16  iunie: Ştefan Agopian, n. 16 iunie 1949

 

          Bucureştean de origine, şi-a făcut liceul la Iulia Hasdeu, după care a urmat studii de chimie, pe care a şi profesat-o iniţial. A debutat în 1970 la Luceafărul şi a urmat o carieră de publicist, redactor la Caţavencu, devenit din 2011 Caţavencii, la Ziua literară, ca şef al suplimentului respectiv, cu benefic impact în viaţa literară a momentului; la Fun-24. În perioada de formare s-a mişcat în preajma unor scriitori contemporani de primă linie, cărora le-a învăţat lecţia perfecţiunii stilisticii şi a migalei pe pagină. Proza sa, perfectă stilistic, îşi caută subiectele într-un trecut tot mai îndepărtat, fie că autorul a făcut-o din instinct, cum şi mărturiseşte, fie că a căutat să se sustragă sâcâielilor şi imixtiunilor cenzurii, fie că, în fond, acest "realism magic", atît de gustat în epocă,  se potriveşte construcţiilor sale mentale, desprinse din context, preocupat de povestirea ca artă pentru artă, neconjuncturală. Excelent primit de critică, în creştere rapidă de nivel al receptării de la o carte la alta, acest stil de marcat rafinament, dus către uscăciune formală, cu fraze suficiente sieşi, a avut un real impact la cititorul din ceauşismul anilor 70-80, asigurând un evazionism mental din realitatea precară, meschină a vremurilor. Dar "paradigma" s-a schimbat nemilos,  o dată cu racordarea literaturii noastre la trendul apusean: pământul fuge ireversibil de sub picioarele ficţionarilor, chiar de sub ale actanţilor regrupaţi în presa literară / în presa scrisă în general.  Tiraje mici, modice, nedifuzate, necitite, necomentate - a devenit deja un şlagăr. Or, scriind din ce în ce mai performant din punct de vedere formal, sterilitatea se întrezăreşte în chiar faptul că în ultimul deceniu autorul nu a mai dat titluri noi, ci a reeditat tot ce scrisese, ca romane separate, apoi reunite în 2 volume de Opere. Câteva dintre aceste aspecte în evoluţia autorului, neocolite în Istoria critică, l-au ridicat pe Agopian împotriva criticului care îl susţinuse exegetic în tot acest răstimp, citindu-l la literă, cu multe observaţii punctuale. Iar în fapt, ceea ce nu agrează la confraţi, însă practicând cu aplicaţie el însuşi (să alternezi ficţiunea din proze cu exactitatea din memorialistică, din exegeză etc), Agopian ne-a furnizat, în ultimele 2 decenii, evocări amănunţite, pe cât de "nemiloase" despre prietenii din perioada de formaţie, în primul rând un foarte aprociat serial despre Nichita Stănescu. O va face, se poate deduce/spera, cu aceeaşi acurateţe şi despre alţi mari scriitori, spre câştigul istoriei literare.

 

Opera literară: Ziua mîniei, 1979; Tache de catifea, roman, 1981, reeditare 2004; Tobit, roman, 1983, reeditare 2005, Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Manualul întâmplărilor, povestiri, 1984, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor; Sara, roman,1987, reeditare 2006, Premiul revistei „Amfiteatru” pentru cea mai bună scriere beletristică a anului; Însemnări din Sodoma, povestiri,1993; Republica pe eşafod, teatru, 2000, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Fric, roman,2003, carte distinsă cu premiul ASPRO pentru experiment în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookarest 2004 şi premiată de revista Cuvântul la categoria Superlativele anului 2003.

 

 

Poezia zilei: Dan Culcer  (n. 15 iunie 1941)

În braţele apei

                Se dedică Prepeliţei

 

Valurile sărate ale lacrimei

Clipocesc la picioarele noastre,

nivelul Oceanului creşte,

gheţurile de la Nord şi de la Sud

se topesc. Încălzire globală.

 

Şi totuşi ne este tot mai frig.

apa ne cuprinde genunchii, inima.

Mai avem doar timpul să bolborosim

privindu-ne prin sticla verde

a apei sărate, a lacrimei.

 

Complainte (contra variantă)

Prieteni triști și depărtați — adeseori

Văd cum strâmbați boțite fețe-n mână

Cum tresăriți sperjuri și temători

Erori a unei lumi ce pare prea bătrână.

Când botul vi-l lovesc cu pumnul flasc

Slugoii marilor, pe galantare,

Scuze borâți și sânge pe masa de damasc

Lașe priviri ascundeți în sticla cu licoare.

Și eu ca voi și strig dezorientat

Spre cardinale puncte patru

Spre acei adolescenți cu mersul legănat

Demult pieriți în timpul egolatru.

Prieteni spulberați, vom regăsi

Ce fuserăm în urna cu cenușă.

Vino, femeie, cu mine acum

Vino, femeie, cu mine acum

să sfâșiem cuvintele, asceți,

să ne cuprindem simplu dar semeți,

sub cerul presărat cu scrum.

Crăpate-atârnă cumplitele peceți,

Ai vremii ochi în ceară sângerie.

Să încrustăm în bârnă de biserici

numele noastre uitate de mult

când toamna-i străvezie, noi eterici,

surzi la vocile lumii, tumult.

Mult tulburate vorbe, ce străluci-vor aspru

ca un inel de Domn uitat în zid de castru.

Atâta va rămâne, doar mușcătura noastră,

o floare roșie, mușcată-n glastră, mâine.

O coaja amăruie, te satură și rupe din pâine.

Albastru cerul doarme, fâșia lui cuminte

va înveli în giulgiu firave oseminte.

(15 iunie 2020)

Să îngenunchem în praful unui drum,

Să îngenunchem în praful unui drum,

cu moartea firavă care a trecut razant

peste genunchii tăi de piatră arsă.

Te-aș înveli cu ceața unei grenade fumigene

ca să scăpăm ascunși de ochii lumii,

să ne topim sub pulberea albastră

ce-acoperă mortal și toamna, prunii.

Te-aș dezgoli vărsând o lacrimă înșelătoare

în norul de fosgen ce-l risipește îndrăzneala

ai spune, fructe pădurețe, mușcă-mi sânii.

Și toate acestea-atunci, între pereții arzători,

când ploile își pierd candoarea-n brumă,

privindu-ți lacom gâtul, linșaje de ninsori.

De aur ore

Cunună, cununi, auroră-n văgăuni,

salamandre repezi vezi,

să te ducă, să le crezi,

să adulmeci, să aduni

ochii, limpezi căpcăuni,

să oprești din cale argintii și ivorii calești,

către cer plecând, pe aici lăsând

semnale de scrum.

Laudăm plângând,

marea cea sărată, lumea sărutată,

sub cununa cununi :

aur aur aur ore, ero ero ero rua,

în septembrie treaz ascultat-am orația,

hai să nuntim, hai să murim,

șterge numele nostru din scripte,

nimic nu rămâne, țărâna cea trează

zvâcnește și-acum ca un șarpe tăiat

în locul pe care, de mult sărutat

pieile noastre s-au fost lepădat.

De necrezut a fi în Fire

De necrezut a fi în Fire,

Cândva să te numești țărână,

Firesc să fii cuprins în mână,

de-un prunc jucându-se-n țărână,

gingașă, firavă alcătuire.

Să fii și să fii fost

(mașina scrie numai: Fost)

un stâlp de păsări albe

dinspre pământ plecat spre cer

și brațul cel înalt era de fier.

Apoi din Fiire rămânea-vor fire.

Triunghiular cuțit de ghilotină

va reteza și prăbuși subțire

astă înaltă, firavă alcătuire.

Veniți oameni buni, cerul se clatină

Veniți oameni buni, cerul se clatină,

dragostea mea se preface în platină.

E atât de prețioasă încât să se vândă îi vine,

cu prețul redus propus unor curve senine.

Codoșu-mi cere o mie de stele

să-mi ofere acum, în loc, zece femei.

Eu sunt beat și-mi vine să dorm

dar ofer, peste preț, trupul acesta diform

și împrumut, ca să beau, zece lei

de la copilul cretin ce se vinde pe flori

și pe care-l așteaptă acasă zece surori.

Prețul e mare, n-am cum plăti o mie de sori.

Și nimeni din frații de cruce

Nu vrea să-mi ia locul pe cruce

Vânt uscat și alb de nemișcare

Vânt uscat și alb de nemișcare,

Singur și mi-e frig între pereți,

Șuieră vântul, apele curg, viiturile cresc,

Apeluri telefonice în gol,

Sună, sună în camere goale.

Toată lumea pe străzi.

Să învăț ceva întors între cărți.

Dar iarna din paginile albe, năpustită.

Suflete al meu, îmbătrânit

Suflete al meu, îmbătrânit,

prea te bucuri și nepedepsit,

vinul negru poate-ntinerește,

ochii fetei ard și-ngălbenește

fața vremii când spre toamnă-nclină

apa morții lunecând senină.

 

Alţi scriitori:

A. E. Baconski, n. 1925 – d. 4 aprilie 1977

Eugen Lovinescu, n. 31 oct. 1881 – d. 16 iulie 1943.

Viorel Dianu, n. 1944

Anta Raluca Buzinschi, m. 1983 

Alde Dută...

 

 

 15  iunie: Mihai Eminescu - 123 (n. 15 ianuarie 1850 -  d. 15 iunie 1889)

 

        

 

Când amintirile...

Când amintirile-n trecut

Încearcă să mă cheme,

Pe drumul lung şi cunoscut

Mai trec din vreme-n vreme.

 

Deasupra casei tale ies

Şi azi aceleaşi stele,

Ce-au luminat atât de des

Înduioșării mele.

 

Şi peste arbori răsfiraţi

Răsare blanda lună,

Ce ne găsea îmbrăţişaţi

Şoptindu-ne-mpreună.

 

A noastre inimi îşi jurau

Credinţă pe toţi vecii,

Când pe cărări se scuturau

De floare liliecii.

 

Putut-au oare-atâta dor

În noapte să se stângă,

Când valurile de izvor

N-au încetat să plângă,

 

Când luna trece prin stejari

Urmând mereu în cale-şi,

Când ochii tăi, tot încă mari,

Se uită dulci şi galesi?

 

Din valurile vremii...

 

Din valurile vremii, iubita mea, răsai

Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -

Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri

Slăbită e de umbra duioaselor dureri!

Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,

Femeie între stele şi stea între femei

Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,

În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.

Cum oare din noianul de neguri să te rump,

Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,

Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,

Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec

Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,

Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci

Şi umbra ta se pierde în negurile reci,

De mă găsesc iar singur cu braţele în jos

În trista amintire a visului frumos...

Zadarnic după umbra ta dulce le întind:

Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

 

Odă (în metru antic)

 

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;

 Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,

Ochii mei nălţăm visători la steaua

Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,

Suferinţă tu, dureros de dulce...

Pân-în fund băui voluptatea morţii

Ne'nduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.

Ori ca Hercul înveninat de haina-i;

Focul meu a-l stinge nu pot cu toate

Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,

Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...

Pot să mai re'nviu luminos din el ca

Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,

Vino iar în sân, nepăsare tristă;

Ca să pot muri liniştit, pe mine

 

Mie redă-mă!

 

 

Alţi scriitori:

I. U. Suricu, n. 1882

Ion Marin Sadoveanu, n. 15 iunie 1893 - d. 2 februarie 1964

Virgil Teodorescu, n. 1909

D.D. Pataitescu-Perpessicius, n. 1915

Matei Călinescu, n. 1934

Dan Culcer, n. 1941

Ben Corlaciu, n. 6 martie 1924 - m. 1981 

Mâine, la ai noștri !