9 decembrie: Gheorghe Glodeanu, n. 9 dec. 1957

 

     

 

De observat şi cu acest prilej cât de simplă, măcar aparent, este biografia oamenilor laborioşi. Epica biografică este restrânsă la strictul necesar, economia de energie fiind în favoarea desfăşurărilor bibliografice. Gh. Glodeanu s-a născut la Careii Mari, fiu al unei funcţionare şi al unui mecanic de locomotivă. A făcut liceul în urbea natală, apoi Filologia la Universitatea din Cluj, cu licenţa în 1981: Metamorfozele timpului în proza fantastică a lui Mircea Eliade. Va trece un doctorat  în 1996. A fost profesor de liceu la Satu Mare, iar din 1992 profesor la Universitatea din Nord, Baia Mare. Este director al revistei Nord Literar.

Debutase în Tribuna cu un articol despre Mircea Eliade, iar editorial în 1993, Fantasticul în proza lui Mircea Eliade. Deja menţionat de trei ori, Eliade este subiectul a patru volume ale lui Gh. Glodeanu, dar preocuparea este şi mai largă, în studii, eseuri, volume colective, zeci de articole publicate în ţară şi străinătate. A scris în principal despre evoluţia romanului românesc în secolul XX, distingând în mişcarea prozei noastre  un model narativ al obiectivităţii, reprezentat de Rebreanu şi un al doilea model, experimental, ilustrat la noi de Camil Petrescu, Eliade, Holban, Sadoveanu, Sebastian, Blecher, Mateiu Caragiale, Urmuz. Aceştia ar ilustra în stadii diferite opţiunea pentru scrierea subiectivă, amestec de jurnal, eseu, memorialistică, fantastic, toate contribuind la evoluţia prozei spre postmodernism, spre metaroman. Ce-i drept, stilul are de suferit, autorul, naratorul şi personajul îşi trec unul altuia sarcina de a dezvolta textul, preocuparea pentru autenticitatea trăirii, pentru experienţa personală fiind precumpănitoare asupra calofiliei. Carte cu carte, studiu cu studiu, prin extrinderea domeniului de observaţie, Gh. Glodeanu aspiră să dea o panoramă a romanului românesc din secolul XX. Perseverent, aplicat, laborios, echilibrat în afirmaţii, Gh. Glodeanu este un critic literar care se impune atenţiei celor intersaţi de literatură.
Opera literară:  • Fantasticul în proza lui Mircea Eliade, Baia Mare, 1993;.  Eseuri, Baia Mare, 1996;• Mircea Eliade. Poetica fantasticului şi morfologia romanului existenţial, Bucureşti, 1997;• Dimensiuni ale romanului contemporan, Baia Mare, 1998;• Poetica romanului românesc interbelic, Bucureşti, 1998;• Incursiuni în literatura diasporei şi a disidenţei, Bucureşti, 1999;• Avatarurile prozei lui Mihai Eminescu, Bucureşti, 2000;• Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, Cluj Napoca, 2001;• Liviu Rebreanu. Ipostaze ale discursului epic, Cluj Napoca, 2001;• „Noaptea de Sânziene" de Mircea Eliade, Cluj Napoca, 2002;• Poetica misterului în opera lui Mateiu I. Caragiale, Cluj Napoca, 2003. Ediţii:• Urmuz, Pagini bizare, Piatra Neamţ, 1996.

Citeşte mai mult:  http://www.autorii.com/scriitori/gheorghe-glodeanu/

http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Glodeanu

http://llr.ubm.ro/files/CV%20Gheorghe%20Glodeanu.pdf

 

 

 

 

Alţi scriitori:

Hortensia Papadat Bengescu, n. 8 dec. 1876 - d. 5 martie 1955

Toma George Maiorescu, n. 1928

Mircea Vaida Voevod, n. 1941

Ieronim Şerbu, m. 1972

Banu Rădulescu, n. 12 februarie 1924 - m. 10 dec. 1998 

Hristu Cândroveanu, n. 1943 - d. 9 12 2013

Radu Cârneci , n. 1928 - d. 9 12 2017

Ion Vlad, n. 1929 - d. 9 12 2022

SERGIU CIOIU  83

Aseară mergem cu prietena noastră Doina Țetcu în Piața Amzei pentru un recital Sergiu Cioiu. Dânsa cu un pas în fața noastră, cunoscând mai bine locurile: Imediat dincolo de casa Miței Biciclista, aflată în mare pavoazare și cu mulțime de vizitatori - Centenarul Monica Lovinescu, nu-i așa?

Cum e de înțeles, la locul faptei ne revedem cu câțiva prieteni de cursă lungă din lumea scriitoricească; vorbim mai mult cu Claudia Voiculescu și aflăm că a trecut prin unele probleme de sănătate. Ne amintim de plimbarea noastră suprarealistă prin parcul IOR, într-o iarnă cu multă zăpadă și cu lacul închețat-bocnă, încât l-am putut traversa pe gheață... Din celălalt capăt al sălii ne zâmbește Victoria Milescu. Alte feța cunoscute, coparticipative. 

Ce vremuri!

Se adună lumea, începe spectacolul. Maestrul Sergiu Cioiu, acompaniat de  un  pianist și de un instrumentist ca de pe altă lume, care s-a dovedit a fi din Iran, numitul Amin, cu abordări fantastice la străvechiul lui instrument, din familia coardelor, un fel de mandolină mult mai micuță, însă cu o coadă imensă-imensă și producând sunete răscolitoare, anistorice parcă. Ascultăm melodii pe versuri de Marin Sorescu - îmi dau seama că este un mod de a-l omagia pe marele poet dispărut într-o zi de 6 decembrie, anul 1996... Când trecură ăști 16 ani?! Și în secunda următoare, cealaltă întrebare, străveche și ea: Dar ce pot însemna niște ani, acolo ? Urmează texte de Romulus  Vulpescu. ” În fiecare zi, ne batem joc / De pasari, de iubire si de mare,/ Si nu bagam de seama ca, în loc, / Ramîne un desert de disperare.//  Ne rasucim pe-un asternut posac, / Însingurati în doi, din lasitate, / Mintindu-ne cu guri care prefac / În zgura sarutarile uzate....;

Și porniți pe acest drum de aur al liricii românești, nu este decât un pas de la Vulpescu la Miron Radu Paraschivescu: ”Când am dus-o pe cîărare / Ea mi-a spus că-i fată mare/ Când colo era nevastă...”   Și de aici la ”Rică, fante de Obor ” și la  ”Terente și Didina / Se plimbă cu mașina... Terente, ah, terente / Lipsit de sentimente! ” 

Când pe scenă evoluează Sergiu Cioiu nu-ți mai rămâne decât să asculți, vrăjit, să te implici sută la sută și să retrăiești momente  de mare rezonanță afectivă din mult-puținele ce le-ai parcurs într-o viață de om... 

Maestrul o inviță pe scenă pe o cântăreață necunoscută nouă, aflăm că este Loreta Oltean, posesoare a unei voci uimitoare, interpretând cântece bătrânești din Maramureș, din Bucovina... Termină un cântec și coboară de pe scenă, dar alde noi nu ne lăsăm, fermecați ca niciodată, o rugăm să ne mai dăruiască un cântec, apoi încă unul. Și abia apoi o copleșim cu aplauze, coboară cele câteva trepte, dar entuziasmul sălii o ridică pe sus, efectiv...

Și vine rândul iranianului la străvechiul lui instrument, care pare o născocire, dincolo de realitate; ne cântă o melodie divină, ca de pe altă lume. Aplauze frenetice. Însă Lidia, din sală vine lângă scenă și îl roagă pe iranian să ne cânte și cu vocea. Și atunci să te ții! Norocul nostru că eram pe scaune, altfel ne-am fi risipit pe podele...în extaz. 

La sfârșit, poze peste poze cu menestrelul Sergiu Cioiu, căci toți cei din sală se înghesuiue să-i stea alături..., inclusiv poze cu astronautul nostru național Dumitru Prunariu și a sa soție. Aplauze, Flori, Flori...

Fotografii de la Doina Țetcu