Scriitorul zilei: Vasile Vlad
http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-vasile-vlad-consemnari.html

Poezia zilei

Ion Lazu :  Neîntreruptul cântec.

Cântul continuă. Cine-ar pricepe

De-i pe sfârşite ori abia-ncepe?

Cel ce ascultă nu se gândeşte

Au care-i pasărea ce-l izvodeşte,

Ce-l înfioară şi îl ridică

Când alta zboară sau rece pică.

Codrul e veşnic, proaspătă-i zarea

Şi fără istov spune-şi cântarea.

Iar printre triluri ce se-nfiripă

Altul mai meşter se-ndeasă-n pripă.

Toate-n lumină îşi cată partea

Dar jos în iarbă, în umbră,-n tină

Pe cel ce cade l-înghite moartea.

Când bolta-naltă

şi ramuri line

În tril tresaltă

şi le e bine,

Cine s-audă

păsări sleite

Bufnind grăbite 

în iarba crudă?

8 febr. 2008                   

 

Pagini de jurnal 1992

19 nov. 92. Două zile la Slatina, Tata a împlinit azi 83 de ani. La mulţi ani cu sănătate! Te iubesc mult, tată. Pînă de curînd nu am avut curajul să-ţi spun asta. Îi găsesc pe amîndoi sănătoşi şi într-o harţă amicală, aerul pe care îl respiră zi de zi. Tata şi soră-mea.

Nu-l întreba pe scriitor “ce mai faci”? El e tentat să ia în serios întrebarea şi îţi va răspunde că nu face nimic. Pentru că dacă nu scrie, un astfel de om e convins că nu face nimic. Şi asta îl deprimă, îl face nervos, posac…

Discuţie cu B. în bucătărie, după ce Lidia îl suportase vreo jumătate de oră vorbind dezlănţuit despre Dumnezeu. Delir religios. Apoi vine peste mine în birou, s-o ia de la capăt! Îi spusese Lidiei că el uneori a urît-o, spre exemplu gîndindu-se că ea s-a aranjat. Ca maică-sa să-i spună, spre a-l potoli: dar nu-ţi aduci aminte cînd nu avea nici un rost şi se ducea pe la Ionel să-i plimbe copiii în parc? Lidia l–a calmat, asigurîndu-l că nu ia în seamă astfel de scăpări, omeneşti de altfel. El.: Diavolul din mine! Creierul arhaic – avem trei feluri de creier şi există un punct, zis al şopîrlei, de unde ne vin toate impulsiunile rele. Îmi spune că mă respectă, că am experienţă de viaţă şi înţelepciune. Că uneori m-a urît şi pe mine dar, cu şmecheria lui de tînăr, nu mi-a spus-o în faţă, ca să nu mă enerveze, gîndindu-se că de la mine are de învăţat. Foarte bine gîndit, îi spun; iar într-altfel, resentimente de moment avem toţi, impresiile rele şi impulsurile de răzbunare trebuiesc însă mediate, relativizate, trecute prin grila a ceea ce ştim noi despre acel ins. Nu căşunăm pe el pe baza unei tulburări de moment, ne cenzurăm, întrebîndu-ne: care era impresia mea pînă acum despre acest om, despre alţii ca el, cum am reacţionat pînă acum în cazuri similare, cu ce consecinţe pentru ei şi pentru mine? Calcuăm, integrăm, nu ne azvîrlim înainte orbeşte, cu patimă.

Îi spusese Lidiei că se simte vizitat de spirite rele, ca de exemplu fosta soţie Ioana, o întruchipare a diavolului, cum au convenit el şi Dan, “devenit acum după infarct mai credincios ca mine: mă corectează de mule ori, uite ce scrie în Biblie; poate că şi infarctul nu a fost decît o întoarcere spre adevăratul Dumnezeu”. De curînd l–a vorbit de rău pe Dzeu faţă de ai lui şi apoi toată noaptea s-a căit şi a plîns. “Nu-ţi spun cît şi cum am pîns…” A te confesa fără hotar e tot o formă de nebunie, mă gândeam, ca să-i spui celuilalt toate ezitările, laşităţile, ticăloşiile, gîndurile negre, diavoleşti.

Îi spun, printre altele: Ce-ar fi ca fiecare dintre noi să ne dăm drumul la băierile sufletului, să vorbim dezlănţuit 3-4 ore pe zi, despre sentimentele noastre religioase. Ar fi un al doilea Babilon. Am ajunge la conflicte ireconciliabile, ne-am sări de gît… B: Îmi pace să vorbesc de El, aş vorbi mereu numai despre El, sunt nesătul de numele Lui. Din nou delir. N-a fost să-l primească la preoţi, acum ar vrea să facă istorie, arheologie, să studieze cărţi etc.

Ce ar fi să-i cer un conspect pe 2-3 pagini: ce gîndeşte despre religie. Poate îşi pune cît de cît ordine în gînduri.

În familia D. pare să fie un adevărat virus, care mai devreme sau mai tîrziu erupe şi astfel fiecare dintre fraţi ajunge la pocăinţă. Deja în ultimii trei ani trei dintre ei s-au convertit. Există deci o predispoziţie sufletească, un tipar psihologic, sufletesc… Printre sectanţi există şi inşi izolaţi, dar mai ales familii întregi.

Lui B.: Cred că există două feluri de valorizare umană, unul la nivelul societăţii şi altul la nivel individual. Lidia nu a obţinut dipoma de actorie, dar la ce le foloseşte diploma celor 3000 de actori şomeri din New York, nevoiţi să facă pe chelnerii?!

De la bucătărie, după plecarea nepotului, glasul uşor al Lidiei: Au ce floare-nfloare / Noaptea pe răcoare? Încercă să se vindece de stresul indus de B.

Azi Anca B. vine excitată, cu o scrisoare de invitaţie în Republica Sud-Africană. Norocul pare să-i surîdă pe ultima sută de metri. Bucuroasă la culme, n-ar mai vorbi decît despre asta. De prin 74-75 nimeni nu a mai luat-o în seamă. Măcar de-ar fi cum speră ea!

Cărţile prietenilor mei

ion lazu, Fotografii de la Bookfest, ultima repriză...
Lansare  Joachim Gauck - Iarnă-n vară. Primăvară-n toamnă, Ed. Curtea Veche-

Doina Jela editor, Michael Astner, traducător, Ana Blandiana, prefaţator, Ion Stanomir, Directorul CNSAS

Întâlniri benefice cu scriitori, la Bookfest : Augustin Buzura, Bedros Horasangian, Pavel Şuşară, Alex Ştefănescu, Anca Mizumschi, LIS, Nicolae Tzone...

Ion Lazu, Augustin Buzura

Bedros Horasangian, Pavel Şuşară

Gabriel Liiceanu, Lucian Boia

 

Lidia Lazu, Ilinca Tomoroveanu, Traian Stănescu, Alex Ştefănescu... 

Ioan Es. Pop, Anca Mizumschi...

 

Nicolae Tzone, Liviu Ioan Stoiciu

Petru Răileanu, Nicolae Tzone...

Scriitorul zilei: Anatol Ciocanu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-anatol-ciocanu.html

Ion Lazu - Pagini de jurnal, 1992

Poezia:

Vorbească-se despre cei mulţi şi sărmani

Despre văduve şi bătrîni şi copii

Şi am să lăcrimez

La fiecare cuvînt o lacrimă la fiecare

Obidă un hohot şi un nod în gît, amar.

Aşa-mi duc viaţa la finele

Acestui mileniu cumplit, la sfîrşitul acestei

Lumi haine, atît de prinsă-cetluită în ticăloşia ei

În zădărnicii şi deşertăciuni

Că moartea o va surprinde cu gura plină

De vorbe calpe

fără un regret
fără un hohot, fără o lacrimă…

 La sfîrşitul fiecărei deznădejdi, descopăr din nou firicelul verde al speranţei.

8 nov. 92. Mi-am ales locul de om din mulţime, ies în stradă, port o pancartă, cu ochii în lacrimi la manifestaţiile ProBasarabia. Iar alde Angela, trăgînd cu buretele peste evidenţe, zice: noi doi ne mărginim doar la bîrfe politice. Păi, e acelaşi lucru? Am scris la ziare, am ieşit în stradă, m-am implicat, mi-am pus inima la bătaie.

Citit minunatele Epifanii ale lui Pan Izverna, nu doar poet şi nuvelist, ci un cugetător de aleasă stirpe.

13 nov. 92. Mă uit deasupra bibliotecii – teancuri şi teancuri din Jurnalul meu Vreme închisă. Burduşind dosare luate de la întreprindere, de genul celor în care predăm rapoartele anuale.  Un zid de manuscrise. Şi în rest, ce descopăr privind înapoi, spre mulţii ani ce au trecut? Nimic anume, nimic cu deosebire, umbre spulberate…de parcă tot ceea ce am uitat nici n-ar fi fost.

16 nov. 92. Dezgustător acest “Jurnal al seducătorului” de care se face uneori atîta caz, în fapt nimic mai mult decît un moft, o fandoseală preţioasă, însă falsă şi de o răutate lipsită de motivaţie valabilă. Un fîs dcriptural penibil.

Îmi dau dintr-o dată seama că m-ar afecta mai mult dacă mi s-ar spune că nu sunt un om de calitate decît dacă mi s-ar spune, de pildă, că vreuna dintre cărţile mele este ratată. Lipsa orgoliului de creator? Poate şi asta, ceea ce ar explica pînă la un punct lipsa de excelenţă a textelor mele – căci e ştiut, nu poţi obţine mai mult decît ţi-ai dorit. Cum?! Salvarea ar fi fost în stil, dar stilul înseamnă putere, stăpînire de sine, rigoare, iar nicidecum un lux.

Mă interesează mai puţin ce aş putea să cîştig: succes, prestigiu, faimă etc, cît nu vreau să pierd ceea ce am obţinut prin strădanii de o viaţă întreagă- o bună părere despre mine.

Nu pot uita! spune cel ce se luptă cu ravagiile uitării, speriat rău de faptul că după uitare nu va mai fi nimic, nici măcar durerea…

J.J. Rousseau: "Nu vreau să las nedescris pe larg nici un fir de iarbă, nici un atom vegetal…" (iată un teribil motto!)

Fii Afroditei-Frumuseţea: Thanatos-moartea, Hypnos-somnul, Lethe-uitarea, Geras- bătrîneţea…Ciudaţi mai erau vechii greci! Asta ca să nu spun de-a dreptul că erau geniali.

Uneori a te considera român neaoş nu e mai mult decît a-ţi ignora ascendenţii. Consătenii din Cireaşov trebuie să fi fost, mulţi dintre ei, la a treia, a patra generaţie: sîrbi, bulgari…

Colegul Liviu se miră că subliniez cărţile citite: Eu nu citesc o carte, eu o muncesc, îi spun.

(Din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)

va urma

Cărţile prietenilor mei: Alex. Ştefănescu, Bujor Nedelcovici.

ion lazu: Lansarea romanului Jurnalul unui cântăreţ de jazz, de Bujor Nedelcovici, Ed. All.

O foarte frumoasă lansare, bogată în semnificaţii, a avut loc ieri la orele 12 la standul editurii Allfa: romanul Jurnalul unui câmtăreţ de jazz, de Bujor Nedelcovici.  Între autor şi editură, cum prea rar se întâmplă în viaţa noastră literară postdecembristă, există şi persistă după mai bine de un deceniu o relaţie de fidelitate care uimeşte şi dă speranţe, într-o întreprindere unde speranţa (care moare ultima!) a murit ea însăşi cam de multişor poveste... Deschisă încă în 1997, colaborarea lui BN cu editura All s-a "clasicizat" din 2003, când a început editarea unei serii de Opere complete, încheiată în 2012 cu volumul VII.

Surpriza, şi nu pare să fie ultima!, este apariţia în anul următor a unui nou roman de Bujor Nedelcovici, în afara seriei, cum s-a exprimat Bedros Horasangian, care observa că după Opere complete îndeobşte autorul (român) trăieşte din / se rezumă la/ re-publicarea unor cărţi de succes, nicidecum nu se străduieşte să mai dea ceva nou. Un roman  proaspăt cu adevărat, pulsînd de viaţă trăită, iar în fapt o radiografie a singurătăţii.

Alex Ştefănescu, care ieri se bucurase de o lansare eclatantă, la aceeaşi editură, de data asta, relaxat, binedispus, căci cu sacii în căruţă, a fost cum nu se poate mai elogios în aprecieri: unul dintre cele mai bune romane ale ultimilor ani - o sintagmă pe care a reluat-o apoi.  Criticul a ţinut să sublinieze faptul că Bujor Nedelcovici este el însuşi un personaj atipic al literaturii române, un om de mare demnitate, inflexibil la tranzacţii cu puterea şi în general cu factorii corupători ai talentului propriu-zis. Autorul s-a exilat în 1987 la Paris, unde a continuat cariera sa singulară, de scriitor performant. Un scriitor bun încă de la prima sa carte, romanul Ultimii. Criticul mărturiseşte, cu emoţie şi cu orgoliu conţinut: aveam 23 de ani neîmpliniţi şi este una dintre primele cărţi despre care am scris, însă nu ca despre scrierea unui debutant oarecare, ci ca despre un scriitor pe deplin format, cum se prezenta, şi care scria fără inhibiţii despre lumea bună de altădată. De data asta este vorba despre un roman la cald, inspirat din viaţa sufletească a unui bărbat singur, pe numele său Pascal, un cântăreţ de jazz - or, ce este jazzul altceva decât un corolar al singurătăţii?! Te retragi şi cânţi jazz, sporindu-ţi însingurarea... Referirile la mişcarea jazzistă a vremii, la piese şi nume celebre, care ne-au marcat şi pe noi, contribuie la crearea unei lumi credibile, pasionale. Acest Pascal încearcă să fugă de propria singurătate. Şi avem în fapt o nouă comedie umană, scrisă cu simţ pentru drama vieţii, dar şi cu un fel de detaşare, cu relativizarea tuturor trăirilor, concomitent cu punerea în chestiune a tuturor valorilor în care generaţia pstbelică a crezut. Avem secvenţe din spectacolul vieţii intime a unui artist care caută să reia legăturile cu fosta iubită, cu fiul pe care îl îndepărtase. Criticul mărturiseşte că nu agrează happy-end-urile în literatură, i se pare că drama face parte din esenţa vieţii. La sfârşit are loc regăsirea cu fiul Olivier. Viaţa merge mai departe, cum altfel...

Revenind la cazul scriitorului Nedelcovici, exilat la Paris, cu o carieră literară impresionantă, Alex Ştefănescu spune cu umor: în situaţia precară a literaturii noastre, aş fi de acord cu exportul de cărţi româneşti valoroase, dar nicidecum nu sunt de acord cu exportul de scriitori talentaţi. Ce-i drept, BN revine în mod regulat în ţară, păstrând legături durabile cu viaţa literară de la noi.

Autorul, sensibilizat de prezenţa unui numeros public, printre care mulţi colegi de liceu, de facultate, dar şi prieteni din viaţa literară, le mulţumeşte tuturor, din inimă. Un cuvânt de mulţumire directorului Mihai Penescu şi un gând bun, în eternitate,  pentru redactorul şi poetul Augustin Frîţilă, cu care a lucrat la editarea seriei de autor. Editura a înfiinţat un premiu Augustin Frăţilă, care se decernează anual.  Le mulţumeşte scriitorilor Bedros Horasangian şi Alex Ştefănescu, critici literari  care l-au susţinut cu consecvenţă şi cu care se află în legătură permanentă. Alex Ştefănescu l-a numit pe BN un Don Quijote al luptei împotriva comunismului, a lipsei de memorie şi de demnitate.

Între timp a sosit şi criticul literar Mircea Martin, reţinut la o altă lansare. MM consideră noua carte drept romanul unui scriitor moralist. O lungă confesiune sub formă de jurnal, multe scene fiind relatate la timpul prezent. Tema dominantă fiind singurătatea artistului, a omului în general. Îl recunoaştem pe Bujor Nedelcovici din eseistica sa. Cititorii lui îşi vor putea da seama parcurgând povestea acestui cântăreţ implicat în muzica de jazz, dar şi din preumblările sale prin Parisul acestor ani, un oraş care nu dezamăgeşte niciodată. Singurătatea este sublimată în final, când personajul îşi regăseşte fiul şi este la rându-i regăsit de iubita care nu l-a uitat. Poate totuşi prea târziu, căci survenise un colaps moral, prin moartea pisica Bill, fidela prietenă a singurătăţii lui Pascal. Durerea, supărarea, nefericirea care induce cancerul...
Aplauze, felicitări, îmbrăţişări. Şi... coadă lungă la autografe...
Norocoşii nu au decât să citească !
Iată două paragrafe, "desprinse" de la pagina 75 a romanului:
"Mă situez mereu într-un balans al stărilor sufleteşti. Pe de o parte sunt un revoltat, un rebel, un protestatar, "un cântăreţ angajat în cetate", cum a zis un ziarist, pe de altă parte vreau să ştiu dacă am procedat bine şi nu am greşit fără să-mi dau seama. Mereu în paradox şi conflict! " (...)
"De la un timp m-am schimbat... Trăiesc o detaşare, o retragere, o desprindere, uneori o indiferenţă activă şi fără implicare într-un eveniment. Nu văd nicio cauză în care ar merita să mă angajez şi să acţionez. Poate am obosit, dar... Suntem teribil de manipulaţi mental, folosiţi, intoxicaţi şi uneori descopăr un fals care se ascunde cu abilitate în spatele unui eveniment. Peste tot acelaşi raport: "pradă şi prădători"! Se vorbeşte despre efecte, însă se ascunde cauza ce a produs evenimentul şi minciuna prin omisiune stăpâneşte lumea..."

Vorbeşte Bedros Horasangian

Alex. Ştefănescu în desfăşurare...

Este rândul autorului: Bujor Nedelcovici

B.N., un prozator în afara seriei...

A sosit şi criticul Mircea Martin

 O invitaţie cordială:
Prietenul nostru, scriitorul Bujor Nedelcovici  îşi lansează la Bookfest volumul "Jurnalul unui cântăreţ de jazz". Vor vorbi despre carte, în prezenţa autorului, criticii literari: Alex Ştefănescu şi Mircea Martin.
Evenimentul va avea loc duminică, 2 iunie, orele 12:00, la Standul Editurii All, (primul pavilion).
Vă aşteptăpm cu drag, Lidia şi Ion Lazu



Scriitorul zilei: Romulus Guga
http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-romulus-guga-poezii.html


ion lazu, Poezia zilei

Manuscris

Când poezii ce-ai scris cândva de mână

Îţi reapar, din vechi maculatoare,

Găseşti deodată slove uimitoare

Ca perle mari scăpate în ţărână.

Le salţi pe palme, sufletul se-ncântă

De-adânci răsfrângeri care-n licăr proaspăt

Îţi luminează casa ca un oaspăt

Ce din Juneţe-l aşteptai. Şi-i sfântă

Această clipă. Retrăieşti ca-n vrajă

Simţiri ce sus au fost pe bolta zilei

Dar scuturate-n pulberea argilei

S-au conservat sub a uitării coajă.

Ce veche-i slova! Dar ce proaspăt cântul

Cu care te încânţi, pe mâini săltându-l...

26 august 2011

 Pieziş     

Nu sta pieziş. Că viaţa nu se-ncurcă

Prin bălării ce cresc lângă cărare.

Croită-i Dânsa pentru drumul mare,

Nu stă-ntr-un colţ, plouată ca o curcă...

Pe-o cale-n sus, ce fără preget urcă

Se-ndeasă toţi actanţii de-a-ncălare.

În darn vreo mătrăgună cârtitoare

Dospeşte şi-i blesteamă şi îi spurcă...

Se uscă-n colb, o ia ţăranu-n furcă

De-o zvârle-n vâlvătaia jucăuşă

Ce-i seacă fibra, prefirând cenuşă

Pe-un nou ogor. Că Viaţa nu se-ncurcă!

Şi-i place vieţii sufletul ce râde.

Iar pe ursuz îl dă de ciuf la gâde.

26 august 2011.

Pagini de jurnal, 1992

2 nov. 92. La mişcarea mea prin cameră, luate de curenţi, cele două poze ale lui D. Alex., sprijinite de cărţi, se iau după mine, se învîrtejesc prin cameră, mi se învălătucesc la picioare…

Ciudat, încerc un dialog mental cu amicul C. şi îmi dau seama că nu am ce-i spune, comunicarea s-a opturat.

3 nov. 92. Întîlnire cu Pan Izverna, îmi arată casa de pe str. Visarion 10, unde L. Blaga l-a vizitat pe Vlahuţă, prin 1919, cu vreun an înainte de moartea acestuia din urmă. Preumblare de toamnă pînă la Statuia Aviatorilor; intrăm la capela catolică franţuzească, apoi trecem pe la Fundaţia culturală a lui Buzura, pe la Curierul românesc.

M. Eminescu: “În altă ţară de-am trăi, în care mai e credinţă, onestitate, respect de bunuri obşteşti ale spiritului public, relele ni s-ar părea trecătoare şi nicicînd condeiul nostru nu ar fi muiat în fiere.” p. 238

ME: “Aici nici un cuvînt nu e destul de aspru, nici o lovitură nu e destul de tare încît, am mai spus-o încă odată, rolul scriitorului ar trebui să înceteze şi să înceapă rolul călăului.” 20 mai 1879.

 7 nov. 92. Sîmbătă: mă grăbesc la GDS la lansarea volumului II al Convorbirilor lui Mircea C. cu Regele Mihai, în sala unde-l zărisem şi pe Mihai Botez. Destulă lume, reporterii tv, apare MC şi Tomas Klaininger, red. şef de la Humanitas şi Sorin Mărculescu. MC: orice carte apare sub presiunea unui gol de informaţie. Vorbesc cu Cristina Tacoi, cu David şi Rodica, cu Gabi al lui Cornel P.. CT foarte afectată de restauraţia comunistă. Nu se poate face mare lucru cu imperiul rus în degringoladă lîngă noi. Nici o nădejde, iar mişcarea monarhistă în recul şi ea. Militarii îl votaseră masiv pe Emil, însă la al doilea tur s-a zvonit că dacă vine el stagiul militar se lungeşte la 3 ani. Mă întreb dacă anomalia nu e în capul nostru, că ne gîndim mai mult la binele celorlalţi decît la al nostru – un bine pe care ei, desigur, nu-l vor.. Binele cu de-a sila.. dar nu-i spun asta lui Izverna. Vorbim de Balanţa, de Hotel de lux.

I-am spus Cristinei Tacoi, disperată: Totuşi, de data asta suntem 40%, lui Iliescu a început să-i fie frică. E drept, şi-a asigurat maşina de vot, face în Parlament ce vrea, o să-şi aroge privilegii sporite faţă de trecuta legislatură; dar ştie că suntem mai mulţi, trebuie să ţină seama de asta… Nu pot să-l mai văd, mă îmbolnăvesc doar cît îi văd chipul, strecoară C.T.. Îmi spune că Maia Belciu, una dintre cei 70 de electori l-a votat pe Emil pentru că Manolescu, întrebat ce atitudine are faţă de deţinuţii politici, a spus că de compasiune, pentru că şi tatăl lui a făcut şapte ani de puşcărie. I s-a spus că doar compasiunea nu e suficientă şi de aici încolo N.M. s-a crispat, s-a înăcrit etc.

La începutul lui septembrie, la Casa Scriitorilor de la mare, DRP spunea că dacă C.D. l-ar fi ales pe Manolescu, “noi toţi l–am fi votat”. Aşa zicea, dar cine ştie ce ar fi băgat în urnă… Sau: îl vota el, dar nu-l votau alţii, care au mers cu Emil C. În fond problema e pusă greşit, îmi dau seama acum. Toţi ar fi trebuit să voteze cu Emil, cei care nu voiau să cîştige Iliescu. Asta le reproşez Brebanilor, că nevotîndu-l pe EC. l-au ajutat indirect pe I.I. să obţină scaunul prezidenţial.

Pe neaşteptate, descurajarea: că nu o să se îndrepte lucrurile în ţara asta. Că e inutil să te lupţi pentru ceva ce oamenii nu vor şi poate nici nu merită. Că viaţa asta e dură, ratată. Că nici modelul vest-european nu e de urmat. Că acel gen de a munci şi a te relaxa nu te prea tentează, nu-ţi convine, nu te convinge.

Vine A. de la şcoală, intră în hol cîntînd ceva. O arie, îmi zice.

Împotriva adagiului dantesc: Nessun maggior dolore che recordarse del tempo felice, nella miseria. Cred, dimpotrivă, că nu există mîngîiere mai bună în vremuri grele decît să ai amintiri frumoase la care să te întorci cu gîndul. Se pare că Dante era pătimaş, resentimentar, se considera nedreptăţit şi clocea răzbunări, nu ştia să se bucure de-o amintire dulce, în orice împrejurare. Şi iată că, nutrind astfel de sentimente, a cucerit lumea. Dar nu e vorba de geniu?

  (Din Ion Lazu: Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)


Cărţile prietenilor mei

Fotoreportaj : Sâmbătă la Târgul Bookfest 2013

La Romexpo, pavilionul central, alte expoziţii şi târguri concurente. O paradă a limuzinelor de epocă...

De la primii paşi în Târg, mă văd cu criticul teatral Mihai Petrovici şi cu Editorul Valentin Ajder

Lansări fără oprire la Humanitas: Lucian Boia prezentat de Gabriel Liiceanu

Omniprezenta Geta Dimisianu în discuţie cu Adrian Cioroianu&Fiul

Andrei Cioroianu, asistat de antevorbitorul Βedros Horasangian, comentează volumul J.Goebbels, o moarte sinistră...

Emil Hurezeanu, antract între două lansări...

Adrian Cioroianu şi Bedros Horasangian, după lansarea Goebbels, înainte de altă lansare...

Ion Vartic, G. Liiceanu şi Dan C. Mihăilescu, despre o nouă ediţie Caragiale.

Standul editurii Vremea, carte, carte...

O poză de divorţ, la dispoziţia dnei Domniţa Ştefănescu.

Bujor Nedelcovici flancat de două scriitoare: Mariana Petrescu şi Maria Niţu. Mărie şi Mărioară...

Lansarea eclatantă: Ioana Revnic, Convorbiri cu Alex Ştefănescu. Vor mai vorbi: Daniel Cristea Enache şi Dan C. Mihăilescu

Nori de vară, fotogenici la maxim... Nu cumva se pune de-o ploaie?

O invitaţie cordială:
Prietenul nostru, scriitorul Bujor Nedelcovici  îşi lansează la Bookfest volumul "Jurnalul unui cântăreţ de jazz". Vor vorbi despre carte, în prezenţa autorului, criticii literari: Alex Ştefănescu şi Mircea Martin.
Evenimentul va avea loc duminică, 2 iunie, orele 12:00, la Standul Editurii All.
Vă aşteptăpm cu drag, Lidia şi Ion Lazu


Scriitorul zilei: Mircea Cărtărescu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-mircea-cartarescu.html 


Poezia zilei: Elisabeta Isanos 
Iulie

De-atâta cald, în iulie te speli
De nouăzeci şi nouă de greşeli...
Pescarii strânşi la târg într-o răscruce
Dau bani pe viermi, fac schimburi de momeli.

Te coci, nu alta... Soarele-i nebun.
Mă zăpăcesc şi nu mai ştiu se spun...
Să vină brume, ceţuri, nori... De unde?
Aşa şi eu; nu pot să mă adun,

Ard zece sori peste oraş, toţi sferici...
Ce bine e-n răcoare de biserici!
Cu flăcări reci ard lumânări... AI sta
Să-i tot asculţi în iulie pe clerici:

"Cum parfuma viclean Irodiada
Pe prizonierul sfânt dintr-o fântână..."

Mă răcoreşte, Doamne, cu zăpada,
cu bulgării pe care-i ţii în mână!

(Din Poemele Dagmarei / Les poemes de Dagmar, Ed. Lucman, 2013)


ion lazu: Pagini de jurnal, 1992

29 oct. 92. Ieri a plecat fratele, a stat două zile şi ne-am văzut mai temeinic, la noi şi la garsoniera lui Bobi.

Filmul şi politica: Lucian Pintilie speră ca Balanţa să aibă impact asupra concetăţenilor săi. Altfel de ce l-aş mai fi făcut, filmul? zice, la televiziunea franceză.

Discuţii cu Angela: ea nu se simte reprezentată de acei oameni (ai Convenţiei). Ei trei nu i-au dat votul lui Emil, nici părinţii ei. Deci dintr-odată 5 voturi lipsă, zic. Poate 7, cu socrii. Şi astfel a cîştigat neocomunismul. Ea: sunt prea puţini români cu Emil, un milion de alegători de-ai lui sunt unguri. Şi 2 milioane de-ai lui Iliescu sunt ţigani, ripostez. Plus securiştii, plus toate canaliile, adaug. Dacă Emil, geolog ca şi tine, născut în acelaşi an cu tine, nu te reprezintă, atunci cine?! Caius! Păi, zic, Caius nu a înţeles un lucru elementar: că nu le vorbeşti aşa oamenilor de rînd!. Ea: Coposu şi Ticu D. au fost închişi, de ce? Pentru că au făcut politică. De ce nu au stat de-o parte, ca ea, ca tatăl ei? Pentru că nu aşa se face istoria, cu oameni care nu vor nimic şi se derobează. Ce are de zis despre acel regim democratic, care şi-a lichidat adversarii politici? Ce are de zis despre o ideologie care îşi suprimă adversarii? L-a văzut aseară la TV pe Ticu D. şi pe alţii care au suferit la canal? Nu, nu s-a putut uita. Îi e scîrbă de el, ca şi de Coposu. Aerul lui tragic-plîngăreţ îi stîrneşte dispreţ. A venit în CPUN şi a plîns să i se dea un loc. De ce nu i l-a dat Coposu, sau liberalii? Tot Iliescu, cel generos. Eu: I l-a dat tot aşa cum a dat pămînt ţăranilor; cînd el şi neam de neamul lui nu au avut o palmă de pămînt. S-a milostivit de el, ca să şi-l subordoneze. Parcă nu se ştie cum FSN şi-a adjudecat din start jumătate din locuri în CPUN, iar pe celelalte le-a vîndut clientelei. Aseară, zic,  Ticu D. era emoţionat pentru tragedia tuturor celor de la Canal, nu-şi plîngea propria soartă. Ce ar fi vrut ea? Ca noi românii să stăm ca laşii şi cei o mie de cominternişti să ni se urce în cap? Da, ripostează colega, aşa ar fi vrut, noi să nu ne băgăm în politică. Să stea toţi deoparte, cum stăm noi, conchide ea. Adică să-l lăsăm pe Iliescu să facă ce-o vrea, eventual să devină un al doilea Ceauşescu? Ba pardon, zic, eu am făcut şi fac şi acum politică, nu de partid, pentru că nu-mi place să mi se spună ce să cred, ce să fac; dar am ieşit în stradă de zeci şi zeci de ori, cu lozinci, am strigat Basarabia, pământ românesc!, am mărşăluit, am şi scris la ziare. Am făcut opoziţie clară, explicită. Aseară L.Pintilie spunea: Uneori un film nu e deajuns, trebuie să te implici direct, ca persoană fizică. Ticu D.: Am jurat că n-am să mai pun piciorul în Dobrogea, atît de mult am suferit la Canal… Că de ce nu se unesc mai repede cei din opoziţie? Eu: În Franţa conduce Mitterand de 11 ani şi opoziţia încă nu s-a unit. Politica o fac oamenii, nu calculele hîrtiei; e ceva pe termen lung, fiecare grupare caută să se individualizeze… Însă colega nu e atentă la argumente; ea urăşte, ea dispreţuieşte...

30 oct. 92. La radio: accidentul de automobil al familiei Aldea-Teodorovici. Iliescu depune jurămîntul. La final, aşa să-mi ajute Dzeu, ultimul cuvînt nu s-a auzit defel. Despot luminat şi ateu pînă la capăt… Mare succes la Moscova cu Livada.. lui Andrei Şerban. Greşală cu declaraţia de la Cluj a UDMR, acum Partida naţională ameninţă textual: Vă vom strivi sub şenila istoriei – CVT.

1 nov. 92. De ce nu mă feresc să dau numele celor din sat? “E-ndreptăţirea ramurii obscure / Ieşită la lumină din pădure...” Dar, precum se vede, nu finalizez Schiţa autobiografică (VENETICII), precum nici Ruptura şi asta deoarece îmi dau seama că nu am pentru cine le scrie. Toţi care mai supravieţuiesc acum în Cireaşov se dezinteresează de poveştile de după război.  Şi încă o constatare tristă: îmi dau seama că nu mai am chef să fotografiez, la mine ăsta fusese un hobby, mai mult chiar: un mod de a protesta, de a obţine dovezi despre nedreptatea regimului. Termin dialogul Arachelian-Coposu.

Mirat de corecta orientare politică a celor pe care-i întîlnesc în parcul IOR, conchid: ceilalţi, feseniştii, bişniţarii… nu au timp de plimbări meditative prin parc, nici măcar dumineca, ei s-au repezit, au apucat din prima şi acum rod osul..

La o lună după revenirea din campanie, nu am găsit prilejul să mă văd cu Caius, cu Mircea, cu.. iar C. Popovici e la Paris, D. Alex. m-a părăsit, Pan Izverna nu dă vreun semn. Parcă s-au rupt toate punţile…

Scrie A.B. Casares: “Aş fi scris o mulţime de alte cărţi dacă nu mi-aş fi pierdut timpul căutînd obiecte rătăcite prin casă…”

Scriitorul, spre deosebire de alţi meseriaşi, are prea rar prilejul să fie mulţumit de sine. Altul, de zeci de ori pe zi are prilejul să exclame: am terminat şi treaba asta! Scriitorul, dacă are ocazia asta de cîteva ori într-o viaţă de aşteptare, amînare, nelinişte, nemulţumiri. Iar cînd totuşi apucă să spună: am terminat romanul ăsta, o face cu inima strînsă, el nu ştie dacă efortul lui de ani şi ani va fi validat pe piaţa literară.

(Din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris) 

va urma

ion lazu, fotografii... mi-am amintit de Parcul Naţional Sequoia gigantea, I