9 octambrie: Emil Manu, n. 9 oct. 1922 - d. 19 sept. 2005 Mehedinţean din comuna Tâmpa, sat Manu - de unde a împrumutat pseudonimul (nume de familie Cârciumărescu), fiul unor ţărani, a făcut şcoala primară în satul natal, 1929-1934, apoi liceul Traian, la Turnu Severin, cu bacalaureatul în 1942, mergând la Bucureşti unde s-a înscris la Filologie dar şi la Drept, cu licenţa în 1946. Pe vremea războiului, urmează Şcoala de Ofiţeri de rezervă Arad, 1944-1945. Ca elev militar a luat parte la luptele cu unităţile germane, din împrejurimile Aradului, imediat după întoarcerea armelor. (După "Evenimente", ca veteran de război, avea gradul de maior.). Va fi profesor la Baia de Aramă, 1947-1954, chemat din 1955 la Societatea de Ştiinţe Filologice din Bucureşti. În toamna lui 1958 este arestat şi învinuit de "subminarea ordinei de stat". În fapt, nu făcuse decât gestul prietenesc de a-l găzdui pe fostul coleg de studenţie Ion Caraion, la ieşirea acestuia din închisoare; după cum ştim, şi Ion Caraion a fost închis din nou, condamnat la moarte etc., eliberat abia în 1964... Întemniţat la Jilava, apoi la Peninsula. Eliberat în 1962, Emil Manu lucrează 2 ani pe un şantier de construcţii, în 1964 devine redactor la Editura Muzicală, iar din 1967 va fi cercetător la Institutul G. Călinescu, unde lucrează până la pensionarea din 1982. Îşi trecuse doctoratul în 1973, cu Ion Minulescu şi conştiinţa simbolistă românească. Poet, eseist, prozator, critic şi istoric literar şi muzical, îngrijitor de ediţii, traducător, memorialist, autor de jurnale de călătorie, debutase cu poezii şi eseuri în Lumea, revista lui Călinescu, dusă în spate de infatigabilul Ion Caraion. Debutul său editorial a fost amânat până în 1968 şi a fost în domeniul criticii literare, cu Prolegomene argheziene, căci revenirea la poezie era inoportună în acele vremuri. Unul dintre cazurile grăitoare de supravieţuire a intelectualului român sub dictatura comunistă: a debutat editorial abia la 47 de ani. A scris despre generaţia războiului, despre Ion Caraion, Dimitrie Stelaru, Ben Corlaciu; a evocat cafeneaua literară şi actanţii ei de până la instaurarea comunismului. În anii 90, când lucram la Editura Vinea, i-am scos câteva cărţi de memorialistică, o antologie din poezia proprie. Din păcate, bolnav fiind, nu l-am cunoscut personal. Când îl căuta la telefon pe N. Ţone, îi auzeam vocea obosită-pierită, de octogenar cumsecade, stilat, de-o urbanitate benefică. Drept care, n-am insistat să merg şi eu la întâlnirile celor doi. Dar l-am citit. Dar i-am pus o placă memorială. Şi atrag atenţia în mod special asupra volumului apărut în anul 2000 la Curtea Veche: Generaţia războiului, în care analizează operele unor poeţi precum Caraion, Geo Dumitrescu, Ben Corlaciu, Tudor George. Iordan Chimet, ale unor prozatori precum Preda, Barbu, Ţoiu, Chihaia, Fulga, Tărchilă, Dinu Pillat, M. Sârbulescu, ale scriitorilor din Cercul literar, ale unei falange de mari critici literari: Al. Piru, Adrian Marino, Ov. Crohmălniceanu, Paul Georgescu etc. Opera literară: Poezie: Incunabule, 1969; Ceremonia faianţelor, 1971; Ora magnoliilor, 1975; Ultima corabie cu pânză, 1976; Vesperalia, 1980; Ora reveriilor, 1989; Utopia nopţii, 1998; Vesperalia, 1999; 133 de poezii, 1999. Proză: Mica eroica, 1970; Poezie și istorie la 1848 -1974; Roza vânturilor, jurnal de călătorie, 1979; Poveştile de la ora şapte, 1983; Spaţiu etern, - jurnal de călătorie,1985; Infernurile noastre (jurnal de detenţie), 1995; Galaxia Eros, roman, 1997. Critică şi istorie literară: Traian Demetrescu, monografie, 1955; Prolegomene argheziene, 1968; Reviste româneşti de poezie, 1972; Sinteze şi antisinteze literare, 1975; Arghezi, contemporanul nostru, 1977; Eseu despre generaţia războiului, 1978; Ion Minulescu şi conştiinţa simbolismului românesc, 1981; Sensuri moderne şi contemporane, 1982; Dimitrie Stelaru, monografie, 1984; Viaţa lui Marin Preda; Cafeneaua literară, 1997. Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Manu http://www.curteaveche.ro/Generatia_literara_a_razboiului-3-56 http://angelabaciu.blogspot.ro/2011/10/angela-baciu-in-dialog-cu-emil-manu-in.html http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/Interviu%20cu%20Emil%20Manu%202%20de%20Angela%20Baciu%20Moise.htm http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/emil-manu-un-model-de-dan-tarchila-10102587 Poezia zilei, Emil Manu Elegie Voi uita, într-o zi, şi mâinile cu care am scris, Cu care ţi-am mângâiat pielea bronzată şi fustele, Voi uita cărţile în care-am plâns, Voi uita mările lumii şi pustele. În ochii mei s-au adunat atâtea imagini Ale unor plecări fără sensuri, Visând mereu o lume nouă-n care Gândurile mele orfane Să devină stele polare. Cântecul meu se îneacă în sugative şi coji, Tu mă aştepţi cu cei mai frumoşi sâni, Iar eu nu mai pot să-mi adun inima mea cea adevărată, Tocmită servitoare la atâţia stăpâni! Am atâtea proiecte de catedrale Dacă s-ar desfiinţa mansardele, Am rămâne fără casă, boema mea; Nouă nu ne stă bine în apartamente cuminţi, Cu fotolii care au biografie şi stil, Cu ceasornice vechi, Care bat orele consecvent şi solemn. Romantismul meu mobilează camera cu idei Sau poate numai cu iluzii. Ce bine doarme inima mea într-o metaforă esenţială, Confortabilă ca o canapea veneţiană! Taci! Calcă numai în vârful picioarelor, Să nu se spargă nimic! Suntem numai noi, Pentru că singurătatea a plecat în oraş! Şi am atâtea proiecte de catedrale! Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale 9 oct. 07. Pentru dezvelirea plăcii memoriale Emil Manu. Plec mai devreme, ies la Victoriei şi fac drumul prin Parcul Jianu. Întind la maxim pasul, ajung la fără 10, în colţul Pieţei era Dan Tărchilă cu soţia şi Teodor Vârgolici, Gh. Istrate. Trecem strada, în curând mai apar şi alţi confraţi, coboară dna Manu şi nepoatele, fiul medic, dezvelim placa, spun câteva cuvinte despre ampla acţiune a Uniunii noastre, numesc pe alţi scriitori din acest cartier: Naum, Biberi, Papadima, Gafton, Nisipeanu, Albala, dau cuvântul unui domn Valeriu Stoleru, a pregătit un text. Noi adunaţi în cerc pe trotuar, vreo zece-cincisprezece persoane, sub placa memorială. Cam vânt. Eu pozez, fiul filmează, apare şi Pan Izverna, la urmă facem încă două poze de grup şi urcăm sus la etajul VI, ei cu liftul, eu şi încă un domn pe scări, tinereşte. Un apartament foarte dichisit, cu balconul chiar spre piaţă, privelişte animată; modificări la bucătărie şi la camera de zi. Camera de lucru a lui Emil Manu fiind cea cu balconul spre piaţă. Tablouri, bibliotecă serioasă, teancuri cu ultimele cărţi ale scriitorului, să ne luăm dacă nu le avem deja. Cuvântare Dan Tărchilă, apoi Pan Izverna, Th. Vârgolici şi un prieten din copilărie, coleg de liceu, mehedinţean, pesemne venit de la Severin cu această ocazie... Apoi trecem în sufragerie pentru festin, se lungeşte aproape o oră. Vorbim de complotul anti-Eminescu, contestat de Izverna, cu argumente medicale. D.T. menţionează că Eminescu a fost curtat de masoni. Sunt mai multe ordine masonice, ne spune, cu programe diferite, toate însă pe profil evreiesc, anticreştin. Eu însumi ştiu că Eminescu a fost spionat de agenţii austroungari, temători de mişcarea românească pentru Transilvania. D.T. spune că de curând lui i-au propus directoratul la Odeon, însă să facă ei repertoriul. A refuzat. Mă plânsesem celor veniţi la dezvelirea păcii Emil Manu de dificultăţile întâmpinate cu pusul plăcilor, de şicanele ce mi se fac de colocatarii obstrucţionişti, resentimentari. Le spun, încă sub reaua impresie a discuţiei cu Zaharescu: aceşti oameni ai muncii, băgaţi de regimul comunist în locul unor mari intelectuali aruncaţi în stradă sau direct în închisori, precum Pandrea, profitori ai regimului roşu, dacă nu şi zeloşi activişti ai comunismului, au profitat încă o dată, la revoluţie, li s-a dat dreptul să cumpere pe sume derizorii apartamentele respective, vilele, acum sunt stăpâni de drept, cu titluri de proprietate şi se opun cu îndârjire când e vorba de fixarea unor plăci memoriale, dar totodată nu se sfiesc să se plângă şi să cârtească împotriva regimului democrat actual, care le-a dat o asemenea pleaşcă... Pan Izverna se arată interesat de acţiunea mea. Fusese şi la dezvelirea plăcii memoriale a lui Horia Gane. A rostit şi acolo o scurtă cuvântare. Aflând ce-am întâmpinat chiar înainte de a veni la Manu, îmi spune că după închisoare Petre Pandrea a stat în Sandu Aldea, îmi poate arăta casa, unde l-a vizitat pe scriitor. Coleg de medicină cu fiul acestuia, Andrei P., prieten cu fiica Sonia. Păi da, acest vechi al meu prieten, poetul Pan Izverna, el este mereu solidar cu scriitorimea, nu numai ca medic (neplătit!) al breslei, ci şi ca implicare umană. El ştie bine că printre semeni, noi scriitorii suntem nişte intruşi. Un intrus D. Alexandru, alt intrus Radu Albala, alt intrus Petre Pandrea, musai să fie aruncaţi în stradă. Lor fericiţii colocatari nu vor să le mai ştie nici de nume... Azi reiau legătura cu Zaharescu şi mi se pare mai îmblânzit, dar tot mă întreabă: sunteţi vreo rudă de-a lui Petre Pandrea? Nicio rudă, dle, nici cu el şi nici cu vreun altul dintre cei 150 scriitori de pe listă. Se fofilează: Nu l-a prins la telefon pe colocatar. Azi-noapte citesc Infernurile noastre de Emil Manu, scoasă la Crater în 1993, o carte foarte bine scrisă, care ar fi meritat să fie tradusă în franceză, în engleză. E.M. e de partea lui Caraion, a lui Goma, a lui Nedelcovici, despre care aflu că e chemat la ordine de USR pentru a-l fi demascat pe R.F.A. 12 oct. 07. Din Emil Manu: un fost coleg de facultate, incapabil, i-a devenit director la liceu şi a început să-l persecute, îi dădea calificative rele, îl reclama la minister că bea, că face orgii, că ia bani, violează. Apoi, la Institut, un Victor K. îl trage de limbă, apoi îl toarnă, umflând vinile lui E. M. Torturat, făcut să vomeze ca să se constate dacă a înghiţit hârtii; i se bagă în celulă trei falşi deţinuţi, care să-l tragă de limbă – tot arsenalul stalinist bine asimilat de satrapii români, adus la perfecţiune. Ce mă impresionează: la 27-28 de ani E. M. era deja un intelectual de rasă, ştia 3-4 limbi străine, avea cultură literară, muzicală, artistică. Nu a mai publicat nimic până în 69-70, iar debutul l-a avut la 46-47 de ani. Tot de la E. M. am obţinut Jurnalul, 2 Caraion, care totuşi reuşea să-şi scrie poeziile la Canal, pe hârtie de sac şi să le scoată din puşcărie. Nebun, disperat. Ca apoi să-şi încondeieze colegii-adversarii de breaslă. Au reuşit să-l facă diavol. Termin Infernurile lui E M., compozite. Frig, vânt, ploaie. Imaginea casei în care a trăit autorul în ultimii săi ani se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009 Alţi scriitori: Al. Papiu Ilarian, n. 1827 (m. 1877) Al. Sahia n. 1906 (m. 1937) Basil Munteanu, n. 1897 - d. 1 iulie 1972 Valentin Deşliu, n. 1927 Daniel Vighi n. 1956 Florian Silișteanu, n. 1962 G. Izbășescu, m. 2017 (n. 1935) 10 octambrie: Constantin Nisipeanu, n. 10 oct. 1907 - d. 1999 Viitorul poet suprarealist-oniric, C.N., oltean de la Craiova, şi semnând uneori cu pseudonimul C. Olteanu, numele de familie arată provenienţa dinspre Drăgăşani, satul Nisipi; dintr-o familie de intelectuali, a început prin a fi casier, a continuat cu o şcoală secundară comercială, apoi a făcut o şcoală comercială superioară, încheind cu facultatea de înalte studii comerciale, 1938. A debutat în 1928, în Bilete de papagal, a fondat la Craiova revista efemeră avangardistă Radical, în care se consemnează debutul slătineanului Eugen Ionescu, apoi a trecut redactor la revista unu, 1931-1940, unde şi-a publicat cel puţin trei volume de poezii, în tiraje minime, cu desene de-ale autorului sau de-ale confraţilor graficieni avangardişti. După război, nepublicând nici el vreun volum până în 1953, a fost director la Muzeul Peleş, 1953-1957, îndrumător la Muzeul Literaturii Române, 1957-1958. A scris o poezie în cadrele suprarealismului, cu accent special pe cristal, lumină, oglindă, vis. După război, aceste preferinţe fiind oficial dezavuate, poezia lui C.N. a pierdut din pregnanţă, devenind formală, neconvingătoare. Având talent şi la desen, a desenat acuarele pentru ilustarea cărţilor, şi-a ilustrat adecvat unele dintre volumele proprii. A atins senectutea, în ultimul deceniu fiind repus în circulaţie de Editura Vinea, care i-a publicat pe puţin 4 volume, antologându-i întreaga creaţie lirică. A excelat împreună cu Gellu Naum şi Saşa Pană în lirică suprarealistă, cultivând umorul negru, parodia, absurdul, asociaţiile insolite de imagini şi idei. Opera literară: Cartea cu grimase, Editura Radical, Craiova, 1933; Metamorfoze, editura unu, Bucureşti, 1934 (tiraj de 226 exemplare); Spre ţara închisă în diamant, editura unu, 1937 (tiraj de 199 exemplare); Femeia de aer. Un poem şi două desene, 1943 (cu două desene de autor; tiraj de 150 exemplare); Moş Ioniţă Făt-Frumos, 1956 (ilustraţii de Gheorghe Adoc); Cartea cu oglinzi, 1962; Să ne iubim visele, 1967; Stăpâna viselor, 1968 (cu prefaţă de Miron Radu Paraschivescu şi portret de Jules Perahim); Păstorul de umbre, 1971 (copertă de Langada Zoe); O lăută de frunze, 1977; Păsări de fum, 1982; Arbori cu aripi de harfe,1986 (copertă de Florica Tapu); Fata pescăruşului, 1988 (copertă de Val Munteanu); Pădurea de oglinzi, Editura Vinea, 1998; Bună dimineaţa, noapte frumoasă!, Editura Vinea, 1998 (cu un desen al autorului pe copertă); Tristeţea firului de iarbă, 1999 (copertă de Aurel Bulacu); Gloria tăietorului de lemne, prefaţă Ion Cocora, 2000. Citeşte mai mult.http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Nisipeanu http://www.crispedia.ro/Constantin_Nisipeanu Poezia zilei, Constantin Nisipeanu Autobiografie Sunt frate cu câinele, cu măgarul şi cu şarpele. Sunt frate cu toate lighioanele de sub pământ şi din aer. Sunt fratele plantelor şi ale stâncilor. Sunt fratele planetelor. Trupul meu este un vehicol, al vieţii Care stă cu chirie în el un număr limitat de ani. Visele mele sunt ca fructele coapte Pentru cei flămânziţi de Linişte şi de Adevăr. Spre ţara închisă în diamant Din cremene a izbucnit o pasăre Cu perdele de bambus la gât Când zboară se desprind umbre din ea Ca dintr-o sacsie cu flori de-ntuneric O voce cu sandale de pâslă Calcă pe lumini Mi-am smuls pulsul de la tâmplă Să mă orientez cât e ora Imediat s-a aprins un fluviu în mine Timpul a derapat Nouă cai şi-au înfipt aripile În sângele meu Eu sunt absent Am fugit să mă regăsesc Într-o altă sevă Femeia de aer 1 Am dus mâna uşor pe deasupra capului Şi aerul a luat înfăţişarea unei femei Cu mâini de aur şi părul de smoală. Atunci am mai dus o dată mâna prin aer Şi am rupt o bucată de suflet Pe care am legat-o fundă În părul femeii cu trupul de aer. Deodată din braţul meu au început să cadă Cascade luminoase Pe care femeia de aer le culegea în palmă Şi le lăsa să zboare păsări către suflet. "O, Ranna, niciodată nu te-am presimţit Atât de frumoasă Şi niciodată n-am bănuit că te vei naşte Din visul meu ca dintr-o scoică." O ameţeală de frunze uscate mi-a trecut prin vertebre Şi toţi au înţeles că numai sânul frumoasei Ranna m-a turburat Aş fi vrut ca sânul să fie un pian, Dar sânul era o algă, Aş fi vrut ca sânul să fie un munte sau un ocean, Pe care să-l închid în suflet ca într-un sertar, Dar sânul era de oglinzi. Atunci am ridicat din inimă o sabie Şi am despicat tăcerea care urzea pânzele de in Din vocile noastre. Deodată am cuprins-o în braţe şi am sărutat-o lung Până când toate pădurile s-au scurs prin sângele nostru. 2 Apele sunt mai verzi când cerbii se înfăşoară în oglinzi. Din oglinzi apele fug cu pădurea în braţe Şi înşiră şerpi pe la fiecare casă. Ranna cunoaşte şerpii după felul frunzelor în care inima se lasă adormită. Eu sunt totdeauna pe aproape. Mâinile mele simt când iubirea se apropie. Un felinar a căzut pe o frunză. Un domn trece şi îl salută respectuos. * Am pus o placă memorială pentru poetul C. Nisipeanu, pe Bdul Ion Mihalache, nr. 331, S.I.. Alţi scriitori: Radu Ionescu n. 1834 (m. 1872) Ioana Petrescu n. 1906 (m. 1996) Manole Auneanu, n. 1935 N. D. Fruntelată, n. 1946 Ana Selejan, n. 1946 Dana Dumitriu, m. 1987 11 octambrie: Al. Sahia, n. 9 oct. 1908 – d. 12 aug. 1937 Fiu la unei familii de ţărani înstăriţi din jud. Călăraşi, începe liceul militar din Craiova, renunţă şi termină liceul, se înscrie la Universitate, dar va renunţa spre a se retrage ca monah la Cernica, cum o făcuse cândva şi Arghezi; după un an părăseşte şi viaţa monahală, activând ca ziarist, reporter şi iniţiator de reviste: Bluze albastre etc.. A avut orientare de stânga, pro-comunistă, s-a afiliat PCR în ilegalitate şi a efectuat o vizită în URSS, scriind o carte în care elogiază realizările sovietice, în totală contradicţie cu Panait Istrati, care cu 6 ani mai devreme scrisese o demascare virulentă a realităţilor teribile din Rusia comunistă: Spovedania unui învins. Tovarăşul de drum, Al. Sahia, îl admonestase foarte sever în presa de stânga. Apoi, vizitând URSS, naivitatea l-a împiedicat să vadă faţa reală a sovietelor. A murit prematur, la doar 29 de ani, urmare a unei tuberculoze netratate. Regimul comunist instalat de sovietici l-a transformat în erou al clasei muncitoare, eludând aspectele neconforme din viaţa lui Al. Stănescu (Sahia). Manualele şcolare în scoteau în faţă, cu Uzina vie, cu alte texte demascând exploatarea în orânduirea capitalistă; concomitant, marii scriitori dispăruseră din pragrama de învăţământ – unii autori erau în puşcării, ca duşmani de clasă etc. Alţi scriitori: Şt. O Iosif, n. 23 octombrie 1875 - d. 22 iunie 1913 Toma Roman, n. 1949 8 octambrie: George Mihail Zamfirescu, n. 13 oct. 1898 - d. 8 oct. 1939 Fiul unui căruţaş de la margine de Bucureşti, a primit la naştere numele Gheorghe Petre Mihai. A făcut şcoala în Bucureşti, între 1905 şi 1916, după care, începând conflagraţia, a mers la Şcoala de Ofiţeri de rezervă de la Botoşani, prins în luptele de la finele Războiului. Aspecte din vremea războiului vor fi prezente în oparele sale romaneşti. Revenit în Bucureşti, frecventează cenaclul Sburătorul, debutând cu poezii în 1918, cu pseudonimul Gemi Zam. Prietenii literari vor perpetua acest apelativ: Gemi. Foarte activ în presa literară a vremii, nu doar în cea de stânga, pentru care vădea predilecţii. În 1920 înfiinţează Societatea Tinerilor Scriitori, în scopul de a impulsiona mişcarea teatrală. Între 1922 şi 1924 va fi la Satu Mare, ca funcţionar de Asigurări sociale, activ şi aici în publicistică, colaborând la reviste transilvănene. Înfiinţează la Satu Mare reviste ce s-au dovedit efemere: Săgeata (cu profil satiric) şi Icoane maramureşene, dar în 1925 revine în capitală, ca bibliotecar, ca actor şi regizor, activitate care îl va purta la Cernăuţi, la Iaşi, înapoi la Bucureşti. În cenaclul Sburătorul citeşte fragmente din Domnişoara Nastasia; se face remarcat în critica de teatru şi ţine rubrica de critică literară la reviste ale vremii. Redactor la Facla, împreună cu Al. Sahia. Înfiinţează două companii teatrale, cu viaţă scurtă şi acestea. Devine membru fondator al Societăţii Autorilor Dramatici, apoi şi membru al S.S.R, Ca scriitor, debutase cu volumul de proze scurte Flacăra albă, 1924; în 1926 urmează alt volum de povestiri Gazda cu ochii umezi, ambele inspirate din viaţa pestriţă a mahalalei bucureştene, unde sordidul, sărăcia se împletesc indestructibil cu ticăloşia, dar şi cu aspiraţii spre puritate, spre fericire. În paralel îşi va publica romanele: Maidanul cu dragoste, 1933, Sfânta mare neruşinare, în două volume şi Cântecul destinelor, 1929, un ciclu romanesc despre lumea periferiei bucureştene, ce ar fi trebuit să se încheie cu romanul Bariera, care dădea şi numele ciclului, apărut postum. Poet, jurnalist, cronicar dramatic, nuvelist, romancier ce s-a făcut remarcat prin Maidanul cu dragoste, freneticul scriitor, debordant de elanuri, pe cât de bolnăvicios altfel, s-a impus mai ales ca autor dramatic, prin Domnişoara Nastasia, o comedie tragică, consacrându-l ca unul dintre principalii autori dramatici din Interbelic, alături de seria V.I. Popa, Al. Kirițescu, George Ciprian, Mihail Sebastian, Mihail Sorbul, Tudor Muşatescu. Ca abordare, folosind procedee ale satirei, şarjei, absurdului şi parabolei, G. M. Zamfirescu se plasează mai departe de Caragiale, mai aproape de Mihail Sorbul, dar şi cu influenţe din Azilul de noapte al lui Gorki, cu accent pe personaje aprige, dominate de patimi mistuitoare, aducătoare de năpastă, de moarte. Alte piase nu s-au ridicat la nivelul Nastasiei: Idolul şi Ion Anapoda, etc. Cu un simţ special pentru fenomenul teatral, încă în cronicile sale a pledat pentru un teatru nou, esenţializat, unde cuvântul îşi avea atribuţii speciale. Spre stupoarea mea. Gemi Zamfirescu absentează din Istoria critică…Sentința cade ca o ghilotină… culturală: Cităm: ” Valjan, Al. Kirițescu, Ion Luca, G.M. Zamfirescu, care a scris și romane, sunt neglijabili.”(p. 194). Atunci ce am ascultat noi vreme de decenii, la formodabila emisiune ”Teatru la microfon”?! Ah, Gaițele; ah, Domnișoara Nastasia… Opera literară: Flamura albă... Suflete şi chipuri prinse în vârtejul morţii, prefaţă de Eugen Relgis, 1924; Cuminecătura, 1925; Gazda cu ochii umezi, 1926; Domnişoara Nastasia, 1928; Madona cu trandafiri, 1931; Maidanul cu dragoste, I-II, 1933; ediţie îngrijită de Florence G.M. Zamfirescu, prefaţă de Valeriu Râpeanu, 1957; ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu,1993; Idolul şi Ion Anapoda, 1935; Sfânta mare neruşinare, I-II, 1936; ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu, 1998; Mărturii în contemporaneitate,1938; Cântecul destinelor, 1939; Sam, 1939; Sufletul soldaţilor de plumb, 1940; Miss, 1942; Bariera, prefaţă de Florence G.M. Zamfirescu, 1946; Teatru, ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu, 1957; Isprava duhului roşcovan, ediţie îngrijită şi prefaţă de Fănuş Băileşteanu, 1974; Scrieri, vol. I: Teatru, vol. II: Mărturii în contemporaneitate, ediţie îngrijită şi introducere de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 1974; Corespondenţă, ediţie îngrijită şi prefaţă de Claudia Dimiu, 1988; Domnişoara Nastasia şi alte piese, 1989; Teatru, ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu, 2000. Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Mihail_Zamfirescu http://www.crispedia.ro/George_Mihail_Zamfirescu Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale 3 iunie 2007.(...) Pentru G. M. Zamfirescu, o caut pe avocata Irina Liliana N. În acelaşi bloc cu Murgeanu, la altă scară, după colţ, etajul V. Ajung spre seară. Totuşi, are un client. Aştept în hol. Nu o mai reprezintă. Înţelegătoare, îmi dă e-mail-ul dnei Christina Russu din Germania, s-o capacitez. Îmediat ce ajung acasă îi compun un text, i-l trimit cu mari speranţe. Însă nu primesc răspuns nici atunci, nici peste câteva zile, niciodată, deşi repet mesajul. Probabil îl şterge, necunoscându-mi numele. 25iulie 08. ... Pe Popa Tatu până în str. Mircea Vulcănescu, fostă Ştefan Furtună, fostă..., să văd ce pot face pentru memoria lui G. M. Zamfirescu, autorul Maidanului cu dragoste, sfârşit pretimpuriu, la nici 41 de ani!, fără adăpost, la o secţie de poliţie, caz înspăimântător dacă ne gândim la destinul scriitorului român din totdeauna; am destul timp pentru reflexii amare, căci fac ditamai drumul până la nr. 10; în curte o tânără femeie, îi fac semn că vreau discuţie; aflu că ieri sau alaltăieri a fost la ei proprietăreasa, acum stabilită în Germania, azi pleacă cu avionul. Cristina Russu. Avea o notăriţă care le lua chiriile, acum le depun la bancă, în cont. Marele ghinion îl urmăreşte în postumitate pe autorul Domnişoarei Nastasia. * Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009. Poezia zilei, Constantin Abăluţă, n. 8 oct. 1938, Bucureşti. Bazuka girl 1 După-amiezele în care vream să mor ca un soldat irakian cu explozibilul în braţe explozibil făcut din ochii tuturor femeilor pe care le-am iubit o şină de cale ferată să-mi sară în faţă desfigurându-mă peisajul plin de schije din ochii explodaţi ai iubitelor mele şi oamenii întâmplător pe-acolo plini de schije din ochii iubitelor mele o înfrăţire generală post-mortem şi asta îmi dădea chef să mai trăiesc o vreme lângă salcâmul frânt de furtună în copilăria cu miros de gaz şi duşumele putrede când am băgat mâna între picioarele anicăi fetiţa vecinului care a lăcrimat mi-a dat un şut şi m-a mâzgălit cu creta pe haină acum nu am decât refugiul trotuarelor întunecate din acest oraş şi saliva îmi colcăie în beregată ca o delicatesă pregătită pentru faţa indolentă a trecătorilor ăştia care-au făcut revoluţia furată şi golul dintr-un zid omoară iar şi iar creiere cât de apropiate ochi cât de îndepărtaţi... 2 Pe malul gârlii prin ierburi negre am găsit o păpuşă de plastic tăiată cu lama pe tăieturi s-au înşirat furnici şi bâjbâie parcă pe-o hartă incompletă a cerului prezenţa inimii mele în pământul mocirlos e ca în teatrul de umbre când mânuitorul ţipă disperat şi corbul îşi scoate ghearele şi sfâşie ecranul m-am gândit întotdeauna că voi muri albit de sângele unei păpuşi tăiate cu lama sângele alb al mulajului îmi cere să perforez cartela aici unde eu muncesc cu schimbul în ture de viaţă abjectă cangrena copilăriei momindu-mă până azi apoi baraca de tras la ţintă în ochii iubitelor şi-ntr-o seară îţi ungi circumvoluţiile cu pământ şi strigi după acceleratul care-a fost înghiţit de groapa cu documente sri 5 Vântul rupe frunzare dărâmă şandramale închis în odaie respiraţia mea face broboane pe pereţi degetele îmi sunt reci ca nişte raci nu mor chiar azi dar las hârtii pe gangurile imobilului un fel de scrisori alandala din care nimeni nu pricepe nimic sufăr în tăcere ca un reparator de ochelari căruia i se sparge zilnic câte o lentilă şi nu ştie de ce le ţine-mpachetate în cârpe moi dar degeaba vântul rupe frunzare degetele îmi sunt reci ca nişte raci nu văd prea bine cu ochiul drept dar las hârtii pe gangurile imobilului hârtii pe care le citeşte doar bazooka-girl şi le stivuieşte într-o cutie de marmeladă marca preferată. (Poezii preluate din Luceafărul de dimineaţă, 2012.) Alţi scriitori: D.D. Pătrăşcanu, n. 1872 (m. 1937) Ștefan Nenițescu n. 1897 (m. 1979) Al. Andriţoiu, n. 1929 (m. !996) Monica Pillat, n. 1947 Costin Tuchilă, n. 1954 Paul Daniel m. 1983 (n. 1910)