Fiu al unui învăţător din comuna Tomeşti, jud. Iaşi, face Liceul Internat ieşean, apoi Literele, cu licenţa în 1945, după care, pentru scurt timp este asistentul lui G. Călinescu şi colaboratorul său la Jurnalul literar, divinul critic apreciindu-i producţia lirică şi în textele critice "intuiţia fantastică şi expresia amănunţit plastică". A devenit profesor la Liceul Naţional din Iaşi, s-a strămutat la liceul din Botoşani, până în 1950. Din 1953 este redactor şef-adjunct la Iaşul literar şi profesor la Cornul Caprei. A practicat o intensă publicistică, la mai toate revistele literare moldoveneşti ale vremii, dar şi la cele din capitală. Minat de alcoolism, de tare psihiatrice, de TBC, a sfârşit prin a avea cancer la limbă.
La un moment dat a descins în capitală şi
s-a amestecat în boema acelor vremi, împreună cu Pâcă, Ahoe, alţi marginalizaţi
ai epocii.
O lirică învălmăşită, fantasmatică,
mâloasă-neguroasă, atestând o neagră stare spirituală. Destin zdrobit de
firea nestăpânită, stihinică, reuşitele sale lirice s-au redus drastic prin
încercarea de a împrumuta din tonul festivist al realismului socialist al
anilor 50.
Opera literară. Vulturii amiezii, poeme, 1971
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/George_Margarit
Poezia zilei, George Mărgărit:
Crepuscul
Pescari de larg cu bărci smolite şi sitelci
Se rânduiesc arar şi greu la vâslă,
Aduc nisetri graşi în suc de melci,
În seara asta cu tăceri de pâslă.
Le suflă briza bărbile de-aramă,
Pescarii-s osteniţi şi trag tabac,
Iar valurile blânde clipocesc sub ramă
Şi marea toată-i poartă în hamac…
Ca să vestească ţărmului ale sale comori,
Comori cu purpură de raci, cu peşte străveziu
Peste bulboane ei au fost păstori
Cu ochiul adumbrit şi ager şi târziu.
Natura
Natura e-un perete de sticlă şi cristaluri
Şi cupe cu polen îi sunt coroane şi portaluri,
Cimitir sub oglinzi de unde crinii ies din sere
Roduri ale pământului, mărgele şi coliere.
Oceanele clistire ce fierb esenţe şi fiinţe moarte,
Iarbă verde, bumbac presat-n file de carte,
Pădurea templu cu pilaştri şi boltă cerească
Licuricii candelabre aprinse de răşini şi iască.
Azur ca mantii-albastre cu bumbii de metal
Deşertul scoicii japoneze, a smalţului astral,
Sufletul zboară prin florile de gheaţă
Ehee! Ehee! Azur sidefat de corali şi ceaţă.
Rugăciune
Părinte, sunt marele fiu rătăcit
Care venind la tine boema nu şi-a pocăit,
Părinte, sunt fiul beat de infinit!
Nu mă-ntorc, pasul meu nu calcă drum
Ci scârţâie prin paradisul lui de fum,
Părinte, am o naştere, sunt eu
Rătăcitul, dementul ateu
Ce ia cărbune să se-ncălzească de foc
Eu, tată, am seva măduvii de soc.
Trăiesc apă mută ce nu curge
Din ea nimic nu se scurge;
În urmă păşeşte groaznicul afet:
Se stinse lunatecul poet.
Mister
Lângă tine fecioară lume de ceară,
Tăcerea ochi de căprioară
Clipeşte lumină rară
De brăţară -
Pe fildeşul mâinii de cridă
Ca diamant-n umbre de firidă
Uitat cu scoici japoneze
Şi grăuntele de faleze,
Părul în vânt
N-a sărutat pământ.
Vine amurg pătat de buze
Şi contempli meduze
Cu suavitate de pisică,
Pe sân mugure: mărgică
Se topeşte ciubuc de gheaţă
În primăvară şi dimineaţă.
Nu sunt agavă ori coloare
Să-ţi mângâie fruntea boare
Ireală. Am picioare.
M-am atins de genele de-ametist
Fecioară şi Crist.
Dumitru Augustin Doman, n. 29 august 1953
Vineri, o zi... (filă de jurnal)
Răcoarea
zorilor şi iarba înrourată care plăcut mă înviorează. * Ştiind ea că sunt
matinal, mama mă firitiseşte înainte de 7,00. Îmi aminteşte că m-a născut
vinerea, ca acum. Se pregătea să plece la nedeie la Izvorul Bârzii, fiind
hramul Mănăstirii Topolniţa. * Scriu o cronică despre romanul Damele din pălărie de InimăRea. * Ion Lazu îmi pune poza
de om deştept pe blogul său, la născuţii scriitori ai zilei. E un domn. *
Mesaje de mulţi ani pe mail de la Fleure de Marroniere, Ioan Viştea, Vasile
Spiridon, Lucia Negoiţă şi SMS de la poetul Dan Rotaru şi...ORANGE, care-mi
oferă 10 minute de ziua mea. Să fie primite! * Cu Va şi Vi la Călimăneşti, la
fosta vilă a USR, acum pensiune a nu ştiu cui. Baie în bazinul de apă cu clor,
sulf, iod, magneziu şi alte elemente din Tabelul lui Mendeleev, apă la 39 de
grade Celsius. Pe terasa vilei mâncăm mititei eu, sandviş de acasă Va şi
cartofi prăjiţi vegetarianul Vi. Şi bem bere. * Poem cam nefiresc pentru
Nichita Danilov cel neoexpresionist, cel neoromantic târziu, "crud"
adesea, de data asta găsesc în volumul lui pe care-l citesc pe şezlong un poem
luminos, Lumină de primăvară:
"Frumoasa doamnă educatoare/duce la plimbare/ţinând de mână/o întreagă
ceată de copii/ca şi cum ar duce/ţinând de aripi/un întreg stup de albine.//Şi
pretutindeni e pace/şi pretutindeni e/o dulce lumină de primăvară". * Mai
de dimineaţă, când ieşi din bazinul cu apă la 39 de grade Celsius, cerul este
senin-senin între cei doi versanţi de pe Valea Oltului. Apoi, apar pe cer nişte
nori alburii, unul mai mare chiar deasupra noastră. Îl provoc pe Vi la un joc
gen Hamlet-Polonius: "Uite norul ăsta, e ca o cămilă!"
"Hm!" mârîie Vi. Parcă ar fi totuşi o nevăstuică!" "Ce
nevăstuică, domnule?!" "Sau pare o balenă" "Fugi
de-aci!". Nu-mi merge... * Ne oprim la Mînăstirea Cozia. Lume multă. Ne
închinăm, punem lumânări, la morţi, la vii... Mircea cel Bătrân e în mormânt
cuminte. "Tu eşti Mircea?" întreb în şoaptă. "Care Mircea? vine
un vag răspuns. Eu sunt Umbra lui Mircea. De la Cozia". Ieşim pe malul
Oltului murdar, dar liniştit, liştinit...La ieşire, pe o bancă doi ierarhi,
unul bătrân cu o barbă albă, ca a lui Dumnezeu, altul tânăr şi fălos, cred că e
noul arhiepiscop al Vâlcii.* Reprize de somn de după-amiază cu telefoane de
firitisire: Tavi Doclin, Vasile Mandric, Viorel Teodorescu, Elvira St., Marian
Popescu, Radu Cange, Gică Petricu, Radu Gârjoabă...* Seara, cu paharul de vin
în mână, mereu plin, dar şi mereu gol (au!), văd înfrângerea Simonei Halep la
US Open: 6-7, 2-6 la nr. 121 mondial Mirjana Lucic. Mai beau un pahar de vin şi
mi se pare că nu e o tragedie. E nevoie din când în când de revenirea cu picioarele
pe pământ! meditez eu ca un înţelept. E bine să mă gândesc la asta în timp ce
plutesc spre patul conjugal... Nu înainte de a-mi recita acest Autoportret încrustat pe o lacrimă al lui Nichita Danilov:
"Orice/lacrimă/e un mormânt/în care zac/Eu/mortul!"
(preluare de
pe blogul scriitorului Dumitru Augustin Domaan)
Alţi scriitori:
N. Dunăreanu, n. 1881
Th. Constant, m. 1975
Ion Lazu - Locuri ale supliciului colectiv pe
vremea lui Ceașcă...
Erau astfel de platforme în spatele magazinelor alimentare din cartier. Cu o ușiță, prin care marfa adusă de la marile depozite era băgată în magazin... Pe vremea terorii comuniste, cu lipsă de lumină, de încălzire și de toate cele necesare unei vieți omenești; s-a ajuns ca pe aceste platforme de nici un metru lățime să se adune sute și chiar mii de cetățeni care așteptau ore și ore, uneori o zi întreagă, ca să li se vândă, de la un ghișeu plasat în ușă, kilogramul de carte, de ulei, de brânză, de..., dacă nu doar cele două tacâmuri de picioare de porc, temeinic legate, să nu se piardă. Se gândiseră bine. de la un singur porc, ajungeau tacâmuri pentru doi solicitanți. Trebuia să te mulțumești cu atât. dacă aveai familie mai mare, te re-așezai la coadă. Dacă nu cumva era mai bine să-i chemi și pe ei la coadă... Și mă gândesc. Câte tacâmuri! Și imediat cealaltă întrebare: dar unde se ducea carnea atâtor porci?!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu