3 febriarie: Ioan Flora: n. 20 decembrie 1950 - d. 3 februarie 2005
Dintr-o familie românească din Satu Nou,
zona Pancevo, Banatul Sârbesc, a terminat liceul la Vârşeţ, apoi Facultatea de
Filologie din Bucureşti, 1973; a predat literatura română la Alibunar, a fost
redactor la ziare şi reviste din Banatul sârbesc. Debutase la 20 de ani cu Valsuri,
1970, Pancevo, urmat de Iedera, 1975,
Fişe poetice, 1977, Terapia muncii 1981, Starea de fapt, 1986;
publică în România noi cărţi de poezie, în mai multe ediţii. Are succes cu
antologia Poeme, 1993, urmată de Discurs asupra Struţocămilei, 1995,
1998, poate cartea sa cea mai discutată de critica literară; Iepurele
suedez, 1998, Medeea şi maşinile ei de război, 2000, i-au consolidat
statutul de poet dezinhibat, postmodernist. Este considerat ca aparţinând
grupării optzeciste, trecut printre cei din eşalonul fruntaş, antologat.
Dispariţia subită a poetului, la doar 55 de ani, pe care nu-i arăta nicicum, nu
l-a făcut să dispară din peisajul liric românesc. Ce-i drept, prestaţiile sale
îţi induceau ideea că poezia este mereu tânără... În chiar acest an, Dumitru
Chioaru îl selectează printre cei 80 de poeţi ai generaţiei optzeciste.
Din 1993 se stabilise la Bucureşti, unde
devine unul dintre secretarii Uniunii Sriitorilor. Activ, cooperant, cu
carismă, iubit de toată lumea literară fără deosebire, apreciat pentru poezia
sa, recompensată cu premiul Struga, apoi cu premiul USR şi al scriitorilor din
Republica Moldova. Un actant neobosit, mereu prezent la evenimente
scriitoriceşti, implicat, dăruit poeziei, cam în genul lui Adam Puslojici, alt
actor teribil al Poeziei, pe care adesea îl seconda în periplurile sale prin
ţară, dar şi dincolo de Prut. Impresia era de doi supermeni ai liricii
dezlănţuite, de neoprit. La aceasta contribuind poate şi patima poeziei, dar
până la urmă şi alura celor doi insurgenți venind din Banatul sârbesc: doi
gladiatori ai metaforei.
I-am pus o placă memorială pe faţada
blocului de 10 nivele de pe Bd. Unirii, undeva spre Piaţa Alba Iulia.
Poezia zilei; Ioan Flora
Colina mişcătoare
Urcam dimineața prin
pădure și aerul scârtaia
sub pașii mei,
ca zăpada în februarie.
Mă împresurau o
respirație nemaiîncercată,
o rupere de țesuturi,
un scâncet, o negură deasă;
era cum te-ai prăbuși
brusc în afara lumii,
cum te-ai rezema de
pereții de gheață
ai balenei albe,
de umbra dovleacului
uriaș,
răsărit dintr-un munte
de nisip.
Și-atunci, deodată se
făcu ziuă și-n față
se arătase o luncă și-n
mijlocul ei un arțar
și-n mijlocul
arțarului, o bufniță albă,
iar în vârful ei, cerul
albastru.
Bufnița avea urechi
ascuțite și ochii roși și pleoape
și vise roșii.
Dacă stătea așa,
împietrită, răspândea în jurul ei
o noapte de aluat moale
și lipicios
și clăbuci de lumină.
Dacă zbura,
nu atingea aerul și nu
rumega razele roșii de lună.
O priveam năuc,
așteptând să latre, să grohaie
sau cel puțin să
vorbească.
Mă așteptam să se
tulbure oarecum
arătându-și limba,
toiagul și mantaua de purpură;
să se metamorfozeze pe
loc în
up, în apă curgătoare.
Or ea stătea nemișcată
în vârful cerului albastru,
nici vie, nici moartă,
și-atunci pădurea se
urni din loc
ca o simplă colină
mișcătoare.
Dora d' Istria, n. 3 februarie 1828 - d. 17 noiembrie 1888.
Din os princiar, copil genial -, la 10 ani
cunoştea 9 limbi străine, la 14 ani a tradus Iliada din greaca veche în
germană. A călătorit în Europa, a revenit în ţară şi în 1849 s-a căsătorit cu
prinţul rus Koltzoff, dar la Moscova nu s-a acomodat, în cei cinci ani, nici
după ce a adus-o acolo pe sora mai mică. S-a remarcat ca scriitoare,
cercetătoare, conferenţiară. A escaladat unul dintre vârfurile de peste 4000 m
ale Alpilor, înfigând steagul cu stema României. A scris nenumărate lucrări,
clasificate în 7 domenii. Membră a unor Academii şi societăţi culturale din 6
ţări. Cetăţean de onoare al Atenei, 1867.(O stradă din Atena, chiar sub poalele
vârfului Licabetus poartă numele faimoasei românce). Doar trei cărţi i-au fost
traduse în româneşte, înainte de războiul de Independenţă, care a întrerupt
traducerea integrală a operei. Ultimii 30 de ani i-a petrecut la Florenţa, unde
a vizitat-o Garibaldi, dar şi împăratul Braziliei, Pedro II, cel mai luminat
cap încoronat al vremii. A lăsat întreaga avere Primăriei capitalei noastre.
Dar în Bucureşti nu există o stradă care să-i poarte numele.
Un articol
incitant despre Dora d'Istria a scris Ion Andreiţă în volumul Scrisori
italiene. Reiese că un român din Danemarca a pregătăt o placă memorială, în
ideea de a-i fi pusă pe imobilul din Florenţa unde a locuit 3 decenii şi unde a
fost vizitată de Împăratul Braziliei, Pedro al II-lea. Din păcate, strada este
cunoscută, însă vila nu a putut fi identificată. Investigaţiile jurnalistului
nu au dat rezultate. Arhivele Primăriei din Florenţa nu dau curs decât
solicitărilor venite din partea oficialităţilor. Am resuscitat problema unei
plăci memoriale pentru prinţesa Elena Ghika în cadrul Proiectului "Plăci
memoriale pentru marii scriitori dispăruţi" (în cadrul căruia s-au fixat
plăci pentru cca 200 scriitori din Bucureşti). Pe listă erau trecute numele a
18 mari scriitori români decedaţi în străinătate, printre care şi Dora
d'Istria. Din păcate nu s-a ajuns la punerera plăcilor în străinătate...
Citiţi un
articol de Georgeta Filitti:
Poezia zilei, Denisa Comănescu, n.
3 februarie 1954
Obsesia
biografiei
Dacă cineva mi-ar da părul într-o parte
dacă mi l-ar ridica uşor de pe frunte
ca un diamant aurit s-ar ivi
oraşul acesta
cu străzi singuratice şi case stângace
ce se năruie la simpla închidere a uşii
cu grădini de streliţia şi lăzi de gunoi
unde ecoul copilăriei
încă se mai aude şoptind:
"Mea mater, mea pater,
filius vester lupus est"
cu muzica ce sparge timpanul maşinilor
şi fotografiile care ucid privirea
bătrânilor
cu ulcica plină cu lapte
lăsată prin toate casele
de tatăl pe moarte
doar, doar o va găsi iubitul
ce i-a părăsit fata
(dar el nu vine
şi bătrânul şi-a dat duhul degeaba
sau chiar dacă vine
nu-i pasă
gândind că mai târziu îşi va vinde
şi tatăl său sufletul
pentru cine ştie ce afacere dubioasă)
cu liliacul din curtea căminului de fete –
orbii îi păzesc anemicele flori
prea timpurii şi presimt
că Gemenii se bălăcesc în Vărsător
("E nesănătos, e nesănătos
în curând vom avea un ospăţ")
cu bătrâna cocoşată
la care te strâmbai
când striga:
"O să ajungi şi tu ca mine
o să ajungi!"
(După o săptămână ai căzut
şi mult timp ai atârnat
de umbra bătrânei
ca o cătuşă.
Dacă ar mai trăi în căsuţa de sub deal
ce de lucruri ar putea să-ţi mai spună)
cu prietena ce-şi purta urâţenia
ca pe un portmoneu doldora de arginţi
(până şi ea te-a părăsit:
s-a retras în urechea unui munte
lângă un flăcău zdravăn, ea
mica, firava, pipernicita...
Când se va întoarce
cu poemele ferecate în metalele pure
mulţi dintre cei rămaşi
vor fi dispărut)
cu feciorelnicul pat
pat de tortură
(cineva intra pe fereastră
şi-ţi fura nopţile)
unde te zbăteai de parcă
un prunc şi-ar fi instalat scâncetele
în tine
şi nu ştiai nici un cântec de leagăn
cu porumbeii din coliva primită cadou
la optsprezece ani
(în fiecare toamnă ucizi câte unul
şi-i citeşti măruntaiele
poc: moare tatăl
poc: pleacă iubitul
poc, bei din sticluţa cu prea puţin
Neuleptil
poc, poc...)
Dar nimeni nu-mi ridică părul de pe frunte
nimeni nu mi-l dă uşor într-o parte
şi oraşul acesta unde
" Mea mater, mea pater,
filius vester lupus est"
aidoma unei mări moarte
(iar orbii degeaba au prorocit
un ospăţ
putreziciunea a fost prea adânc
îngropată în mine
ca să ajungă singură la suprafaţă)
va rămâne pentru totdeauna ascuns
ca un diamant aurit.
Alţi scriitori:
Sergiu Filerot, n. 1921
Constant Tonegaru, m. 1952
Tudor George, 3 febr. 1929 - d. 10 ian. 1992
Ionel Teodoreanu, m. 1954
Vasile Gârneţ, n. 1958
Neagu Rădulescu, m. 1972
Vasile Cârlova, n. 1809
Costache Conachi, m. 1849
Al. Căprariu, m. 1988
N. Nasta, m. 1994
Ion Lazu - Cărți primite de curând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu