4 august: Veronica Micle, n. 22 aprilie 1850 - d. 3 august 1889
S-a născut la Năsăud, tatăl său murind
încă înainte de naşterea Veronicăi. În acelaşi an 1850 mama se mută cu cele
două fetiţe la Tg. Neamţ, iar în 1852 se stabileşte cu familia la Iaşi.
Veronica face Şcoala centrală de fete, absolvind în 1963 cu calificativul
"eminent". Un an mai târziu, în 1864 se căsătoreşte cu Ştefan Micle,
cu 30 de ani mai vârstnic, profesor universitar la Iaşi, apoi rector al
Universităţii. Vor avea două fiice, în 1866 şi 1868. În 1872, în timpul
unei călătorii la Viena, îi este prezentat Mihai Eminescu. El va veni la Iaşi,
în 1874, ca director al Bibliotecii centrale. Iubirea lor platonică, celebrată
în lirica poetului şi unanim cunoscută, este concretizată în 1876, dar abia
spre sfârşitul lui 1879, după moartea profesorului Ştefan Micle se va pune
problema oficializării unei căsătorii. Nepregătit, nehotărât, demisionar
într-ale vieţii, Eminescu tergiversează, sub cele mai diferite motive, dar
poate foarte îngrijorat cu privire la propria sănătate. După o ruptură de
aproape 2 ani, la sfârşitul lui 1881 relaţia este reluată, dar în august
următor are loc ruptura definitivă.
În 1886 Veronica Micle donase mănăstirii
Văratec casa din Tg. Neamţ, moştenită de la mama sa. În acelaşi an apare un
volum din scrierile Veronicăi Micle: Poezii,
traduceri din Lamartine şi Gauthier, aforisme.
Unanim considerată muza Poetului naţional,
adorată de acesta, Veronica Micle, mamă a două fete de liceu, repetând soarta
mamei sale, de asemenea văduvă cu două fiice, nu avea o situaţie materială
asigurată, căci pensia de urmaş, aşteptată de pe urma profesorului Micle, nu a
fost aprobată la timp. Tergiversarea se poate să se fi datorat şi lui Titu
Maiorescu, ce nu i-a trecut cu vederea Veronicăi faptul că la sfârşitul
liceului compăruse ca martoră a acuzării într-un proces intentat Mentorului de
la Junimea. Vor mai fi fost şi alte motive, fapt este că nedreptatea a
precumpănit, strivind-o pe biata femeie, cu comportament discutabil într-o
societate conformistă. Eminescu însuşi, care s-ar fi cuvenit să pună piciorul
în prag, s-a derobat: obosit, bolnav, strâmtorat, nehotărât, incapabil să-şi
asume răspunderea, toată această dramă, deductibilă din corespondenţa celor doi
îndrăgostiţi, cunoscută în întregime abia spre anul 2000, oglindeşte falia
dintre realitate şi iluzionarea în van.
Citeşte mai mult:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Veronica_Micle
https://melidoniumm.wordpress.com/2012/08/04/un-destin-tragic-veronica-micle/#comment-907
http://www.veronicamicle.eu/
Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, 2009.
Poezia zilei, Veronica Micle
Frumoasă,
sfântă poezie
Frumoasă, sfântă poezie,
Ce-ai fost unicu-mi Dumnezeu
Pe dulcea ta zădărnicie
Cât preţ a pus sufletul meu.
Cât îmi părea că sunt de mare
Că idol eu mi te-am ales,
Cu ce avânt şi adorare
Prinos adusu-ţi-am ades.
Adânca mea cucernicie
De mitul tău când s-a legat,
Pe dulcea ta zădărnicie,
Sufletu-mi jertfă ţi l-a dat.
Am plecat...
Am plecat far’ de căinţă
Şi m-am dus fără de dor,
Ca să uit a ta fiinţă,
Ca să uit al tău amor.
Şi plecând m-am dus în lume
Numa-n voia întâmplării,
Nici cu gând de zile bune,
Nici cu jalea-nstrăinării.
De-am mers mult pe-acea cărare
Nu mai ştiu de-atâta chin
Căci cu dor şi disperare
Îndărăt la ţine vin.
Alţi scriitori:
N. Ciobanu, n. 1931
C. Lupeanu, n. 1941
Paul Daian, n. 1954
Ion Lazu - Amintiri de pe Philopapas...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu