20 septembrie: Iorgu Iordan, n. 11 oct. 1888 - d. 20 sept. 1986

 

      Cu ascendenţă bulgară, viitorul mare lingvist şi filolog a făcut liceul Costache Negri din Iaşi, 1908-1911, apoi Filologia din acelaşi oraş, avându-i profesori pe Garabet Ibrăileanu şi pe Al. Philippide, al cărui discipol a devenit. Îndrumat să-şi desăvârşască studiile la cea mai mare şcoală de romanistică din Europa, cea germană, cu stagii la Bonn, la Berlin, apoi şi la Paris. Tot cu Al. Philippide şi-a luat doctoratul în 1919; profesor universitar de romanistică la Filologia din Iaşi, 1926-1946, după care vine la Universitatea din Bucureşti, 1946-1962. Un intermezzo ca ambasador al României la Moscova, 1945-1946. Fusese un intelectual orientat spre stânga, imediat l-au preluat comuniştii, devenind membru de partid în 1945. S-a ocupat de lingvistica românească, de istoria limbii române şi de influenţele slave asupra ei, în diverse stadii de evoluţie, exagerând importanţa acestora - când alţi mari specialişti susţineau că fondul principal de cuvinte este latin; a determinat scrierea cu î şi varianta sînt, precum şi alte opţiuni ce nu s-au dovedit viabile; preocupat de onomastică şi toponimie, pe urmele altor cercetători; a coordonat cu Al. Graur şi Ion Coteanu Dicţionarul Limbii Române; a condus Institutul de lingvistică Al. Philippide şi revistele de specialitate în romanistică; a editat Letopiseţul Ţării Moldovei de Ion Neculce şi opera lui Ion Creangă. A fost Doctor honoris cauza al unor universităţi din Germania, Belgia, Franţa, Spania şi Italia, practic din sfera romanisticii europene.

 

Opera lingvistică: Rumanische Toponomastik, Bonn & Leipzig,  1924. Istoria literaturii italiene, Iaşi, 1928. Introducere în studiul limbilor romanice. Evoluţia şi starea actuală a lingvisticii romanice, 1932. Gramatica limbii române,  1937 (ediţia a II-a, 1946). Limba română actuală. O gramatică a „greşelilor” , 1943 (ediţia a II-a, 1947). Stilistica limbii române, Bucureşti, Institutul de Linguistică Română, 1944 (ediţia a II-a, Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1975). Lingvistica romanică. Evoluţie. Curente. Metode, 1962 (ediţia a II-a, 1970; tradusă în engleză, germană, spaniolă, rusă, portugheză şi italiană). Toponimia românească,  1963; Istoria limbii literare spaniole,  1963. Introducere în lingvistica romanică,  1965 (în colaborare cu Maria Manoliu; tradusă în spaniolă). Structura morfologică a limbii române contemporane, 1967 (în colaborare cu Valeria Guţu Romalo, Alexandru Niculescu). Scrieri alese,  1968. Alexandru I. Philippide, 1969. Crestomaţie romanică, vol. I-III, 1962-1974 (coordonator). Memorii, vol. I-III,  1976-1979. Limba română contemporană,  1978 (în colaborare cu Vladimir Robu). Dicţionar al numelor de familie româneşti,  1983. Istoria limbii române (Pe-nţelesul tuturora),  1983. Manual de linguistica romanica, Madrid,1989 (în colaborare cu Maria Manoliu, Manuel Alvar).

Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Iorgu_Iordan

 

*

Am pus o placă memorială pentru Iorgu Iordan la adresa din Schitu Măgureanu, nr. 25, S.V.,  Detalii în Ion Lazu - Odiseea plăcilor memoriale. Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009

 

 

Alţi scriitori:

D. Th. Neculuţă, n. 1850

G. Coşbuc, n. 1866

Scarlat Callimachi, n. 1896

Taşcu Gheorghiu, n. 1910

G. Bogdan Duică, m. 1934

Petre Got, n. 1937

Mircea Săndulescu, n. 1945 

I. Lazu  - Pe când erau în floare cireșii din grădina japoneză....

 

 19 septembrie: Cella Serghi, n. 4 nov. 1907 - d. 19 sept. 1992

 

Cella Serghi, din câte îmi dau seama cea mai mare scriitoare ce ne vine din Dobrogea, s-a născut la Constanţa; de la bunicul de provenienţă bulgară a luat preudonimul Serghi, căci numele de familie era Marcoff. Acest bunic, sau poate cel dinspre mamă, ceasornicar, era pasionat de arheologie şi expunea în vitrina atelierului vestigii dezgropate chiar de dânsul în solul tomitan, urmându-i pe arheologii profesionişti. I-a transmis viitoarei romanciere interesul pentru vestigii greceşti şi romane, precum şi dragostea pentru tărâmul dobrogean, pentru Mare în mod esenţial, pe care a evocat-o necontenit - familia locuia chiar pe Strada Mării. Primele clase primare la Constanţa, următoarele la Brăila, căci pe vremea războiului din 1916 familia a fost nevoită să se refugieze, fapt ce a frustrat-o pe micuţa dobrogeancă. Vine la Bucureşti pentru a se înscrie la Drept, cu licenţa în 1931.

Din totdeauna activă, dornică să cucerească Viaţa, oarecum în felul Anişoarei Odeanu, dar mult mai sigură de sine, a funcţionat ca secretară a unui avocat, repede s-a căsătorit cu un inginer cu nume italian, apoi cu un judecător. Începuse să publice cronici teatrale, sub pseudonim, foarte bine primite. Dar de fapt scria de pe-atunci la primul ei roman, pe care în 1936 i l-a dat spre lectură lui Mihail Sebastian, pe care probabil îl cunoscuse încă la Brăila... Câteva fragmente apar în Revista Fundaţiilor, bine primite de Al. Rosetti, Camil Petrescu, D. I. Suchianu. Romanul apare la Fundaţiile Regale, pe banderolă scria: "acest roman a fost recomandat Editurii de Liviu Rebreanu, Camil Petrescu şi Mihail Sebastian".  Nu se poate imagina pentru acele vremuri o mai decisivă lansare, în trei trepte... Este vorba despre romanul Pânza de păianjen, citit cu frenezie în acei ani de toată lumea, citit şi după război, în epoca  sovietizării, şi în continuare după 1989, căci apărut în peste 10 ediţii, din câte ne dăm seama. Colaborări la cele mai mari reviste ale vremii: Fundaţiile Regale, Viaţa românească; lecturi la Sburătorul, susţinută de Camil Petrescu, lăudată de Eugen Lovinescu.  Dar deja publica fragmente din noul său roman, Cad zidurile. O vreme a locuit la Paris, mereu în centrul atenţiei, citind în cercurile studenţeşti. Romane cu vădită tentă autobiografică, însă pline de concreteţea vieţii, cu trăiri sincere, cu prezentarea unor personaje atent reliefate psihologic. O idee care mi-a dat fiori, căci am simţit-o ca fiind de mare curaj, pe cât de sinceră în fapt: Aşteptam războiul ca pentru rezolvarea unei probleme personale (citat din memorie)..

***

Am avut marele noroc să o cunosc personal: o doamnă minionă, de-acum cam plinuță, însă cu niște ochi fascinanți. Nu e exclus să fi notat pe undeva această întâlnire mirabilă. 

 

Opera literară (selectiv): Pânza de păianjen, roman revizuit de autoare în trei ediții succesive (în 1938, 1946 şi 1971); Cad zidurile, 1950, roman refăcut în 1965 sub titlul "Cartea Mironei" şi în 1972 sub titlul "Mirona"; Cântecul uzinei, 1950; Cantemiriştii, 1954; Fetele lui Barotă, 1958, redenumit în ediţia din 1974 Iubiri paralele; Genţiane, 1970; Pe firul de păianjen al memoriei, 1977; Această dulce povară, tinereţea, 1983, cu o ediţie a doua revăzută, apărută postum în 1993. 

Traduceri: Vă place Brahms? de Françoise Sagan; Casa de hârtie de Françoise Mallet-Joris.

 

*

Am pus o placă memorială la intrarea imobilului din str. Sf. Constantin, nr. 24, S.I.,  pentru Cella Serghi, Mariana Rădulescu și Dragoș Morărescu; și o altă placă memorială pentru criticul literar Paul Georgescu. Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009

 

 

Alţi scriitori:

Victor Ernest Maşek, m. 2002

Emil Manu, n. 9 octombrie 1922 - d. 19 septembrie 2005.

iON lAZU - iMAGINI DE LA bIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ

 

 

18 septembrie: Stelian Filip, n. 18 sept. 1924 – d. 3 ian. 2010

 

     

 

Unul dintre cei mai activi poeţi satirici de după Război, S.F. s-a născut la Izlaz-Teleorman, din părinţi ţărani, tatăl devenit subofiţeri de jandarmi, mama o strănepoată a lui Octavian Goga. În 1926 familia este colonizată la Tuzla-Constanţa, unde copilul face clasele primare, 1932-1938; urmează un liceu industrial, secţia sculptură la Constanţa, terminat la Bucureşti. Va face 2 ani de Politehnică, alţi 2 de Conservator, secţia vioară, după care urmează Literele şi Filosofia la Universitatea din Capitală, 1950-1955, cu o licenţă din universul comic caragialian.

Debutase cu epigrame şi parodii, 1946, la revista Papagal; reîncepe la Tânărul scriitor, 1956; debut editorial abia în 1963, cu Azi pitic, mâine voinic, desigur o carte adresată celor mai mici ascultători-cititori. Colaborează la toate revistele cu rubrici umoristice, cu articole satirice, epigrame, parodii, dar şi cu versuri în prozodie fixă: sonete, rondeluri, în linia Topârceanu, însă agreabil nu doar prin umor, satiră (luând la rând absolut toate laturile discutabile ale firi umane, ale comportamentului social, însăilări nostime, spre final cu tentă moralistă, însă nelipsite de o undă sentimentală), dar şi prin subtile aluzii culturale. A publicat 70 de parodii privindu-i pe actanţii din lumea literară contemporană şi de pe scenele ţării. A scris delectabile cărţi pentru copii. Colaborator şi la programele umoristice de la radio şi televiziune, din 1968 şef de secţie la Unda veselă, care tuturor ne-a descreţit frunţile, în vremuri posomorâte rău...

 

Opera literară:  Azi pitic, mâine voinic, Bucureşti, 1963; Rime sprinţare, Bucureşti, 1966; Fabule dintr-un degetar, Bucureşti, 1970; Cartea cu zâmbete, Bucureşti, 1974; Minifabule, prefaţă de Aurel Baranga, Bucureşti, 1974; Un buchet de epigrame, Bucureşti, 1975; Flori de cactus, Bucureşti, 1977; Jocul cuvintelor, Bucureşti, 1982; Ce frumoasă este viaţa!, Bucureşti, 1986; Parodii... fără adresă, Timişoara, 1998; Triptic satiric, Bucureşti, 1999; Oglinda cu multe feţe, Bucureşti, 2001.

Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Stelian_Filip

 http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Stelian+Filip

 http://scriitoridinbucuresti.blogspot.ro/2010/01/in-memoriam-stelian-filip-1924-2010.html

 http://www.stiri.botosani.ro/stire/11168/A+incetat+din+viata+Stelian+Filip,+tatal+cantaretei+Viorela+Filip!.html

 

 

Alţi scriitori:

Vasile Cârlova, m. 1831

Andrei Oişteanu, n. 1948

Tudor Şoimaru, m. 1967 

 17 septembrie: Maria Urbanovici, n. 17 sept. 1948

 

Dintr-o familie de învăţători refugiată din Basarabia şi cu domiciliul forţat în Bărăgan, viitoarea poetă s-a născut în comuna Vlad Ţepeş, unde a făcut primele 8 clase, 1954-1962, apoi a urmat liceul din Călăraşi, 1962-1966 şi Filologia din Bucureşti, Facultatea de limbi străine, secţia română-poloneză, cu licenţa în 1972. A fost cercetător la Institutul de lingvistică al Academiei Române, profesor în judeţul Teleorman şi în Bucureşti, iar din 1990 realizatoare a unor programe la Radio Actualităţi, Tineret şi Cultural, susţinând emisiuni de mare audienţă precum Revista literară radio, iniţiată cândva de Vasile Voiculescu, dar şi emisiuni cu deschidere spre marea literatură a lumii, precum: Diotima - despre iubire, frumos şi adevăr, Remember pentru mileniul III, Imago mundi. A realizat scenariile şi selecţia pentru spectacole cu public din lirica marilor poeţi români contemporani: Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Mihai Ursachi, Marin Mincu.

A debutat în 1971 la Poşta redacţiei susţinută în România literară de Geo Dumitrescu, în acelaşi an a publicat poeme în revista Amfiteatru şi a continuat să colaboreze la revistele literare cu poezii, proze şi traduceri, în special din lirica poloneză. 

Prezentă în antologii, precum cele ale lui Laurenţiu Ulici şi Titus Vîjeu, în Dicţionare şi Istorii literare, lirica autoarei a primit girul unor reputaţi critici literari, precum N. Manolescu, Gh. Grigurcu, Marian Popa, Ioan Adam, Paul Dugneanu, Maria Ana Tupan, Paul Aretzu. Însă, în ceea ce o priveşte pe autoare, aceasta, concentrată în munca de promovare a literaturii române şi universale, nu a "ieşit la bătaie" pentru a se impune cu volumele de poezii publicate în anii 70-80, când optzeciştii, cu care este congeneră, au ocupat avanscena liricii la noi; cu toată această aşa-zisă atitudine contraproductivă, de reticenţă-pudoare în a se exhiba şi autopromova (atitudine proprie îndeobşte personalităţilor accentuate ale creatorilor), poemele Mariei Urbanovici, plasate la început sub semnul stenic al vitalităţii şi luminii, continuate apoi cu notaţii ardente de jurnal, dau seamă despre o conştiinţă lirică de mare luciditate, niciodată conjuncturală!, ocolind frivolitatea şi gratuitul, trăindu-şi fără rest poezia ca pe o "febră esenţială". O lirică introspectivă, tanatică, i s-a spus, o confesiune a ultimei instanţe, mărturisind despre aspiraţiile şi ezitările unui suflet ce evoluează sub semnul sacrului, a apartenenţei la "ceva mai înalt" decât determinarea strict materialistă a omului. ("Un stigmat metafizic,/ o lege care te-ngropată de viu/ în splendorile lucidităţii..." Clipa de graţie.)

 

Opera literară:  În prelungirea luminii, 1976; Cratere,  1981; Lut ars,  1984; Heliante, 1987; Febra esenţială, 1997; Ce-ar fi să-i dezbrăcăm sufletul? Fabula rasa II,  2003.

 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Maria_Urbanovici

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_Urbanovici

 http://www.citatecelebre.eu/ro/autori/biografie/maria-urbanovici

 

 

Poezia zilei, Maria Urbanovici

 

Frigul

 

A venit poetul într-o noapte,

orice rană avea aur pe margini

şi el era o coloană de foc

luminând drumul.

Naşterea lui, pământul cu rodii

Viaţa - ca prima zăpadă

 

care păzeşte o noapte oraşul.

 

 

În prelungirea luminii

 

Sunt acolo, în prelungirea luminii,

unde vântul poate nădăjdui,

cântăreţii stau pe maluri

şi umbra peste umbră venind dinspre noapte

o năruie.

 

Vreme de iubit am avut,

în primele poeme a îndurat o fire;

stea migratoare m-a cutreierat -

ecou înalt cu liniştea-n răsfrângeri.

 

Lut ars

 

Mă pregătesc pentru o călătorie

bunul meu Floridemai,

de aceea astăzi mi-am tras carul

lângă lanul de grâu,

am băut din fântână

şi am dus în căuş până sus

clopotarilor apa,

urca pe frânghie un şarpe auriu,

la capăt desigur pândea

doar ispita,

lumina se prefăcea că îşi închide pleoapa,

atunci curgea o miere fierbinte

pe braţe, pe ochi.

M-ai pierdut, bunul meu Floridemai,

sunt un ciob dintr-un vas

imposibil de reconstruit.

 

Clipa de graţie

 

Cât de vii sunt fantomele

spânzură ciucure pe ram

în copacul nopţii!

Acesta e trupul,

bucata de pâine,

sângele viu împrăştiat pe rug.

Bufniţa înţelepciunii stă paznic,

chiar şi-un vierme de-ar scoate un  foşnet

bolovanul de piatră l-ar rostogoli.

Câtă linişte sclipeşte pe dinţii-ncleştaţi!

Poetul încărunţit îşi semnează verdictul

cu primii muguri eliberaţi de anotimp.

Un stigmat metafizic,

o lege care te-ngropată de viu

în splendorile lucidităţii...

Bate ornicul ora exactă într-o parte a lumii,

se aude o împuşcătură.

S-a născut un poem.

 

 

Lidia Lazu

     poetei Maria Urbanovici

În fiecare seară îmi aşez

Visurile direct pe podea

Şi păşesc peste ele

 

Simt o stranie voluptate

Când le aud trosnind din rărunchi

Sau când le întorc pe dos

Să-mi semene mie

Cea de acum

 

Uneori îmi alunecă

De sub tălpi

Şi dau să mă înşface

 

Atunci le răsucesc în aer

Şi le arunc pe fereastră

 

 Le voi găsi cerşind în faţa altor uşi 

ferecate

Cu sisteme electonice

Care şuieră groaznic

La orice atingere.

Aşa!

 

 

Alţi scriitori:

Gh. Lazăr, n. 5 iunie 1782- d. 17 septembrie 1823

Iulia Hasdeu, m. 1888

Veronica Russo, n. 1918

Nicolae Ioana, n. 17 noiembrie 1939 - d. 20 ianuarie 2000.

Horia Lovinescu, n. 7 august 1917 - d. 16 septembrie 1983.

I.D. Sârbu, n. 28 iunie 1919 - d. 17 septembrie 1989

Arşavir Acterian, m. 1997 

Ion Lazu - Apus de soare deasupra Lacului IOR