3 martie: Emil Giurgiuca,  n. 27 decembrie 1906 - d. 3 martie 1992

 

Cuvintele 

 

Cuvintele sunt grunjii de culori,

Reflexe din jăratecul latent,

Esenţe vii, nescuturate flori

Şi semne unui sens incandescent.

Ce-i risipit, cu ele mi-l adun,

Ca într-o stemă, şesuri, râuri, munţi.

Câmpul real pe care-l recompun,

Spre piscuri virtuale-ntinde punţi.

 

Şi se-ncheagă-un tânăr univers

Şi singular în fiece cuvânt.

Miracolul acesta e: un vers,

Cristal şi undă în care mă cuprind.

Sau mă aleg cu aburul suflat

În dimineţile de martie

Pe iezere - oglinzi în care bat

Munţii cu stelele şi codrii patriei. 

 

din Poemele verii (1964

 

***

Fiu de preot transilvănean dinspre Cluj, şi-a făcut liceul la Gherla, absolvit în 1923, urmând apoi Literele şi Filosofia la Bucureşti, licenţa în 1929, după care a avut o carieră de profesor de liceu în cîteva oraşe ardeleneşti: Aiud, Uioara, Brad, Cluj şi Sighişoara. Din 1940 devine redactor. Debutase încă în 1925, dar primul volum de poezii îi apare în 1838:  Anotimpuri, impunându-l ca un poet cu prozodie impecabilă şi de inspiraţie transilvană, caracterizată prin claritate a expresiei, melodicitate a versului, ataşament de natură, într-o viziune luminoasă, a divinităţii ce împrăştie în sufletele sensibile clipe binecuvântate: "Pe Dumnezeu, mireasmă plutind pe flori, pe apă..." Al doilea volum aduce ca notă distinctă suferinţa pierderii spaţiului mirific din Ardealul smuls prin Diktat.

 

Devenise redactor la Revista Fundaţia Regală Carol II, apoi profesor la liceul Cantemir Vodă din Bucureşti.

Se făcuse remarcat şi prin cele două antologii din poezia Transilvaniei: Poeţi tineri ardeleni, 1940, urmată în 1943 de Transilvania în poezia românească. Până în 1964, vreme de două decenii, Emil Giurgiuca nu a mai publicat niciun volum de poezii.

Între 1947 şi 1974 a tradus nu mai puţin de 15 titluri din literatura maghiară modernă şi contemporană.

Poezii de Emil Giurgiuca: Anotimpuri,  1938; Dincolo de pădure, 1943;  Poemele verii, 1964;  Cântece de ţară, 1967;  Poezii, 1968;  Semne pe scut, 1972;  Poeme, 1989.

O monografie Emil Giurgiuca sub povara vremurilor  a publicat, în anul 2006, la centenarul poetului, criticul literar Liviu Grăsoiu.

 

Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Emil_Giurgiuca

http://www.romlit.ro/destinul_unui_poet

***

Am pus o placă memorială pe faţada blocului din Bdul Dimitrie Cantemir, nr.11, Sc. A, unde au locuit soţii Mira şi Emil Giurgiuca.

 

 

   

Alţi scriitori:

Iosif Vulcan, n. 1841

Florian Potra, n. 1925

Radu Mareș, n. 1941, m. 26 o3. 2016 

Sergiu Cioiu - recital Marin Sorescu

 2 martie: Radu Gyr,  n. 2 martie 1905 - d. 28 aprilie 1975

   

 

 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru pătule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

pentru cântecul tău ţintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,

ci ca să aduni chiuind pe tăpşane

o claie de zări şi-o căciulă de stele,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi

şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane

şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ţi ies înainte,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

***

 

 

Născut la Câmpulung Muscel, a urmat liceul la Craiova, unde tatăl său era actor, apoi Literele şi Filosofia la Bucureşti, respectând interdicţia maternă de a nu se înscrie la Artă dramatică; devine asistentul prof. Mihail Dragomirescu. Înflăcărat patriot, a participat ca licean la luptele de pe Valea Jiului, fiind rănit de două ori. Şi-a luat pseudonim ca să evite persecuţiile directorului de liceu, mereu scandalizat şi vindicativ. A ucenicit cu scriitorii A. de Herz, Elena Farago, C. D. Fortunescu şi D. Nanu. A avut vocaţia prieteniei literare, admirator al lui Felix Aderca, G. M. Vlădescu, Ion Dongorozi, Gib I. Mihăescu, George Murnu, Mihail Dragomirescu, Ion Minulescu, Ion Pillat, Adrian Maniu, M. Sorbul, G. Gregorian, Al. Kazaban, I. Valerian etc. Îi va evoca pe toţi, cu deosebită comprehensiune, În memorialistica sa de sertar.

Talent precoce, publicând prin reviste literare şi înfiinţând reviste, prieten la Craiova cu poeţii Nicolae Milcu, I. Popescu-Ulmu şi George Dumitrescu, şi cu arheologul C. S. Nicolăescu-Plopşor, scriind piese de teatru jucate de liceeni pe scena craioveană, a debutat editorial la terminarea liceului, în 1924, cu  Linişti de schituri  şi a continuat cu alte volume de poezii, printre care: Cerbul de lumină, 1928, premiat de Academie, Cununi uscate, 1938, Poeme de război, 1942, Balade, 1943. A scris pentru copii, dar şi teatru, eseuri foarte avizate despre literatura noastră modernă dar şi despre cea franceză, din care a tradus masiv; a ţinut conferinţe. Colaborator la principalele reviste de dreapta: Universul literar, Gândirea, Gând românesc, Sfarmă-Piatră, Vremea, Axa, Iconar. Inspiraţia sa din tradiţie şi din ortodoxie, însă în linie modernă, diferită de mişcarea sămănătoristă, pe linia Ion Pillat, Vasile Voiculescu, îl face unul dintre principalii animatori ai mişcării legionare. Autor al imnurilor legionare, şef al legionarilor din Oltenia. În timpul scurtei guvernări legionare, ca director al teatrelor, iniţiază în Bucureşti Teatrul evreiesc Baraşeum, singurul existent în statele europene ale vremii, toate de tip fascist.

Pentru militantismul său ortodoxist a fost trimis de Carol II în lagărul politic de la Miercurea Ciuc, (monarhul era înciudat că nu reuşise să confişte în folos propriu Mişcarea), alături de Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade, alţi ideologi ai Mişcării. Trimis în lagărele de reeducare şi de Antonescu, hotărât să-şi lichideze principalul adversar politic, apoi amnistiat, trimis în linia întâi, spre lichidare, de unde se întoarce rănit, publică un nou volum inspirat din tragedia frontului, este din nou trimis în lagăr.... Iar în 1945, inclus în "lotul ziariştilor", este condamnat la 12 ani detenţie. La proces a declarat: "Eu am avut o credinţă." Supus unui regim de exterminare, în primii doi ani legat cu lanţuri de picioare. Eliberat în 1956, este re-arestat în 1958 pentru vina de a fi scris poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!". Condamnat la moarte, pedeapsa îi este schimbată în 25 ani muncă silnică. A continuat să compună poezii de rezistenţă, memorate de colegii de celulă. (L-am amintit aici pe Ovidiu Cotruş, postarea din 24 februarie.). Este de înţeles că suferinţa îndurată cu dârzenie, fără cedări, transformată în martiriu, i-a însufleţit lirica, precum i-a şi legitimat-o. În 1964, la ieşirea din detenţie, este constrâns să colaboreze la revista Pentru patrie, adresată exilului, controlată îndeaproape de securitate, nedifuzată în ţară. O libertate perfidă, mai rea decât chiar închisoarea comunistă... În ultimii ani de viaţă scrie memorialistică: Calendarul meu -  Prietenii, momente şi atitudini literare - apărut la Ed. Ex Ponto, 1996,  constând în 160 pagini de text şi încă 100 pagini cu fotografii, documente şi scrisori facsimilate, prefaţă de Ion Popişteanu, îngrijită de fiica scriitorului Simona Popa-Gyr.

După Decembrie 1989 poezia lui este reeditată, ceea ce nu se întâmplase decât în 1982, la o editură din Canada. Ce-i drept, Nicolae Manolescu a îndrăznit să-l includă în  Antologia poeziei moderne, dar tirajul a fost scos din circulaţie.

 

citeşte mai mult:      http://www.radugyr.ro/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr

 

 

Poezia zilei: Vlad Neagoe, n.  2 martie 1952

   


 

Şi morţii

Şi morţii înfrânţi de ţărână,

şi morţii înfrânţi de lumină,

şi sentimentul de irealitate

aruncat în aer de mâini deschise,

şi drumul refăcut de spaima 

fiinţei şi a frumuseţii urcând

în urma furnicilor, pe coaja crăpată

a copacilor spun:

lumea asta nu întoarce nimic înapoi şi...

fac un gol prin care se mişcă

printre rodii înşiraţi la marginea drumului

şi revin mereu fumegând în cetatea zidirii

tot mai crenelată de priviri rătăcite.

Aerul din cămările adânci pare mai bătrân

în casa proaspătă, mirosind a busuioc

şi praful aşternut peste lucruri

 a punctat timpul, blestemat rival,

pe gura mută a altor vremi

şi vorbirea ce plesneşte în pustie -, 

e a altora, a iubirilor toate 

în amărâta nemişcare a cavităţii adormite

aici se naşte şi se moare - în golul care se mişcă,

se-aude sfioasa explozie a înfloririi,

mandibule de cavernă devoră

rădăcinile creaturii, miresmele

actele de binefacere târâte de tancuri

şi sărăcia însângerată de cei ce ne iubesc;

mă simt pustiit şi pustiul pătrunde

în cuvinte, cuvintele în fisurile oaselor

prin unde fine scânteietoare

până la uimire, până la noi ordine

a fi pe apucate până la ultima suflare

a fi pe picioare şi orb ca un gavanos

uitat în cuptor. Dar de acolo ce să sperăm?

Unde să mergem?                           

 

(din volumul Vorbirea care vede, ed. Albatros, 1999)

 

                                                                            

Alţi scriitori:

Al. Ciura, n. 15 nov. 1876 - m. 2 martie 1936

Petre Ghelmez, n. 1932

Sanda Golopenţia, n. 1940 

O tripletă de aur: Sergiu Cioiu - Poezia - Marin Sorescu

 

 

O tripletă de aur

Sergiu Cioiu – Poezia – Marin Sorescu

 

Aseară, la mansarda din Crețulescu a Muzeului Literaturii Române – o sală pe care nu o cunoșteam, unde se ajunge cu dificultăți, pe o scară de serviciu cu deosebire îngustă, cu trepte de marmoră, ce-I drept, o sală plină la refuz, de data aceasta, așa încât se mai aduceau scaune, pe măsură ce se iveau noi oaspeți (învingători în lupta cu treptele, ați înțeles…) – a avut loc un extraordinar recital din poezia lui Marin Sorescu – exact în ziua când se împlineau 88 de ani de la nașterea bulzeșteanului de geniu , recital susținut cu brio de cel mai mare recitator al scenei românești, după Ludovic Antal – l-am numit fără ezitare pe actorul Sergiu Cioiu. Mă încumet să folosesc aceste înalte calificative după ce am ascultat, de-a lungul a vreo 5 decenii, cu un interes și o perseverență de care nu am a mă reșina, pe actorii de frunte ai scenei bucureștene: la radio, la televiziune, în foarte multe săli de teatru sau pe la casele de cultură din cartierele bucureștene. Ca să dau o idee despre actorii recitatori, voi numi doar câțiva: George Storin, George Vraca, Emil Botta, Costache Antoniu, Al. Giugaru, Gărdescu, Ștefan Ciubotărașu, câți și câți alții… Despre câteva prestații excepționale am notat în Jurnalele mele, dintre care unele publicate iar altele încă în manuscris, așteptându-și rândul…

Or, actorul Sergiu Cioiu ”care-I și întrece”, după cum deja am afirmat, și-a făcut din recitarea poeților români clasici și contemporani o profesiune de credință. Fac parte, de aceea, împreună cu Lidia, dintre ascultătorii devotați, pe cât de entuziaști ai Maestrului Cioiu. I-am și spus-o prin viu grai, căci viața a aranjat în așa fel lucrurile că ne-am cunoscut bine ca oameni și ne-am împrietenit.

De data aceasta recitatorul s-a orientat spre poeziile în vers clasic ale lui Marin Sorescu, vreu să spun spre sonetele acestuia, pe care le-a recitat cu o implicare extremă, într-un acompaniament muzical de mare rafinament. Și se întâmplă acest lucru de tot minunat: actorul vorbește, se mișcă, exclamă, gesticulează, toate într-o perfectă armonie și adecvare, vrăjindu-i pe spectatori, care nu mai pot alege între rostire, incantație, dans, balet – o spunere totală, care năzuiește spre acea stare de grație în care ascultătorul este pe deplin vrăjit, smuls din context și ridicat în sferele înalte ale artei.  

Aplauze, ovații, la sfârșitul fiecărei poezii. Și încă un sonet, încă o ridicare din contingent, către înaltele stele…    

Se face că în ultimele seri ale lui februarie am citit/recitit Jurnalul lui Marin Sorescu, cel subintitulat Romanul călătoriilor, minunându-mă o dată în plus nu doar de peregrinările pe tot mapamondul ale bulzeșteanului, dar și de mulțimea personalităților la vârf cu care a relaționat și cărora nu a scăpat ocazia să le ia incitante interviuri, să le traducă operele, să… Estimp, Lidia citește Viziunea vizuinei, din care a selectat câteva fragmente pentru emisiunea ei Creatori de poveste, de la podcastul Publive. Așa stând lucrurile, nu mi-e greu să afirm că la noi în casă se citește pe brânci Marin Sorescu. L-am cunoscut personal pe Sorescu încă din perioada debuturilor noastre, eu cu doar 4 ani mai mic decât Marin – eu de pe Olt, el de pe Olteț, unde se pare că omul se poziționează mai bine în peisaj; i-am citit toate cărțile, la momentul apariței lor, iar plecarea sa grăbită dintre noi am resimțit-o ca o mare pierdere pentru literatura noastră, pentru noi toți.

Actorul Sergiu Cioiu, Poezia și Marin Sorescu - o tripletă de aur a vieții noastre culturale, la an 2024.

ION LAZU 

Sergiu Cioiu:

Māi omule, m-ai făcut să-mi dea lacrimile… chiar astfel, încă nu a scris cineva, despre mine. Ludovic Antal și acea generație a marilor actori rostitori de versuri, din Shakespeare, Molière, Schiler, Lope de Vega, Edmond Rostand,  Vasile Alecsandri, Delavrancea, Arghezi, Eminescu, sunt cei pe care i-am admirat și la care mă uitam, cu mare admirație și profund respect:  George Storin, George Vraca, Emil Botta, Ludovic Antal, George Calboreanu, Mihai Popescu, Gheorghe Cozorici, toți actorii unei generații de vis, la care, desigur, ne gândim ca la niște monștri sacri. O asemenea comparație, cred că se datorează entuziasmului tău debordant și receptivității tale la poezie, la bucuria ta, când, inundat de emoție, simți nevoia îmbrățișării prietenului tău, artizanul care sunt și care, la rândul său, simte nevoia să te strângă-n brațe, să îți mulțumească, dar să te asigure că păstrează proporția cuvenită acestor mari maeștrii cu care ai avut dorința de a mă compara.

Încă odată, cu plecăciune, îți mulțumesc, dragul meu prieten!

Sergiu

 1 martie: Alecu Ivan Ghilia,  n. 1 martie 1930

  

 

Născut într-un sat din comuna Şendricani, jud. Dorohoi, dintr-o familie de ţărani săraci şi cu mulţi copii, a fost adoptat de un unchi. A făcut şcoala primară în satul natal, Şcoala normală în Şendricani, apoi Academia de Belle-Arte din Iaşi, 1948-1950, unde devenise discipolul lui Corneliu Baba, care practic îl adoptase. Maestrul fiind înlăturat de la catedră, Ghilia se transferă la Institutul de Arte plastice din Bucureşti, spre ghinionul său nimerind în clasa lui H..H. Maxy, adversarul lui Baba. După un an de persecuţii, se mută la secţia istoria artei. Devine redactor la Contemporanul. Începe seria reportajelor despre colectivizare - pe când în satul natal, tatăl său era principala piedică în constituirea colectivei. Strâns între două opţiuni ireconciliabile. Dar scriind pe linie, cu fervoare, mereu în deplasări:  Cântece de drumeție, 1958; Scrisori din Bărăgan,  1959; Insula speranței, 1963.

Se îmbolnăveşte de plămâni. Dar succesele încep să apară: publică proze scurte, povestiri: Frații Huțulea, 1955;  Asaltul timpului, 1961;  Povestiri,   1964.  Dar şi poezii. Însă marele succes vine cu romanul  Cuscrii, 1958; Premiul Academiei. Alte premii, pe seama unor scrieri proletcultiste, maniheiste. Prieten şi cu Octavian Paler, pe care-l cunoscuse, licean, pe timpul refugiului din 1944, de teama armatei roşii, ajunşi cu căruţa până în satul Lisa, sub Făgăraşi. În 1980 are neplăcuta surpriză să i se respingă romanul  Întoarcerea bărbaţilor. Prieten cu Leonida Plămădeală, basarabean, acesta i-l prezintă pe părintele Constantin Galeriu, basarabean el însuşi, care îl converteşte religios pe fostul ateu şi slujitor al ideilor comuniste.

După Decembrie 1989, Alecu Ivan Ghilia, nerenunţând la scris, revine la pasiunea pentru pictură, afirmându-se ca unul dintre pictorii cu certă originalitate. Romanele sale, preponderent autobiografice, se întorc acum asupra "luminii din adâncuri", a raporturilor dintre cei vii şi antecesorii care, de dincolo de moarte, le călăuzesc paşii celor ce se nevoiesc pe-acest pământ, le ocrotesc devenirea lumească. De fapt, scrierile adevărate ale autorului sunt adordări autobiografice, despre lumea satului moldovean, cu fascinantele rude ce i-au marcat copilăria, despre anii de formare ca artist grafic şi scriitor. Jurnalul, poezia, înregistrarea în stil cine-verite a unor scene de viaţă sunt mixate într-o maniera care îl individualizeată pe autor.

Titluri ale unor scrieri de Alecu Ivan Ghilia:  Ieșirea din Apocalips, 1960; Îngeri biciuiți , 1967;  Appassionata, 1971; Recviem pentru cei vii,  1972;  Dragostea câinelui de pază , 1978; Un Oscar pentru Ana,  1982;  Întoarcerea bărbaților, 1991;  Piramida,  1995. 2 vol.

***

Am discutat mai îndeaproape cu dl Ghilia în primii ani de după Decembrie, la vernisajul unei expoziţii, în sălile din incinta Institutului Francez, prezentat fiind de poetul Pan Izverna, care îi publica lui Ghilia colaborările la  Dreptatea. M-a cucerit forţa de creaţie a plasticianului, abordarea dezinhibată a unor teme religioase. Am simţit râvna, dăruirea întru credinţă, noul mesaj ce trebuie transmis semenilor.

În fapt, revoluţia îl scosese în stradă pe scriitorul care pierduse orice speranţă privind sistemul ceauşist; este unul dintre cei trei scriitori arestaţi în noaptea de 21 decembrie, împreună cu Ion Murgeanu şi Florin Iaru.

 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Alecu_Ivan_Ghilia

 http://stiri.botosani.ro/stire/29226/ALECU+IVAN+GHILIA%3A+%22Daca+nu+era+noroiul,+poate+ca+as+fi+ramas+in+satul+Ghilia+pe+vecie!%22.html

            

Poezia zilei - Gh. Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 13 nov. 1869):

 

Cătră planeta mea

Cât ţi-s dator, o, stea mult graţioasă,

Că-n primăvara a vieţei mele

Tu m-ai ferit de strâmbe căi şi rele

Şi m-ai condus pe calea virtuoasă!

Tu-n sân mi-aprinzi făclia luminoasă,

M-ai adăpat l-ascree fântânele,

Şi când viaţa-mi îndulcesc prin ele,

Despreţuiesc chiar soarta fioroasă.

Ca să doresc a vieţei nemurire

Mă-ndeamnă raza-ţi care-n ceri se vede,

Cum statornică urmează-a ei rotire.

De la ţărmul fatal vasul purcede,

Ş-amu, plutind prin marea de pieire,

A ta rază la port mă va încrede.

 

Alţi scriitori:

George Vulturescu, n. 1 martie 1951 

Solomon Marcus, n. 1925

Magdalena Popescu, n. 1943

Nicolae Panaite, n. 1954 

Zilnic, în alt parc al capitalei...