Scriitorul zilei: Adrian Marino
http://ilazu.blogspot.ro/2012/09/scriitorul-zilei-adrian-marino.html 


O pagină de jurnal, 1994

(Continuare, 16 aprilie 1994): În 1936 prim-ministrul britanic gîndea şi declara astfel: “Dacă Hitler ar merge spre Est, inima mea nu s-ar frînge. Dacă se va ajunge la lupte în Europa, aş vrea să fie o luptă între bolşevici şi nazişti!” De aceea au tăcut la Anshluss, de aceea au trădat Cehoslovacia etc. Franţa a trădat şi ea, apoi. La nivel de state, atitudini de bandiţi, de tâlhari la drumul mare. Însă priviţi cu toată consideraţia de conaţionalii lor.

Războiul civil din Spania s-a încheiat la 6 martie 1939. Şi îndată după aceea a scos capul celălalt tâlhar: Hitler. Găsindu-şi la iuţeală pe cel cu care să împartă Europa: Stalin.

Cominternul instalase la 15 aug. ‘36 un Comisariat, de fapt o misiune militară la hotel Gaylors din Madrid. Printre consilieri: gral de armată Goriev (IA Barzin), gral Douglas (Iakob Schmutkievici, la aviaţie, înlocuit de gral Nedelin); gral Pavlov, înlocuit de Pauito, recte mareşal Koniev; comandant Walter Roman, inspector general al artileriei, gral Stern, alias Jukov; gral Cooper, alias Kulik; col. Manolito alias Malinovski; NKVD era reprezentat de Nikolski; la presă, Ilya Ehremburg. Gral Largo Caballero declara că ruşii pătrunseseră în toate ministerele Spaniei.

Premierul Dr. Negrin transferă la ruşi tezaurul Spaniei, 460 tone aur. În 1937 erau deja 30.300 străini în brigăzile internaţionale; printre activi: Tito, Gotwald, Ulbricht, Willi Brandt, Pietro Nenni, Luigi Longo. Ştim ce au devenit toţi aceşti combatanţi: Fiecare a căpătat în dar o ţară...

Se pare că Beria, mort în’53, a fost judecat după expierea sa.

Iejov, împuşcat în 1940 pentru represiuni nejustificate.

Cei ce au organizat întoarcerea lui Lenin în Rusia: Fritz Platten şi I.S. Getetski, ambii arestaţi în 1938, au pierit în Gulag.

Deci împotriva minciunii bolşevice se ridică voci la Paris, în 1937. Da, dar Panait Istrati o făcuse în 1927! Nu l-au  crezut. Au sărit ca arşi, să-l sfâşie, nu alta!

18 apr. 94. Titi V. e încă ambasador la Paris, l-am văzut ieri la Actualităţi; deci C. e încă la Bucureşti.

Azi, trei foarte frumoase surprize: a apărut în Rom. Liberă articolul lui Jean Andreiţă despre Poezii de care uitasem, iar în Pro-Basarabia articolul Ilincăi Lungu despre spectacolul Lidiei, şi articolul meu pe tema Ilaşcu-Garbuz.

Sinceritatea ca formă de isterie. Sora M. îţi trînteşte diverse “adevăruri” pe motiv că s-a hotărît să nu mai mintă în nici o împrejurare. Părerea mea e că dacă nu vrei să minţi, uneori poţi să taci. Sigur, e necesar să spui adevărul care ajută, dar nu şi pe cel care otrăveşte, care descurajază sau demolează. Dacă îl iubeşti pe celălalt, uneori e mai bine să-l menajezi. Acum M. era supărată din cauza fiicei şi a lui Cornel, într-o chestiune de bani. L. i-a ascultat comentariile şi i-a spus pînă la urmă: M, eu sunt nervoasă din cauza prostiilor pe care le aud de la tine şi de la S. Îi zic şi eu sorelei: Mîhnirea mea vine din aceeaşi direcţie; uite, ai citit articolul despre cartea Lidiei, dar nu ai găsit cuvintele potrivite pentru cineva care publică o carte; nu o să le găsească nici ceilalţi fraţi ai ei. Oare de ce? Trebuie să iei partea bună a lucrurilor, să-l încurajezi pe omul cu talent, fie el mare-mic, cum îl are de la Dzeu. Dar eu nu mă pricep la artă, e argumentul ei. Da, dar să spui: soră-mea, eu nu mă pricep, dar dacă alţii te apreciază, eu mă bucur şi te felicit şi îţi urez succes – asta e imposibil de spus?! Dacă îl iubeşti pe cineva, în mod firesc vei găsi cuvintele de încurajare. Că ea nu crede cuvintele din ziare, şi pe ea au făcut-o inovatoare şi nu s-a împăunat. De L. scrie de linişte, dar ea nu o vede… Nu scrie de linişte, ci de talentul ca un foc nestins, ceea ce numai linişte nu sugerează… Asta ca probă a discuţiilor pe care le port eu cu sorela. În timp ce Didi tace, prudent, dar probabil nu-i convine. La drept vorbind nici el nu s-a repezit cu laude, ba dimpotrivă, trece totul sub tăcere, de parcă ne-ar invidia în privinţa asta. Eram eu cu cărţile mele, acum şi Lidia? Ca actriţă pe ici-colo mai treacă-meargă, dar de-acum şi poetă?!

Şi ce nu le spun, totuşi? Nu cred că lui Dzeu îi place să te numeşti credincios cînd preţul acestei credinţe este sacrificarea / nedreptăţirea aproapelui. Mi se pare că mai mari sunt nenorocirile ce au venit pe lume dintr-o greşită înţelegere a unor bune poveţe, a unor idei aşa-zis bune. Cuvîntul bun, însă rău înţeles, e mai rău decît cel rău şi atît! 

Va urma

Cărţile din bibliotecă...
 

ion lazu - Fotografii de vacanţă... 
 

 

Scriitorul zilei: Ioan Alexandru; poezii, fotografii

Scriitorul zilei: Ioan Alexandru, n. 24 decembrie 1941 - d.16 septembrie 2000

Lumină lină
de Ioan Alexandru




Lumina lina lini lumini

Rasar din din codrii mari de crini

Lumina lina, cuib de ceara

Scorburi cu miere milenara

De dincolo de lumi venind

Si niciodata poposind

Un rasarit ce nu se mai termina

Lina lumina din lumina lina

La sala radio, Concert de colinde şi cântece de Crăciun; poezii, fotografii

Ion Lazu: Concert de colinde şi cântece de Crăciun.
Corul de cameră Preludiu. Dirijor Voicu Enăchescu.

Aseară, pe întuneric şi zloată, pornim cu tot curajul să ascultăm vestitul cor Preludiu, de la Tinerimea Română, cu care acum câţiva ani Lidia a dat un recital.

Ninsoarea ca ninsoarea, fiind vorba abia de o lapoviţă; de întuneric n-ai ce zice, căci suntem, vrei-nu vrei, în cea mai scurtă zi a anului. Mâine ziua va fi deja mai lungă, iar de la Crăciun începând, speranţele noastre cresc nemăsurat. Ieşim în grabă de la metrou Izvor, trecem în stil aventurist stopurile, fiind noi în uşoară întârziere, şi când colo: luminile stinse - şi nimic la Tinerimea!

Scriitorul zilei: Nichifor Crainic; poezii, fotografii

Noi suntem stelele...

ion lazu

Un cuvânt

Un cuvânt şters atât de tare

Şi îndelung, cu înverşunare

Până la uitare de sine –

Că părea la început un fel de gard

Sau un tufiş

Sau un nor mai apoi

Iar la urmă nimic altceva decât

O groapă sumbră –

scriitorul zilei: Ioan Flora; poezii, fotografii

Noi suntem stelele...

ion lazu

Zenit

Cu o dragoste mai adâncă

Decât însăşi neîmplinirea

Te petrece prin lume bătrânul şi încă

Urâta îţi dete în mers privirea.

Scriitorul zilei: Arcadie Donos, poezii, fotografii

Noi suntem stelele...

ion lazu

Aripi

O pasăre neagră pe cerul sur al serii

Singură zburând, după ploaie,

Nu îmi dă griji, ci doar nostalgie –

Ea nu zboară degeaba!

Scriitorul zilei: I.A. Bassarabescu; poezii, fotografii

Noi suntem stelele...

ion lazu

Păsări

Zboară stolul de păsări

Câteva păsări pe sus –

Oare de ce împreună

La două sute de metri deasupra

Pădurii şi-a dealului?

Scriitorul zilei: Cella Delavrancea

Noi suntem stelele...

ion lazu: Omul

Uneori să tragă cu urechea

La cântecul înfiripat în piept.

Din multa alergare să se oprească uneori

Să asculte, să privească

Şi, din orice, să se bucure.


Şi din orice, ca de un dar osebit,

Ca de un hatâr nemaisperat –

Să se bucure.

(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)


Scriitorul zilei: Cella Delavrancea, n. 15 decembrie 1887 - d. 9 august 1991

Fiica mai mare, dintr-o serie de patru fete, toate remarcabile, ale scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, dăruită cu minunate talente, a absolvit Filosofia şi Matematicile, dar a urmat o specializare în pian la Paris. Deja se remarcase ca pianistă de mare talent, aşa încât a urcat de timpuriu pe marile scene româneşti şi europene, inclusiv alături de George Enescu, în interpretări de neuitat. Temperament ardent, pe cât de sensibil, delicat, ingenuu, mereu cu privilegiul unei firi copilăroase, iubind "florile şi animalele - ele mi-au hrănit sufletul şi mintea", după propria-i mărturisire, Cella Delavrancea a reuşit să capteze atenţia generaţiilor ce s-au succedat de la începutul şi până la finele secolului XX din România şi nu numai. Prietenă şi confidentă a Reginei Maria, a fost căsătorită de trei ori şi a avut o idilă cu Nae Ionescu, chiar în perioada încleştării dintre Carol al II-lea şi legionari, de dinaintea sfârşitului abrupt al filosofului, rămas neelucidat (1940).

Profesoară la Liceul de muzică, apoi la Conservator mereu prezentă în viaţa culturală a cetăţii, prin concertele sale eclatante, dar şi datorită cronicilor sale muzicale şi de artă, a nuvelelor şi romanelor sale, a fost sărbătorită la Ateneu, în 1977, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. Atunci a făcut această mărturisire semnificativă: "Am avut fericirea de a fi apărată de trei calamităţi: Gelozia, Invidia şi Orgoliul - acestea sunt bolile care distrug fiinţa umană. Am purtat în mine o vie curiozitate şi simpatie pentru toţi contemporanii mei, chiar cei necunoscuţi..." Tot cu acel prilej, asistată de elevul ei favorit Dan Grigore, a interpretat la pian un vals de Chopin, iar în final i-a convocat pe spectatori la o reîntâlnire peste zece ani. Ceea ce chiar s-a întîmplat, în 1987, pe aceeaşi scenă a Ateneului Român.

Dintre volumele publicate: Vraja, nuvele, 1946; Arpegii în ton major, 1970; O vară ciudată, roman, 1975; Mozaic în timp. Impresii. Călătorii. Portrete. Amintiri, 1975; Trepte muzicale, 1984 şi Dintr-un secol de viaţă. 1988, ediţie îngrijită de Valeriu Râpeanu. O nouă ediţie, completată, a apărut în acest an.
Îmi amintesc a o fi zărit, în două-trei rînduri, pe coridoarele editurilor de la Casa Scânteii: mărunţică, slăbuţă, veşnic zâmbitoare-visătoare, parcă transpusă într-o lume a delicateţei, ori poate îndrăgostită de o fantasmă a Binelui. Odată m-am nimerit în lift cu venerabila doamnă: sfioasă, cerându-şi parcă iertare de la cei din preajmă; de data asta ţinea în mână, ridicată la piept, ocrotind-o şi apărându-se cu ea, o floare uscată (de levănţică, de sulfină?, erau florile sale preferate...) - poate ca o emblemă, mi-am spus, de nu va fi fost vorba de un dar insolit pentru cine ştie ce redactor... Fie că juca foarte bine un rol ce devenise în decenii a doua sa natură, fie că era simbolica armă cu care se hotărâse să întâmpine contrarietăţile vieţii, impresia asupra celor din preajmă era de neşters. Am văzut o transmisie cu Cella Delavrancea în chiar anul dispariţiei sale: nişte degete rădăcinoase, care în mod miraculos atingeau clapele vrăjite... Apoi am asistat, la Sala oglinzilor, la prima gală a Premiilor Cella Delavrancea, ale Fundaţiei pe care o iniţiase Dan Grigore. Scriitorii Mircea Ciobanu, Mihai cantuniari au fost printre laureaţi. După care nu mai ştiu ce a urmat.
I-am pus o placă memorială la adresa din str. Mihai Eminescu 151, unde acum funcţionează un restaurant chinezesc. Lucrurile se schimbă sub ochii noştri. Cei ce nu mai sunt, măcar au "lăsat zilei scârba ei", cum spune Cartea sfântă.

Aflati mai multe:

http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2011/10/femeile-din-viata-lui-brancusi-v-cella-delavrancea/





ion lazu: Leonida Lari in eternitate; Scriitorul zilei: Gaby Michaileascu; poezii; fotografii

ion lazu: Leonida Lari în eternitate

Ne-a părăsit, la doar 62 de ani, răpusă de necruţătoarea boală, Leonida Lari, poetă de renume, luptătoare victorioasă pentru reintroducerea limbii române, a grafiei latine şi a tricolorului în Republica Moldova, unul dintre talentele cele mai viguroase ale liricii româneşti din totdeauna. Spre regretul meu, nu am aflat această prea tristă veste din media, ci de pe blogul de scriitor al poetului Ion Murgeanu, mereu receptiv la dureriule naţiei. http://absentul.blog.spot/ Astăzi citesc un comentariu şi pe blogul poetului LIS: http://liviuioanstoiciu.ro/. Amândoi îşi mărtirisesc tristeţea/amărăciunea la pretimpuria trecere a Poetesei, dar şi admiraţia pentru poezia ei

O întâlnire predestinată, II; Scriitorul zilei: Nichita Stanescu; poezii, fotografii

ion lazu: O întâlnire predestinată, II.

(...) Ce se întâmplă?, continuă dl Nistor. De la un moment dat, vedem că iese din curtea dlui Dima un om prăpădit, chiar cu oarecare dificultăţi la mers... Ne-am zis că va fi vorba de vreun chiriaş, cum se întâmplă. Dar acest intrus în cartier, tot trecea încoace şi încolo, pe trotuarul din faţa casei noastre. În acea perioadă eu deja exersam din plin la vioară. Muncă de ore şi ore, în camera cea mare, de la stradă, destinată exerciţiilor mele. Şi, cândva, mama primeşte prin poştă o scrisoare, am păstrat-o, o mai am: Stimată doamnă şi tovarăşă... Şi expeditorul, nimeni altul decât intrusul, îi spunea Mamei mele că fiul ei are talent

scriitorul zilei: Ion Chinezu, poezii, fotografii

Noi suntem stelele... (Poezia zilei):

ion lazu: Poezia însă

                         Lui Georges Astaloş

Aşa cum nu poţi muta pe cer norul

Uşorul

Decât intrând în casă, trăgând storul

Aşa cum nu poţi schimba direcţia vântului

Decât rotindu-te cu ochii închişi

Scriitorul zilei: Banu Rădulescu; poezii, fotografii

Noi suntem stelele... (Poezia zilei):

ion lazu: Ambitus    

Lidiei

A trăi într-o mare iubire

Înseamnă să o şi uiţi –

Să nu-i mai atingi marginile

Să porneşti în zori spre o răscruce de-a ei

Şi să nu ajungi la ţintă până-n crucea nopţii;

Să te roteşti, ca prin aer Pământul

Fără măcar să-l presimtă.

Scriitorul zilei: Marin Sorescu; consemnari; poezia zilei; fotografii de autor

Noi suntem stelele...(Poezia zilei)

ion lazu: Acea pasăre

Acea pasăre al cărui nume îmi scapă

Dă din aripi, dă iute din aripi

Şi deodată se lasă în voia zborului

Desenând o sinusoidă ageră.

scriitorul zilei: Sorin Titel; poezii; fotografii

noi suntem stelele...

ion lazu: Convalescenţă

Aud pe cineva urcând

Pe scări, încoace.

Aştept. Nimic. Şi iar.

Înţeleg că au fost

Chiriaşii de la parter

Care urcă cele două trepte

scriitorul zilei: Leonid Dimov, poezii, fotografii

noi suntem stelele... (poezia zilei)

ion lazu: Umbra

E o mare durere

Ce mi se cuvine

Întru zdrobire şi sfâşiere –

Dar durerea nu vine.


Am estimat-o printr-un

Calcul mental.

Mă ajunge doar vârful umbrei

De pe celălalt mal.

1968, Pocola-Beiuş
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1096)

SCRIITORUL ZILEI: Leonid Dimov, n. 11 ianuarie 1926 - d. 5 decembrie 1987

Născut la Ismail, în sudul Basarabiei din România Mare a Interbelicului, ca fiu al unei lipovence cu un evreu, şi-a reluat numele mamei, în peroada legionară, ca măsură preventivă. Liceul la Sf. Sava, trei ani la Filologie, alţi trei la Biologie, ca să nu termine nimic. Căsătorit cu o româncă şi recăsătorit a doua oară cu fosta soţie a lui Teodor Pâcă. Totuşi, sau tocmai pentru că se angrenaseră într-un grup al boemei de după război, unde făceau figură aparte necunoscuţii pe atunci Tudor George, Gh. Mărgărit, Teodor Pâcă, actorii Constantintin Rauţchi, Ludovic Antal, mai junele George Astaloş, în forfotă cu pictori, graficieni, atâţia alţii din gruparea Singaporeană (vezi Baladele singaporene ale lui Tudor George). Apăruţi - ca supravieţuitori - pe scena literară prin anii 65-70, deci după o perioadă de două decenii prohibitive. S-au sustras proletcultismului, dar acesta nu le-a dat drept în cetate... Mai târziu, păstrând coeziunea dar mai ales opţiunea neangajării şi militantismului, s-au făcut cunoscuţi drept onirişti. Era în fapt o racordare la mişcarea avangardistă de dinainte de conflagraţie. În cazul lui Dimov avangardismul este de viziune, pe când transcrierea se face totuşi în cheie clasică, a sonetului, rondelului, baladei. Ca forme de evaziune de la înregimentarea pe linie. Versuri, 1968, 7 poeme tot 1968, Carte de vise, 1969, Semne cereşti, 1970, - din simpla cronologie deducem o lungă perioadă de interdicţie, când autorul a scris pentru sertar - şi apoi o avalanşă de cărţi, atunci când singaporenilor li s-a dat verde de la cenzură. Făcuseră muncă de negri sau de traducători, toleraţi cu chiu cu vai; Dimov a semnat traduceri din poeţi francezi, italieni şi desigur din marii poeţi ruşi - ca totuşi să aibă un mijloc de subzistenţă - şi o acoperire socială... Altfel, neîncadraţi, mai ales politic. Iar Leonid Dimov, într-o noapte se poartă huliganic la baza unei statui a lui Stalin, deci este pârât şi nimereşte la puşcărie pentru câteva luni (1958)... A păstrat totdeauna tăcere cu privire la respectiva împrejurare. L-am trecut pe lista scriitorilot români încarceraţi.

Văzut adeseori la Casa Scriitorilor (chelie la discreţie şi lungi plete pe ceafă, mustaţă pe oală, iar de la o vreme barbă lipovenească, neretuşată; nas ascuţit, mereu în grupul singaporenilor, l-am considerat de la distanţă. Mai târziu, Ludovic Antal m-a pus în legătură cu Tudor George, dar nu m-am avântat în cercul lor care mereu părea să conspire curente literare disjuncte.

La Editura Vinea am fost lectorul unei ediţii definitive în două volume, Pe malul Stixului, 2003. Dar oricum, îl ţineam foarte sus pe Dimov, poetul lucarnelor, al evaziunilor din contingent într-o supra-realitate a fanteziei şi despletirilor metaforice; fantast, barochist, ironic şi manierist, poezia lui pare să se dezvolte la cheremul rimelor care se cheamă una pe alta, aparent fără vreo rigoare, într-o poveste dezlânată, aglutinantă, mizând pe o poantă finală. Pornită de oriunde, balada se încheie la voia autorului. Care nu-l are niciodată în calcul pe eventualul cititor. Diferit în acest fel de baladistul Tudor George, care se dezlănţuie după strategiile retoricii; cât despre Pâcă, sonetele lui, clasice şi puţine, nu erau în circulaţie.

I-am pus o placă memorială la scara 7 a unui bloc ceauşist de pe Calea Colentinei nr.1, colţ cu Mihai Bravu:

Din ion lazu: Intrusii. Odiseea plăcilor memoriale:

Mergem pe Dacia şi pe calea Moşilor până la Obor, detectez blocul lui Caraion, intru la parter, aranjez cu dentistul să ne dea curent electric, dar... se dovedeşte că nu am luat placa, ne-am încurcat în liste..., vom reveni mâine. Manevrăm şi ajungem la scara 7 a blocului lui Leonid Dimov... Noroc că-l găsesc pe administrator, care merge să-l aducă pe preşedintele de bloc. Găsim locul cel mai potrivit, între două ferestre, la nivelul parterului, ştiut fiind că bucureşteanul nu-şi ridică în veci privirile dincolo de parter: a recunoscut locul, ce-i mai trebuie? Un neam cu ochii în pământ... Ne dau curent angajaţii unei firme de la ferestrele respective, începem să fixăm placa, se adună oameni din bloc, se arată bucuroşi, inclusiv locatarul care data trecută ne privea tare circumspect; se dovedeşte un mare cititor, vorbim de Dimov, de alţi scriitori şi artişti în trecere pe-aici; mi se aduc de sus cărţi cu autograf de la poet. Aflu că şi Alexandru Chiriac, basarabeanul meu cu lucrări din trecutul provinciei urgisite a locuit aici. Şi poeta Mira Lupeanu, soţie de ataşat cultural în China, cea care în final şi-a pierdut minţile. Le spun că a decedat de curând. Se mutaseră în Titulescu. A făcut traduceri iscusite din Li Tai Pe. Îmi dau seama ce bine e să ştii astfel de lucruri, ca scriitor, să nu dai din colţ în colţ când vine vorba de un confrate de condei.

ion lazu: Din fereastră de la noi...

Scriitorul zilei: Al. Oprea; poezii, fotografii

Noi suntem stelele... (poezia zilei):

ion lazu: Trezie

În întunericul unde priveşti

Cresc plante nefireşti

Înalte, clorotice, abia prelinse

Cu o sete rea sorbind

Vlaga seminţelor ninse,

Scriitorul zilei: Dumitru Alexandru; poezii, fotografii de autor

Noi suntem stelele... (poezia zilei)

ion lazu: Poezia 3 decembrie

               lui Dumitru Alexandru, in memoriam

Îngere şi îngere

Cin’ţi-a fost tăiat

Spre a noastră plângere

Aripile de zburat?

Consemnări de la Târgul Gaudeamus, IV; Scriitorul zilei: Paul Zarifopol; poezia zilei; fotografii

Din urmă: Târgul Gaudeamus spre final.

...Lansările de care vorbeam s-au terminat pe la orele 15 - dar ce să fac până la ora 18, când era anunţată lansarea unei cărţi Cezar Ivănescu, Erudita pietate? Mai ales că am fost invitat în mod special de Gabriela Creţan, una dintre discipolele lui don Cesare; şi în plus, i-am promis poetului Ion Murgeanu (prieten cu Cezar încă din perioada licelui şi a debuturilor) că voi fi faţă la eveniment.

Consemnări de la Târgul Gaudeamus, III; Scriitorul zilei: N.D.Cocea;poezii; fotografii

ion lazu: Din urmă, despre Târgul Gaudeamus

Pe aceeaşi alee unde asistasem la lansarea de la Brumar, trec pe lângă un spaţiu prevăzut cu multe scaune, unde un număr de 6 domni  (Vartan Arachelian, Florin Rotaru) şi doamne prezintă producţia muzicală a lui Temistocle Popa, compozitorul din tinereţile noastre staliniste, al Lalelelor lui Luigi Ionescu, al cântecelor lui Dan Spătaru: Măicuţă dragă, În rândul patru, banca de la geam, Trecea fanfara militară etc. Şi mă opresc la standul editurii Tracus Arte, pentru că îl zăresc printre actanţii unei lansări pe basarabeanul Iulian Ciocan,

ion lazu: În jurul unui... Târg; scriitorul zilei: Vladimir Streinu; fotografii; poezii

ion lazu: În jurul unui... Târg

Spre casă venind, pe cel mai scurt traseu - monitorizat de-acum şi pe gps-ul autobuzului, - dar care cu toate astea  s-a vădit a fi şi cel mai lung..., am avut răgarul să-mi rememoraz scene de la Târg. Nu-ţi poate scăpa dezabuzarea celor din spatele standurilor, unde zi-lumină nu s-a oprit nimeni: să privească, să întrebe, să-şi noteze coordonatele - şi atunci aceşti tineri se pierd în jocuri pe calculator. Te urmăreşte întâlnirea cu un coleg de breaslă, venit să-l intercepteze pe mai tânărul critic literar X, însă mai bine plasat pe piaţa influenţelor - şi care l-a amânat din nou, căci îi promisese o prefaţă la noua carte, un referat la cutare editură etc.