11 august: Teodor Mazilu, n. 11 aug. 1929 - d. 18 oct. 1980

Bucureştean de la periferie, unul dintre cei patru fii ai unui muncitor, viitorul dramaturg (pe care îl crezusem din părţile Caracalului) a făcut doar 4 clase liceale şi o facultate muncitorească, după care şi-a descoperit vocaţia literară, toate celelalte preocupări subordonându-se acestui imperativ al scrisului.  Se poate vorbi despre un autodidact care a avut inteligenţa/ curajul să-şi urmeze intuiţiile şi să redescopere cu propriile mijloace tainele vieţii, ale convieţuirii, căci tema dramaturgiei este convieţuirea diferenţelor. A ajuns şi la Şcoala de literatură, ceea ce îl va fi întărit în convingerea că a fi scriitor merită orice sacrificii.  A început în 1946 cu un mic volum de poezii, dar s-a dedicat publicisticii, articolelor satirice (Insectar de buzunar), colaborator sau redactor la Scânteia tineretului, în curând asigurându-şi rubrici la diferite reviste, precum Contemporanul, Flacăra, apoi România literară, trăind numai din scris. Boem inveterat, neînstare să aibă un domiciliu pe cont propriu, adăpostindu-se pe la confraţi, pe la femei miloase sau interesate. Ca, mai înlesnit pe măsură ce piesele i se jucau, să-şi petreacă ultimul deceniu la Mogoşoaia; în fine, în ultimul an de viaţă a locuit pe str. Zefirului, Nr. 5.

În mod mai greu de explicat, a reuşit să îmbine o viaţă de boemă, de avataruri erotice, mahmureală şi alcool cu cea mai neaşteptată rigoare şi eficienţă a scrisului, desfăşurându-se nonşalant şi riguros, "inginereşte" (după o exprimare a lui Alex. Şt.) în toate sectoarele literaturii, de la poezii şi eseuri, la publicistica sportivă sau satirică, la schiţe, nuvele, povestiri şi romane, de la piese de teatru la jurnale de călătorie şi iar la poezie şi la roman. Cum foarte convingător prezintă lucrurile criticul menţionat, nu s-a îndărătnicit să lupte pentru a înfrânge cerbicia cenzurii pentru vreuna dintre piesele sale (ca în cazul Proştii sub clar de lună), ci a scris mereu alte şi alte texte, fapt care i-a asigurat prezenţa neîntreruptă pe piaţa literară. Vieţuirea dezorganizată a boemei a fost compensată cu un teribil angajament la masa de scris, cu o putere de muncă ieşită din comun şi în plus, cu o rigoare a abordării temelor ce l-au obsedat. 

Perceput de critică drept un dramaturg de comedie, ceva între Caragiale şi Ionesco, între comedia de moravuri şi aspecte ale absurdului, Marian Popa accentuează pe "ambiguităţile de comportament şi gândire ale unor indivizi" constrânşi de aşa-zisa morală comunistă, faţă de care rămân inaderenţi, mimând, disimulând, declarând ceea ce nu simt şi nu cred. N. Manolescu, negând în fond valabilitatea în timp a romanelor gen Bariera, cu un subiect din ilegalitate, care l-au făcut remarcat în vremea proletcultismului, atrage atenţia asupra imposturii personajelor din piesele sale, a decalajului ridicol între aparenţă şi esenţă, dintre sinceritate şi mimarea ei, concretizate în  vorbirea şablonardă, ca reacţie la îndoctrinarea forţată, oficializată: personajele "debitează cu aplomb şi solemnitate banalităţi", recurg la strategii ale pedagogiei spre a-i îndoctrina pe alţii cu o morală în care ei înşişi nu cred, dar pe care o mimează  cu osîrdie, până când "făţarnicii" sfârşesc prin a face corp comun cu ea. "Impostura devine a doua natură", fiind concluzia, fară a se insista pe analiza vreuneia dintre lucrări. În schimb, M.P. îi acordă un spaţiu de 4 ori mai mare şi se ocupă cu metodă de principalele scrieri, din demersul său reieşind aprecierea deosebită a talentatului dramaturg.

Reamintindu-şi impresiile de la vizionarea pieselor, recitind textele prozatorului şi dramaturgului, Alex. Ştefănescu dovedeşte o sensibilă priză la demersul autorului discutat: T.M. nu este un satiric ci un comediant,  nu este nicicum un moralizator, ci un psihanalist al semenilor săi, un mizantrop, care nu crede în nimic, pentru că nu crede nici în sine însuşi, el manifestă însă o salutară curiozitate intelectuală faţă de natura umană în general, dă dovadă de sagacitate, se exprimă cu maliţie, este un demistificator. Virtuţile morale în care crezuse o lume sunt chemate la reexaminare, sunt de-mascate, întoarse pe dos, spre a ni se releva "dedesubturile" dubioase, mobilurile ascunse ale generozităţii, sincerităţii, iubirii, ale luptei pentru idealuri înalte etc etc. Totul este, în viziunea mefientă a lui Mazilu un bâlci al deşertăciunilor, ne asigură Alex. Şt.  Îl impresionează la T.M. tocmai exuberanţa răului, frenezia cu care acesta îşi pune la lucru malversaţiunile. "Efervescenţa nimicului", ca să-l cităm şi noi pe Lucian Raicu. Subliniind toate aceste plusuri ale dramaturgiei lui Mazilu, A.Ş. sfârşeşte prin a spune că această dezabuzare a autorului atestă o limitare, lipsa de bucurie şi de respect în faţa fiinţei umane, neîncrederea funciară în valori, absenţa oricărei urme de religiozitate în faţa vieţii.

Se vede că preiau aceste informaţii din bibliografie, încercând pe cât se poate să dau coerenţă unor afirmaţii din surse diferite. Nu este prima dată când constat existenţa şi preluarea unor date care se bat cap în cap; mai păţisem şi în aventura cu plăcile memoriale: datele de naştere, etc etc. În ce-l priveşte pe Teodor Mazilu, M. P. afirmă că piesa Proştii sub clar de lună, pusă în scenă de Lucian Pintilie la teatrul Bulandra, a fost scoasă de pe afiş. Informaţie preluată de N. M. în a sa Istorie critică. Or, eu îmi amintesc bine a fi văzut această piesă la teatrul Nottara, cu Ion Dichiseanu, Liliana Tomescu, Cristea Avram şi Anda Caropol, toţi actori la Nottara. Să mă înşele pe mine memoria chiar atât de tare?.

 

Opera literară: Culegeri de nuvele: O plimbare cu barca (1964); Vara pe verandă (1966); Pălăria de pe noptieră (1972); Înmormîntare pe teren accidentat (1973); Iubiri contemporane (1975); Elegie la pomana porcului (1976); Doamna Voltaire (1979); Pelerinaj la ruinele unei vechi pasiuni (1980); 

Romane: Bariera (1959);Aceste zile şi aceste nopţi (1962); Într-o casă străină (1975) -- al doilea volum este încă inedit. 

Piese de teatru: Proştii sub clar de lună (1963); Aceşti nebuni făţarnici (1971); Mobilă şi durere (1980); Don Juan moare ca toţi ceilalţi; Somnoroasa aventură; O sărbătoare princiară; Frumos este în septembrie la Veneţia. 

Volum de poezii: Cîntece de alchimist (1972) 

Eseu filozofic: Ipocrizia disperării (1972) 

Mici schițe morale: Pâinea la loc fix

 

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Mazilu

 http://www.romlit.ro/teodor_mazilu

 http://www.autorii.com/scriitori/teodor-mazilu/

*

Am pus placa memorială pentru Teodor Mazilu la adresa din str. Zefirului nr. 5, S.III, (zona Hala Traian), unde a locuit în ultimii ani de viață.

 

 

Alţi scriitori:

Panait Istrati, n. 10 august 1884 - d. 16 aprilie 1935.

Şt. Lupaşcu, n. 1900

Modest Morariu, n. 1929

Ion Barbu, 19 martie 1895 - d. 11 august 1961