22 iulie: I. I. Mironescu, n. 13 iunie 1883 - d. 22 iulie 1939
Fiu de învăţător, s-a născut la Tazlău,
jud Neamţ (nume la naştere: Eugen Mironescu), a făcut şcoala primară în satul
natal şi la Piatra Neamţ, apoi Liceul Internat de la Iaşi, înscriindu-se în
1905 la Facultatea de medicină din Iaşi. A urmat o carieră medicală ascendentă,
în eforia spitalelor, apoi la catedra universitară ieşeană, luându-şi
doctoratul în 1912. A devenit şef de catedră şi director de clinică. S-a
remarcat şi ca practician dar şi în cercetarea ştiinţifică medicală de
laborator, abordând dermatologia şi imunologia. A stăruit pentru ridicarea unui
sanatoriu în comuna natală Tazlău, unde s-a retras în anul morţii.
A debutat cu proză scurtă în revista Viaţa
Românească, (La o cumătrie) 1906, şi a rămas colaboratorul ei fidel în
toată perioada ieşeană, până în 1933. S-a format ca scriitor sub îndrumarea lui
Garabet Ibrăileanu, dar era prieten şi cu ceilalţi condeieri din cercul Vieţii
Româneşti, vizitat la Tazlău de Ibrăileanu, Sadoveanu, Topârceanu, Otilia
Cazimir, Panait Istrati etc.
S-a specializat în schiţe şi povestiri din
viaţa de la ţară, oarecum în maniera D. D. Pătrăşcanu. A cultivat însă şi
anecdoticul, folosindu-se de vorbirea populară şi a scos bune efecte din
folosirea cu umor a acesteia.
La un an după decesul scriitorului a
apărut volumul Tulie Radu
Teacă, prefaţat de Mihai Sadoveanu. Alte culegeri de povestiri, Scrieri alese, reeditări etc. au
apărut în 1953, 1959, 1961, 1968, ultima în 1987, moştenirea literară a
scriitorului, nu neapărat modestă dar nici excepţională, considerându-se că
face parte din valorile lăsate de Viaţa Românească.
În 1969 în casa unde s-a născut medicul şi
scriitorul a fost deschis un muzeu memorial, cu obiecte personale, fotografii,
corespondenţă, manuscrise, mobilier. Fără ghid plătit, ci în regim de
voluntariat. În acest an însă, moştenitorii au decis să vândă casa şi grădina,
desigur la un preţ modic. Însă nici primăria locală, nici Judeţul, nici
Ministerul Culturii nu se arată dispuşi să investească...
(În ce mă privește, în campania 1962, deci
chiar la începutul carierei mele de geolog-terenist am avut sediul de
lucru chiar la Tazlău, comună cuprinsă, la intrarea între dealurile
subcarpatice; mai în fiecare zi, la plecarea pe profil și la revenire, îmi
aruncam ochii spre casa scriitorului, pe care l-am și citit între timp. Încă pe
atunci pentru mine un scriitor era un om cu totul ieșit din rând. Harul, despre
care nu știm de unde vine... În acea campanie decisivă pentru cariera mea, mi
s-au vădit câteva aspecte ale firii mele: dragostea providențială pentru
natură, dragostea de citit și o nestinsă tânjeală după dragoste, din orice
parte ar fi venit. Delicate amintiri dinspre penumbra uitării.
Opera literară: Oameni
şi vremuri, 1920; Într-un "colţ de
rai", 1930, Catiheţii
din Humuleşti, (dramatizare după Ion Creangă).
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_I._Mironescu
http://www.evenimentul.ro/articol/medicul-si-scriitorul-i.i..html
http://www.viziteazaneamt.ro/2009/12/casa-memoriala-%E2%80%9Ci-i-mironescu%E2%80%9D-tazlau/
http://www.ziarulceahlaul.ro/?p=10016
http://www.barfasaptamanii.ro/iasul/cultura/inca-un-muzeu-se-pierde-in-uitare/#.UAvYT6DMSE8
Poezia zilei, Ana Blandiana
Afară pe
coline
Afară pe coline sufletul
Îşi regăseşte respiraţia,
Verdele ierbii îi face bine,
Rostogolit prin otavă
Jumătate iarbă, jumătate mireasmă.
Primăvara care trece prin el
Curăţindu-l de spaime.
Culcată în pajiştea-naltă
Văd norii pe cer lunecând
Ca mirosul de fân peste dealuri,
Iar ochii şi nările mele
Descoperă taina:
Rotire dulce şi neobosită în haos,
Înfăşurând pe fusul văzduhului
Miresme şi nori.
În timp ce sufletul
Se obişnuieşte cu pământul
Şi respiră adânc.
(din volumul Patria mea A4, ed. Humanitas,
2010)
Ion Lazu: Un comentariu la I. I.
Mironescu:
În chiar prima mea campanie ca geolog, în
vara lui 1962 (căci luna petrecută pe valea Cernei, în noiembrie precedent,
deşi foarte dificilă, nu poate fi considerată o campanie, ci mai degrabă o
aventură...), s-a întâmplat să ne aciuăm în comuna Tazlăul Mare, plasată în
centrul zonei de lucru. Cam greu cu aprovizionarea... ne aflam la 15 km de
Buhuşi, unde se întâmpla să nu găsim mai nimic de mâncare sau să nu avem cu ce
ne întoarce la Tazlău, seara (deci: pe jos!)... Localitatea este situată la
ieşirea dintre munţi a râului omonim, şi zilnic, lansându-ne pe traseele
noastre, treceam prin faţa casei unde aflasem că a trăit doctorul şi scriitorul
I. I. Mironescu. Literatura lui îmi era foarte proaspătă în minte, nuvelele
sale fuseseră reeditate de curând. O casă ceva mai răsărită decât a megieşilor,
ceea ce mi se părea de înţeles, tatăl scriitorului fusese învîţător în sat.
Fiul, mare medic şi profesor universitar. Aflasem şi de prietenia sa cu cei de
la Viaţa Românească, scriitori pe care îi ţineam foarte sus în aprecierile
mele. Nu am pătruns niciodată în ograda unde era de înţeles că nu mai locuieşte
nimeni, de mulţi ani. Am reluat lectura cărţii, dar despre scriitorul din
Tazlău nu am întrebat pe nimeni, nimic. Murise înainte de război... Treptat mi
s-a strecurat în minte ideea că, pe cât de accesibilă este opera după ce
a fost publicată, tot pe atât de dificil este să pătrunzi în ograda şi în casa
şi în viaţa celui care a scris-o... Încercările mele literare se aflau abia în
faşă, totuşi, una sau două dintre poeziile scrise în acea vară au apărut, însă
mai târziu. Mă menţineam deoparte, drumul spre literatură şi spre actanţii ei
mi se părea insurmontabil, de neabordat. Şi aşa au rămas lucrurile pentru un
întreg deceniu. Este chiar decalajul între debutul meu şi cel al colegilor de
generaţie....
Alţi scriitori:
G. Moroşanu, n. 1911
