28 febriarie: Ştefan Ciobanu, n. 11 nov. 1883 - d. 28 febr. 1950

 

Dintr-o familie de ţărani din Talmaz, comună de pe malul Nistrului (la doar 6 km de Cioburciul meu natal), a făcut şcoala primară în satul de proveniență, şcoala normală de la Bairamcea, apoi la Chişinău, în paralel cu liceul pe care l-a urmat în particular, din lipsă de mijloace materiale. Doi ani ca suplinitor la liceul din Chişinău, adunând bani pentru a-şi continua studiile. A urmat Universitatea din Kiev, 1907-1911 şi apoi doi ani de studii academice în pedagogie. Între 1912-1914 a fost profesor de liceu la Jitomir-Ucraina, căsătorindu-se cu fiica unor nemţi, fam. Schmidt. Doi copii: Alla şi Valeriu, viitorul poet şi istoric literar, mâna dreaptă a lui G. Călinescu. Revoluţia bolşevică îl prinde ca profesor la Bolgrad. Implicat în mişcarea de promovare a intereselor naţionale ale românilor din Basarabia ocupată de ţarism, ca iniţiator al societăţii culturale Deşteptarea şi prieten cu Alexei Mateevici, contribuie activ la proclamarea Republicii Democrate Moldovenească, 15 decembrie 1917 şi la Unirea cu România, în 27 martie 1918, fiind ales în Sfatul Ţării, primul parlament democratic al Basarabiei, Ş.C. devenind membru al Comitetului Director al Sfatului Ţării şi Şeful resortului învăţământ.

Director general al învăţământului între 1918 şi 1921. Din 1918 devine Directorul Liceului Alecu Russo din Chişinău, se ocupă personal de manualele şcolare şi alcătuieşte un prim Abecedar în Basarabia. Între 1926 şi 1938 este profesor la Facultatea de teologie din Chişinău, iar din 1938, mutat la Bucureşti este profesor la catedra de Istoria literaturii române vechi, până în 1949, când se pensionează din motive de sănătate. Academician încă din 1918, la recomandarea lui Ion Bianu, care îl încurajase să cerceteze documentele din arhive ruseşti, ucrainiene şi poloneze privind literatura şi cultura românească din teritoriul basarabean-bucovinean. Toate lucrările lui Ştefan Ciobanu sunt în acest domeniu.

A fost între 1944 şi 1948 vicepreşedintele Academiei Române. Ca membru al guvernului Tătărescu, ministru al Cultelor şi Artelor, a participat la cele două şedinţe din Consiliul Coroanei, care au dezbătut Ultimatumul URSS din 26 iunie 1940. Dintre cei 26 de membri ai Consiliului Coroanei, toţi făcând mare caz de patriotism, numai şase au votat împotriva Cedării Basarabiei şi Bucovinei. Regele Carol al II-lea, obosit, descurajat dar şi scârbit, notează în jurnalul său, referindu-se la cei şase: "Numele lor merită să fie scrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti.". Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.

Câteva titluri: La continuite roumaine dans La Bessarabie, annexee en 1812 par la Russie, 1920; Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, 1923; Biserici vechi din Basarabia. Din bibliotecile rusești. 1924; Chișinăul (monografie), 1925; Dimitrie Cantemir în Rusia, 1925; Basarabia. Monografie sub îngrijirea lui Ștefan Ciobanu, 1926; Cetatea Tighina, 1928; Unirea Basarabiei. Studiu și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia la anii 1917-1918, 1929; Din istoria mișcării naționale în Basarabia, 1933; Istoria Literaturii Române Vechi, 1947; ed. II 1989.

 

Citeşte mai mult:   http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Ciobanu

 

***

Am fixat o placă memorială la locuinţa din cartierul Tei, unde au locuit Ştefan Ciobanu şi fiul său poetul Valeriu Ciobanu. Am mai spus: Bunicul meu dinspre mamă, Timotei Sp. Ciobanu, din comuna Cioburciu, pe malul Nistrului, era văr cu Ştefan Ciobanu, care a copilarit în satul vecin, la 6 km în amonte. Prin anii 70, dna Alla Mancaş, fiica lui Ştefan Ciobanu m-a rugat să mă ocup de editarea unei antologii din lirica fratelui mai mic, Valeriu Ciobanu (n. 1917), pe care nu l-am cunoscut. În schimb Mihail Ciobanu, fratele mai mic al mamei, fusese coleg de liceu cu Valeriu, la Alecu Russo, din Chişinău, unde strălucitul său tată era director. Un prim volum din poezia lui Valeriu Ciobanu scosese, tot postum, fostul său coleg de Institut, Dinu Pillat: Fiul Lunii. Antologia editată de mine se numeşte: Haina de brumă, Ed. Minerva, 1984. (Vezi şi postarea Valeriu Ciobanu, de la această rubrică.)

 

 

Alţi scriitori:

Gh. Şincai, n. 1754 – d. 2 nov. 1816

August Treboniu Laurian, n.17 iulie 1810 - d.25 februarie

 

 

29 febriarie: Albert Kovacs,  n. 29 februarie 1925 - 11 mai 2015

 
 

Născut la Tg. Mureş, profesor doctor la catedra de filologie rusă, este cunoscutul traducător din limbile maghiară şi rusă, dar şi autorul unor exegeze despre marele scriitor F. M. Dostoievski, pasiunea sa de o viaţă: Poetica lui Dostoievski, 1987, reeditare în 2008. Un alt titlu, din acelaşi domeniu de interes: Dostoievski. Quo vadis homo?. Studii despre Literatura rusă din secolul XIX. Pregăteşte o ediţie completă a operei lui F.M. Dostoievski.

Un domn foarte înalt, cu frumoase bărbăteşti trăsături, cu barbişon şi o imensă pălărie neagră. Un  vieho verde, cum ar spune spaniolul, asta ne aminteşte că are figură de hidalgo, din alte vremuri. Distins, protocolar, l-ai vedea înfăşurat într-o mantie neagră. Îl întâlnesc la  manifestări culturale legate de literatura rusă. Dar şi la spectacole, ultima oară la  Calul din Torino, un maraton filmic, de 3,5 ore, despre care am relatat pe acest blog...

 

Alți scriitori:

Marin Sorescu, n. 29 II 1936

 27 febriarie: Al. Rosetti, n. 20. octombrie 1895 - 27 februarie 1990

 

 Istoria limbii romane, vol. 1  Al. Rosetti

Fiul unui avocat moşier şi al unei dive de epocă, pentru care Ion Heliade Rădulescu a scris poema Sburătorul, Al. Rosetti pare predestinat din start unui destin de excepţie. Termină în 1914 liceul Gh. Lazăr din Bucureşti şi se înscrie la Litere şi Filosofie, dar survine prima conflagraţie mondială şi tânărul merge pe frunt (1916-1918), fiind rănit şi decorat la Mărăşeşti. Din 1919 reia studiile universitare,  devenind discipolul unor Ovid Densusianu, Ion Bianu, Dim. Onciul. Cu o bursă pleacă în 1920 în Franţa, unde audiază cursuri universitare, obţinând licenţe şi un doctorat la Sorbona, 1926. Din 1928 conferenţiar, iar din 1938 profesor plin la Universitatea din Bucureşti, apoi şi decan, chiar rector. Înlăturat din toate funcţiile în perioada antonesciană. Din 1948 academician.

Cărturar inveterat, se specializase în lingvistică, fonetică şi dialectologie, scriind studii aplicate în domeniu, publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, unele înfiinţate de dânsul, altele devenite prestigioase prin colaborarea sa. Afiliat la numeroase foruri lingvistice internaţionale. Autor al unei monumentale Istorii a limbii române în 6 volume, 1938-1966  De mare preţ sunt studiile despre Colindele religioase şi despre Limba descântecelor la români. S-a remarcat şi ca literat, scriind impresii de călătorie, mai întâi în Grecia, publicate în volum abia în 1938. Însă bucuria călătoriilor, odată descoperită, vor urma peregrinări prin România, Israel, India, Statele Unite, Brazilia, Africa.

S-a mai remarcat şi prin memorialistică şi portretistică, publicând Cartea albă, 1968, cu evocări ale marilor scriitori contemporani pe care îi cunoscuse şi îi editase la Editura Fundaţiilor Regale şi în Revista Fundaţiilor: Arghezi, Sadoveanu, Călinescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, G. Bacovia, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, alţii. A consacrat scriitori în plină afirmare, a făcut ordine în ierarhia valorilor literare contemporane, iar pe de altă parte a încurajat tinerele talente, lansându-le în literatură, înfiinţând premii pentru debut şi chiar premii pentru volume în manuscris. Până nu publicai la Editura Fundaţiilor nu te puteai considera scriitor consacrat. La editura devenită faimoasă a iniţiat o colecţie de Ediţii definitive, dar şi  colecţiile Scriitori români vechi şi moderni, dar şi Scriitori români uitaţi.

 S-a ocupat de Cronicarii români, precum şi de ediţii critice din Caragiale, Ion Barbu, Camil Petrescu.

***

Acest cărturar “mai bătrân ca veacul”, (căci născut în 1895 !), trăitor printre noi pînă de curând - şi nu oricum, ci în chiar centrul Bucureştiului, poate tocmai pentru a-şi păstra aerul de legendă, mi-a rămas necunoscut ca persoană. Îl voi fi văzut sau nu, oricum intangibil, însă de cea mai mare importanţă era imaginea sa idealizată. Mă gândeam la norocul unei literaturi fragile precum cea a noastră de a avea un om de decizie precum Al. Rosetti. La modul magistral în care l-a susţinut pe Călinescu la apariţia Istoriei… sale, în vremuri de restrişte. Iar pe de altă parte, impresia unui om al faptelor de cultură, iar nu al bătăilor cu pumnul în piept. Discreţie, competenţă, eficienţă. Astfel de modele pot direcţiona viaţa unui biet literat marginal, precum subsemnatul. În vacanţele mele la părinţi, citeam la nesfârşit din studiile sale lingvistice. În Bucureşti, îmi făceam drum anume pe strada Dionisie Lupu şi mă plasam pe celălalt trotuar ca să–mi fac o imagine mai exactă despre imobilul în care locuise, la nr. 56. Sau treceam strada, ca să citesc textul de pe placa memorială. Am făcut numeroase fotografii, dintre care una a apărut în Albumul Literaturile Bucureştiului. Ca de curând, într-o singură noapte de noiembrie, să dispară casa lui Al. Rosetti. Rasă de la pământ, în vederea construirii cine ştie cărui bilding.  Imediat am dat alarma, am scris nişte texte de revoltă. Cine ia seama?!

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Alexandru_Rosetti

 

Alţi scriitori:

A.D. Xenopol, m. 1920

Al. Marcu, n. 30 dec. 1894 -  m. 1955

Mihail Drumeş, m. 1982 

Ion Lazu: Din albumul Copaci retezați

26 febriarie: Bogdan Petriceicu Hasdeu,  n. 26 febr. 1838 - d. 25 aug. 1907

Născut la Cristineşti-Hotin, în nordul Basarabiei, pe atunci sub stăpânire ţaristă, şi-a făcut liceul la Chişinău, apoi i-a urmat tatălui său, făcând studii universitare la Harcov. La vârsta de 16 ani ţinea un jurnal prodigios, dezinhibat, în ruseşte, adept al şcolii Turgheniev-Gogol. Pentru scurt timp ofiţer în armata rusă, iar în 1856, cu retrocedarea sudului Basarabiei, nemaisuportând oprimarea străină, trece la Cahul, unde lucrează în procuratură. Autoritatea ţaristă, ca represalii pentru că nu fusese extrădat, îi sechestrează moşia de la Hotin, recâştigată mai apoi prin justiţie.

În 1858 este deja la Iaşi, profesor de liceu şi bibliotecarul Universităţii, cedându-şi cărţile personale, în număr de 4.000.  În 1862 întemeiază revista Din Moldova, interzisă din 1863, urmare a procesului intentat nuvelei sale Duduca Mamuca, 1861, pentru ultraj la morală. Deja în 1863 publica nuvela cu temă istorică Ursita, în cu totul altă abordare, care stă la începuturile manierei scripturale sadoveniene.

În 1863 apare volumul de Poezii, cuprinzând şi o traducere din Tristia de Ovidiu. Din 1876 devine Directorul Arhivelor Statului din Bucureşti, instituţie pe care o restructurează; studiază şi publică în copie arhive străine privitoare la români. Făcuse o documentare în Polonia, aducând bogat material documentar.

A înfiinţat revista Columna lui Traian, 1870-1877; Arhiva istorică a României şi a publicat Cuvente din bătrîni, în 2  volume, 1878-1879, primul volum studiind limba română vorbită, între 1550-1600, rezultată din acte publice, din scrisori şi alte referiri scrise, în vederea elucidării problemelor de evoluţie a limbii române; volumul II cuprinde Cărţile poporane din secolul XVI, transcrise în grafie latină, cu studii despre fiecare text în parte.

Din 1877 membru al Academiei, din anul următor profesor de filologie comparată la Universitatea Bucureşti.

Principalele sale opere sunt: monografia Ioan Vodă cel Cumplit, 1865, elaborată în maniera Nicolae Bălcescu; piesa istorică în versuri  Răzvan şi Vidra, 1867;  comedia  Trei crai de la Răsărit, Istoria critică a romînilor,1873, 1874; Etymologicum magnum romaniae, în 4 volume, între 1887-1898, ajungând doar la cuvântul  bărbat - o elaborare cu mult peste puterile oricărui savant, dar şi ale vreunei instituţii - proiect pe care nimeni nu s-a sumeţit să-l continuie... La aceste opere de căpătâi se adaugă monumentala corespondenţă cu fiica sa Iulia, geniala poetă decedată tragic, la doar 18 ani. Ceea ce l-a smuls pe savant din preocupările sale literare, filologice, istorice, atras de magie şi spiritism:  Sic cogito, 1892. A construit castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina, iniţiind un cult al fiicei dispărute, întreţinut cu fervoare până la moartea sa, în 1907.

Enciclopedist, publicist, istoric, filolog, lingvist, jurist, academician, om politic de factură paşoptistă, susţinător al lui Cuza, apoi al Regalităţii, spirit european, s-a încadrat în mişcarea liberală, ajungând în Parlamentul României.

 Admirat pentru erudiţia sa fabuloasă, pentru cultura sa enciclopedică pliată pe un temperament romantic, savant "copleşit de o intuiţie magică a Lumii şi Istoriei" (Mircea Eliade) şi luat ca model de Generaţia nouă, a lui Eliade, Vulcănescu, Dan Botta etc., BPH, a cărui dezivă în viaţă a fost: "Patrie, onoare, ştiinţă!" rămâne, fără pic de îndoială, un titan, una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii noastre.

 

Citeşte mai mult:   http://ro.wikipedia.org/wiki/Bogdan_Petriceicu_Hasdeu

 

 

Poezia zilei: Viorel Sâmpetrean, n. 1953

 

SĂ FI FOST NOAPTE?

- Să fi fost  noapte, să fi fost zi,
în sălbăticia ideii de a fi?

Spune-mi, te rog, de unde vine ideea sălbăticită?
De unde circumvoluţiunile moluştei
                       de a se urca până la cer?
Şi, totuşi, de unde
nevinovăţia noastră de a urla,
de a arunca căpăţânile copiilor, aproape de noi, în ger?
De unde puterea de a închide o pleoapă
când alta apasă pe trăgaci,
când bisericile sunt dărâmate şi reconstruite de draci?

Draci, prea bine! Vă rog, veniţi
pe osul frunţii mele
unde s-au spart coifurile războinicilor sciţi!

- Veniţi: veţi da de minereul rar
în care s-au înfundat popoare:
acolo e mâna fioroasă a fiarei de har!                                                           

VEI PREŢUI VREODATĂ?

Viaţa s-a retras în monstruoasa desfătare
a draperiilor: nimic nou, jamais.
Viaţa, nepreţuită şi adulată
când lacrimile cad din norii de fosfor.

Nu morţii sunt adulaţi,
ci frica celor care, bâjbâind,
abia  ating, în duşmănie, polenul gândului cel de folos.
Şi, vai, de vei trăi, şi-ai să trăieşti să vezi 
grilajele cu acte înşurubate-n lacăte
şi flori în reci ciorchini de plastici: acolo este aroma
disperării falnice a trudei lor neîngăduite,
cum  faima lanţurilor ce strângeau copiii,
precum gorilele în gratii, născute în laboratoare.

- Ce faci?

Ai uitat, o clipă, de frunzarul în care
miliarde-aripe ale miliardelor colonii de vieţuitoare
s-au strâns: un insectar cosmic în nacela unei păpădii
pe care-o poţi chiar bombarda în palmă
şi mii şi mii de miliarde de aşchii abia de vezi
cum te-nconjoară.

Căci ochiul nu-i aprins şi nici în stare a pătrunde,
doar bîjbâind (cum cei prea mulţi ce nu puteau să-atingă
polenul gândului cel de folos)
într-un târziu de poţi simţi tornada
cum taie, ca o lamă, lacu-n două: ce faci?
Întrezăreşti neputincios spre malul celălalt
din unghiul nevăzut
cum mii-spartani lovesc cu cazematele-n morminte,
cum se retrag printre nisipuri meduzele
înnebunite de torpilele jegoase.
Ce faci?
Vei şti vreodată? Să fie numai sufletul
în încercarea de a-şi face cuib,
strângând lăstarul,
el însuşi vreasc în cuibul disperat?

                                                       

Alţi scriitori:

C. Papastate, n. 1907

Gh. Anca, d. 2020 

Ion Lazu: Vară-toamnă-iarnă - mereu IOR

  

 25 februarie: Corneliu Buzinschi,  n. 25 febr. 1937 - d. 27 mai 2001

 

 

Dintr-o familie de ţărani, îşi face liceul la Bacău, iar facultatea de Istorie-filologie la Iaşi, absolvită în 1961. A scris proză scurtă, nuvele şi romane, unele cu temă pentru copii şi adolescenţi. S-a inspirat din atmosfera târgului provincial, dar şi din istorie, cu unele mijloace de SF. Din 1967 a fost urmărit de securitate pentru că se abătuse de la realismul socialist. Pentru Hoţii de vise a luat Premiul Uniunii Scriitorilor. Imediat după Decembrie 1989 a colaborat intens în presa de atitudine: Baricada, Dreptatea, Alianţa Civică etc. Tată nenorocit datorită faptului că unica sa fiică Anta Raluca Buzinschi, tânără poetesă de mare talent, s-a sinucis. Cum spune clasicul: "Nu e pe lume durere mai mare..."

 Opera: Secvenţe dintr-o margine de lume, Bucureşti, 1966; Sfinţii se vând cu bucata, Bucureşti, 1967;  Strigătul, Bucureşti, 1967;  Numiţi-mă Varahil, Bucureşti, 1969; Ochiul alb al visului, Bucureşti, 1969;  Porunca cea mare, Bucureşti, 1970; Nuanţa albastră a morţii, Bucureşti, 1971; Hoţii de vise, Bucureşti, 1972; Păcală şi Tândală, prefaţă de Ovidiu Papadima, Bucureşti, 1973; Vina noastră cea de toate zilele, Iaşi, 1973; Nuanţa albastră a căderii, Bucureşti, 1974; Ulise trece pe Strada Mare, Bucureşti 1974; Duhul pământului, prefaţă de Const. Ciopraga, Bucuresti 1976;  Contemporanii, Bucureşti, 1978; Divertisment cu măşti, Bucureşti 1980; Aventuri cu Varahil, Bucureşti, 1996; Noaptea umbrelor, Bucureşti 1998;  Noaptea uşilor deschise, Bucureşti, 1999.

 

***

L-am cunoscut în treacăt pe Corneliu Buzinschi, om înalt, vânjos, cu ochelari, barbă de lipovean, ins cu deosebire blajin, însă marcat iremediabil de o mare suferinţă. Mi l-a prezentat poetul-medic Pan Izverna. pe care, conducându-l spre blocul de scriitori din Apolodor 13-15, ne-am întâlnit şi am conversat cu prozatorul băcăuan în dreptul bisericuţei îngropate în pământ din Piaţa Operetei, către restaurantul Bucur. Cei doi se vedeau mult mai des, Pan Izverna redactor la Dreptatea, iar Buzinschi unul dintre colaboratori; se vedeau desigur şi în Apolodor, unde Pan Izverna îşi vizita cumnata, pe profesoara universitară şi traducătoarea din literatura franceză Irina Mavrodin.

Am pus două plăci comemorative la cele două intrări ale blocului cu scriitori. Imaginea casei apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.

 

 

 

Poezia zilei: Mihai Elin, n. 25 februarie 1941- 31 ian, 2010

 

   

Va trebui

Va trebui să privim cu alți ochi.

Ei bine!

Cei mai bătrâni dintre noi

au câte două sau trei

şi unii chiar câte patru perechi de ochi

pe care i-au dosit prin cufere, prin poduri

Şi scotocesc prin lucrurile vechi

şi calcă în picioare fotografiile vinete, 

bâjbâie pe deasupra, 

foşnesc pe dedesubt, 

pipăind relicve pâcloase

şi se ridică în papuci de casă

cu strigate anemice, 

cu junghiuri în oase

şi cu pânze de păianjen pe fețe.

Cu ochii regăsiți, 

unii văd lumea plecată spre dreapta, 

alții - prăvălită spre stânga, 

unii o văd grozav de turtită, pe brânci, 

şi, în sfârşit, cei rămaşi

nu o mai văd de loc

pentru că ochii lor sunt opaci de vechime.

Iar noi, cei lipsiți de memorie încă, 

noi stăm în ferestre, 

cu fețele de var, absorbind prin degete lumea

pentru ochii cei adevărați. 

 Poezia zilei, Marian Drăghici, n. 25 februarie 1953

     

***

pe măsură ce se însera

am privit pagina albă goală 

cu disperare crescândă: pe un câmp luminos luminos

oare ultimii funigei întunecară harul meu poetic sau

albul dinților tăi femeie

răsăriteană? De departe cred că aveam

o uimire-a figurii de bătrân ce nu-și mai poate duce

biserica rămășiței

de la masa de scris pân-la marginea patului 

de la marginea patului pân-la masa de scris

 

 

și lin începe să plângă - și plângi și plângi -

pe treptele acelei biserici

a rămășiței

cu albul ochilor întorși mult în timpul din urmă

unde iar se văzu

tânăr și liber

într-un fel, între toate

cel mai mult iubind în înserare

aerul înserării plin de idealitate.

(din HARRUM - cartea ratării, ed. Vinea, 2001)

 Citește mai mult:  https://www.google.com/search?client=firefox-b-d&q=marian+dr%C4%83ghici#vhid=X0yhVswo-dfK5M&vssid=l

Alţi scriitori:

Cezar Bolliac, m. 1881

Al. Duiliu Zamfirescu, n. 1892

Virgil Duda, n. 1939

Dan Doman, n. 1958 

Pe vremuri, la Chicago...

 

 

 24 februarie: Ovidiu Cotruş, n. 24 februarie 1925 - d 12 septembrie 1977

 

Nepot al poetului de răsunet Aron Cotruş, şi-a început liceul la Oradea şi l-a încheiat la Moise Nicoară din Arad; filologia la Cluj şi debutul poetic, sub pseudonim: Ovidiu Sabin, la Cercul literar de la Sibiu; prieten de-o viaţă cu Ştefan Augustin Doinaş. Dar mai întâi se manifestase, la doar 17 ani, în critica literară şi în exegetică pe teme filosofice, estetice, literare. De o inteligenţă subtilă, pe cât de cuprinzătoare, beneficiar al unei biblioteci imense, selecte, cea a unchiului său Ovidiu Cotruş, în casa căruia locuia, într-un Arad cu eclatante tradiţii culturale dar şi politice, căci aici se militase pentru Unirea din 1918; se făcuse remarcat în paginile revistei Tribuna Română, chiar de la primul ei număr, septembrie 1943, unde semna alături de Ştefan Augustin Doinaş, dar şi de Victor Eftimiu.

În 1950, la doar 24 de ani, este condamnat politic şi face 14 ani de detenţie, eliberat în 1964. Din 1965 devine redactor la revista orădeană Familia. A murit la numai 51 de ani, suferind de ficat, boală atroce, contractată în închisoare. Şi ca nedreptatea să fie dusă până la capăt, cum numai în comunism, poetul, traducătorul, criticul literar nu a apucat să vadă tipărită niciuna dintre cărţile sale. Postum, în 1977, Ştefan Augustin Doinaş a izbutit să publice unul dintre volumele sale de exegeză: Opera lui Mateiu I. Caragiale, apoi şi altele (manuscrise păstrate de credincioasa-i soţie): Meditaţii critice, 1983, pe care Doinaş a şi prefaţat-o; Dialoguri, 1990, cu prefaţă de Cornel Ungureanu; Titu Maiorescu şi cultura românească, 2000.

Trebuie menţionat faptul că în închisoare a memorat poeziile lui Radu Gyr, pe care apoi le-a transcris în cîteva volume. Fie numai şi acest fapt excepţional (memoria sa prodigioasă dar şi iubirea sa de poezie, l-au ajutat într-aceasta; iar despre poezia lui Radu Gyr adolescentul de 17 ani scrisese chiar la debutul său critic!!! - iată unul dintre noroacele mult urgisitei noastre literaturi române...), îi asigură în postumitate recunoştinţa noastră emoţionată.

Nu l-am cunoscut personal, deşi nu este exclus să-l fi zărit în redacţia Familia de la Oradea, unde (venind de la Pocola-Beiuş, sediul meu de campanie geologică în 1968) am intrat o dată sau de două ori, revăzându-mă cu Alexandru Andriţoiu, căruia îi fusesem prezentat de Ludovic Antal, în Bucureşti şi cu dramaturgul Mircea Bradu, cunoscut şi acela mie dintr-o vacanţă studenţească la Costineşti. Mi-a fost prezentat, de nu mă înşeală memoria, graficianul Eduard Pamfil, om ca de pe altă lume, de-o extremă delicateţe: înalt, slab, ochelarist, cu păr negru ondulat. (Să nu se creadă că în aceste împrejurări favorabile aş fi publicat ceva la Familia, în speţă poezii, căci pe-atunci altceva nu prezentam la redacţii, în astfel de împrejurări. O poezie mi-a apărut totuşi în ziarul local, cu bunăvoinţa poetului Teodor Crişan.).

Citeşte mai mult:  http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=8485

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Cotru%C8%99

 

 

Poezia zilei: Horia Bădescu, n. 1943

*

Şi dintr-odată

mai puţină e ziua

şi nici nu ştii cum scade

lumina,

cum de sine însăşi

în sine

se leapădă,

şi dintr-odată îl vezi la capătul

lucrurilor,

care acum

capăt al trupului tău se aşează,

cum şterge memoria umbrei

de care ţi se spijină viaţa

cu întunericul lui absolut.

*

Dintr-un altcândva

care fusese acum

mai înainte de-a fi ceea ce nu mai este;

şi totuşi

viaţa ta,

meningele pe care Dumnezeu îşi numără paşii

prin cenuşa cuvântului.

În rest

puterea de-a te aduce aminte,

puterea de-a rămâne-n picioare

precum osul copacului

în care-a zămislit memoria

vântului.

 

Alţi scriitori:

Valentin Berbecaru, n. 1927

Eugen Cizek, n. 1932

Virgil Bulat, n. 1940