22 februarie: Tudor Muşatescu, n. 22 februarie 1903 - d. 4 noiembrie 1970

 

Fiul unui profesor şi avocat, musceleanul câmpulungean începe liceul în urbea natală dar îl termină la Sf. Sava, 1919, după care se înscrie la Litere şi Drept, terminându-le pe ambele în  1924, la 21 de ani, cu Magna cum laude. Pentru scurt timp profesor şi avocat, profesiunile tatălui, pe care le abandonează pentru gazetărie şi literatură, în speţă teatru. Colaborase la Rampa încă din liceu, se afirmă cu brio în lumea scenei şi în gazetărie, aşa că între 1930 şi 1940  a fost Inspector general al teatrelor. Scriind încă din copilărie, la 9 ani terminase o feerie, în curând editează o revistă Ghiocelul. Inteligent, spiritual, cu umor cât carul, ironic sau sarcastic după caz, nimic nu părea să i se refuze acestui favorizat al Muzei; un răsfăţ pe care, cu generozitate, l-a revărsat asupra conaţionalilor săi. Trebuie menţionat că piesele sale au fost jucate în multe dintre capitalele Europei. A fost un continuator al tradiţiei scenice caragialiene, subiectele fiind inspirate din lumea târgurilor provinciale, despre năravuri burgheze, politicianism, carierism etc; cu ceva din bonomia lui Ion Minulescu la început, cu altceva din dramaturgia comico-sentimentală a lui Mihail Sebastian, s-a individualizat ca personalitate originală, dând zeci de piese, sute de adaptări, localizări etc, greu de demarcat de opera originală. Este de ştiut că debutase la Paris, în 1923, la doar 20 de ani!, cu o piesă originală, scrisă direct în franceză: Focurile de pe comori. Un volum de poezii: Vitrinele toamnei, 1925, titlu ce subliniază "privirea ca la teatru", detaşarea ironică. O înzestrare scriitoricească de tot neobişnuită. Inteligenţa sa briantă era însoţită de cele mai potrivite mijloace de punere în scenă a ceea ce este fals, găunos, ridicol. Un posibil continuator ar putea fi Ion Băieşu, cu ai săi Tanţa şi Costel, unde se scoate umor din situaţii absurde, din comedia limbajului, din automatisme, calchieri, incultură, pleonasme, dezacorduri (mereu acelaşi "moft român"). Sunt irezistibile textele din culegerea Doresc ca micile mele rânduleţe, 1945. Pentru cine le citeşte, umor inepuizabil, pentru interpret un succes garantat. Patentul Tudor Muşatescu, infailibil.

Cîteva titluri care au făcut epocă: Panţarola, 1928; Sosesc diseară, 1931; Titanic Vals, 1932; "...escu", 1933; Visul unei noţi de iarnă, 1937; Domnişoara Butterfly, Domnul cu camelii, A murit Bubi, Geamandura, 1950. Etc.

Mereu în revistele de umor, cu schiţe, parodii, cugetări, calambururi, totdeauna spiritual, elegant, niciodată trivial. Epigrama, satira, aluzia, întoarcerea pe dos a ceea ce se ştie şi se crede despre lucruri, situaţii şi persoane. 

Permanenţa pe piaţa culturală şi în conştiinţa concetăţenilor a spiritului ironic muşatescian dădea seamă despre faptul că viaţa însăşi se însoţea de comedie, de umor congener, chiar şi sub calapoadele realismului socialist.

În perioada formării mele, în studenţie şi încă vreun deceniu după aceea, scrisul lui Tudor Muşatescu era în atenţia tuturor, tonic şi inevitabil, căci inepuizabil - mereu prezent pe scenă, la televizor, în revistele de cultură, unde avea rubrici  săptămânale, de nu chiar zilnice. Epigrame, cugetări, calambururi, cu un cuvânt: "muşatisme". Era inepuizabil, oricum, ca însăşi comedia lumii. Poate pe atunci, în conştiinţa tinerilor numai Topârceanu mai avea un statut aşa de ridicat.

***

I-am pus o placă memorială în str. Luigi Cazzavillan, nr. 33, unde locuieşte fiul dramaturgului, el însuşi actor - cum altfel?! Imaginea casei apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.

 

 

 

 

Alţi scriitori:

Gr. Alexandrescu, n. 1810 – d. 26 nov. 1885

Eduard Jurist, n. 1928

Carol Roman, n. 1932