miercuri, 27 decembrie 2023

 28 decembrie Ioana Em. Petrescu, n. 28 dec. 1941 - d. 1 oct. 1990

 

     

 

Născută la Sibiu, ca fiică a istoricului literar prof. univ. Dimitrie Popovici, slătinean de baştină (Universitatea clujeană se transbordase la Sibiu, la ocuparea Ardealului de Nord de maghiari), şi soţie a prof. Liviu Petrescu (dascăl al său la Universitate), Ioana Em. Petrescu a absolvit liceul G. Coşbuc şi Filologia clujeană, unde şi-a luat licenţa cu Aron Pumnul, 1974; a desfăşurat apoi, la catedra Filologiei pe care o frecventase o activitate didactică strălucită, lăsând câteva studii fundamentale: despre Ion Budai Deleanu şi eposul cosmic, 1974, care fusese teza de doctorat a cercetătoarei (Premiul Academiei), Eminescu. Modelul cosmologic şi viziunea poetică, 1979, Configuraţii, studii şi eseuri, 1981, din nou despre marea ei pasiune: Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, 1989. Tot atunci  i se acordă Premiul USR pentru întreaga operă.

Ce-i drept, prin mare străduinţă, reuşise să îngrijească apariţia în 6 volume, între 1972 şi 1989  a oprei tatălui ei, Dimitrie Popovici, cu ale cărui opinii s-a aflat într-un neîntrerupt dialog. Iar alte câteva studii au apărut postum: Ion Barbu şi poetica postmodernismului, Molestarea fluturilor interzisă- scrisori americane  (din perioada 1981-1983, când beneficiase de o bursă Fullbright şi predase la California University din Los Angeles), Jurnal, 2005.  Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, apărută în 1991 (coordonatori: Ioana Bot şi Diana Adamek) fixează figura singulară a unei personalităţi excepţionale, ce a lăsat asupra studenţilor clujeni şi a celor ce au cunoscut-o o impresie copleşitoare.

 

    

 

Încă un nenoroc al literelor româneşti - dispariţia la doar 49 de ani a unei personalităţi de excepţie.  Ţi se strânge inima.

În clipe de slăbiciune, îmi vine să renunţ la această rubrică a blogului meu. Dar tot eu îmi spun că se cuvine să ne întărim firea şi să mergem mai departe prin acest aproape-dezastru al literelor române, pândite de neşansă din toate părţile. În măsura în care lucrurile au depins de Ioana Em. Petrescu, domnia sa şi-a scris cărţile, unele au apărut în timpul scurtei sale vieţi, altele au fost editate în anii ce au trecut. La mai mult nu ne putem aştepta, omeneşte. Înţeleg că s-a constituit un cerc al celor ce i-au păstrat o frumoasă amintire. Nu e puţin, îmi spun: un cerc de admiratori ai operei, un nume de şcoală, de stradă, de bibliotecă...

Iniţiasem, repet poate, un Proiect Şcoli săteşti cu nume de scriitori, l-am propus USR, am înaintat şi tabelul, pe judeţe, era vorba de cca 150 de şcoli. Nu am găsit înţelegere. Acum lucrurile stau şi mai rău: se desfiinţează multe din şcolile săteşti, dacă nu au numărul de elevi stipulat în noul regulament. S-ar fi desfiinţat şi dacă între timp şcoala ar fi primit numele lui Nicolae Velea, de exemplu. Ce e de spus, la toate astea?

 

 

 

Theodor Damian, n. 28 dec. 1951                        

 

           

 

Botoşănean dintr-o familie de români pravoslavnici, simte vocaţia religioasă, face Seminarul teologic de la Mânăstirea Neamţ, apoi Teologia la Bucureşti, absolvită în 1975. Va fi preot la Ibăneşti şi Hăneşti, iar din 1973 paroh la catedrala din Botoşani. În paralel se pregăteşte pentru un doctorat. În 1980 merge în Elveţia pentru continuarea studiilor; la Lausanne edifică o biserică ortodoxă, Sf. Trei Ierarhi şi înfiinţează un cenaclu literar Mihai Eminescu precum şi revista Adusu-mi-am aminte. În 1983 revine la Sibiu, ca secretar la revista Telegraful român şi la Mitropolia Ardealului. Din 1988 îl găsim la New York, pentru continuarea studiilor, pentru un al doilea doctorat. Din 1992 va fi profesor asociat la Colegiul metropolitan N.Y, iar din 1993 va fi titularul catedrei. În tot acest răstimp, a colaborat la importante reviste din ţară dar şi la cele mai renumite reviste româneşti ale diasporei americane. Editor al revistei Lumină lină și conducător al cenaclului Mihai Eminescu al Institutului român de teologie din New York.

A scris poezie cu substrat religios, de mărturisire a credinţei  umil-râvnitoare, a editat şi a comentat hermeneutic scriitori români precum Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, Mihai Crama, a publicat dialoguri cu literaţi români de pretutindeni.

Opera literară  The Liturgy of the Word - Liturghia Cuvântului, ediţie bilingvă, prefaţă de Leonard Cain, Oregon (Statele Unite), 1989;• The Icons. Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, Michigan (Statele Unite), 1993; ediţia New York, 2002;• Lumina Cuvântului, prefaţă de Virginia Carianopol, Bucureşti, 1995;• Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, Bucureşti, 1998;• Dimineaţa învierii, Botoşani, 1999;• Rugăciuni în infern, prefaţă de Nicolae Manolescu, Botoşani, 2000;• Calea împărăţiei - The Door to the Kingdom, ediţie bilingvă, Iaşi, 2000;• Ispita rănii, Cluj Napoca, 2001;• Pasiunea textului, Bucureşti; 2003; Filosofie şi Literatură; Lăuntrul şi departele. Ediţii:  • Mihai Eminescu, Mai am un singur dor, New York, 1995;• Eminescu 2000. Aniversări newyorkeze, Botoşani, 2000.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Theodor_Damian

http://www.gandaculdecolorado.com/arhiva/3145-poetul-theodor-damian-la-cea-de-a-60-aniversare

 

 

Poezia zilei: Theodor Damian

 

Aşa gândeam şi visam

Să te duci o dată pe

săptămână la râu şi să-ţi

spui acolo păcatele

cu voce tare

să plece de la tine

mânate de vânt şi de valul mărunt

du-te

ţi-am spus judecând

şi visând la ideea c-aş putea

deveni râu eu însumi

şi tu ai veni la mine

să-ţi strigi în gura mare cântecul înlăcrimat

eu să-ţi primesc spălarea mâinilor

şi să rămân totuşi curat

aşa gândeam şi visam

la ideea că aş putea

ca eu râul să te locuiesc

să-mi fac sălaş în adâncurile tale

cu munţi mari şi mici

şi tu nici să nu te mai deplasezi

la râu

ci să te cobori în tine în mine

la râul lacrimilor mele să strigi

păcatele cu lacrimi

până ce nu te mai întorci pe tărâmul cel vechi

nu tu în pustie

ci pustia în sufletul tău

spre izbăvirea noastră de cel rău.

 

Ca o vrajă a vieţii cerul

Existenţa este o vânătoare de cercuri

cercul este marea metaforă

din cercuri venim

din marile sfere

şi big-bang-ul este un cerc

este cercul redus la esenţa ultimă

Eram mic şi nu ştiam ce fac

când mânam cercul pe stradă

cu o sârmă meşteşugit adaptată

sau cu un băţ

credem că mă joc

ca o vrajă a vieţii cercul

de fapt cercul mă juca pe mine

eu preot păgân

curat la suflet şi la strămoşi

un ritual pe atunci fără sens

nu aveam voie să înţeleg

acum văd dar nu tot

prins la mijloc în labirintul întretăierilor lor

fericit pentru că la mijloc

toate geometriile sfârşesc în cerc

aşa cum ochiul geme rotund

chemat de abis

când cercul trupu-mi frământă

n-ai să crezi

până n-ai să citeşti la vreme de seară

singur

dezmierdarea din lacrima frântă.

Ajunge gândeşti

prea multă lacrimă într-un cerc

ar trebui să nu mai fii unde eşti

dar cercul e infinit

nu se ştie câtă lacrimă-n râs

sau cât râs

în lacrimă-i răsucit.

Priveşte gura mare, frumoasă, flămândă

a cercului

aruncă sclipiri astrale spre sângele tău

ca privit de şarpe aşa stai

statuie de marmoră, de sare,

de lut, de abur mocnit

o, dulce dintele morţii

când te-a pătruns dar n-ai murit

Din când în când o zvâcnire

prelungă, tristă şi grea

mi-e aripa cu care mă apăr de moarte

şi pana cu care arunc după ea.

 

(poezii preluate din România literară, 2002, nr. 35.) 

 

Alţi scriitori:

Ştefan Stănescu, n. 1917 

Baruțu T. Arghezi, ,n. 1925

Ștefan Hostiuc, n. 1955

Magda Cârneci, n. 1955





Ion Lazu - Alți arbori multiseculari la Moogoșoaia, 2












 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu