26 aprilie: Ştefan Augustin Doinaş, n. 26 apr. 1922 - d. 25 mai 2002
S-a născut în com. Sântana, jud. Arad, într-o
familie de ţărani înstăriţi (numele la naştere Ştefan Popa). A urmat şcoala
primară în satul natal, apoi liceul Moise Nicoară din Arad, iar în 1944 a mers
la Universitatea clujeană, (strămutată la Sibiu după cedarea Ardealului de
Nord), înscriindu-se la Medicină, dar frecventând în paralel Literele şi
Filosofia, unde se transferă în 1948, avându-i ca profesori pe Lucian Blaga,
Liviu Rusu şi D.D. Roşca. Participă la şedinţele Cercului literar, împreună cu
Ion Negoiţescu, Radu Stanca, I.D. Sârbu, Cornel Regman, Ovidiu Cotruş, Radu
Enescu, Eugen Todoran şi alţii. În 1948, absolvind facultatea, revine în satul
natal ca profesor, apoi în alte localităţi arădene, vreme de 7 ani. Din 1955 se
mută la Bucureşti, dedicându-se scrisului. A fost redactor la revista Teatru, la Lumea,
la Secolul XX, unde a
devenit redactor-şef, apoi director, în 1992. În acelaşi an devine academician.
Îndrăgise poezia încă din liceu, citind lirica
românească dar şi franceză. În vremea profesoratului, scrie o piesă de teatru
şi un ciclu de poeme: Sonete
mâniei.
A fost arestat în 3 februarie 1957, pentru
"omisiune de denunţ" (nu-l denunţase pe Marcel Petrişor care vorbea
despre situaţia din Ungaria...), făcând un an de detenţie. Primul volum
de poezii Alfabet poetic,
din 1947, deşi premiat, nu a mai fost difuzat. Re-debutează abia în 1964 şi
treptat devine unul dintre cei mai apreciaţi poeţi, eseişti şi traducători (din
Holderlin, Malarme, Valery dar şi din lirici germani, inclusiv o nouă traducere
a lui Faust de Goethe, după cea realizată de
Lucian Blaga (1956)
Opera poetică: Cartea
mareelor, 1964; Omul
cu compasul, 1966; Seminţia
lui Laokoon, 1966; Ipostaze,
1967; Alter ego,
1970; Ce mi s-a
întâmplat cu două cuvinte, 1972; Papirus,1974; Anotimpul discret, 1975; Hesperia, 1979, Poeme, 1983; Vânătoare cu şoim, 1985; Interiorul unui poem,
1990; Arie şi ecou, 1991; Lamentaţii, 1993; Aventurile lui Proteu,
1995; Alexandru
refuzind apa.
Critică literară, eseuri: Lampa
lui Diogene, 1970; Poezie şi modă poetică,
1972; Orfeu şi tentaţia
realului, 1974; Lectura
poeziei, 1980; Măştile
adevărului poetic, 1992; Poeţi
români, 1999.
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Augustin_Doina%C8%99
http://www.revista22.ro/in-memoriam--stefan-augustin-doinas-108.html
http://www.humanitas.ro/stefan-augustin-doinas
*
Am convenit cu asociaţia de proprietari
din imobilul unde a locuit poetul Șt. Aug. Doinaș (Bdul I.C. Brătianu, nr. 35,
S.III) că placa memorială poate fi făcută, căci se vor îngriji de fixarea ei;
le-am predat placa memorială la începutul lui decembrie 2007, dar nici până
astăzi nu au fixat-o...)
Poezia zilei, Ştefan Augustin Doinaş
Mistreţul cu colţi de argint
Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,
cânta dintr-un flaut de os şi zicea:
- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...
- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...
Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...
- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...
- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...
- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.
Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum sta în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.
- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...
- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se: - Taci.
Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.
Alţi scriitori:
Al. Husar, n. 1920
Vasile Voiculescu, 27 nov. 1884 - m. 26 aprilie 1963
Ion Lazu - IOR forever, 5
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu