13 febriarie: Otilia Cazimir, n. 13 februarie 1894 - d. 8 iunie 1967
Lumini şi umbre
Ai ochii negri, mincinoși și răi
Fîntînile cu ape moarte- ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adînc ca ochii tăi.
Cînd vreau să plec, mă ții în loc cu un cuvînt
Așa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile- și adună,
Dar rădăcina- i leagă de pămînt.
De azi încolo n- am să- l mai iubesc…
Dar cînd îi văd privirile păgîne
Și zîmbetul copilăresc,
Mă jur că n- am să-l mai iubesc - de mîine.
Pe zi ce trece- ți semăn tot mai mult;
Așa izvorul ce se- aruncă- n baltă,
Se- nvăluie cu mîlul laolaltă
Și- n loc să- i spele apele verzui,
își tulbură izvorul apa lui.
Mă iscodești ca pasărea de pradă,
Mă urmărești cu ochii reci și răi,
Dar uiți că dacă- s urme pe zăpadă,
Noroiul e lăsat de pașii tăi.
Mi- e fața împietrită ca o mască
Și- n ochi lumina- i gata să se stîngă
Chiar diamantului ca să sclipească
Îi trebuie o rază s- o răsfrîngă.
Iubirea ta nu crește și nu moare,
Ci totdeauna- i rece și egală
E ca o floare artificială
Pe- o pajiște cu maci arzînd în soare.
Cînd voi pleca, mă vei uita ușor
Și știu că nici nu s- ar putea altfel:
Abia o clipă valul călător
Păstrează chipul oglindit în el.
Am vrut în ciuda zîmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrimă să storc
Și am plecat să nu mă mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îți umblu- n cale.
Ce demon oare mi te- a scos în drum?!
De- ar vrea viața azi să mă dezlege
Și raiul ei să mi- l ofere- acum
Tot iadul nostru dulce l- aș alege.
Azi mi- a venit cu ochii calzi și buni
Și nu l- am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N- o- ntrebi de- i înflorită pentru tine.
Te văd mereu ca- n clipa de pe urmă;
Încremenit în capul scării
Cu zîmbetul uitat în colțul gurii
Și- n ochi, tăișul crud al nepăsării.
Ești rău. Dar cînd aud c- o spune altul
Mă uit în jos și strîng din pumni și tac.
Că numai eu în toată lumea asta
Am dreptul să te cert și să te- mpac.
Eu am să plec cu sufletu- mpăcat
Că nu las nimănuia moștenire
Un suflet greu de ură și iubire
Bănuitor și trist și- nfrigurat.
M- am resemnat; atît a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele- n apus
Și- aștept răspunsuri care n- or să vie
La întrebări pe care nu le-am pus.
***
Cea mai mică (şi sosită cu destulă
întârziere) dintre cei 5 copii ai unui învăţător
emţean, Otilia Cazimir (pseudonimul
Alexandrei Gavrilescu), copil cuminte,
rea timid, a dus lipsa tovarăşilor de
joacă, iar în adolescenţă, atrasă de lumea
urată a copilăriei din care abia ieșise, a
început prin a le povesti nepoţilor ei,
oar cu puţin mai mici, închipuiri de-ale
sale, dar şi din ce ea însăşi citise, dar şi
espre stele, de pildă, una dintre
pasiunile sale. Liceul şi facultatea de litere le-a
ăcut la Iaşi, oraş pe care nu l-a mai
părăsit niciodată. Scria poezii încă din
coală, a continuat în adolescenţă şi la 18
ani a debutat în paginile Vieţii
omâneşti, unde şi-a publicat mai toate
scrierile. Pentru copii, în primul rînd. Delicateţea, umorul, tonul jucăuş
fiind principalele ei atuuri, ceea ce i-a asigurat preeminenţa în sectorul
literatură pentru copii. Dar mai târziu publică şi amintiri, evocări ale
scriitorilor pe care i-a cunoscut la Viaţa românească şi în târgul
Iaşului. Este prea cunoscută prietenia de o viaţă cu George
Topârceanu, căruia i-a supravieţuit 3 decenii.
În ce mă priveşte, îmi vin în minte mai
ales versurile în care Topârceanu face aluzie la prietena lui. Poate pornind de
la faptul că mi se părea neverosimil că poeta ieşeană era încă în viaţă la
mijlocul anilor 60, pe când minunatul George Topârceanu pierise înainte de a
doua conflagraţie mondială... Cu surprindere constat că memorasem şi prima
parte din poezia pe care am reprodus-o mai sus...Memorie de tânăr...
Câteva titluri: Jucării, Baba Iarna
intr-n sat, Lumini şi umbre, Fluturi de noapte, Cântec de comoară. Prietenii
mei, scriitorii, A murit Luchi, Cumătra vulpe...
Alţi scriitori:
Șerban Nedelcu. n. 1911
Horia Matei, n. 1923
Aurel Covaci, n. 1932- m. 18 mai 1993
Al. Şahighian, n. 1950
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu