Pocola-Beiuş, 68 - VII. Cum aş răzbate?

ion lazu: Pocola - VII

Spuneam că am fost surprins să constat că Bitra-baci, gazda mea binevoitoare şi şoadă – un cuvând ce se traduce prin „glumeaţă” - ardelean cu nume unguresc, nu ştia boabă maghiară. În timp aveam să-mi fac o părere cât de cât exactă despre ungurii din Ardeal şi să-mi nuanţez părerea despre românii-ardeleni în general. Ungurii sunt concentraţi în cele două judeţe Covasna-Harghita şi apoi pe un culoar spre Cluj şi Baia Mare-Satu Mare. În rest, nu prea sunt de găsit, chiar să-i cauţi întradins. Un călător cu care veneam în tren de la Cluj, ardelen el însuşi şi vajnic combatant gen Vatra Românească, a fost foarte mirat, de nu intrigat sau şocat când i-am spus că ungurii, pe cât de vocali, nu reprezintă nici 7% din populaţia ţării, deci jumătate din acel 12% reprezentat de celelalte etnii şi că în Transilvania sunt 7,5 milioane români şi mai puţin de 2 milioane de unguri, căci mai mulţi nu sunt cu toţii. Şi că destui unguri se află nicăieri altundeva decât în Bucureşti. Este deconcertant să constaţi că românul nu cunoaşte câteva lucruri de primă importanţă privind demografia ţării pe care atât de mult o iubeşte şi o căinează, dar prea puţin întreprinde spre a o ridica din praful Istoriei...

un mesaj către LIS

Prietene poet LIS, mă bucur că ai avut amabilitatea să postezi pe minunăţia dtale de blog floricele de-ale mele şi palate de-ale Istoriei. Mai am şi-ţi voi trimite, în curând. Deocamdată mă zbucium să pun pe roate noul meu blog, poate ştii coordonatele: http://ilazu.blogspot.com – am postat vreo 25 de texte, sub titlul “Consemnări, poezii, eseuri”, dar de fapt am început cu o Rememorare a anului 1968, când am fost ca geolog în zona Beiuş-Bihor, foarte departe de ai mei – soţie, copil nou născut etc. Postez poezelele scrise pe-atunci, multe nepublicate vreodată, iar altele totuşi apărute în 81, în 96, în 99…în 2011, colecţia Ideal 101 poeme - iată o ştire în premieră absolută – ce poate merită să apară pe blogul Domniei tale.

Pocola-Beiuş, 68 - VI

ion lazu: Pocola - VI

... Şi atunci, la ce mă gândeam, cu ochii pe crestele în filigran ale munţilor, dar alunecând apoi şi pe culmile care se lansau spre centrul depresiunii, asemenea unor lungi culmi de şură? Îmi amintesc ce impresie puternică mi-a lăsat culmea de deal pe care se află satul Sălişte de Beiuş, la doar 6 km dincolo de oraş.  Am împrumutat bicicleta domnului Matei, într-o zi de sărbătoare (când notarul nu avea prezentare...) şi am făcut drumul la Sălişte, locul natal al poetului Gheorghe Pituţ, cunoscut de mine cu vreo doi ani înainte la cenaclul Labiş, şi a cărui poezie îmi plăcuse în mod deosebit.  Aveam prea puţine speranţe că îl voi găsi acasă la părinţi pe poet. Până la un punct vizita la Pituţ era doar un pretext pentru a porni pe bicicletă, 6 km până la oraş şi încă pe-atâţi mai departe - ca să-mi consum energia celor 28 de ani şi să-mi ostoiesc aleanul sufletesc, parcă dintotdeauna.

ion lazu: steaua muntelui

ion lazu: Steaua muntelui

Un complot al obiectelor mărunte

mă  împiedică să te contemplu, Munte.

Chipul tău alcătuit din liniile

cele mai îndepărtate

se-ntunecă de scama vântului

de pâcla de la marginea pământului

de clăi, de pomi, de toate.

Însă oriunde m-aş afla, te intuiesc mereu

după locul către care se întoarce gândul meu

după  atracţia privirilor, trează

care printre lucruri fără greş răzbate

şi steaua Muntelui o scrutează.

Pocola-Beiuş, vara 68

ion lazu: Pocola-Beiuş, V. Cântec în mine

ion lazu: Pocola-Beiuş, 68 - V

Aşezată cum e mai la îndemână, în centrul zonei de lucru, care se întâmpla să fie şi al Depresiunii Beiuş, înconjurată de munţi din trei părţi, priveliştea pe care o contemplam de lângă banca lui Birta-baci din Pocola era cum nu se poate mai variată şi mereu incitantă. Dacă spre miazănoapte şi răsărit zarea îmi oferea numai creste de munţi dispuse semicircular, la echidistanţă – de parcă o prestidigitaţie mă teleportase din Bucureşti şi mă plasase fără greş exact în locul geometric al semicercului montan Pădurea Craiului - Vlădeasa - Bihor, lucrurile se schimbau sensibil când îmi roteam privirea mai către miază-zi, unde se etalau culmile munţilor Codru Moma, de două ori mai scunzi în comparaţie cu celelalte trei masive, dar  venind  mult în faţă - ca pentru a compensa acest dezavantaj şi a menţine zigzagul montan la acelaşi nivel pe linia orizontului;

Ion Lazu: Datină

ion lazu: Datină

Colţii ierbii şi ai ploii

Fraged fierăstrău ne sânt

Şi ne este scaldă-naltă

Fluviul limpedelui vânt.

Codrul umbra şi-o înclină

Să ne scrie cu lumină.

Stele, păsări, floare, nor

Ne ating în vis şi-n zbor.

ion lazu: Pocola-Beiuş, 1968, IV

ion lazu: Pocola - IV

Nu cred să fi fost zi de la Dumnezeu în acea campanie '68 în care să nu mă opresc măcar o dată la malul pârâului – mai întâi şi în mod obligatoriu în zori, la plecarea pe teren, după ce trăsesem marea poartă ghintuită în urma mea, cu rucsacul bine cupănit în spate, cu ciocanul în mâna dreaptă, tropăind în bocancii antiderapanţi, buni la toate – ca să-mi fac o idee despre starea vremii din acea zi de peregrinări în natură, dar şi ca să arunc un ochi în direcţia traseului pe care mi-l alesesem, încercând să estimez ce mă aşteaptă: atac afluentul din stânga pe acolo, apoi urc versantul pe acolo şi voi reveni pe afluentul de dincoace... (Şi, pe un anumit plan, era ca şi cum deja m-aş fi întors acasă - obosit, mulţumit, cu conştiinţa împăcată: mi-am făcut datoria cu credinţă! Mi-am cîştigat pâinea în sudoarea frunţii... În rest, lăsam totul pentru după amiază, când voi ieşi cu o carte pe bancă; mă întrerupeam din lectură ca să-mi odihnesc privirile şi între timp făceam preumblări în susul şi-n jocul pârâului, privind dincolo, peste apă şi mai departe, atras magnetic de  tipsia Depresiunii, de peisajul montan care o încoronează. Iar ca să spun tot adevărul: în zilele de duminecă sau de sărbătoare sau de ploaie, când nu ieşeam pe teren, îmi făceam veacul pe banca de la malul Roşiei – la aer, la lumină – şi ca să văd oameni trecând cu treburile lor.

Ion Lazu: De pe mal

ion lazu: De pe mal

Cu oamenii de peste apă

nu ne vom învrăjbi niciodată.

Aerul se împarte  egal,

apa surpă după legea ei,

viaţa peştilor e o enigmă.

Ce bine e prin urmare

când ne apar pe malul lor

cu găleţi, cu strigăte,

cu viaţa lor

ce ni se-arată pe-o scenă.

Ion Lazu : Nimic altceva

ion lazu: Nimic altceva

Nu e nimic altceva

Decât un râu peste noi

Tot mai senin în departe

Şi tot mai sufletesc –

De la prund către stele;

Nimic altceva decât o

Lunecare pe noi, de lumină

Şi-o convertire de stele în prund;

Pocola 68, III

ion lazu: Pocola, 68, III

Banca lui moş Birta-baci fiind sprijinită de trunchiul zdravăn al dudului şi orientată, cum se şi cuvine, cu faţa către drum, în spatele băncii şi dudului să mai fi fost doi-trei paşi până la buza malului  - nu dau distanţa în metri pentru că gândul te duce imediat la pericolul în care se afla copacul, ameninţat de proximitatea râpei. Şi era un mal nu mai înalt de un stat de om, însă perfect vertical, în care bătea pârâul, lat aici, în mod obişnuit, de numai 3-4 metri; dincolo de firul apei, prundişul albiei se ridica treptat, astfel că malul celălalt se afla la aproape o sută de metri mai încolo, cu drumul şi casele sale. Iar în fapt, tendinţa pârâului era să vină mereu spre casele de pe partea dreaptă, pe când cele de pe malul stâng rămâneau departe de firul văii, cât de cât în siguranţă – nu mă gândesc la perioadele cu ploi abundente sau la marile viituri. Oricum, podul  cel mare şi nou de pe şoseaua naţională fusese fixat aproximativ la jumătatea distanţei dintre cele două maluri, în amonte de pod fuseseră necesare lucrări de îndiguire anume ca să aducă pârâul  într-o poziţie mai puţin primejdioasă;

Ion Lazu: Noi suntem stelele...

Ion Lazu. Noi suntem stelele...

De undeva se aud cel mai bine
Oamenii lucrând, de pe deal,
Dintr-alt loc pădurea aşteptând,
Iar de aici satul în Ardeal.

Împotriva oricărei înţelegeri de sferă

Pământul desfăşoară numai văi concave

Şi prin focarele străluminate

Inimile noastre se aţin, suave.

Pocola 1968, II

ion lazu: Pocola 1968, II



Toate lucrurile care mi s-au întâmplat în acea primă oră de după descinderea la familia Birta aveau să fie de maximă importanţă pentru campania mea; îmi era foarte clar că tot ce va urma se află sub semnul celor convenite la prima mea întâlnire cu clanul. Mai întâi, nu trebuia să eludez „amănuntul” că eram nevoit să trec prin camera de dormit a familiei tinere. Un anumit lucru foarte special se decisese cu asta. Cu un cuvânt: eram prins într-un sistem. Îi aparţineam.

Ion Lazu: Nelinişte (sonet)

ion lazu: Nelinişte

Bătrânii mei au defrişat păduri

La începutul lumii lor punând

Un orizont de arbori la pământ -

Iar lumea se lărgea cu arături.

Se retrăgea mereu învinsa oaste

Din faţa rotitoarelor securi

Până sub munţii depărtaţi şi suri,

Oprindu-se în pâlcuri verzi, pe coaste.

Ion Lazu: O ceaţă

ion lazu: O ceaţă...

Zi şi noapte carnea mea fierbinte

Îşi înteţeşte ceaţa – o aureolă

Care să mă facă mai vizibil.

Totdeauna o ceaţă subţire

Se adună-mprejur

Ca o carne de fruct -

Un sâmbure sunt, prin urmare.

Pocola-Beiuş, 1968 - I.

foto I.L., Miorita, din parcul Herastrau

Ion Lazu: Pocola-Beius, 68 - I
(o evocare din anii şaizeci)

Numai bine nu-mi va fi căzut  vestea că în următoarea campanie voi lucra tocmai în judeţul Bihor, mai exact în preajma oraşului Beiuş... Nu putea decât să mă descurajeze ideea de a pleca la o distanţă aşa de mare de Bucureşti, lăsându-i pe ai mei de izbelişte. Şi am să spun în acest caz doar strictul necesar, cât să fac înţeleasă frustrarea mea. Colegul Sandu L., care avea să lucreze într-un perimetru juxtapus alui meu, se va fi sinchisit mai puţin sau deloc, el fiind becher pe-atunci – şi încă destui ani după aceea - iar pe de altă parte, ca om de caracter, neînstare să tragă sfori –