7 iunie: Ion Murgeanu, n. 7 iunie 1940 - 7 aug. 2016

  

Ion Murgeanu, Radu Cârneci, I. Lazu la biblioteca Municipală, lansând Gâlceava sonetelor

              

    

Din tezaurul mării

 

Din tezaurul mării am scos

Fericirile drepţilor.

Mergeam lângă Domnul supus.

Nu-mi era foame nu-mi era frig.

Pe drum treceau vameşi.

Atunci am întrebat şi El mi-a răspuns.

Întâi de toate învaţă răbdarea.

Munţi nu s-au clintit încă din loc.

Nu am trecut cu paşii mei marea.

Deci am repetat întrebarea mirat.

Caută singur răspuns. Mi-a răspuns.

Nu vezi fericiţii acestui veac?

Toţi au ales disperarea.

 

Rana

Nici strălucirea nu este de mine nici fala

Nici mirarea nici flinta eternei erori

Dar frumuseţea rămâne o rană deschisă

Nici dimineaţa acestei fântâni murmurate

Nici plopul nici râpa ce am trecut-o

Zărind umbrei tale piciorul ei luminos

Dar frumuseţea rămâne o rana deschisă

Atunci m-aş întoarce să-mi pun gura pe ea

Atunci aş simţi ce fel se-nfioară durerea

Bujorii aprinşi din cana lăsând să cadă

Trupul petalelor de căldură şi teamă

În noaptea păcatuui în eterna fântână

Nici amintirea nici gloria nu rămân

Buzele reci caută încă buze fierbinţi

Dar frumuseţea rămâne o rană deschisă

Un spaţiu deschis al imaginarului

Strălucirea gloria ei mirarea şi spaima

Timp fără timp ecou fără paşi paşi fără drum.

 

***

S-a născut în comuna Zorleni, din proximitatea Bârladului; a făcut şcoala primară în comuna natală, liceul la Bârlad, continuat la Vaslui, după care a urmat Filologia bucureşteană. A fost profesor de provincie în judeţele Vaslui şi Galaţi, oarecum pe urmele revizorului şcolar Eminescu. Angajat la Cinematografia Suceava, apoi redactor la Clopotul-Botoşani, corespondent la România liberă, redactor la Tribuna României 1970-1990, iar din 1990 la Curierul românesc. În paralel a fost redactor la revista californiană Meridianul românesc, unde a susţinut şapte rubrici lunare, pe teme din actualitatea culturală-literară românească. Practic o revistă literară lunară într-o revistă-magazin. Pensionat, colaborează la mai multe reviste literare, fie pe hârtie, fie online şi deţine un blog de scriitor: absentul.blog.com.

 

A debutat cu poezii în Contemporanul, martie 1962, sub cuvintele de încurajare, echivalând cu o consacrare, ale lui G. Călinescu. Din 1970 este membru al USR, cu recomandări de la Geo Bogza, A. E. Baconski şi N. Manolescu. O prezenţă de prestigiu în presa literară a vremii. Influenţat la început de drum de Lucian Valea şi Traian Chelariu. Prieten din vremea liceului cu Cezar Ivănescu, iar mai apoi cu Mircea Ciobanu, Gheorghe Istrate, Daniel Turcea, Ştefan Ioanid. Discipol al părintelui Sofian Boghiu, al părintelui Constantin Galeriu.

 

Opera: 10 volume de versuri, 1969-1999; trei romane: Edenul, 1980; Via, 1984; Carla în decembrie, 2002. Autor al unui eseu: Iisus, 1999, reeditat cu titlul Viaţa lui Iisus, EuroPress Group, 2007. Postfaţă: Pr.Dr.Theodor Damian, New York. Ediţii de autor: Turnul onoarei, 294 p., prefaţă de Miron Blaga; Metafizica practică, 285 p., cu o postfaţă de Gheorghe Grigurcu: o severă selecţie din opera poetică de peste 40 de ani, Editura Vinea, vol. I, 2004; vol II, 2005.  Himera literaturii, - dialog epistolar- Ion Lazu-Ion Murgeanu, Ed. Curtea Veche, 2007, Septuagenare, versuri, 2011, Chipul şi asemănarea, Ed. TipoMoldova, 2013., O sticlă în mare, Ed. TipoMoldova, 2013

Alte cărţi de eseuri şi critică literară se află în curs de editare: Clasicii noştri moderni; Excelsior, medalioane literare şi eseuri culturale.

 

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Murgeanu

 http://www.pasi.ro/revista/interviu-cu-scriitorul-ion-murgeanu-%E2%80%93-partea-i.html

 http://ro.scribd.com/doc/57240100/ION-MURGEANU-EXCELSIOR

 

Ion Lazu: Glorie de Râmnic...                 Poetului Ion Murgeanu, la lansarea Poemelor septuagenare   Vai, Gloria de Râmnic nu-ţi ajunse...? Visaşi planeta-ntreagă să exulte: Firitiseli, ovaţii, imnuri multe Şi-autografe mii din mână smulse?   (Ori poate nişte coterii oculte Ţi-au subminat triumfu-apoteotic Şi-au deturnat acel efect hipnotic Ce-l simte-oricine stă să Te asculte?)   Dar tot la Râmnic, după cât se pare, În renovate teascuri brâncovene Se pregătesc ediţii giorgiene În "n" tiraje de Septuagenare - (Şi-atunci să vezi lecturi ionmurgene!)   Abia aceasta-i, deci, suprema şansă Ca mapamondul să-l citească-n transă!   14 august 2011              Ion Murgeanu: Zorleni - prima pagină din Himera literaturii, ed. Curtea Veche, 2007 DESTINE RĂSĂRITENE ”Mie, cel puţin, mi-ar fi plăcut să rămân înapoi în timp şi mai departe; în “întunecatul ev mediu”, cum spunea undeva G. Călinescu gelos pe acel “timp” drapat în catifele violete şi recomandat de ranguri nobiliare sigure, de cutumă, le-aş zice; fără paşapoarte şi zeci de ştampile pe toţi omoplaţii drumeţului călător de plăcere sau de aventură; de aceea, probabil, după o tinereţe vagantă, de la un capăt la altul al ţării, m-am aşezat: mi-am strâns drumurile şi mi-am asumat inaptitudinea de a mai fi prezent; mi-am sufocat orice ubicuitate, chiar şi  a numelui, publicând, după 1989  puţin, şi mereu în  aceleaşi pagini de serviciu, ale unei reviste la care am şi lucrat, ca întotdeauna de altfel, pentru un salariu aproape simbolic. Ca individ sunt urmărit de tot felul de scrupule, căci iubesc devotamentul până-n ultimile lui consecinţe şi orarele exacte “nemţeşti”; sufăr şi mă simt trădat la orice întâlnire la care preopinentul întârzie sau amână pe drum, sărind de la una la alta; procedeele acestea “pragmatice şi moderne” îmi par de-a dreptul barbare; omul devotat pentru mine e omul cu adevărat  religios, pot zice. De aceea nu mă mut dintr-un loc într-altul pentru ceva  mai bun. Îmi închipui că oriunde mă aflu am fost trimis să fiu, chiar dacă cel mai cumplit stress trăit a fost dintotdeauna aşteptarea. Dar rămânerea într-un loc (inclusiv la cutremurele de pământ!) e o metodă a viului. Una din metodele Sfântului Duh. Nu treci de la una la alta până ce minunea sau nenorocul nu se petrec aici. Nu am procedat altfel niciodată. Cred că am găsit lucrul acesta şi-n Pateric: a sta locului, sau într-un singur loc, zice Avva Antonie, mi se pare;  pentru ca rugăciunea şi meditaţia să odrăslească, iar îngerii Domnului să se obişnuiască mai bine cu locul, cu adresa ta,  în schimnicia ta, fie şi laică. Nu-mi place nestatornicia şi nu ador schimbările de decor şi nici călătoriile fără a fi bine puse la punct şi având un rost precis. Deşi incomodat de ea, nu am alungat nicodată cu bice din viaţa mea singurătatea. Şi nu am forţat lucrurile să aibă loc altfel decât au fost să fie. Comoditatea mea e o fereastră lângă cer şi în fereastră un plop undeva mai departe de ea şi din când în cînd zborul unei păsări, mişcarea metafizică a unui nor pe cerul care, astfel, îmi încoronează fruntea tot timpul. Da, sunt cu acestea de până acum răsăritean, sau chiar “estic”, deci  tot mai caut încă un dialog Est/Est, după toată hârjoana acesta de-a Vestul numit Occident. M-am înşelat poate găsind la Dvs. o predispoziţie  “răsăriteană” , într-un rafinament de subtext al unei naraţiuni răsfrânte-n oglinzi şi decupaje colorate-n vitralii de asfinţit, dintr-un Răsărit perpetuu rodind din substraturi “atavice”?…

 

 (Lecturi cu public - Gâlceava sonetelor de la Neptun, Teatrul studenţesc Podul, 23 martie 2007)

 

Gh. Istrate, I. Murgeanu (citeşte), N. Ţone, I. Lazu

 

 

 

Alţi scriitori:

Constantin Cantacuzino, m. 1716

George Drumur, m. 1992 

"D:\Imagini\telefon\IMG_20250530_160042.jpg"

"D:\Imagini\telefon\IMG_20250530_160058.jpg"

"D:\Imagini\telefon\IMG_20250530_160059.jpg"

"D:\Imagini\telefon\IMG_20250530_141602.jpg"

"D:\Imagini\telefon\IMG_20250530_143618.jpg"

"D:\Imagini\telefon\IMG_20250530_143631.jpg"

 Nicolae Iorga, n. 6 iunie 1871- d. 27 noiembrie 1940              

 

Născut la Botoşani dintr-o familie de aromâni, junele Nicolae Iorga, de o inteligenţă excepţonală şi dotat cu o memorie fabuloasă, a făcut gimnaziul la Botoşani, liceul la Iaşi, absolvit în 1888. I-a fost deajuns un singur an ca să absolve Universitatea din Iaşi, nu oricum, ci cu Magna cum laude. Îşi face specializarea la Paris, Berlin şi Leipzig, luându-şi doctoratul la 23 de ani, când devine membru corespondent al Academiei. La 24 ani, prin concurs, devine profesor la Universitatea din Bucureşti. Istoric, literat, politician, prim ministru, a fost asasinat de legionari în 27 noiembrie 1940, ca răzbunare pentru a-l fi dat în judecată pe Zelea-Codreanu, care apoi a fost lichidat în închisoare de oamenii lui Carol II.

A publicat peste 1200 de volume, cca 25000 de articole, a fondat reviste precum Neamul românesc, Revista istorică, Floarea darurilor, a înfiinţat Universitatea de vară de la Văleni de Munte, Scoala românească de lângă Paris (Fontenay-aux-Roses), a condus mişcarea semănătoristă, a scris poezie, teatru, memorialistică: Oameni cari au fost; O viaţă de om, aşa cum a fost.

Comuniştii l-au ocultat preţ de două decenii. Pe vremea liceului meu, se vorbea în taina despre marele Iorga. Profesorul nostru, student eminent al lui Iorga şi discipol de-al său, nevoit să păstreze absolută tăcere cu privire la mentorul său, vă daţi seama... Spre sfârşitul comunismului naţional, Valeriu Râpeanu a reuşit să-i reediteze cărţile de memorialistică, ajunse acum la ediţii definitive, necroşetate, ceea ce pe atunci fusese imposibil... I-au apărut şi poezii, unele memorabile. Învăţasem pe dinafară versurile: Au fost ucis un brad bătrân / Fiindcă făcea prea multă umbră. / Şi-atuncea în tăcerea sumbră / S-a auzit un glas spunând...

O personalitate copleşitoare, cum şi trebuie să apară în fiecare naţiune, la un secol, la două secole - ca să constituie repere, modele, direcţii de urmat, îndemnul spre perfecţiune: Iată ce poate face un om!  Ca să ştim că se poate, chiar dacă noi ne străduim cu rezultate prea de tot modeste. E ceva să afli că Iorga a învăţat limba spaniolă în trenul spre Madrid. Asta mai zic şi eu! Pentru tineret, scrierile lui Iorga ar fi şi un izvor de înţelepciune. Se găsesc maxime, cugetări de mare pregnanţă, demne a fi memorate.

Azi, la Târg, văd pe standul editurii Vremea un titlu insolit de N. Iorga: Scrisori de femei. Ce cuprinde cartea? Transcrierea unor scrisori ale unor soţii de domnitori de-ai noştri dar şi de boieri sau dregători. Iată: Doamna Voica a lui Mihnea cel Rău, Doamna Despina a lui Neagoe Basarab, Ecaterina, Teofana, mama lui Mihai Viteazul, Doamna Safta a lui Gheorghe Ştefan, Doamna Ecaterina a lui Dabija, Rada Filipescu, Ileana Cantacuzino, Maria Roset, Bălaşa Vladimirescu, Elena Cuza, Regina Elisabeta, Dora d' Istria, Catinca Kogălniceanu etc.

Geolog în localităţile de la poalele transilvane ale munţilor Făgăraşi, mi-l închipuiam pe Iorga bătând o vară întreagă Ardealul, cu trăsura, cu căruţa, din biserică în biserică, pentru a transcrie pisaniile, pentru a copia documente, zapise... Ca să nu se piardă urmele românismului, sub dominaţia austro-ungară...

Am o veneraţie fără limite pentru aceşti mari bărbaţi ai naţiunii noastre, oricât de puţini vor fi fost aceştia. Titanii, uriaşii care ne salvează în faţa Istoriei...

 

 

 

 

Felix Sima, n. 6 iunie 1949 

 Unul dintre cei trei fii ai unei familii din comuna Mihăeşti de Vâlcea, numele de familie ne sugerează provenienţa din oierii transhumanţi de dincolo de munţi - dar ne-o sugerează şi mustaţa poetului, de nu chiar mai mult atracţia sa irepresibilă spre natură, spre munţi şi păduri şi spre o sfială a firii specifică omului însingurat. A făcut şcoala primară în satul natal, cea secundară la Buleta, iar liceul la Rm. Vâlcea, pe când nu se mai numea Alexandru Lahovari ci Nicolae Bălcescu. A făcut o şcoală postliceală de bibliotecari la Bucureşti, absolvită în 1971 şi a avut diferite slujbe tranzitorii, de exemplu pe şantierele hidrocentralelor de la Lotru sau maşinist la Casa de cultură, până să devină bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanu, unde funcţionează până în prezent. A debutat cu versuri în Luceafărul şi în volum la editura Albatros: Cineva mai tânăr, 1978, redactor poeta Gabriela Negreanu, într-un moment când poeţii încă mai puteau să publice cărţi cu nume propriu - căci după aceea nu mai apăreau decât culegeri ale debutanţilor...

 

Opera: Cineva mai tânăr,  1978; Înfriguratul fierbinte, 1980;  Cartea de pământ, 1992; Tu să-mi spui de unde vii şi ce poezii mai ştii, 1993; Ridică-te, negură! Fereastra 1, postfaţă de Dan Ciachir, Fereastra 2, postfaţă de Constantin Georgescu, 1994; Cu un fir de ghiocel aş putea să scriu la fel, 1995; Din Ţara lui Anton Pann (în colaborare cu Dragoş Serafim), 1996; Case de piatră (Videopoeme),  1997; Poarta raiului - The Heaven's Gate, ediţie bilingvă, traducere de Tudor Iosifaru, postfaţă de Constantin Zărnescu,  2000.

 

https://www.agonia.net/index.php/author/0014038/Felix_SIMA?newlang=ron

 

Poezia zilei: Ion Lazu

 

Foarte sus, în tăcere 

Lui Felix Sima

 

În mijlocul grădinii, împrejmuită de pruni

Prin care întrezăresc satul;

 

De-ar lipsi ulmul, îngălbenit

Înainte de vreme,

Aş vedea pârâul şi vadul;

 

De-ar lipsi mierla din ulm, cântând

Raiul meu s-ar mărgini cu iadul;

 

De-ar lipsi liniştea asta-ntr-o doară,

s-ar auzi izvorul stors din pământ

de apăsarea noii case;

 

de-ar lipsi cuvintele ce mă-mpresoară

s-ar vedea cine sunt

în carne şi oase.

1980,Păuşeşti-Vâlcea

 

(Din volumul Muzeul Poetului, 1982)

 

 

 

Prietenul poet Felix Sima a aşteptat preţ de vreo 9 anişori, ca să se convingă că m-am făcut băiat cumite şi dedicat prieteniei,(dând prioritate altor doi frați…) apoi s-a născut el însuşi, în prima săptămână a unui iunie, - tocmai bine, ca să aibă (o vară întreagă şi apoi o toamnă lungă) timp berechet de supt cu nădejde la sânul maicii sale şi răgazuri de respirat aer păduros de la Măgura-Mihăieşti; după „cumplita iarnă cerne norii de zăpadă”, când s-a mai dezmorţit pe-afară, omuleţul trandafiriu şi cârlionţat despre care vorbim, descotoşmănat din ocrotitoarele / constrângătoarele dragi scutece, s-a sumeţit să facă primul pas de pe marginea dezgheţată a zăpezii direct în „Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii”. De unde în linie dreaptă şi versurile consecutive: „ Mai mulţi copii umblau prin flori, / Le vizitau ca la muzeu...” Îi vedeţi şi domniile voastre la fel de bine, examinând corolele, precum în diorame? 

Eu personal l-am cunoscut nu mult după ce-şi extrăsese nasul din calicii, la o terasă din Aleea Alexandru, prezentat mie de un alt poet, acela şi frenetic reporter, numitul Jean Andreiţă, în fapt fostul meu coleg de clasă de la Radu Greceanu din Slatina-Olt. Olteni noi toţi, dar mai ales ei doi, iar eu refugiat de pe malul Nistrului. Mi l-a arătat în ipostaza cea mai mirabilă ce o putem dori unui poet, căci având douăzeci de ani, tocmai debutase la faimoasa-râvnita de toţi pe-atunci revistă Luceafărul, cu versuri nicidecum începătoare, ci turnate parcă în tiparele pentru totdeauna ale limbii române. Ascultaţi, boieri dumneavoastră: “Frumosul prinţ distins şi demn, / Lipsit de patimi şi îndemn, / Din tronu-i lustruit, de lemn / Nu a dat lumii niciun semn.”  Auziţi şi domniile voastre aceeaşi melopee cosmică? Şi se începu între noi aceştia, chiar sub tronurile de argint ale acestor versuri, dragilor, o prietenie ca-n cărţi, o prietenie de patru decenii patru, însă absolut lipsită de gesturi citeţe, de cuvinte peremptorii şi chiar de oarece fapte notabile, totul pe nevăzute-nespuse, în marea taină a sufletelor care trăiesc minunea vieţii unice. Unul înfăşurat în viţele despletite ale tiutiunului cu nume războinic, celălalt înfăşurat şi el în ce-i mai rămăsese dintr-o aspiraţie spre "lumi ce nu există...". Iar adevărul adevărat este că abia acum, când pentru prima dată mă uit înapoi, prin storurile şi faldurile acestor vremuri, mă credeţi au ba, eu nu zăresc nimic mai acătării în prietenia noastră literară, nimic epic, cu un cuvând de dicţionar; mă mai uit o dată, fără dicţionare dar cu maximă atenţie, minunându-mă: nu se poate, doamne, să nu fie chiar nimic, mă uit cu toţi ochelarii adunaţi de prin casă - şi în ultimă instanţă mă uit cumva sintetic, vultureşte, stereoscopic şi tot nu văd nimic. O lipsă totală a faptelor de arme, memorabile, chiar a faptelor mai micuţe, lucru totuşi de mirare la nişte bărbaţi bravi, suavi lungani, cum ni s-a spus, şi vaganţi, la care fetele trăgeau stăruitor cu ochiul… Nicio ispravă de răsunet, care să despice lumea în două, nici măcar un fir de iarbă despicat – şi îmi e clar că iarba e de neînvins, dacă toate ar dispărea şi s-ar pustii şi dacă iarba însăşi ar fi pârjolită şi pustiită, principiul vital din ea e de neoprit, răsare iar la anul, împânzind-împâslind şi trosnind prin ţărână, de aici şi până la capătul pământului. Mereu întâlnindu-ne la sosirea mea în campanie, mereu despărţindu-ne la sfârşitul campaniilor mele geologice în zona vâlceană, înţelegeţi că povestea mergea înainte, noi înşine ne câştigam pâinea "în sudoarea frunţii, în toate zilele vieţii" noastre, cum ne-a fost menit la alungarea din Rai; şi ne revedeam la primăvară, din nou privindu-ne în cea mai etanşă tăcere, printre viţele de tiutiun sau prin aburii viţei de vie, şi invers, tot aşteptând nu se ştie ce, tot privind peste umărul celuilalt, străduindu-ne să descâlcim ceva parcă scris acolo, indescifrabil, - însă nimic definitiv, oricum, căci prietenia noastră se împicioroga de la un an la altul, binevoind să meargă mereu mai departe, pe cărarea de iarbă, cum spuneam, iar de-o parte şi de alta a cărării, în locul unor lespezi albe-lucioase, cărţile noastre, din loc în loc, cât să nu ne adoarmă plictisul… Sufletul meu distila din zbaterea lumii doar tonul ei elegiac, sufletul lui Felix, foarte diferit de al meu, distila şi el ceva, mai greu de numit, dar care se aduna în melopeea cărţilor sale. Eu în gazdă la Guşoieni, ori în Ioneşti-Obeni, în Băbenii-Români, la Goranu, la moş Toma din Horezu, la Leana lu Magheru din Păuşeşti-Măglaşi şi peste tot în Vâlcea, iar Felix la bibliotecă şi în Ostroveni şi la casa părintească din Măgura sau pe unde umblam împreună, răzleţiţi întru poezie: la Jgeabu, la Pătrunsa, la Pahomia sau Frăsinei, la Cozia, la Buridava, la Învârtita Dorului din Vaideeni, la Dumitru Şchiopu, olarul din Vlădeşti, la Bărbăteştii Gheorghiţei Măleanu… Şi dacă vor mai fi fiind mănăstiri prin nordul judeţului Vâlcea şi câţiva săteni "ca pe vremuri", asemenea unor mânăstiri, înseamnă că noi doi, Felix şi cu mine, mai avem drumuri multe de umblat în Nordul Olteniei...

 

 

Alţi scriitori:

Ion Şiugariu, n. 1914

Gh. Pituţ, m. 1991

 5 iunie: Gheorghe Lazăr, n. 5 iunie 1782- d. 17 septembrie 1823

.

                      

Data naşterii este controversată: 1779 sau 1782? Dintr-o familie de ţărani avrigeni, a fost chemat la curtea din Avrig a baronului Samuel Brukenthal (un adevărat palat!), pe atunci Guvernatorul Transilvaniei, aflată sub dominaţia austro-ungară. Protectorul său l-a sprijinit să-şi facă gimnaziul la Sibiu şi Cluj, continuându-şi la Viena studiile de filosofie, pedagogie şi fizico-matematici. Apoi şi studiile de teologie. Revenit în Transilvania, a fost hirotonisit arhidiacon şi a funcţionat ca profesor la şcoala teologică ortodoxă din Sibiu. Traduce în româneşte lucrări de padagogie, dar episcopul Vasile Moga, care pleda pentru şcoală duhovnicească în slavoneşte, îi interzise să-şi tipărească lucrările. Pierde un proces în 1815; în 1816 trece munţii în Ţara Românească şi pentru început va fi profesor particular. A dus o luptă îndârjită pentru înfiinţarea unui învăţământ în limba română: pe acea vreme şcoala se făcea în limba greacă. Pe data de 24 martie 1818 deschide cursurile primei şcoli româneşti în localul de la Sf. Sava; fiii de boieri continuând să meargă la şcoala în limba greacă, la Sf. Sava au urmat copiii de negustori, târgoveţi etc.. Printre primii elevi; Petrache Poenaru, Ion Heliade Rădulescu, Teodor Paladi. Tradusese manuale în limba română şi scrisese lucrări proprii. Pe vremea Răscoalei lui Tudor Vladimirescu, Gh. Lazăr şi elevii săi ajută edificarea unor întărituri în zona taberei din Cotroceni, Gh. Lazăr fiind inginer, ajutat de 1000 lucrători. După lichidarea mişcării lui Vladimirescu, Gh. Lazăr a suportat persecuţiile autorităţilor. Se întoarce bolnav în Avrigul natal şi va muri  la scurt timp după aceea. Înmormântat în curtea bisericii comunale, peste drum de casa părintească, astăzi muzeu; mormântul a fost reamenajat în 1934 de Şcoala de ofiţeri din Sibiu.

Pentru fondatorul învăţământului în limba română s-a ridicat în Piaţa Universităţii un monument în anul 1886, datorat sculptorului Ion Georgescu. La comemorarea UNESCO din 1973 i s-a ridicat un monument în faţa ASTREI din Sibiu. Un alt monument există în comuna natală, autor Corneliu Medrea. Portretul prezentat aici este de Mişu Pop.

 

 

Poezia zilei, Ion Lazu

 

Despre Mircea Ivănescu          

 

Cumnatul gazdei, venit în vizită de la Sibiu

îmi spune, printre altele: Îl văd uneori trecînd

prin cartier

pe Mircea Ivănescu, citind în mers. Are haina roasă

în coate,

citeşte pe stradă şi ca să nu se izbească de ceva,

şterge zidul cu cotul -

aşa se face că are coatele roase.

Citind mereu…

 

Avrig, vara 1984 

 

Alţi scriitori:

Gh. Dinu, n. 1903

Aureliu Goci, n. 5 iunie 1948, Letca Nouă – Giurgiu - 24 octombrie 2024 (vezi Crispedia.ro) 

Ion Lazu - Sibiu-Aleea celebrităților, 2