25 noiembrie: Grigore Alexandrescu, n. 22 febr. 1810 - d. 25 nov. 1885

Târgoviştean prin naştere, fiu al unei familii de boiernași scăpătați, a vădit încă din copilărie însuşiri intelectuale excepţionale, mai întâi o memorie prodigioasă. Aşa că învăţând greaca la dascălul Rafail, împreună cu Vasile Cârlova, reproducea pe dinafară pasaje lungi din Sofocle ori Euripide, iar pe Anacreon îl ştia integral pe de rost. De timpuriu orfan de tată, apoi şi de mamă, în 1817 vine la Bucureşti, la şcoala franceză, unde se împrieteneşte cu Ion Ghica, cu Ion Heliade Rădulescu, cu Ion Câmpineanu. Aceştia vor fi în timp gazdele viitorului poet. Heliade îi tipăreşte în 1832 prima poezie, în Curierul românesc, iar spre sfârşitul aceluiaşi an traducerea din Florian: Eliazar şi Neftali, plus câteva poezii originale. În 1833 se angajează în armată, apoi va fi diriguitorul vamei de la Focşani, dar în 1837 demisionează şi revine în Bucureşti, la Ion Ghica. În 1838 apare volumul Poezii ale d. Grigore Alexandrescul, având inclus şi Anul 1840, care îi va cauza închisoarea. După 3 luni, prin intervenţia lui Ion Ghica, este eliberat. În 1842 face o călătorie pe valea Oltului şi în Nordul Olteniei, din care vor rezulta poeziile Umbra lui Mircea la Cozia, Răsăritul lunii etc şi un Memorial de călătorie. Tot în 1842 apare la Iaşi o ediţie completă din poeziile lui G. A., volum îngrijit de Al. Donici. Între 1842 şi 1847, sub domnitorul Gheorghe Bibescu, va face carieră administrativă. În 1847 apare volumul Suvenire şi impresii, epistole şi fabule. În 1848, în contextul revoluţionar, colaborează la Poporul suveran. Doi ani mai târziu, va fi numit director la Arhivele Statului, iar din 1854 director al Eforiei Spitalelor. Cu Ion Ghica efectuează o călătorie în Siria şi Palestina. În 1859, sub Al. I. Cuza, va fi ministru ad-interim la Cultură şi Culte. În 1860 era membru în Comisia Centrală de la Focşani. Tot atunci şi acolo se căsătoreşte. Dar încep semnele de alienare mintală, care îl vor devasta periodic, până la sfârşitul vieţii. A mai făcut unele treduceri, însă cuvântul poetului fusese deja spus.

Este considerat precursorul direct al lui Eminescu, prin tematică, prin abordarea de tip romantic-lamartinian, dar nu mai puţin prin reflexivitate, nelinişte, melancolie, prin  general-umanul ce se vădeşte în spatele a ceea ce păruse a fi personal, intim; prin viziunea marcată de mari avânturi patriotice, izbindu-se de realităţi ce nu admit iluzia, ci iscă amărăciune; de luciditate faţă cu mecanica oarbă a istoriei. Dezavantajat mai cu seamă de stadiul precar al evoluţiei limbii române literare, aşa că inabilităţile de stil ale scrierilor sale sunt date de inexpresivitatea din acea perioadă a limbii noastre.

Fabulele sale, intrate pentru totdeauna în manuale dar şi în conştiinţa naţională, ca puncte de referinţă, sunt de asemenea deschizătoare de drumuri. De la luciditate la ironia superioară, la sarcasm, la satiră vehementă, necruţătoare. Iar faptul în sine că a plătit cu alienarea, chiar survenită destul de târziu, la vârsta de 50 de ani, dincolo de drama personală a celui ce umblă să vrăjească spiritele, pare a fi tot o atenţionare pentru urmaşii săi direcţi, din stirpea lui Eminescu. Până şi din acest punct de vedere, când vorbim despre actanţii de primă linie ai literelor române, naţiunea pare să nu fi rămas defel datoare Proniei.

 

Opera literară: Poezii, în Florian, Eliezer şi Neftali, Bucureşti, 1832; Poezii, Bucureşti, 1838; Poezii, Iaşi, 1842; Suvenire şi impresii, epistole şi fabule, Bucureşti, 1847; ediţie îngrijită de I. Fischer, Bucureşti, 1969; Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule, Bucureşti, 1863; Scrieri în versuri şi proză, ediţie îngrijită de I. Bianu-Ghica, Bucureşti, 1893; Opere complete, îngrijită şi prefaţă de Em. Gârleanu, Bucureşti, 1907; Scrieri în versuri şi proză, prefaţă de G. Coşbuc, Bucureşti, 1913; Poezii alese, îngrijită şi prefaţă de M. Dragomirescu, Bucureşti, 1921; Poezii. Memorial de călătorie, ediţie îngrijită de Gh. Adamescu, Bucureşti, 1925; Opere complete. Poezii şi proză, ediţie îngrijită de G. Baiculescu, Bucureşti, 1940; Fabule, îngrijită şi prefaţă de I. Pillat, Bucureşti; Opere, ediţie îngrijită de I. Fischer, introducere de Silvian Iosifescu, Bucureşti, 1957; ediţia Opere, I, ediţie îngrijită de I. Fischer, prefaţă de I. Roman, Bucureşti, 1972; Poezii. Proză, ediţie îngrijită de I. Fischer şi Mircea Anghelescu, Bucureşti, 1977; Poezii, ediţie îngrijită de Doina Comloşan, Timişoara, 1987; Elegii. Epistole şi satire. Fabule. Memorial de călătorie, ediţie îngrijită de Constantin Mohanu, Bucureşti, 1995; Fabule. Poezii. Proză, prefaţă de Adrian Ghencea, Bucureşti, 2002. Traduceri: Florian, Eliezer şi Neftali, Bucureşti, 1832; Voltaire, Alzira sau Americanii, Bucureşti, 1835, Meropa, Bucureşti, 1847; Ed. Laboulaye, Poveşti albastre, Bucureşti, 1972; Beranger, Byron, Lamartine, în Scrieri în versuri şi proză, ediţie îngrijită de I. Bianu-Ghica, Bucureşti, 1893.

 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Grigore_Alexandrescu

http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Alexandrescu                        

 

 Poezia zilei,  Grigore Alexandrescu 

Umbra lui Mircea... la Cozia

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:

Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,

Ș-ale valurilor mîndre generaţii spumegate

Zidul vechi al mănăstirei în cadenţă îl izbesc.

 

Dintr-o peşteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară:

De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor;

Muşchiul zidului se mişcă… pintre iarbă să strecoară

O suflare, care trece ca prin vine un fior.

 

Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvalește,

O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc…

Iese… vine către ţărmuri… stă… în preajma ei priveşte…

Rîul înapoi se trage… munţii vîrful îşi clătesc.

 

Ascultaţi!… marea fantomă face semn… dă o poruncă…

Oştiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez…

Glasul ei se-ntinde, creşte, repetat din stîncă-n stîncă,

Transilvania l-aude, ungurii se înarmez.

 

Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute,

Şi puternici legioane p-a ta margine-ai privit,

Virtuţi mari, fapte cumplite îţi sînt ţie cunoscute,

Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit?

 

Este el, cum îl arată sabia lui şi armura,

Cavaler de ai credinţei, sau al Tibrului stăpîn,

Traian, cinste a Romei ce se luptă cu natura,

Uriaş e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrîn?

 

Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează.

Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc,

Unul altuia îl spune; Dunărea se-nștiințează,

Ș-ale ei spumate unde către mare îl pornesc.

 

Sărutare, umbră veche! priimește-nchinăciune

De la fiii României care tu o ai cinstit:

Noi venim mirare noastră la mormintu-ţi a depune;

Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit.

 

Rîvna-ţi fu neobosită, îndelung-a ta silinţă:

Pînă l-adînci bătrîneţe pe români îmbărbătaşi;

Însă, vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorinţă,

Ș-al tău nume moştenire libertăţii să îl laşi.

 

Dar cu slabele-ţi mijloace faptele-ţi sînt de mirare:

Pricina, nu rezultatul, laude ţi-a cîştigat:

Întreprinderea-ţi fu dreaptă, a fost nobilă şi mare,

De aceea al tău nume va fi scump şi nepătat.

 

În acel locaş de piatră, drum ce duce la vecie,

Unde tu te gîndeşti poate la norodul ce-ai iubit,

Cîtă ai simţit plăcere cînd a lui Mihai soţie

A venit să-ţi povestească fapte ce l-a strălucit!

 

Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură

Ce un uriaş odată în războaie a purtat;

Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură,

Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat.

 

Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite,

Însă triste şi amare; legi, năravuri se-ndulcesc:

Prin ştiinţe şi prin arte naţiile înfrăţite

În gîndire şi în pace drumul slavei îl găsesc.

 

Căci războiul e bici groaznec, care moartea îl iubeşte,

Şi ai lui sîngerați dafini naţiile îi plătesc;

E a cerului urgie, este foc care topeşte

Crîngurile înflorite, şi pădurile ce-l hrănesc.

 

Dar a noaptei neagră manta peste dealuri se lăţeşte,

La apus se adun norii, se întind ca un veşmînt;

Peste unde şi-n tărie întunerecul domneşte;

Tot e groază şi tăcere… umbra intră în mormînt.

 

Lumea e în aşteptare… turnurile cele-nalte

Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jălesc;

Şi-ale valurilor mîndre generaţii spumegate

Zidul vechi al mănăstirei în cadenţă îl izbesc.

 

 

 

Alţi scriitori:

Panait Cerna,  n. 25 noiembrie 1881 - d. 8 aprilie 1913.

Doina Cetea, n. 1942

Mihail Dragomirescu, n. 22 martie 1868 - d. 25 noiembrie 1942