27 august: Eusebiu Camilar, n. 7 oct. 1910 - d. 27 aug. 1965
Bucovinean din satul Udeşti, la nici 20 km
sud de Suceava, unul dintre cei şapte copii ai unei familii nevoiaşe, a făcul
şcoala primară în comuna natală, apoi a urmat liceul la Suceava. A debutat cu
poezii în 1929 în revista Moldova literară. Primul volum de poezii, în
1937 a fost urmat de romanul Cordun (semnalat
de G. Călinescu, care îl citise în manuscris), inspirat din viaţa familiei sale
udeştene, scriere care a făcut o extraordinară impresie. Au urmat cărţi de
proză: Avizuha, câteva
romane inspirate din experienţa de front a autorului.
A tradus titluri foarte importante din
marea literatură a lumii: Gogol, Puşkin, Tolstoi, Gorki, dar şi din lirica
chineză (poezie clasică, Li Tai Pe), din persană, din sanscrită, din marii
scriitori ai antichităţii: Ovidiu, Eschil etc.
S-a căsătorit cu poeta Magda Isanos şi au
avut o fiică, Elisabeta Isanos, ea însăşi viitoare poetă, romancieră şi
traducătoare din şi în limba franceză.
G. Călinescu îi face un paragraf în
a sa Istorie din 1941, evidenţiind "versurile promiţătoare, răspândite
prin reviste" şi proză de un "realism negru", inspirată
dintr-o "chinuită copilărie moldavă". Marian Popa îl citează în
nenumărate rânduri, îi consacră nu mai puţin de 3 pagini în volumul I al
Istoriei sale de azi pe mâine, iar în volumul II, pe care îl am spre
consultare, remarcă o proză între mit şi miracol, mizând pe
"ancestralitate"; îl situează pe Camilar între Sadoveanu şi Ion
Druţă. N. Manolescu se referă numai la Turmele,
considerat unul dintre scrierile de duzină ale momentului, iar despre romanele
care i-au asigurat un loc în literatura noastră ni-l indică pe E.C. drept
"scriitor de dicţionar". Pare că literatura se constituie din
eşecuri, când noi credeam că se edifică pe izbânzi romaneşti ce vor dura în
veac.
Opera literară: Chemarea
cumpenelor, 1937
(versuri); Cordun,
1942 (roman); Prăpădul
Slobodei, 1943 (roman); Avizuha,
1945 (povestiri); Turmele,
1946 (roman); Focurile,
1945 (dramă; coautoare: Magda Isanos); Valea
hoţilor, 1948 (roman); Negura,
vol. I-II, 1949-1950 (roman); Împărăţia
soarelui, 1955 (note de călătorie în China); Poarta furtunilor,
1955 (povestiri); Inimi
fierbinţi, 1956 (proză); Valea
Albă, 1957 (dramă istorică în versuri); Farmecul
depărtărilor, 1966 (note de călătorie); Povestiri eroice,
1965; Viforul,
1966 (povestiri); Cartea
de piatră, 1981 (jurnal).
Traduceri: Nikolai V. Gogol, Însemnările
unui nebun, 1945; Aleksandr S. Puşkin, Fata
căpitanului, 1946; Alexei N. Tolstoi, Povestiri
ruseşti, 1947: Maxim Gorki, Foma Gordeev,
1949; As Ma, fata
ecoului, 1955 (poezie chineză); Din poezia chineză clasică,
1956; 1001 de nopţi, 4
vol., 1956-1963 (basme arabe); Ovidiu, Tristele, 1957; Eschil, Perşii, "Cei şapte contra Tebei", 1960; Li Tai-pe, Poezii,
1961; Aleksandr S. Puşkin, Dama
de pică, 1963; Kalidasa, Śakuntalā,
1964 (dramă în limba sanscrită); Ovidiu, Epistole
din exil, 1966.
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Eusebiu_Camilar
http://www.isanos.ro/ro/eusebiucamilar/eusebiucamilar.html
http://pentruvoi.wordpress.com/category/festivalul-national-de-literatura-eusebiu-camilar-magda-isanos/
Poezia zilei, Eusebiu Camilar
Dansul
Mirat din somn urcat-am ca din adânc abis:
Vuise tamburina afarã sau în vis?
Te-acoperise ploaia în şaluri strãvezii?
Zãream la glezne, prinse, inele aurii -
Şi brâul plin de astre ţi l-am zãrit deodat,
Când fulgerul o clipã sub geam a luminat!
Din tamburine stinse ca picurii sunai...
Era târzie noaptea şi-n ritmul lor dansai!
Se desluşeau doar astre pe brâul auriu,
Şi cum se mlãdiazã mijlocul strãveziu,
Inelele de aur la glezne luminând -
Necontenita fugã a paşilor, crescând...
Când fulgera arare, vedeam sub ochii mei
Tipsia aurie a unei Salomei,
Apoi cu cât tipsia în dans se-nvârtejea,
Mai tare Salomeea râdea, cumplit râdea...
O, prea curând si dansul şi noaptea se trecu,
Şi nu stiu dacã ploaia o fi dansat, ori tu...
Marama de borangic
E noapte pe pãmânturi şi pân'la galaxii!
Frumoaso, cu marama de borangic sã vii,
S-o potrivim pe iarba adâncilor grãdini,
Asuprã-i sã se cearnã luceferii senini...
În infinitul spaţiu, de cine ştie când,
Maestrul timp, la roata fantasticã lucrând,
Planete şlefuieste în site şi tipsii,
Şi pulberea se-ntinde în urmã, galaxii!
II
O, parcã vãd în altã planetã, colo-n hãu,
O fatã stând, ca tine, lângã iubitul sãu,
Şi poate cã marama şi-a asternut-o jos,
Pe ea sã cearnã pulberi Pãmântul luminos,
Când se aratã-n spaţii, betealã picurând,
Pe mãri din alte sfere corãbii petrecând,
Şi iat-o cum tresare, privindu-l de la geam,
O fatã ca şi tine, cu trupul zvelt, de ram...
Primăvara
Cu nourii tristeţea prelungã se pierdu.
S-au reîntors cocorii şi-astept sã vii şi tu...
Credeam cã vii, cu albul şi mãtãsosul şal,
Când vişinul cel tânãr a înflorit pe deal!
Cu braţele întinse visam şi asteptam...
S-a auzit deodatã un ciripit la geam!
Înmãrmurit la uşã am stat, am stat s-ascult:
Venise rândunica la cuibul de demult.
Oriunde rãmurişul cel zvelt se alinta,
Vedeam cum se alintã în mers statura ta...
Înalta iarbã linã mi-o perindam prin mâni,
Câmpia mângâind-o pe unduiri de sâni...
Nicicând, nãlucã albã, nu pot sã te cuprind!
Suspin şi azi, zadarnic, câmpia mângâind.
Spre primăvară
De-atâtea nopţi, sub nouri prelungi, posomorâţi,
Mai dorm pãunii iernii, pe câmpuri coborâţi,
Şi-abia-abia din somnul de marmurã mai ies
Când Crivãţul cu goarna îi sperie ades -
Dar mâine-au sã porneascã, pe-al cerurilor drum,
Pãunii albi ai iernii în stoluri ca de fum,
Şi s-or zãri departe cum strãlucesc avan
Peneturi cu luminã de soare african,
S-or auzi cocorii ajunşi la Helespont,
Cu pliscuri de mãtase bãtând în orizont.
Sferele
Se însera. Stam singur pe dealul meu natal.
S-a auzit în preajmã un fosnet stins de sal...
Eram în largul lumii ca un atom pierdut.
Când ai venit, tot cerul de astre s-a umplut!
Tãcuse universul ca la un semn. Curând
Se auzeau în preajmã doar ierbile crescând...
Tãceam. Apoi si firul de iarbã asculta,
În sfere depãrtate cum cântã cineva,
Asa de stins, cum noaptea pe lacul tropical
S-aude raza lunii când a lovit un val...
Se auzea vibrarea unei tipsii subtiri...
Sunau asa în spatii planetele-n rotiri?
Se auzea suspinul cuiva, adânc, în cer?
Demult pierise-n haos planeta-juvaer...
Cum ascultam, adâncã uimire ne-a cuprins:
Se auzea ecoul planetei ce s-a stins!
Demult s-a ros planeta în pulbere picând:
Îi rãmãsese sfera ecoului, vibrând!
Se auzea suspinul unei tipsii subtiri.
Vibra, vibra ecoul fanntasticei rotiri...
Demult îsi împlinise planeta orbul tel:
Vibra numai ecoul rotund ca un inel...
De-atunci s-au tors fuioare de borangic pe râu.
Trecut-a carul vremii cu lacrimi si cu grâu,
Și când mai urc adese pe dealul meu natal,
Astept sã simt în preajmã un fosnet stins de sal,
Și ca odinioarã, supus unei porunci,
Tot cerul sã se umplã de astre, ca atunci.
Poezia zilei: Mariana Dumitrescu, n. 27.08.1924
Soliloquis
În singurătate
Şi în durere,
Sub clopote de tăcere,
Se pârguie câteodată
Recolte de hohote şi de fiere...
Nu te-aştepta,
Livadă umană,
Să-ţi crească sub geană,
Printre lacrimi stinghere,
Atâta putere...
Plângi, Suflete al meu, Rătăcit între noapte
Şi stelele mici...
Plângi,
Numai aşa ai să te ridici...
Alţi scriitori:
Leon Leviţchi, n. 1918
Mircea Zaciu, n. 12 august 1928 - d. 21 martie 2000.
Zigu Ornea, n. 1930
Puși Dinulescu, n. 1942
Ovidiu Ghidirmic, n. 1942
În fiecare seară, feeriile IOR-ului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu