțumească, dar să te asigure că păstrează proporția cuvenită acestor mari maeștrii cu care ai avut dorința de a mă compara.

Încă odată, cu plecăciune, îți mulțumesc, dragul meu prieten!

Sergiu