Funeraliile lui Nicolae Manolescu  - ieri, 26 martie, la Cimitirul Sf. Ioan din Rm. Vâlcea

Ieri dimineață, la ora 8:30 am pornit cu un autocar ultramodern de la sediul Uniunii Scriitorilor (ar fi trebuit să fie două autocare, însă lumea nu s-a înghesuit: drum lung, obositor, și nici noi nu mai suntem ce-am fost, cât o să mai fim...). Deci, nu mai mult de 30 participanți, în acel autocar. Drum lung, cum mă și gândisem - și numai ca să ieșim din București, la autostradă, ne-a luat vreo oră... Și apoi, în viteză, pe autostradă. Vreme bună altfel, cer senin de la un capăt la altul al zării...

Și, ce-i drept, Natura își vede de-ale ei,  s-au trezit din somnul iernii toate tufișurile, toți zarzării de pe versanți... Iar în crengile negre ale tuturor copacilor se simte uriașa presiune care va însemna explozia verde a lui Aprilie. Risipei se dedă Florarul, vorba lui Blaga.

 

Ajunși la Rm. Vâlcea, am traversat frumosul burg, poate cel mai dichisit din toată Oltenia, oricum al doilea ca importanță după Craiova, lucruri pe care le discutam cu cel de lângă mine, nimeni altul decât poetul și editorul de faimă Nicolae Tzone, de care mă leagă o veche colaborare, căci am fost redactor-șef la editura Vinea preț de 8 anișori... Am descins din autocar și am intrat în capela din cimitir, de fapt o adevărată biserică impozantă, semn că nu ne aflăm în vreun târg oarecare ci într-o capitală regională.  Lume luminată, abia dacă ne-am făcut loc printre cei deja masați în naosul bisericii. Slujba de înmormântare deja începuse, sobor de 6 preoți în odăjdii de mare ținută, iar în stânga naosului se ghicea o grupare de diaconi, voci de mare frumusețe, bași și baritoni - un adevărat privilegiu să asiști la o asemenea slujbă. Spre sfârșit, cel mai prestigios dintre preoți, arhiepiscopul din zonă, a dat glas unei evocări foarte detaliate, pe cât de pertinente, a personalității acad. Nicolae Manolescu, cel mai important critic și istoric literar de după Al Doilea Război Mondial, profesor universitar, academician, președinte al Uniunii Scriitorilor vreme de 19 ani, deci încă din 2005. Alte discursuri, -am zis, nu și-ar mai avea rostul, ar fi redundante. Ne-am rânduit în jurul sicriului spre a ne lua adio de la marele critic. . Am ieșit din biserică, a fost scos sicriul și toți am mers în cimitir, unde a avut loc o nouă slujbă și apoi coborârea sicriului în pământul care ne va primi pe fiecare dintre noi, la momentul hotârât acolo, sus...

 

 În curtea bisericii, uitam să spun, ne-am revăzut cu scriitorii și intelectualii vâlceni și din alte burguri megieșe: Pitești, Sibiu, Drăgășani, Curtea de Argeș ș.a. Felix Sima cu Carmen a lui, Ioan Barbu, Petre Cichirdan, Ioan St. Lazăr, Dumitru Augustin Doman, alții și alții. Dar și bucureșteni de-ai noștri, pe care îi revăd în această prea-tristă împrejurare... Printre aceștia, Peter Sragher, președintele filialei de traduceri literare, dar și H.R. Patapievici, dar și Mihai Prepeliță, scriitorul basarabean ajuns la ani 90 ! Nu prea am zărit președinți ai celor 18 filiale de scriitori din țară, doar pe Adrian Popescu de la Cluj, venit cu soția și pe Mihai Firică de la Craiova. Și se întâmplă că, trecând ani și decenii, eu care am lucrat ca geolog vreme de multe campanii în nordul Olteniei și pentru aprovizionare veneam săptămânal la Rm Vâlcea, ca singură soluție de supraviețuire în prea-triștii ani șaptezeci-optzeci, deci după acest șir de ani care ne-a marcat pe toți, iar pe alții i-a eliminat de pe listă, unele persoane cu greu le-am recunoscut/identificat, iar numele unora mi-au rămas obscure... Veniți cu alte mijloace de transport: Varujan Vosganian, prim-vicepreședintele Uniunii, Gabriel Chifu, fostul ministru al culturii Ionuț Vulpescu. O surpriză, dl Livius Ciocârlie, cândva timișorean, iar de câteva decenii bucureștean... În drum spre autocarul nostru, am depănat amintiri din vremea când mergeam la Mogoșoaia, în fiecare duminică, la concertele minunate din sala scoațelor, de la parter. A rămas stabilit că vom merge la Mogoșoaia, doar să ne plimbăm prin grădină. 

 

 

Ne-am regrupat la autocar și am făcut drumul până la un restaurant al cărui nume nu-l știu, undeva pe o colină din împrejurimile Râmnicului de Vâlcea.

La festinul solemn, tratații din belșug. Numai că... numai că nici noi nu mai suntem hămesiții de altădată. carafe de țuică de prună extraodrinară, din care vom fi gustat cu toții, carafe de vin roșu și gălbior, dar nici cu vinurile nu ne-am îndemnat, au rămas carafele aproape pline pe mese... Spre sfârșit, a rostit o scurtă cuvântare poetul Mihai Prepeliță, poate tocmai ca să ne pătrundem de adevărul că literatura română, cultura acestui popor se întinde mult dincolo de granițele vremelnice ale țării...

Și ne-am regrupat la autocar, pentru drumul de întoarcere la București, de nu cumva o filmare cu sens invers, cum ar fi putut să ne pară... Luminile se schimbaseră pe cealaltă parte a cerului, date la minim, că nici fotografii nu se mai puteau face, spre atestare.... Și astfel se sârși ultima zi pământeană a marelui critic și istoric literar acad. Nicolae Manolescu. Fie-i țărâna ușoară, cum se spune în asemenea împrejurări...

***

27 martie: Pompiliu Marcea, n. 28 octombrie 1928 - d. 27 martie 1985

 

Dintr-o familie de ţărani gorjeni (sat Colibaşi, la vest de Tg, Jiu), îşi face şcoala primară în satul natal, urmează o şcoală normală la Tg. Jiu, apoi Filologia la Bucureşti, fiind reţinut la catedră şi făcând carieră universitară, treaptă după treaptă. Cu un doctorat în 1967. Cu dosar curat şi cu psihologia celui recunoscător că i s-au deschis porţi nesperate, îşi face dovada ataşamentului faţă de ideile comuniste. De altfel a beneficiat de lectorate în multe oraşe din vest, iar la revenire a fost promovat printre diriguitorii culturali la cel mai înalt nivel. Primul volum este chiar pe linie, despre realismul socialist în opera lui Alexandru Sahia. Se va ocupa mai apoi de opera lui Ioan Slavici, de opera lui Sadoveanu, se va implica în controversele privind teoria şi practica actului creator în literatura noastră. Uneori cu curaj, uneori riscând să-i supere pe ceilalţi culturnici. Cărora le-a şi venit rândul să-i ia locul, în veşnicele primeniri de cadre la vârf. Fiecare îndrăzneală se plătea, trecută cu grijă în dosar. Insistase asupra episodului Cernica din viaţa tânărului Sahia. Dăduse semne de înţelegere în privinţa "închisorilor mele" de Slavici. Fusese permisiv în privinţa lui Maiorescu, pledase pentru publicarea integrală a articolelor politice eminesciene. Propusese spre publicare scriitori "pătaţi", pe Vladimir Streinu îl promovase Director la Editura pentru literatură (ce-i drept, n-a rămas decât un an...). Destule îndrăzneli care au putut deranja. O moarte oricum prematură, nelipsită de semnul întrebării.

Opera: Alexandru Sahia,  1961; Ioan Slavici, Bucureşti, 1965; „Convorbiri literare" şi spiritul critic, Bucureşti, 1972; Lumea operei lui Sadoveanu, Bucureşti, 1976; Umanitatea sadoveniană de la A la Z, Bucureşti, 1977; Lecturi fidele, Bucureşti, 1979; Mihail Sadoveanu. 100 de ani de la naştere, Bucureşti, 1980; Varietăţi literare, Craiova, 1982; Concordanţe şi controverse, Bucureşti, 1983; Atitudini critice, Bucureşti, 1985. Antologii:   Naţional şi universal, Bucureşti, 1975.

 

 

Alţi scriitori:

Aurel Ciocanu, n. 1943

Ioan Es. Pop, n. 1958