consemnări, poezii, eseuri

joi, 14 septembrie 2023

14 septembrie: Gheorghe Schwartz, n. 14 sept. 1945

Lugojan dintr-o familie evreiască, tatăl funcţionar, mama profesoară de pian, şi-a făcut şcoala primară, gimnaziul şi liceul în urbea natală (bacalaureat în 1963), după care a urmat Universitatea clujeană, facultatea de Istorie-Filosofie, secţia Limbă şi literatură română (licenţa în 1968). Vine la Şcoala specială din Arad, unde va fi profesor, apoi director; din 1990 lector, apoi profesor universitar la una sau alta dintre cele 3 universităţi arădene (un doctorat în anul 2000); din 2003 director al Institutului European.

A debutat în 1969 în Familia cu două proze scurte şi de atunci încoace a colaborat necontenit la cca 80 de reviste din ţară şi străinătate. Debut editorial 1972, romanul Martorul. Membru al USR din 1976, iar din 1990 în Consiliul de Conducere al USR, prozatorul a scris vreo 25 de romane sau culegeri de nuvele şi povestiri - în total spre 10.000 de pagini, căci îndeobşte cărţi de peste 350 pagini...

Încă de la debutul editorial, diferiţi exegeţi au referit despre prozele sale, vorbind despre una sau alta dintre calităţile şi înzestrările de prozator ale acestuia, desigur: talent, înteligenţă artistică, deşteptăciune, imaginaţie, fantastic; l-au considerat ucenic neascultător, kafkian, prozator ieşit din norme, cu imaginaţie delirantă - totuşi cu subînţelesul că aceste numeroase virtuţi nu au asigurat încă producerea capodoperei. Oricum, nu se ştie ce reacţie ar fi avut cobreslaşii într-ale prozei dacă i-ar fi citit scrierile -, dar mai curând aceasta nu se întâmplă, măcar la noi -, însă de-ar fi citit aceste exegeze, desigur ar fi avut motive de îngrijorare, chiar de teroare: Gh. Schwartz ne surclasează fără probleme!

Fapt este că autorul nu a avut până de curând decât o cotă medie, totuşi. Nivelul s-a ridicat întrucâtva prin apariţia ciclului lugojan, cu subiecte din Interbelic, Pietrele, A treia zi, Spitalul, aceasta din urmă fiind o parabolă ce pleacă de la rebeliunea legionarilor ca să se încheie într-o notă deznădăjduitoare, în care legionarii şi evreii ostracizaţi vor colabora... Un salt important realizează Gh. Schwartz cu ciclul epopeic Cei o sută, o parabolă a civilizaţiei, privită dinspre evreitate, pornind de la Căderea Babilonului sub perşi, cu părăsirea Cetăţii şi continuată cu povestea, pe parcursul a 10 volume, a o sută de generaţii succesive de evrei migratori: la Alexandria, Atena, Constantinopol, Roma etc, dar până la urmă şi în Dacia lui Deceneu şi în Sciţia, deci în locuri şi momente care într-un fel sau altul au făcut istoria - iar ceea ce nu reuşesc să facă sau să influenţeze sau să inducă protagonişti, aceşti o sută de bărbaţi care reinventează ciclic istoria, în succesiune paternă, de la o generaţie la alta (căci de fiecare dată este vorba nu despre personalităţi marcante ale istoriei, ci despre cei din umbra acestora), va suplini de fiecare dată un dublu al acestora - Scribul ce-i însoţeşte pretutindeni în această rătăcire prin timp şi istorie. Schimbând după caz cele mai felurite registre: mit, cronică medievală, dialog, basm, nuvelă fantastică, paradox şi parabolă, acest ciclu, influenţat de romanul german şi de epopeea populară, bazat pe apelul la cele mai importante surse clasice, inclusiv Dialogurile platoniciene, este oricum am lua-o, o întreprindere romanescă fără precedent în literatura română. N-ar fi de mirare ca odată cu acest ciclu romanesc, singular ca anvergură, ceea ce păruse un "prea-mult" în scrisul autorului, nesusţinut printr-o justă echilibrare a construcţiei romaneşti, să îşi obţină de data asta împlinirea într-o operă durabilă, căci valabilă literar, pe toată întinderea sa.

În a sa istorie critică, N. Manolescu îl trece la „Scriitori de dicţionar”. Marian Popa, mai laborios, pe spaţiul unei coloane şi un sfert, ia la rând titlurile şi se arată doar parţial convins de prestaţia autorului, inclusiv în privinţa ciclului Cei o sută, apreciată ca probă a unui "maestru al exagerării, seducător...". Pe când scriitorul de ficţiuni, musai să-şi urmeze destinul.

Opera literară: Martorul, roman, 1972; Ucenicul vrăjitor, proză scurtă, 1976; Pietrele, roman, 1978; Orele oraşului Arad (în colaborare), 1978; A treia zi, roman, 1980; Spitalul, roman, 1981; Efectul P., roman, 1983; Maximele minimele, proză scurtă, 1984; Castelul albastru, proză scurtă, l986; Om şi lege, roman, 1987; Cei o sută – Anabasis, roman, 1988; Cochilia, roman, 1992; Sirene, (în colaborare), 1992; Cei o sută – Ecce homo, roman, 1993; Procesul – O dramă evreiască, roman, 1996; Cei o sută – Oul de aur, roman, 1998; Paranoia Schwartz, proză scurtă, 1999; Cei o sută – Mâna albă, roman, 2000; Teatru (în colaborare); Cei o sută – Vara rece, 2004; Cei o sută – Axa lumii, 2005; Culoarul templierilor, 2008; Secretul Florenţa, 2010; Bastonul contelui, 2012; Diavolul argintului...