Scriitorul zilei: Horia Deleanu; poezia zilei; fotografii de iarnă...

 Crăciun fericit!!! La Mulţi Ani!!!

Şi colinda nu-i mai multă -
Să trăia' cine ascultă!
Şi colinda glăsuieşte:
Să trăia' cine citeşte !
Cu drag, Lidia şi Ion Lazu

Scriitorul zilei: Horia Deleanu, n.25 decembrie 1919 - d. 1998

Ieşean prin naştere, dintr-o familie de evrei, a a urmat un destin de intelectual, abaptându-se vremurilor: a făcut gimnaziul iaşiot, s-a înscris la Medicină, dar după 2 ani s-a transferat la Litere şi Filosofie în Bucureşti, cu licenţa în 1946. Va trece un doctorat abia în 1971, despre teatrul absurdului. Încă din 1947 se titularizează la catedra de Istoria teatrului universal a IATC Bucureşti. A fost redactor la veac Nou, la revista teatrul. Cum spuneam, a pornit prin promoravrea cu ardoare a liniei prosovietice, chiar cu o carte despre literatura din Soviete. Maiakovski, Gorki erau pe primul plan, căci de la ei aveau ce învăţa scriitorii noii democraţii populare.A militat pentru realismul socialist , dar în 1963 deja publica o Istorie a teatrului universal contemporan, cu accent pe Brecht, pe cine trebuia.  Însă de la aceştia nu era de fapt decât un pas până la teatrul absurdului, la modernism, la noile tendinţe în care se angaja cultura vesteuropeană. Călătorind mult, pe la simpozioane şi congrese europene, a scris despre mişcarea teatrală din ţările vestice. S-a întors apoi la realitatea teatrului nostru, dând consistente portrete de actori şi regizori români.

Opera literară:  • Impresii literare sovietice, Bucureşti, 1948;• Maiakovski, Bucureşti, 1949;• Problemele realismului critic în literatură, Bucureşti, 1951;• Aspecte din dramaturgia lui Gorki, Bucureşti, 1954;• Cazul Benet (în colaborare cu Radu Boureanu), Bucureşti, 1954;• Triumful lui Goldoni, Bucureşti, 1957;• Oraşe şi teatre. Germania, Italia '57, Bucureşti, 1958;• Puncte de reper în dramaturgia occidentală contemporană, Bucureşti, 1962;• Istoria teatrului universal contemporan, I, Bucureşti, 1963;• Regizorul şi teatrul, Bucureşti, 1968;• Dialog despre dragoste, Bucureşti, 1970;• Dileme şi pseudodileme teatrale, Bucureşti, 1972;• Teatru-antiteatru-teatru, Bucureşti, 1972;• Elogiu actorului, Bucureşti, 1982;• Nemurirea teatrului, Bucureşti, 1982;• Modernitatea teatrului, Cluj Napoca, 1983;• Elogiu regizorului, Bucureşti, 1985;• Arta regiei teatrale, Bucureşti, 1987;• Elogiu scenei, Bucureşti, 1988;• Rebelul, Bucureşti, 1998. Traduceri:• James Aldridge, Al patruzeci şi nouălea stat, Bucureşti, 1948 (în colaborare cu Mihail Calmâcu);• Ilya Ehrenburg, Leul din piaţă, Bucureşti, 1948;
• K. Simonov, Un flăcău din satul nostru, Bucureşti, 1948 (în colaborare cu Mihail Calmâcu);• Evghenii Petrov, Insula păcii, Bucureşti, 1952;• Leonid Leonov, Un om obişnuit, Bucureşti, 1958.

 Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Horia_Deleanu


Poezia zilei

Ioan Alexandru , n. 25 decembrie 1941

Lumină lină

Lumina lina lini lumini
Rasar din codrii mari de crini
Lumina lina cuib de ceara
Scorburi cu miere milenara

De dincolo de luni venind
Si niciodata poposind
Un rasarit ce nu se mai termina
Lina lumina din lumina lina

Cine te-asteapta te iubeste
Iubindu-te nadajduieste
Caci într-o zi lumina lina
Vei rasari la noi deplina
Cine primeste sa te creada
Trei oameni vor veni să-l vada

Lumina lina lini lumini
Rasari din codrii mari de crini
I-atâta noapte si uitare
Si lumile au perit în zare
Au mai ramas din vechea lor
Luminile luminilor

Lumina lina lini lumini
Instrainându-i pe straini
Lumina lina, nunta leac
Tamaduind veac dupa veac
Cel întristat si săracit
Cel plâns si cel nedreptatit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înnoptat
Lumina lina leac divin
Incununându-l pe strain
Deasupra stinsului pamânt
Lumina lina Logos sfânt. 


ion lazu: fotografii la săniuş... 

 

Scriitorul zilei: Gh. Vodă; poezia zilei: Ioan Alexandru; fotografii de iarnă

Scriitorul zilei: Gh. Vodă, n. 24 decembrie 1934 - d. 24 februarie 2007

     

 Biografia unui scriitor, fie el şi de primă linie, poate apărea în dicţionare ca extrem de simplă, mai ales dacă nu l-ai cunoscut personal. Gh. Vodă, născut spre începutul anilor 30, face parte din generaţia lui Labiş, care a trăit cu sentiment acut, adolescentin tragedia războiului. Aceste date biografice au fost agravate de  ceea ce Basarabia a suferit, desprinsă de la trupul României şi sfâşiată de agresivitatea sovieticilor. Ca abordare, Gh. Vodă se plaseză în acelaşi front cu Grigore Vieru, cu Ion Vatamanu, cu Liviu damian, Leonida Lari şi Nicolae Dabija. Ei sunt tribunii naţiunii române călcată în picioare de sovietici, ei au întreţinut flacăra românismului acolo unde ea s-ar fi putut stinge, după o drastică politică de rusificare. Poezia sa se situează pe direcţia militantismului naţional şi desigur a stârnit emulaţia conaţionalilor dar şi ura  asupritorului instalat în capul mesei. 

S-a născut la Văleni, în judeţul Cahul, dintr-o familie de ţărani români, a făcut şcoala primară în satul natal, a continuat la Cahul, apoi a făcut Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău. Dovedind pasiune pentru film, a studiat la Institutul de scenarişti şi regizori de la Moscova. Revenit pe plaiurile natale, a fost reporter, asistent de regie, regizor şi scenarist, apoi consilier la Uniunea Scriitorilor, redactor la reviste de literatură, redactor la Radio şi Televiziunea din Chişinău.

A debutata editorial în 1962 cu volumul de versuri Zborul semniţelor şi în timp s-a afirmat ca poet de substanţă, publicând nu mai puţin de 10 volume de poezie, câteva volume de poezii pentru copii, eseuri , dar este şi autorul unor scenarii de film, pe care apoi singur le-a regizat. A tradus din A.A. Tvardovski, 1972.

Opera literară • Zborul seminţelor, Chişinău, 1962;• Focuri de toamnă, Chişinău, 1965;• Ploaie fierbinte, Chişinău, 1967;• Aripi pentru Manole, Chişinău, 1969;• Versuri, Chişinău, 1970;• Pomii dulci, Chişinău, 1972;• Valurile, Chişinău, 1974;• Frumos să-i fie pururi chipul, Chişinău, 1976;• Rămâi, Chişinău, 1977;• Iscălitura, Chişinău, 1978;• Caietul din fântână, Chişinău, 1979;• Inima alergând, Chişinău, 1980;• Marele ştrengar, Chişinău,1980;• Bunicii mei, Chişinău, 1982;• De dorul vieţii, de dragul pământului, Chişinău, 1983;• La capătul vederii, Chişinău, 1984;• Leagănul, Chişinău, 1984;
• Omul de la temelie, Chişinău, 1985;• Scrieri alese, prefaţă de Mihai Cimpoi, Chişinău, 1988;• Viaţa pe nemâncate, Chişinău, 1999.
Citeşte mai mult:http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Voda
 http://romanism.ro/voda-gheorghe.html
http://romanism.ro/voda-gheorghe.html
http://leo-butnaru.blogspot.ro/2011/06/remember-gheorghe-voda.html


Poezia zilei
Gheorghe Vodă

Rugăciune la sfârşit de veac

Doamne al cugetului, dă-mi o palmă
peste obrazul tăbăcit
În colhozul dintre Prut şi Nistru
Unde stau încă nedezmeticit.
Unde mai sunt prostănacul,
Banal preş aşternut
Picioarelor, să se şteargă
De mine, între Nistru şi Prut.
Pentru că nu mi-e ruşine
Să mă declar că altul sunt
Deasupra kilometrilor de oase
Ale strămoşilor mei din pământ.
Pentru că din ţară mi se taie,
Din plaiul de mormânt şi de pat,
Eu însă mai stau ca netrebnicul
În amorţeală şi nerăzbunat.
Doamne al cugetului,
Dă-mi o palmă
Acum, ca la sfârşit de veac,
Să mă trezesc şi eu odată
Să strig cât am putut să tac.

Divină clipă

Divină clipă,
când cerul spală
cu lacrimi de rouă
iarba cea goală.

Divină clipă,
când laptele curge
în gura pruncului
prin mugure dulce.

Divină clipă,
când soarele sărută
cu-ntâia lui rază
neadormit, pământul.

(din Poeme creştine româneşti, Colecţia Ideal, ed. Biodova,2011.) 

 
ion lazu: fotografii de iarnă bogată ...

Scriitorul zilei: Radu Ionescu; poezia zilei; fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Radu Ionescu, n. 1834  - d. 23 decembrie 1872

 Bucureştrean prin naştere, probabil dintr-o familie cu stare, a făcut Colegiul Sf. Sava. Preocupat de poezie încă din prima tinereţe, la numai 20 de ani, în 1854, îşi adună versurile într-o culegere: Cânturi intime. În anul următor va semna prefaţa la o antologie din poezia lui Dimitrie Bolintineanu. Îşi continuă studiile de Litere şi Filosofie la Paris, acolo colaborând cu satire şi articole politice la revista Buciumul. Tot acolo, în 1859, îi apare volumul Odă la România. Revenit în Bucureşti, va fi pe rând redactor la câteva reviste: Dâmboviţa, 1860, alături de D. Bolintineanu, al cărui discipol se dovedeşte, apoi la Independenţa, revistă suprimată, de unde trece la Uniunea română, iar din 1862 devine director şi proprietar la Independenţa română. (De observat insistenta utilizare a sintagmei română). Intense colaborări cu versuri, studii, articole de atitudine, adesea semnate Radion. A militat pentru înlăturarea lui Al. I. Cuza.  Va fi apoi deputat de Argeş, reprezentant diplomatical ţării la Belgrad.

Vremurile fiind cum erau, iar RI având de protejat un nume cu implicaţii oficiale, multe din articolele sale nu sunt semnate, cum nici unele dintre lucrările sale literare. Astfel, este considerat unul dintre posibilii autori ai romanului apărut în foileton, 1861-1862: Don Juanii din Bucureşti (ceilalţi bănuiţi autori putând să fie Ion Ghica sau Pantazi Ghica). Nesemnat este şi studiul introductiv la Catastihul amorului, ca şi romanul La gura sobei, 1865.  Este în mod sigur autorul unei bune nuvele O zi de fericire.

Cu temeinică pregătire în variate domenii, articolele şi studiile sale se bazează pe o bună cunoaştere a problemelor de filosofie, istorie, economie, sociologie, politică, dar şi a literaturii străine. Ca poet, este un epigon al lui Bolintineanu, însă a reuşit să introducă în lirică, după modelul german, teme pe care le va dezvolta Mihai Eminescu, tot aşa după cum o dovedesc şi abordările sale cu privire la rolul criticii literare, care trebuie să se exerseze după o temeinică cercetare a speciilor literare în evoluţia lor, spre a fi cunoscute direcţiile, tendinţele, sensul literaturii. Criticul ar trebui să unească două deziderate: cel al raportării la evoluţia genului şi cel al raportării la frumosul ideal. Inspiraţia este obligatorie şi "nimic nu poate înlocui talentul în arte". Literatura nu este imitaţie, ci creaţie, iar criticul literar musai să cunoască specificul acestora. Este deci un teoretician precursor al junimismului maiorescian. O notă specială pentru teatru, căruia îi recunoştea rolul educaţional asupra maselor.

Dispărut pretimpuriu, la doar 38 de ani, acest spirit luminat ar fi putut da multe alte lucrări importante pentru literatura română aflată  în plină edificare.
Întorcându-mă la Istoria... lui G. Călinescu, acesta îi publică o fotografie cu deosebire expresivă, interesantă pentru un intelectual clarvăzător. Cânturile intime , remarcabile uneori, sunt " de un romantism negru delirant", p. 336). Ni se spune că a studiat la Paris cu sprijinul unui boier şi al unui arhiereu. Cunoştea germana, franceza şi slavona. A tradus sonete din germană, a scris un studiu despre Al. Donici. A fost închis din motive politice. Tablourile vremii îl arată ca participant la detronarea lui Cuza.
Dintr-o perspectivă mult mai cuprinzătoare, N. Manolescu vorbeşte în a sa Istorie critică..., în termeni entuziasmanţi, despre structura Catehismului..., a Don Juanilor..., a  romanului La gura sobei, unde sunt juxtapuse relatări directe, alături de naraţiuni, de fragmante de jurnal, scrisori,  forme apocrife etc, criticul nostru văzând aici tehnici romaneşti dezinhibate, sofisticate, dacă nu chiar mai mult: nişte texte precursoare directe ale metaromanului, redescoperit apoi de Mircea Horia Simionescu,. de Mircea Ciobanu, de Costache Olăreanu şi desigur, livrat nouă ca mare noutate-mare, de actanţii postmodernismului. Foarte incitante pagini de istorie şi teorie literară!(p. 350-353)
Opera literară:• Cânturi intime, Bucureşti, 1854;• Odă la România, Paris, 1859;• Scrieri alese, ediţie îngrijită şi prefaţă de Dumitru Bălăeţ, Bucureşti, 1974;• Catastihul amorului şi La gura sobei, ediţie îngrijită şi introducere de Dumitru Bălăeţ, Cluj Napoca, 1986.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Radu_Ionescu



Poezia zilei
Radu Ionescu

Nopturnă 

Ascunde-te o lună în marea de uitare
Acolo şi voi stele duceţi-vă-a pieri!
Să peară a vostre raze, ş-o noapte de teroare
Să vie acum din haos pe ceruri a domni!

Să fie noaptea neagră! aşa îmi place mie,
Căci noapte şi în mine etern a esistat;
Să plane noapte-asupră-mi, căci cerul cu urgie
În noaptea fioroasă pe mine m-a uitat.

În noaptea asta neagră să meargă-a mea durere
Spre cerul fără milă de nori acoperit;
Căci nimeni nu m-aude acuma în tăcere,
Căci nimeni nu mă vede şi asta am dorit!

Suflaţi şi voi acuma, o vânturi furioase,
prin munţii cei gigantici, prin văile adânci;
Suflaţi pe mări întinse, şi undele spumoase
Făceţi-le să geamă, spărgându-se de stânci.

(preluată din Istoria lui G. Călinescu, p. 336)


ion lazu: Fotografii de iarnă... ninge grozav pe câmp...

Scriitorul zilei: Virgiliu Monda; poezia zilei: N. Labiş; fotografii de iarnă...

Scriitorul zilei: Virgiliu Monda, n. 22 decembrie 1898 - d. 2 mai 1991

           

A trăit  aproape 93 de ani, a fost contemporan cu veacul XX dar şi cu noi, până la urmă, însă în ce mă priveşte nu l-am cunoscut personal, nici nu am fost ajutat să-l identific de pe margine. Însă mai grav este faptul că nu l-am citit.  Acum, la această rubrică pe care o voi încheia pe 31 decembrie curent,  numele său mi s-a impus, în faţa altor câteva nume despre care ştiu chiar mai puţin. (Nu-mi sunt plăcute compilaţiile propriu-zise, fără un aport personal cât de mic, dar musai să depăşesc cumva acest impediment...)

Dintr-o familie de evrei ploieşteni (numele la naştere Zeilic Moscovici, abia prin 1935 autorul s-a stabilit la pseudonimul VM), tatăl pictor, a făcut liceul la Matei Basarab din Bucureşti (unde i-a fost elev lui Eugen Lovinescu - acesta îi va fi şi naşul literar...), cu bacalaureatul în 1916, după care s-a înscris la Medicină, cu licenţa în 1924, după care a făcut o specializare la Paris, revenind în ţară şi profesând medicina. Din 1949 a devenit medicul oficial al SSR/USR. După primul volum, din 1923, nu va mai reveni la poezie, căci trece la proză, publicând nuvele şi romane. Practic, până în 1947 a publicat 6 titluri, în 25 de ani; a survenit o pauză de 20 de ani, suprapusă pe perioada proletcultistă, iar între 1966 şi 1991, deci în alţi 25 de ani, a editat 8 titluri.  Este o constatare reieşind strict din Bibliografie. Mă feresc să fac speculaţii sociologiste; oricum, romanele lui Virgiliu Monda de dinainte de venirea comuniştilor nu diferă esenţial de cele publicate în ultima parte a vieţii: ele reprezintă o viziune terifiantă asupra lumii de dinainte de al doilea război. De la început proza lui VM se individualizează prin stil personal, bine stăpânit, printr-o viziune sumbră asupra omului şi a societăţii. Descrierea minuţioasă a personajelor, a locurilor şi scenelor este completată de introspecţii, de fantezie în desfăşurarea epicului, de o doză de senzaţional, de punerea un pagină a teatralului vieţii. Psihologiile sunt accentuate, degenerative, nefericirea face nota comună a personajelor, din desfăşurare nu lipseşte crima, finalurile sunt marcate de sinucideri (în romanul trubendal sunt nu mai puţin de 4 sinucideri...), demenţă, autism. Ura, răutatea, iraţionalul sunt la ele acasă, în plină desfăşurare destructivă. Profesiunea de medic dar şi predilecţia pentru patologic şi obsesional  îl vor fi slujit în alegerea temelor, a manierea de a prezenta personajele, psihopatologia lor, devenirile, degenerescenţa, atmosfera apocaliptică.

Debutase publicistic în 1918 la Literatorul, apoi a publicat la Sburătorul, la Lumea evree, Adevărul literar şi artistic, la Rampa, la alte reviste ale vremii. Editorial a debutat în 1923 cu Fântânile luminii, reunind poeziile sale în manieră simbolistă, risipite prin reviste.

Spre final, a publicat o carte de memorii Viaţă şi vis, despre perioada sa de formare ca scriitor, despre debutul sub semnul lui Eugen Lovinescu, despre viaţa literară din Interbelic, cu actanţii săi; în fapt, rememorarea se opreşte la anul morţii lui Lovinescu. Ce-i drept, în a sa Istorie, mentorul îl menţionase pe VM pe lista "numelor noi... în ierarhia de valori...".  Aflăm aceasta, ca singură menţiune, din Istoria lui N. Manolescu, fără vreo altă referire. Marian Popa îl comentează în Dicţionarul său din 1978; în Istoria sa îi acordă aproape 2 pagini în primul volum, iar în cel de al doilea îl menţionează printre cazurile de scriitori ţinuţi la index vreme de 2 decenii şi reeditat în 1966. La p. 171 din acelaşi vol. II al Istoriei.. lui M. P., capitolul Evrei, p. 171, VM este pe lista dintr-un dicţionar în ivrit, apărut în 1972, la Tel Aviv, a scriitorilor evrei care au folosit limba română.

Opera literară:• Fântânile luminii, 1923;• Testamentul domnişoarei Brebu, 1933;• Urechea lui Dionys, 1934;• Hora paiaţelor,  1935;• Trubendal, 1946; ediţia 1972;• Serile oraşului,  1947;• Tinereţea unui artist, 1966;• Statuia,1969;• Femeia şi maimuţa,1970;• Via şi rodul,  1971;• Corabia pe uscat,  1971;• La nord de Nerej, 1975;• Viaţă şi vis, 1986;• Aurul,  1991. Traduceri:  • Dario Niccodemi, Poetul, Bucureşti.

Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Virgiliu_Monda
http://www.romlit.ro/momentul_literar_1945-1948_un_roman_psihologic_i_de_senzaie

poezia zilei
Nicolae Labiş (m. 22 decembrie 1956)
Zurgălăul  (fragment)

Fulgi uriaşi deasupra ţării cad,
Pe bărăgane vânturile ţipă,
Somn neclintit de iarbă şi de brad
Învăluieşte munţii sub aripă.
Cu clinchete zglobii din dunga văii
Răsună zurgălăii argintii;
S-apropie de geamuri zurgălăii
Certându-se cu glasuri de copii.
Întregi, întinderile ţării mele
De sunete voioase se cuprind
Şi împleteşte glasuri subţirele
Acest şăgalnic, aşteptat colind...

Târziu, când zarea-n zori sticlea brumată,
Un zurgălău mai răsuna stingher,
Poate-un copil întârziat de ceată
Şi-mpleticit printre nămeţi, prin ger,
Suna c-o nefirească dăruire,
Împrăştiindu-şi clinchetele-n stol...
Pălind, cuprins de-o veche amintire,
Am stat cu ochii duşi pe geam, în gol.

...Eram firav, parcă bătut de vânt,
Iar tata dus în marşul surd, de chin,
Poate-n tranşeu, ori poate în mormânt,
Oricum departe, în pământ străin.
De groaza avioanelor, prin sate,
S-au tras peste ferestre foi de cort.
Orbeau ferestrele întunecate
Ca într-un sat de multă vreme mort.

O cetină c-un fir de lumânare
Şi c-o mărgică smulsă din suman
Vestea că, pe vântoase reci, călare,
Din viaţa noastră-a mai trecut un an.
Zăvozii nu lătrau în bătătură,
Ci scheunau cu vântul pe sub uşi.
Flăcăii nu mai ajungeau să ure
Pe la fereşti, de unde erau duşi.

Plutea încremenită o tăcere...
Nici urători, nici câini, nimic, pustiu,
Când, deodată, ca o adiere,
Cu glas scâncit, tremurător şi viu,
S-a auzit un zurgălău cum sună
Îndepărtat, cum sună subţirel,
De parcă nopţii ar fi vrut să-i spună
Durerile ştiute doar de el.

Se auzea de undeva, din vale,
Şi vântul îneca în răbufniri,
Parcă plângea încet metalul, moale,
În palmele-ngheţate şi subţiri.
Şi mama sta aşa cu faţa udă,
Cu gândul dus la tata, ascultând
De unde-i el, nu poate să audă
Şi poate nu va auzi nicicând,
Că poate-acolo, în această clipă,
Învăluită-n viscol uriaş,
Vreo pasăre de noapte, rece, ţipă
Lângă bocancii aspri de ostaş...

Am ascultat până spre dimineaţă
Cu fruntea rezemată de uşor
Şi mama şi-a dus palmele la faţă
Şi mi-a părut că râde-ncetişor.
Îl auzeam la geamuri şi la uşă,
Afară, undeva în infinit...
Cutremurat de friguri şi de tusă,
În clinchetele lui am adormit.



ion lazu: fotografii...(vedeţi şi Dvs ce văd eu?)

Scriitorul zilei: Ada Orleanu; poezia zilei; fotografii de autor...

 Scriitorul zilei: Ada Orleanu, n, 21 decembrie 1915 - d. 30 iulie 1990

         

(Unele dicţionare o trec pe 21 decembrie, altele pe 3 ianuarie, probabil stil nou.  O parte din neconcordanţe se datorează acestei neaduceri la zi, oficial, a datelor de naştere, altele pot fi puse pe seama nedeclarării copilului decât după nişte zile, săptămâni chiar...)

S-a născut ln comuna Romani, de lângă Horezu, ca fiică a unui inginer silvic (C. Marinescu, însă viitoarea scriitoare a adoptat numele de familie al mamei sale: Orleanu. A făcut şcoala primară şi prima parte a liceului la Rm Vîlcea, dar a continuat la Constanţa, cu bacalaureat în 1933, după care a făcut Filologia la Bucureşti, 1934-1938, avându-i profesori pe  Simion Mehedinţi, pe Dimitrie Gusti. A fost mai întâi redactor la o revistă, iar între 1947 şi 1958, profesoară de istorie şi franceză în comune din judeţul Argeş şi la Călan, în jud. Hunedoara. După care s-a dedicat scrisului.

A debutat cu povestiri, a colaborat la diverse reviste literare ale timpului, printre care Revista Fundaţiilor Regale, Fapta, Vremea, Viaţa românească, Luceafărul; a fost redactor la Revista scriitoarelor şi scriitorilor; a citit în cenaclul Sburătorul fragmente din romanul autobiografic Adio, crânguri de alun, apărut abia după război, primind un premiu al Asociaţiei E. Lovinescu 1947.  A scris şi cărţi pentru copii. A tradus romane, de obicei în colaborare, probabil stilizând traduceri brute.

Prozele Adei Orleanu, care a semnat şi cu pseudonime, au stil viguros, cu ceva din duritatea bărbătească şi sunt centrate pe evenimente istorice sau îşi aleg subiectele din lumea satului, cu predilecţie, în momente special alese, de mare tensiune: Boarii sunt câţiva văcari ce mână o cireadă de vite spre păşunile din muntele Parâng; îi prinde vremea rea, furtună, vieţile oamenilor şi ale animalelor se află în mare primejdie, câteva vite se prăpădesc într-o prăpastie. În altă povestire, o bătrână este surprinsă de viscol într-o căsuţă de la munte, va fi încolţită de o haită de lupi, va lupta cu disperare, iar săteni care pornesc să o salveze au ei înşişi mari dificultăţi să ajungă în pustietatea munţilor. Câteva romane sunt din timpul primului război mondial, altele din luptele pentru Independenţă. Tatăl autoarei, ca ofiţer de rezervă a luat parte la campania din 1916-1918, situaţia de pe front este cu precizie descrisă, fără ca totuşi să avem scene din linia întâi, ca de exemplu în Fata Moartă, de Ioan Missir, ca în Ultima noapte.. a lui Camil Petrescu -, în fapt unul dintre mentorii mai tinerei scriitoare, ca de altfel şi al Cellei Serghi, ambele debutante mişcându-se în preajma maestrului.
Afirmată încă din 1942, totuşi prima apariţie editorială este în 1958, cu o carte pentru copii, iar Boarii vede lumina tiparului abia în 1968. Se vede cu ochiul liber că prea puţini dintre scriitorii ce se afirmaseră înainte de venirea comuniştilor au fost promovaţi  în primul deceniu după instalare, iar mai exact abia pe la sfârşitul anilor 60.
Prima carte de Ada Orleanu, despre care până atunci nici nu auzisem, am citit-o chiar la Horezu, în 1974, în vreme ce bântuiam satele dinspre munte: Vaideeni, Urşani, Romani etc, ceea ce mă sensibilizase la peisajul din nordul judeţului Vâlcea... Unele poezii scrise în acea perioadă ar putea da seamă despre starea mea de spirit...

Opera literară:• E pace noaptea asta-n codru, Bucureşti, 1958;• Boarii, Bucureşti, 1968;• Cavalerul libertăţii, I-II, Bucureşti, 1968;• Atunci au tras toate clopotele, Bucureşti, 1970;• Bun rămas, crânguri de alun, Bucureşti, 1973;• Urechea năzdrăvană, Bucureşti, 1973;• Însemnaţi cu stea în frunte, Bucureşti, 1977;• Doi ani de cutezanţă, Bucureşti, 1981;• Evadare în timp, Bucureşti, 1984;• Lumea prietenilor, Bucureşti, 1985;• Hoţii în templu, Bucureşti, 1986;• Rotirea anotimpurilor, Bucureşti, 1987;
• De veghe la Dunăre şi mare, Bucureşti, 1987.

Citeşte mai mult:http://www.crispedia.ro/Ada_Orleanu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ada_Orleanu


Poezia zilei
Dan Laurenţiu

Căţelul pământului

Astfel îmi zise catelul
misterios care vorbeste
o limba intraductibila
fiindca soarta lui

a limbii sale intraductibile
trebuie sa ascunda

soarta noastra
astfel îmi vorbi catelul
de sub pamânt

eu am tradus cât am putut
dintr-o limba latina
canis latrans ce vrei sa spui
ca eu voi coborî din poem
si voi ajunge în iad

Nu ştiu cine eşti

Nu stiu cine esti
nu stiu pe cine caut
tu poate ca esti femeia de dincolo
tu poate ca esti femeia ideala

eu dorm aici alaturi de tine
si dorinta mea cea mai puternica
a sufletului meu
este sa mor

de ce ma întrebi tu
pe care te strâng între sânii
mei calzi si buni
care-ti dau laptele

pe care l-a lasat Dumnezeu
nu stiu am raspuns eu
cred ca tu esti raspunsul
întrebarii mele

Tu eşti o persoană sacră

Tu esti o persoana sacra
tu esti mort
si nu traiesti
pe acest pamânt

eu am raspuns
cu un surâs pe buze
eu nu traiesc pe acest
pamânt
locuinta mea este în cer

Îngerul mi-a vorbit

Nu exista o mai mare nenorocire
decât sa fii poet
pe acest pamânt al durerii
nu exista o mai mare nenorocire

decât sa fii un înger albastru
cazut din cer
si sa nu poti zbura

spre tara care ti-a fost
promisa de Dumnezeu

Niciodată

Nimic nu ne apropie
mai mult de moarte
decât dragostea
din dragoste se poate muri

din moarte se poate trăi
dar cine trăieste
dincolo de moarte
mă întreabă spiridusul
de la usă

eu îi raspund în soaptă
femeia poetul si filosoful
dar ce înseamnă aceste
trei notiuni absurde

eu îi raspund cu ultimele
puteri
nu stiu si nimeni
nu va sti niciodată 


 
ion lazu: fotografii...enigmatice...

Scriitorul zilei: Magda Ursache; poezia zilei Daniel Drăgan; fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Magda Ursache, n. 20 decembrie 1943

       

Bucureşteancă prin naştere, fiica unui avocat Alexandru Marinescu, face liceul B.P. Hasdeu din Buzău, cu bacalaureat în 1961; între 1962-1967 urmează Filologia la Universitatea din Iaşi, absolvită cu diplomă de merit, devenind apoi redactor la revista Cronica, până în 1975, când i se înscenează o "greşeală de tipar", fiind destituită din redacţie şi pierzând dreptul de semnătură, până în 1990. În cei 15 ani de interdicţie a lucrat 8 ani ca asistent la Filologia din Iaşi, apoi scurt timp la Secţia din Iaşi a Institutului de Istorie literară, Lingvistică şi Folclor.

Debutase publicistic în Cronica, 1968, cu o recenzie la volumul Rod, de Cezar Ivănescu, iar editorial  în 1973 cu A patra dimensiune. Eseuri despre poezia contemporană. Scria despre lirica unor A.E. Baconski, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu şi alţii. După Decembrie 1989 a început să publice romane, cărţi de eseuri, culegeri de cronici literare, de publicistică, totodată colaborând cu etnograful şi istoricul literar Petru Ursache ( a cărei soţie este) la volume de exegeză privind cultura românească. O notă specială au romanele "cu cheie" ale Magdei Ursache, scrise într-o formulă postmodernă, combinaţie de ficţiune, de eseu, comentarii, jurnal, rememorare, pamflet etc, totuşi punând la lucru mai mult decât o formulă a postmodernităţii, anume o reţetă personală, prin care autoarea îşi valorizează neobişnuita-i înzestrare scriitoricească, dar şi verva intelectuală, dispoziţia ludică, stilul delectabil etc. Sunt datele curente despre Magda Ursache, accesibile acum şi pe Google. Nu stăruim acum , o vom face cu altă ocazie, miza fiind ieşită din comun.

Totuşi, pentru că în mod indubitabil (dacă nu cumva unanim acceptat) autoarea este considerată cel mai combativ condei al acestor ani (indiferent de vârstă, sex, filială, bisericuţă etc), un temperament bătăios ("Magda, fii bărbată!"), mergând cu dezvăluirile şi desfiinţările până în pânzele albe, nu mă pot abţine să mă întreb: Cum ajunse Iaşul / Să-şi găsească Naşul? (Pentru că nu-mi amintesc vreun alt caz în care scriitorimea unei urbe, dar şi universitarii, gazetarii, editorii, intelectualii "toată floarea cea vestită..." să fi fost în aşa măsură "scuturaţi"-purecaţi-deratizaţi, până le-au căzut de pe chip absolut toate măştile, prefăcătoriile, lucrăturile, uneltirile etc?! ). Poate că "dulcele târg" va fi început să aibă "o problemă" chiar din clipa în care i s-a înscenat Magdei Ursache "greşeala" care a adus după sine demiterea, luarea dreptului de semnătură. Deşi premize neliniştitoare vor fi existat şi până atunci: Să faci liceul la Buzău, de unde au pornit atâtea mari personalităţi ale culturii noastre... Să termini facultatea cu diplomă de merit...  femeie fiind, o domnişoară, o ingenuă..., ca dintru început, la locul de muncă şi în viaţa literară a cetăţii să ignori ierarhiile, convenienţele, să nu faci pasul înapoi în faţa autorităţii constituite, omologate; să nu le dai nicio şansă lor, Bărbaţilor puternici ai vremii, pe motive de "eu ştiu mai bine!", "eu am parcurs la rând tomurile Bibliotecii...". Apoi, zic eu, toate astea seamănă a sfidare, a afront, nu? A "zacherlină" (G. Topârceanu). Cine te crezi dumneata, "stimată doamnă domnişoară"?, vorba lui Nichita. Vrei să "răstorni căruţa cu mere?", ca să-l cităm şi pe clasicul englez.  Pentru securişti, pentru sicofanţii universitari ori gazetari ori activişti culturali, ori toate la un loc, a fost o bagatelă să o înlăture pe Magda Ursache de la revistă. De la catedră... Mai oricine ar fi tras concluzii oportune, după lovituri atât de profesionist aplicate, eficiente etc... (Te trezeşti din pumni, arunci prosopul etc). Nu însă şi Magda Ursache! Cei 15 ani de înlăturare din publicistică, în loc să devină un handicap de nesurmontat, o descalificare pe viaţă, s-au transformat - prin lecturi intense, incredibile -, în marele atuu al Magdei U., constituită de la an la an într-o bombă cu ceas. Şi, cum-necum, ceasul acela a şi venit. Universitatea care ucide, iată o privire din interior, neiertătoare, demitizantă, asupra intelectualilor universitari de carton care se instalaseră doctoral-academic la Al. I Cuza. Cine ar fi putut pune în pagină, cu mai mare acurateţe, intrigăriile securistice, coalizarea nonvalorilor, "înscenările" care aveau să ducă la marginalizarea (la moartea...), unui cercetător destoinic, dedicat muncii sale? Alte dezvăluiri - alte demascări cu mijloacele stilistice magistrale privind lucrăturile "organelor", în volumul din 2000, cum nu se poate mai bine intitulat: Strigă acum..., zicere preluată din Cartea lui Iov, şi care frază se continuă în text astfel: "...dacă se va găsi cineva are să te audă!"... Odată perfectată în toate articulaţiile sale imbatabile (precum la vreme de război tancurile T34), formula romanescă a autoarei este pusă la lucru în Conversaţie pe Titanic, 2001. Însă pare evident pentru cine cunoaşte măcar fragmentar activitatea publicistică a Magdei Ursache că nici măcar această formulă nu-i oferă auroarei suficient spaţiu strategic pentru marile-i manevre, pentru a spune câte are de spus despre fauna intelighenţiei iaşiote în speţă -, un bestiar de securişti reciclaţi, mutaţi fără jenă, cu imens tupeu, în noile combinaţii din pseudo-democraţia ce s-a instalat prin dislocarea Dictaturii. O conştiinţă trează, un spirit lucid, oripilat de mucavalele pseudoliberale, nu poate decât să se indigneze de relele alcătuiri, să se revolte fără margini în faţa celor decişi "la vremuri noi tot noi!" - , acest Rău de România, 2003...
Nici o mirare că se teme o lume să nu stârnească fulgerele acestei Zeus tonans al publicisticii contemporane.  În mod firesc, "năvalnica machidoană" îşi îndreaptă preferinţele spre un Paul Goma, spre Gheorghe grigurcu, spre Luca Piţu, spre DRP, Radu Mareş, Leonard Gavriliu, Cassian Maria Spiridon, Radu Ulmeanu, Vasile Andru, iar dintre cei ce ne-au părăsit, spre Tudor Arghezi, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Ioanid Romanescu . după cum reiese din materia volumului Vieţi de cărţari contimporani, 2012. Altfel spus, chiar cu vorbele autoarei: "Micul ei eroism... într-o lume de prostcrescuţi" (Bursa de iluzii, p. 85).

LA MULŢI ANI, MAGDA URSACHE !!! Cu sănătate, putere de muncă, inspiraţie, cu Bărbăţie şi Credinţă spre a combate pe linia întâi a frontului literelor române! Lazu

P.S. Fragmente din "Vieţile cărţarilor contimporani după Magda U" au fost postate, cu acordul autoarei, pe acest blog,  la începutul verii acestui an. I.L.

Opera literară:  • A patra dimensiune, Iaşi, 1973;• Universitatea care ucide, Iaşi, 1995;• Astă vară n-a fost vară..., Iaşi, 1996;• Strigă acum..., Iaşi, 2000;• Conversaţie pe Titanic, Iaşi, 2001;• Rău de România, Iaşi, 2003;• Bursa de iluzii, 2005. Ediţii, antologii:  • Magda Isanos, Poezii, postfaţa editorului, Bucureşti, 1974;• Mircea Eliade, Meşterul Manole. Studii de etnologie şi mitologie, introducere de Petru Ursache, Iaşi, 1992 (în colaborare cu Petru Ursache), Arta de a muri, prefaţă de Petru Ursache, Iaşi, 1993 (în colaborare cu Petru Ursache);• Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, prefaţă de Dumitru Stăniloae, postfaţă de Petru Ursache, Iaşi, 1994 (în colaborare cu Petru Ursache), Puncte cardinale în haos, prefaţă de Petru Ursache, Iaşi, 1996 (în colaborare cu Petru Ursache);• Poezia creştină românească, postfaţă de Petru Ursache, Iaşi, 1996 (în colaborare cu Petru Ursache);• Mihai Eminescu, Doina, introducere de Petru Ursache, Iaşi, 2000 (în colaborare cu Petru Ursache), Luceafărul, introducere de Petru Ursache, Iaşi, 2001 (în colaborare cu Petru Ursache). Publicistică:• Bolile spiritului critic. Eseuri atipice, Ploieşti, 2006;• Pe muchie de hârtie, Bucureşti, 2007;• Să citiţi bine!, 2010; Vieţile cărţarilor contimporani, după Magda.U., 2012

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Magda_Ursache
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Magda_Ursache

Poezia zilei

Daniel Drăgan, n. 20 decembrie  1935

Hohote mari auzind

Tânăra femeie nu exista decât în zile cu sot,
rupea macaroane deasupra oalei cu supă
si macaroanele trozneau ca sentimentele
vreascuri călcate-n picioare.

De ce râzi?
Intreba el hohote mari auzind.

Nicăieri nu se mai afla pentru el
o altă oală cu supă.
Nicăieri nu se mai afla pentru ea
o altă oală cu supă.

La zid

Se făcea că fixam în pioneze
inimile noastre puse la zid,
apoi luam distanţa regelmentară
atenţi să nu ne prăbuşim cu plutonul în vid.

Puneam arma la ochi,
cine-ar mai putea să ne mintă?

Suntem gata, suntem gata cu toti
să tragem la ţintă!

 

 Umbra

Cuvintele au umbră
ca pietrele de hotar
ca arborii si viţa de vie
ca adevărul
dincolo de care

e incă ceva.


ion lazu: fotografii pe ninsoare...

 

scriitorul zilei: Florenţa Albu

scriitorul zilei: Florenţa Albu, n.1 decembrie 1934 - d. 3 februarie 2000

          

Al doilea scriitor venind la rând din Câmpia Bărăganului, deci din jud. Călăraşi, de data asta din com. Vîlcelele, sat Floroaica, este încă un caz de mutilare/modelare exercitată de regimul dictatorial comunist asupra intelectualului, cu deosebire asupra scriitorului, care musai să militeze pentru măreţele idealuri ( o erezie ideologică-politică). Fiică de ţărani înstăriţi, tatăl este deţinut la Canal. Totuşi, înşelând vigilenţa tovarăşilor, fiica cată să-şi piardă urma:  se înscrie la liceul Şincai din Bucureşti, bacalaureat 1952, apoi frecventează Filologia, 1952-1957, după care vor urma 6 ani de şomaj - probabil Cadrele îşi dăduseră seama ce greşeală au făcut lăsând-o să termine o facultate... Participă la cenaclul Neculuţă, proletcultist prin definiţie, debutează în 1955 în Tânărul scriitor, însă 4 ani mai târziu, în 1959 i se respinge un volum de reportaje în Bărăgan; abia în 1961 apare volumul Fără popas, iar în 1962 Câmpia soarelui, din care moment, este considerată aliat politic, iar în anul următor este angajată la Scânteia tineretului; din 1965 şi până la pensionarea, în 1995, este redactor la Viaţa românească. A scris poezie, reportaj, note de călătorie şi cărţi de memorialistică; a publicat traduceri, singură sau în colaborare. A descoperit şi editat Cronica de la Arbore, de Toader Hrib.
După câteva volume de poezii ce rimează de circumstanţă, despre realizările agriculturii colectivizate, autoarea îşi ia seama, se hotărăştre să nu-şi bată joc de vocaţia sa, ea devine de la un volum la altul un observator exigent, neliniştit al dramei satului românesc, scrie cu sentimentul dezrădăcinării, al însingurării despre lumea satului ancestral, cu gesturile sale ritualice; doar aparent poeta le cântă în strună culturnicilor, iar în realitate pune în pagină dezastrul spre care se îndreaptă societatea socialistă;  într-o etapă următoare, în ton elegiac, dacă nu de-a dreptul sec, aspru, sacadat, notează cu luciditate amară şi jale conţinută despre stingerea vieţii satului românesc, întrebându-se: la o lume dispărută, la ce bun versurile mele?  Treptat autoarea devine scribul demolărilor din Bucureşti, în stil apocaliptic, asistând la degradarea umană, la distrugerea unor structuri sociale, culturale. Imediat după 1990 îşi editează poeziile de sertar: Anno Domini, relevând o cronică aprigă a vremurilor dictaturii. Memorialistica din Zidul martor, jurnalul de viaţă şi de creaţie din ultimii 20 de ani ai comunismului reprezintă una dintre cele mai puternice cărţi de memorialistică din literatura noastră. O fiinţă singură, suferind de hiperlucuditate, dar şi de inimă, exigentă cu sine şi cu semenii, răzleţită la ultimul etaj al unui bloc dinspre Piaţa Rosetti, unde vara nu se poate respira de zăpuşeală, iar iarna se poate muri de frig, de la fereastra sa ca un post de observaţie, autoarea se mărturiseşte "zidului martor", calcanul altui bloc din vecinătate, la fel de urgisit... Când trec, arareori, prin zonă, trag cu ochiul la dreptunghiul de marmoră albă atestând trecerea prin astă lume a marii poete Florenţa Albu, dar şi spre "zidul martor" al atâtor frământări şi nevoinţe, al nesfârşitei nefericiri  pe care şi-o asumă un creator adevărat, necorupt, pătruns de menirea sa sfântă: un calcan jupuit, doar pe jumătate tencuit, iar în rest, cărămidă goală, sângerândă....

Opera literară: • Fără popas, prefaţă de Maria Banuş,  1961;• Câmpia soarelui,  1962;• Constanţa,  1964;• Intrare în anotimp, 1964;• Fata morgana,1966;• Măşti de priveghi,  1968;• Himera nisipurilor,  1969;• Poeme, 1969;• Arborele vieţii,  1971;• Austru, 1971;• Câmpia soarelui,1972;
• Elegii,  1973;• Petrecere pe iarbă,  1973;• Ave, noiemvrie, 1975;• Întoarceri,  1977;• Roata lumii, 1977;• 65 poeme, 1978;• Umbră arsă,  1980;• Epitaf, 1981;• Poem în Utopia, 1983;• A fi-fire,  1984;
• Banchet autumnal. Impresii de călătorie,  1984;• Terase, 1985;• Efectul de seră,  1987;• Kilometrul unu în cer, 1988;• Anno Domini (inedite 1970-1989),1991;• Copilărinda, 1991;• Efectul de seră,  1991;• Zidul martor. Pagini de jurnal. 1970-1990, 1995;• Aurolac, 1997;• Petrecere,  1998;• Austru, postfaţa autoarei,  1999;• Scara ce nu duce nicăieri,  2001. Ediţii:• Toader Hrib, Cronica de la Arbore, Iaşi, 1971; ediţia II, 1972. Traduceri:• Victor Sivetidis, Thalasse,  1967 (în colaborare), Oracolul lui Oreste, 1969 (în colaborare), Zbor ireversibil,1972 (în colaborare cu Aurelia Batali), Stalactite, 1979.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Florenta_Albu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Floren%C8%9Ba_Albu


Poezia zilei
Florenţa Albu 

Iulie

Iulie. Pace pamantului.
Pace apelor. Pace ierbii
si balariei. Nesomnul meu
cu o cicoare in zori.

Putina omenire a satelor
trecand peste matca secata,
peste viiturile vremii.
Singuratatea lor, singuratatea
mea in poezie.
Urca fata morgana, stralucita
capcana. Tarziu din toate partile.

Noi vom muri aici,
inchisi din toate partile
de libertate. Campie,
exil deschis in patru vanturi...

Pace pamantului, pace ierbii,
nalucirilor. Setea, mersul in cerc,
aria de rotit
de macinat stele.

Şi nopţile

stiam,
se linistea vântul
si luna trecea peste viile-n floare
storcându-le-n cupe
polenuri astrale.

Încet, adânc, tacut
trecea luna
peste florile viei,
peste inima mea
si-n padurea salcâmilor
privighetori începeau
noaptea lor alba de cântec.

Toate erau frumoase si pline
si ochiul mare al mortii
se uita din vârful lumii
la mine.

În jurul lui - dorinti, iubiri,
privighetori si flori de vie,
si ploi lunare, si visari
cresteau concentric, pâna sus -

dar razbatea din toate ochiul,
atât de calmul
ochi al mortii. 

Mâinile

Mâinile repetau gesturile,
- tata semăna, săpa,
aprindea focul,
prefira sământa dintr-o mâna în alta,
strângea, risipea,
mângâia - niciodată n-am să stiu
ce mângâia, plecând -
închidea poarta
si nu întorcea nici un semn
pentru noi, rămasii în prag.

Cuvintele muriseră întâi,
mai trăiau gesturile,
mâinile repetându-le până la istovire,
îndreptându-le încă,
încet, cu grijă, cu sfintenie -
asa se taie pâinea, asa se seamănă,
asa se aprinde focul;
până la gratie si abstract,
până la sensul definitiv:
Semănatul,
Mângâierea,
Închinăciunea,
Închisul porţii.  


Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, ed. Biblioteca Bucureştilor, 2012

11 aprilie 2007:

Ajung la imobilul Florenţei Albu, pe Colţei 23, caut din priviri Zidul martor, ar fi mai multe, de identificat după detaliatele descrieri, totuşi un inspirat simbol, eu dădusem unui roman de-al meu titlul Curtea interioară, tot ca să sugerez desprinderea de forfotul vieţii, concentrarea pe lumea gândurilor. Ajung la administrator, dl Pahonţu George este foarte cooperant, îmi dă bune speranţe, îmi dictează telefonul surorii poetesei, dna Radu, care locuieşte în apartament, dar se mişcă foarte anevoie... 
(p. 53)

 28 noiembrie 2007: (... )

Ocolim Pţa Unirii, vrem să ne oprim la blocul de lângă Cocor, al lui Doinaş, dar e imposibil, nici s-o luăm pe prima, pe a doua sau a treia la dreapta, mereu accesul interzis –ajungem la Universitate, o luăm prin spatele Ministerului Agriculturii şi, forţând două sensuri interzise, ocolim blocul Florenţa Albu şi ajungem la scară. Dau telefon lui George Pahonţu, spune că vine în 5 minute, a plecat din Calea Călăraşi pe jos. Între timp apare un domn în vârstă (nenea Ghiţă) cam şontorog, dar foarte cumsecade, înţelege situaţia, se oferă să ne dea curant de la etajul I, urcă cu prelungitorul, ne plasăm pe poziţie şi atunci numai ce soseşte dl Pahonţu, foarte înalt, solid, ochii verzi, deosebit de binevoitor, inimos, cooperant. Vorbim multe, inclusiv despre Floranţa Albu. Spre sfârşitul lucrării o sună de la interfon pe dna Radu, sora mai mică a Florenţei Albu, o invită jos, să vadă placa instalată; ne face să aşteptăm destul, eu stau ca pe ghimpi, apare la balcon, ne face semne, dar de ce par disperate? (aşa or fi mereu gesturile bătrâneşti?); apoi chiar coboară, într-un capod vişiniu, abia ţinându-se pe picioare – pare în totul o instalaţie improvizată, doar un neg pe obraz îi dă ceva foarte omenesc, profan. Nici o asemănare cu poeta – şi nu e prima dată când am sentimentul că artistul vine de neunde, fără vreo legătură cu cei din preajmă, nici măcar cu familia. (A fost şi cazul lui Ludovic Antal.) Totuşi ceva mă îndeamnă să-i spun şi ei ce le spusesem celor doi colocatari cumsecade: că ne-am cunoscut bine cu poeta, încă de la debutul meu, era chiar pe-atunci redactoră la Viaţa Românească, de unde după decenii a ieşit la pensie, i-am citit cu viu interes Zidul martor, am discutat despre cartea ei la un colocviu, alte cărţi de poezie pe care le am acasă, Aurolac, Anno domini, mi-a dat câteva cu autograf, impresionată de receptivitatea mea cu privire la jurnalele ei; iar dispariţia ei a fost surprinzătoare, deşi ştiam că a avut o operaţie pe cord. Toate astea în timp ce dl Pahonţu salută pe vecinii de la celelalte blocuri, iar eu îi spun că am pus plăci pentru Mircea Sântimbreanu şi Nicolae Carandino, ambele pe Hristo Botev, la câţiva paşi mai încolo. Dl Ghiţă e singur de ani mulţi, soţia lui s-a prăpădit. Ar mai fi fost de vorbit cu aceşti oameni deosebit de inimoşi. Dna Radu, simţind că ne-a ţinut mult din treabă: De ce nu a sunat-o mai demult, de ce... S-ar fi gătit, adică.. Le fac două poze cu placa Florenţa Albu plus D. Almaş şi pornim prin Hristo Botev, să ajungem la Sf. Vineri şi să ne strecurăm în spatele Cocorului. Reuşim, deşi trebuie să ne oprim cam departe, plecăm însărsănaţi cu placa, cu scara, cu...toate sculele. Şeful de echipă Cătălin şi cu mine, ajutorul său...

(p. 186-187)

 
ion lazu, Consemnări...
Clubul de proză - ultima şedinţă din anul 2012.

Aseară a avut loc ultima şedinţă lunară din acest an pe sfârşite. Lecturi din cărţi, lăsate în seama autorilor: Emil Lungeanu, cu o secvenţă din primul război, în Dobrogea, unde se înfruntau trupe răzleţite din armatele române şi germane. Într-o dimineaţă înzăpezită, locotenentul formaţiei române descifrează prin binocul, dictează sergentului şi ordonă unui neamţ din pluton să traducă mesajul încropit de prima linie inamică: Din scânduri bătute în cuie se descifra mesajul. Crăciun fericit!

Laurenţiu Olteanu a citit o secvenţă pescărească din ultima sa carte A treia bancă (devalizată de nişte spărgători ingenioşi: Banca naţională, desigur!)- Scriitorul Lucian Gruia, în câteva fraze tăiate în marmora cuvintelor, a postulat formula romanescă a autorului: peste un strat al neverosimilului se dispune un al doilea strat, al faptelor de viaţă cotidiene, într-o formulă foarte personală de ironie.

S-au acordat Premiile anuale ale Clubului, cu menţionarea faptului că în acest răstimp, la Clubul nostru au citit din lucrările lor mari prozatori ai momentului: Nicolae Breban, Dan Stanca etc, dar Premiul pentru cel mai bun prozator al anului este primit de Alexandru Ecovoiu, pentru Sodoma. Autorul sensibilizat, mărturiseşte: Mă gândisem să nu dau spre publicare, să nu citesc la radio niciun fragment din noul meu manuscris; însă lectura unor fragmente în acest Club de proză a adus după sine solicitări din partea unor reviste, din partea radioului etc. S-a creat un bun orizont de aşteptare, în preajma apariţiei romanului...

Nicolae Stan primeşte premiul pentru roman în manuscris, acceptat apoi la editura Cartea Românească. Autorul (a debutat in  Romania Literara, in anul 1981, iar in 1984 a debutat in volum, cu Boare de Waterloo... Ceata pe Tamisa... este al 4-lea roman al său...si este a treia carte editata la C. R.) mulţumeşte, se arată onorat de perspectiva publicării încă unei cărţi la prestigioasa Editură a USR.
Premiul pentru cel mai bun scriitor tânăr este primit de Cosmin Perţa, despre care aflăm că între timp a devenit Directorul Editurii Tracus Arte, deşi proprietar continuă să fie dl Ioan Cristescu.

Fotografii cu prezidiul, cu premiaţii, fotografii de grup. Neobositul Dan Vatamaniuc, la datorie...Schimburi de cărţi cu autograf. Îmbrăţişări colegiale, în preajma Sărbătorilor...

 

Consemnare, din urmă: La Biblioteca metropolitană Mihail Sadoveanu din Bucureşti, în cadrul emisiunii: Luni la ora 5 - După-amiaza unui interpret (emisiune fondată de mult regretata soprană Mirela Zafiri),  în prezenţa unui public sensibilizat de apropierea Sărbătorilor, am avut prilejul să o ascultăm pe pianista Ilinca Dumitrescu şi pe fagotistul Vasile Macovei într-un regal de muzică pe tema Crăciunului: de la colinde germane din secolul XVI şi de la spaniolul Don Luis Milan (Trei pavane, din acelaşi secol XVI), trecând prin Johann Sebastian Bach, cu al său Arioso, prin Franz Liszt, cu Cinci piese din suita Pomul de Crăciun, prin Bela Bartok, cu Colindele româneşti din Seria I, am parcurs câteva culmi ale creaţiei muzicale universale; ca în a doua parte a recitalului să ascultăm Cântecul Menestrelului de Alexandr Glazunov, Frescă bizantină pentru fagot solo de Doru Popovici, Crăciunul de compozitorul ceh Bohuslav Martinu, apoi Cântec de Crăciun, o compoziţie de tinereţe (1932) a lui Mihail Jora, 2 Colinde de Paul Constantinescu, seara muzicală încheindu-se cu Două piese din Ciclul Vingt Regards sur l'Enfant-Jesus: Noel de Olivier Messiaens.

 

A prezentat scriitorul şi criticul muzical Costin Tuchilă, cu un excurs doctoral, dens, cuprinzător, pe cât de util în problematica sărbătorii Crăciunului la creştini şi cu deosebire la români, începând chiar cu numirea Crăciun, despre care există încă dispute cu privire la provenienţa sa (nu şi cu privire la conţinutul datinilor, care sunt măcar în parte pre-creştine...), apoi cu privire chiar la fixarea Zilei Naşterii Mântuitorului pe data de 25 Decembrie, în lipsa unor datări ferme în textele evanghelice. S-a dorit, de către Biserica lui Hristos ca Saturnaliile romane (opulente şi adesea depăşind limitele, sărbătorile de la finele toamnei, care celebrau încheierea ciclului agricol, cu depăşirea solstiţiului de iarnă şi creşterea zilei) să fie dislocate, înlocuite cu celebrarea naşterii lui Hristos, odată cu fixarea începutului de Nou An la 1 ianuarie...  Nu brusc, ci progresiv, pe măsură ce noua credinţă se impunea în masele imperiului roman, Naşterea lui Cristos a înlocuit sărbătoarea Soarelui, de pe 25 decembrie. 
Piesele alese cu mare grijă, în mod impecabil, pentru acest concert  au avut în vedere compoziţii de cea mai înaltă clasă, toate adresate marii sărbători a Naşterii, fie că este vorba despre colinde populare de mare succes, de compoziţii pe teme inspirate din colinde sau de partituri care au ca sursă simţirea religioasă a unor celebri compozitori ai tuturor vremurilor. Pe cât de diferite între ele, tot pe atât de strălucitoare, ilustrând infinita bogăţie a temei, în toate etapele, la toate vîrstele, având în vedere şi cântecele copilăreşti. Desigur, altcineva, iniţiat în subtilităţile muzicale, va trebui să refere despre prestaţia magistrală a celor doi interpreţi; în ce mă priveşte, unele piese le mai ascultasem, în aceeaşi interpretare, la Ateneu, în alte locuri unde pianista Ilinca Dumitrescu a concertat în ultima vreme. Totuşi, grupate pe o unică temă, ele capătă o semnificaţie sporită, impactul este magic, fără a folosi cuvinte mari. Rămâne impresia unei interpretări strălucitoare, perlate, cristaline, cu limpezimea izvoarelor de munte, cu voioşia copilăriei, cu candoarea şi căldura sentimentului de comuniune cu Divinitatea. O notă specială pentru flautul lui Vasile Macovei, al cărui instrument vrăjit "sună dulce, sună greu", ca în versurile Poetului nepereche. Fiind vorba despre piese transcripţionate pentru fagot, cântate în mod curent la instrumente de coarde, nu poţi să nu te duci cu gândul la implicarea aparte a interpretului, care nu doar mânuieşte arcuşul şi pipăie corzile, ci aduce parcă din adâncul fiinţei sale armoniile mângâioase, vibratile, ce seduc şi încântă.
}ntregul spectacol a fost filmat şi va fi transmis în curând pe postul (fost) TVRM , actualmente H2...
Aplauze entuziaste, buchete de flori, felicitări. Atmosferă emoţională, cu un iz de clinchete în toate sufletele. Iar dl Florin Rotaru, directorul general al Bibliotecii găzduitoare, a reamintit că dna Ilinca Dumitrescu şi-a sărbătorit în această toamnă împlinirea frumoasei vârste de 60 de ani. Poetul Ion Brad, care a elogiat-o pe interpretă, a deconspirat faptul că şi F.R. a împlinit aceeaşi vârstă, mai acum o lună-două... A citit două poezii, una proprie, despre iarna în casa părintească de la Pănade- Blaj, despre copilăria lunecând pe săniuţă, iar cealaltă poezie,de Octavian Goga, cu adresarea Moş Crăciune. Moş Crăciune ca refren. Altă serie de aplauze emoţionate...