17 septembrie: Maria Urbanovici, n. 17 sept. 1948

Dintr-o familie de învăţători refugiată din Basarabia şi cu domiciliul forţat în Bărăgan, viitoarea poetă s-a născut în comuna Vlad Ţepeş, unde a făcut primele 8 clase, 1954-1962, apoi a urmat liceul din Călăraşi, 1962-1966 şi Filologia din Bucureşti, Facultatea de limbi străine, secţia română-poloneză, cu licenţa în 1972. A fost cercetător la Institutul de lingvistică al Academiei Române, profesor în judeţul Teleorman şi în Bucureşti, iar din 1990 realizatoare a unor programe la Radio Actualităţi, Tineret şi Cultural, susţinând emisiuni de mare audienţă precum Revista literară radio, iniţiată cândva de Vasile Voiculescu, dar şi emisiuni cu deschidere spre marea literatură a lumii, precum: Diotima - despre iubire, frumos şi adevăr, Remember pentru mileniul III, Imago mundi. A realizat scenariile şi selecţia pentru spectacole cu public din lirica marilor poeţi români contemporani: Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Mihai Ursachi, Marin Mincu.

A debutat în 1971 la Poşta redacţiei susţinută în România literară de Geo Dumitrescu, în acelaşi an a publicat poeme în revista Amfiteatru şi a continuat să colaboreze la revistele literare cu poezii, proze şi traduceri, în special din lirica poloneză.

Prezentă în antologii, precum cele ale lui Laurenţiu Ulici şi Titus Vîjeu, în Dicţionare şi Istorii literare, lirica autoarei a primit girul unor reputaţi critici literari, precum N. Manolescu, Gh. Grigurcu, Marian Popa, Ioan Adam, Paul Dugneanu, Maria Ana Tupan, Paul Aretzu. Însă, în ceea ce o priveşte pe autoare, aceasta, concentrată în munca de promovare a literaturii române şi universale, nu a "ieşit la bătaie" pentru a se impune cu volumele de poezii publicate în anii 70-80, când optzeciştii, cu care este congeneră, au ocupat avanscena liricii la noi; cu toată această aşa-zisă atitudine contraproductivă, de reticenţă-pudoare în a se exhiba şi autopromova (atitudine proprie îndeobşte personalităţilor accentuate ale creatorilor), poemele Mariei Urbanovici, plasate la început sub semnul stenic al vitalităţii şi luminii, continuate apoi cu notaţii ardente de jurnal, dau seamă despre o conştiinţă lirică de mare luciditate, niciodată conjuncturală!, ocolind frivolitatea şi gratuitul, trăindu-şi fără rest poezia ca pe o "febră esenţială". O lirică introspectivă, tanatică, i s-a spus, o confesiune a ultimei instanţe, mărturisind despre aspiraţiile şi ezitările unui suflet ce evoluează sub semnul sacrului, a apartenenţei la "ceva mai înalt" decât determinarea strict materialistă a omului. ("Un stigmat metafizic,/ o lege care te-ngropată de viu/ în splendorile lucidităţii..." Clipa de graţie.)

Opera literară: În prelungirea luminii, 1976; Cratere, 1981; Lut ars, 1984; Heliante, 1987; Febra esenţială, 1997; Ce-ar fi să-i dezbrăcăm sufletul? Fabula rasa II, 2003.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Maria_Urbanovici

http://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_Urbanovici

http://www.citatecelebre.eu/ro/autori/biografie/maria-urbanovici

Poezia zilei, Maria Urbanovici

Frigul

A venit poetul într-o noapte,

orice rană avea aur pe margini

şi el era o coloană de foc

luminând drumul.

Naşterea lui, pământul cu rodii

Viaţa - ca prima zăpadă

care păzeşte o noapte oraşul.

În prelungirea luminii

Sunt acolo, în prelungirea luminii,

unde vântul poate nădăjdui,

cântăreţii stau pe maluri

şi umbra peste umbră venind dinspre noapte

o năruie.

Vreme de iubit am avut,

în primele poeme a îndurat o fire;

stea migratoare m-a cutreierat -

ecou înalt cu liniştea-n răsfrângeri.

Lut ars

Mă pregătesc pentru o călătorie

bunul meu Floridemai,

de aceea astăzi mi-am tras carul

lângă lanul de grâu,

am băut din fântână

şi am dus în căuş până sus

clopotarilor apa,

urca pe frânghie un şarpe auriu,

la capăt desigur pândea

doar ispita,

lumina se prefăcea că îşi închide pleoapa,

atunci curgea o miere fierbinte

pe braţe, pe ochi.

M-ai pierdut, bunul meu Floridemai,

sunt un ciob dintr-un vas

imposibil de reconstruit.

Clipa de graţie

Cât de vii sunt fantomele

spânzură ciucure pe ram

în copacul nopţii!

Acesta e trupul,

bucata de pâine,

sângele viu împrăştiat pe rug.

Bufniţa înţelepciunii stă paznic,

chiar şi-un vierme de-ar scoate un foşnet

bolovanul de piatră l-ar rostogoli.

Câtă linişte sclipeşte pe dinţii-ncleştaţi!

Poetul încărunţit îşi semnează verdictul

cu primii muguri eliberaţi de anotimp.

Un stigmat metafizic,

o lege care te-ngropată de viu

în splendorile lucidităţii...

Bate ornicul ora exactă într-o parte a lumii,

se aude o împuşcătură.

S-a născut un poem.

Lidia Lazu

poetei Maria Urbanovici

În fiecare seară îmi aşez

Visurile direct pe podea

Şi păşesc peste ele

Simt o stranie voluptate

Când le aud trosnind din rărunchi

Sau când le întorc pe dos

Să-mi semene mie

Cea de acum

Uneori îmi alunecă

De sub tălpi

Şi dau să mă înşface

Atunci le răsucesc în aer

Şi le arunc pe fereastră

Le voi găsi cerşind în faţa altor uşi

ferecate

Cu sisteme electonice

Care şuieră groaznic

La orice atingere.

Aşa!

Alţi scriitori:

Gh. Lazăr, n. 5 iunie 1782- d. 17 septembrie 1823

Iulia Hasdeu, m. 1888

Veronica Russo, n. 1918

Nicolae Ioana, n. 17 noiembrie 1939 - d. 20 ianuarie 2000.

Horia Lovinescu, n. 7 august 1917 - d. 16 septembrie 1983.

I.D. Sârbu, n. 28 iunie 1919 - d. 17 septembrie 1989

Arşavir Acterian, m. 1997

18 septembrie: Stelian Filip, n. 18 sept. 1924 – d. 3 ian. 2010

Unul dintre cei mai activi poeţi satirici de după Război, S.F. s-a născut la Izlaz-Teleorman, din părinţi ţărani, tatăl devenit subofiţeri de jandarmi, mama o strănepoată a lui Octavian Goga. În 1926 familia este colonizată la Tuzla-Constanţa, unde copilul face clasele primare, 1932-1938; urmează un liceu industrial, secţia sculptură la Constanţa, terminat la Bucureşti. Va face 2 ani de Politehnică, alţi 2 de Conservator, secţia vioară, după care urmează Literele şi Filosofia la Universitatea din Capitală, 1950-1955, cu o licenţă din universul comic caragialian.

Debutase cu epigrame şi parodii, 1946, la revista Papagal; reîncepe la Tânărul scriitor, 1956; debut editorial abia în 1963, cu Azi pitic, mâine voinic, desigur o carte adresată celor mai mici ascultători-cititori. Colaborează la toate revistele cu rubrici umoristice, cu articole satirice, epigrame, parodii, dar şi cu versuri în prozodie fixă: sonete, rondeluri, în linia Topârceanu, însă agreabil nu doar prin umor, satiră (luând la rând absolut toate laturile discutabile ale firi umane, ale comportamentului social, însăilări nostime, spre final cu tentă moralistă, însă nelipsite de o undă sentimentală), dar şi prin subtile aluzii culturale. A publicat 70 de parodii privindu-i pe actanţii din lumea literară contemporană şi de pe scenele ţării. A scris delectabile cărţi pentru copii. Colaborator şi la programele umoristice de la radio şi televiziune, din 1968 şef de secţie la Unda veselă, care tuturor ne-a descreţit frunţile, în vremuri posomorâte rău...

Opera literară: Azi pitic, mâine voinic, Bucureşti, 1963; Rime sprinţare, Bucureşti, 1966; Fabule dintr-un degetar, Bucureşti, 1970; Cartea cu zâmbete, Bucureşti, 1974; Minifabule, prefaţă de Aurel Baranga, Bucureşti, 1974; Un buchet de epigrame, Bucureşti, 1975; Flori de cactus, Bucureşti, 1977; Jocul cuvintelor, Bucureşti, 1982; Ce frumoasă este viaţa!, Bucureşti, 1986; Parodii... fără adresă, Timişoara, 1998; Triptic satiric, Bucureşti, 1999; Oglinda cu multe feţe, Bucureşti, 2001.