9 septembrie: Dana Dumitriu, n. 9 sept. 1943 - d. 10 oct. 1987

   

Bucureşteancă din cartierul Griviţa, fiică a unui cofetar, a urmat liceul Petru Groza, bacalaureat 1961, apoi a făcut Filologia, cu licenţa în 1966, după care a colaborat la Radio, la ziarul Munca, iar din 1968 a devenit redactor la România literară, de unde, în 1985 s-a transferat la Secolul XX. A debutat cu articole de critică literară, a scris eseuri şi a dat câteva romane ce au făcut bună impresie. A murit la doar 44 de ani de necruţătoarea boală a secolului.

Marian Popa şi N. Manolescu observă la debut o interesantă proză de analiză psihologică pe linia H. P. Bengescu, scrisă îndeobşte la persoana I-a, ca mai apoi autoarea să recurgă la "ambasadori", personajele care îl suplinesc pe autor, prezentând  puncte de vedere diferite, în efortul de obiectivare a actului scriptural. Capodopera autoarei ar fi romanul istoric Prinţul Ghica, în 3 volume, tratând perioada Unirii Principatelor, cu înscăunarea lui Al. I. Cuza şi toată perioada ce se încheie prin detronarea acestuia, prin intrigile fostului prieten şi comiliton Ion Ghica, dornic să preia puterea, ca prim-ministru. N. M. acordă notă maximă acestei realizări romaneşti, pe când M.P., observând şi împlinirile dar şi dificultăţile, consideră că autoarea ar fi dat, la maturitate, pe un subiect original, scrieri mai împlinite.

Opera literară: Migraţii, nuvele, 1971; Masa zarafului, roman, 1972; Duminica mironosiţelor, roman, 1977; Întoarcerea lui Pascal, roman, 1979; Prinţul Ghica, I,II,III, roman istoric, 1982-1986. Eseuri critice: Ambasadorii sau despre realismul psihologic, 1976; Introducere în opera lui C. A. Rosetti, 1984

Citiţi mai mult: incitante fragmente dintr-un jurnal inedit:  http://www.romlit.ro/dana_dumitriu_n_posteritate_-_jurnal_inedit_din_ianuarie_1985

*

Am pus o placă memorială la adresa din Dionisie Lupu, nr. 74, bloc în care a locuit Dana Dumitriu, dar și alți șapte scriitori menționți pe placă.

Poezia zilei, Lucia Negoiţă, n. 9 sept. 1944

Lidia Lazu şi Lucia Negoiţă la Mrea Samurcăşeşti, august 2010

*

Implorat să inunde... 
...întârzie duhul 
am găsit piatra pe care să-mi întemeiez rugăciunea 
(copia stelei ce-mi pregăteşte sălaşul) 

floarea atingerii la nesfârşit urzeşte 
chiar sfârşitul 
în treierul landei sârguincios şi umil 

grea e partea de suflet, curând ai s-o afli, 
uşoară partea de trup. 
despărţirea lor suferitoare viaţa pre viaţă călcând-o, 
pe pământ înspre cer 

la zenit, singur El 

Limba Lui, izvorul de-acolo 
îndurării de-aici. 


Câmp luminos ţesut ăn raza minţii... 
...pe locul unde ultima chacră 
sprijină cerul 
sufletul unduitor aţipeşte 


precum sideful negrăbit şi vrednic 
licărul seminal 
smălţuie embrionul divin 
în uterul nopţii 

cu genunchii la gură 
în rugăciune 
am vegheat, Mamă, 
la naşterea ta întunecată 

ocrotită n-am mai fost de atunci 
măcar de cuvântul tău geamăt 
măcar de lacrimi sau de lumina ce le-a urmat 

şi rupt de carnea veche 
ce miros acriu de placentă 
poartă prin cete 
îngerul prea ostenit de strigarea 
numelui meu 

Pe strada Eliade-ntre vii 
miros incestuos, înnecăcios de cărbune 
pe urmele limacşilor la intrarea-n depozit, 
cu tatăl de mână pe Eliade-ntre vii, 
spre un altar de-ntuneric 

un buncăr decapitat ştrandul Obor fără apă 
fete şi soldaţi de duminică, 
buze-inimioară şi miros de briantină 
pe sub norii milei şi spaimei 
de la Gara de Est 

şi iar mirosul dezgheţului, primăvara, 
întărâtat de gambele unui copil 
pasarela are scândura putredă 
doar aerul otrăvit o ţine în aer 
când şuieră vreun tren al apocalipsei 

- va fi o fulgurare, nu vom şti când, 
acea fulgurare - 

"Zboară, eşti vulture, zboară", şuieră glasul 

dar teci somnoroase trezite la viaţă 
mă-ntorc din chemare. 

"cazi, te vrem caldă lăuză, aici, 
pentru asta eşti bună, hai, repede, cazi" 

târziu, mai târziu va fi rândul 
acelui crâng curat, acelui râu 
ce doar sufletu-i trece, nu pasul 

şi crucea lung purtată 
întinsă 
între maluri s-ajungă, 
ce uşoară-mi aprinde, 

lumina spre celălalt ţărm 


A venit rândul tău, Acriviţo 
...să te cer din Mahalaua Negustorilor 
celor doi taţi ai tăi, unul Hagi Cănuţă 
toptangiu pe vremuri şi cam iflifiu 
celălalt, care te-a scris, Nenea Iancu, 

bine ţi-ar sta într-un muzeu de ceară 
"alţii moare, ş-aşa n-are 
fos-mu, parighoria tu Kosmu" 
(lumina mea, mângâierea lumii) 

privirea ta crucişă, gura ta slobodă 
inventând iar şi iar, o basnă de pe lacul Căldăruşani 
cu păcătoasa cea veselă şi duhovnicul ei 
"frunzuliţă lobodă, of! ţaţo, 
gura lumii slobodă" 

dar tu eşti prea mulţumită şi lepădată de toate cuvintele, 
lumina mea, mângâierea lumii 
mai un şeptic, mai o cinzeacă, 
împăcată cu Sfântul Petru 
de-a binelea 


În Amfiteatrul Odobescu... 
...ce moţăială fără pic de metafizică 
indigestul curs de slavă veche 
o scenă de-amor cu ambii învinşi după gratii 


frânghia de salvare 
scara lui Iacov la cer 

o pojghiţă de argint a-nghiţit 
acel "aerian bulevard" 
şi doar bastonul tău de orb, Zahei, 
mai ciopârţeşte soarele în asfinţit 
pe buzele vreunui bătrânel în loden 

de m-aş ruga acum când ceara-i răbdătoare 

din urmă vine Domnul Amărăciune 
(capul plecat înspre dreapta, obrazul de cretă 
Botta, Amărăciune, lavaliera, Milul Umilul) 

şi părul paj al fetei de la Arhitectură 
suspendat la mansardă, oglindă se face, 
perie aspră, crâng fraged, perdea de atlaz 
până în halta mizeră 
unde igrasia îşi eternizează mirosul 
între nările unei femei încă tinere 
(stearpă, e înşelată acum 
de spasmul fals al coapselor ei strâmte) 

vai, ulcerul meu înfloreşte din spori de cenuşă 
cărbunele alb-lăcrimos dă pe-afară 
primul vers cu litera uşor ondulată 
din pagina putredă a antologiei Des Granges 

balsamul cu opium, victorie! 
pe aspra cocoaşă a veacului 12 
Jacopone da Todi poartă cercel în ureche 
versul e arteziană cu vocale deschise 

"o Figlio, Figlio, 
amoroso giglio 
Figlio, chi da consiglio 
al mio cor angostiato" 

de m-aş ruga acum când ceara-i răbdătoare 

un rând mai în spate - Gheorghe (Pituţ) al pădurii 
şi Marius (Robescu) fără caiete de note 
cu o ţigară-ntre degete galbene 
a stat o noapte întreagă la birt 
cu profesorul, unchiul meu din Perugia, 
şi Cati şi Anca şi Pigu, 

în aripa de lângă fereastră 
Gabriela (Melinescu) a îngerilor 
îşi retezase părul într-abaţie 

şi cum ne-a implorat Gabriela 
şi cât de mult ne-a promis
însoţirea cu îngerii
văzul feţei lor nevăzute

Am fost în Chelsea Hotel no 2...
...şi mărturisesc

am stat la o masă cu târfa lui Leonard Cohen
am fumat iarbă până la ziuă

Lady, unfold me> repeta acel frate virgin

printre înjurături şi bancuri obscene
veneau spre urechile noastre
sunetele castrate ale văduvoilor mării

And Jesus was a sailor>

singurul punct de odihnă
e creierul meu
cli-po-ci-tor
când iluminat, când lovit de-ntuneric

şi iar vin şi mărturisesc
desfrâul ca un antidot al deznădejdii
la masă, la ziuă, în Chelsea Hotel

tuşeam ca o eretică
ascunsă între zidurile unei sacristii
unde o călugăricioară face semnul crucii
"Maică, tu-ţi strângi copilul la piept,
dară eu..."

nici în somn nu sunt liberă
de ochii femeii injectaţi cu alcool

revolta limfei m-a învins cu totul

am plâns cât am plâns