AM REVENIT PE BLOG, după o vacanță de 3 săptămâni în Grecia.

În următoarele zile, imagini din minunata vacanță...

7 iulie: Ion Vinea, n. 17 apr. 1895 - d. 7 iulie 1964

 

Născut la Giurgiu (va fi prieten cu concitadinii săi Ion Barbu şi cu Tudor Vianu), pe numele său adevărat Ion Eugen Iovanaki, a făcut liceul la Sf. Sava în Bucureşti şi s-a înscris la facultatea de Drept, continuată la Iaşi, unde şi-a luat licenţa, fără să profeseze vreodată avocatura. Încă din vremea liceului a editat împreună cu Tristan Tzara şi Marcel Iancu revista Simbol, 1912. În fapt, poetul Ion Vinea se va dovedi neîncadrabil vreunui curent literar; deşi a pornit cu sonete în manieră simbolistă gen D. Anghel, Şt. Petică şi Al. Macedonski; în poemele sale cu temă citadină se va vedea mai lesne modernismul abordării, la antipodul sămănătorismului, al tradiţionalismului etc. Între 1922 şi 1932 a editat Contimporanul, revista cu cea mai lungă perioadă de apariţie, grupând noua generaţie: Tr. Tzara, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Ion Barbu, dar obţinând colaborări internaţionale de la poeţi de anvergură, precum Paul Eluard, Ph. Stouppault, Robert Musil, K. Lajos, deci menţinând tot timpul legătura la vârf cu mişcarea avangardistă, înnoitoare. Mergând oarecum în paralel cu Adrian Maniu, a putut fi plasat între Tudor Arghezi şi Lucian Blaga. Şerban Cioculescu l-a numit "clasicul unor forme poetice moderne". G. Călinescu observă un redutabil creator de imagini poetice. Eugen Lovinescu sesizează unele "exprimări enigmatice", care fac bine poeziei. Iar în fapt poezia lui Ion Vinea îi este foarte proprie şi nu seamănă cu nimic din preajmă, nici măcar cu poezia avangardiştilor pe care i-a grupat în juru-i. A scris şi proze, bucurându-se de o bună receptare, în anii 30. Însă un dezinteres mai greu de explicat în legătură cu propriile producţii, uitate prin revistele vremii, niciodată adunate într-un volum, a făcut ca percepţia asupra lirismului său să rămâna incompletă, chiar inadecvată. Venirea sovieticilor, instalarea comunismului de import, l-au aruncat în neant. Înlăturat din presă în 1954, când a ieşit la iveală faptul că fusese colaborator activ la Evenimentul zilei, cotidianul lui Panfil Şeicaru, cu articole devastatoare împotriva sovieticilor şi a lui Stalin, n-a mai revenit în publicistică, deşi încurajat de Petru Groza, Gh. Tătărăscu şi Lucreţiu Pătrăşcanu. Nu trebuie să ne mire, ci să înţelegem că Ion Vinea fusese o personalitate unanim recunoscută în Interbelic, Preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor din România. Arestat şi anchetat timp de câteva luni, învinuit că vânduse în 1950 nişte monede de aur lui Petru Dumitriu; nu şi-a găsit locul în noua orânduire, practicând munci necalificate pentru supravieţuire. După propria declaraţie, a fost "ghipsar, hamal, magazioner, negru literar". (Au parcurs acelaşi traseu un Vladimir Streinu, un Şerban Cioculescu, atâţi alţii...). Se referă la munca de traducător la negru a dramaturgiei Shakespeareene, este bine cunoscut cazul piesei Hamlet, apărută sub semnătura lui Petru Dumitriu. Semnează câteva contracte de publicare cu ESPLA, niciodată onorate de editură. O experienţă la fel de dureroasă traversează şi Henriette Yvonne Stahl, fosta soţie a lui Ion Vinea, la rândul ei arestată, anchetată câteva luni. Convorbirile le erau ascultate; cei doi comunicau eliptic, susţinându-se moral, încurajându-se. H. Y. Stahl publicase o nouă ediţie a romanului Voica, mult modificată. Cei doi, oricât ar părea de necrezut, nu reuşeau să se orienteze faţă cu noua comandă socială, cu linia partidului. Au observat că în tot ceea ce publica sau reedita, Tudor Arghezi era consiliat de un tânăr sau de mai mulţi tineri universitari, bine orientaţi. În cazul lui Ion Vinea şi H. Y, Stahl, cei la care făcuseră apel erau Lucian Raicu, Ov. Crohmălniceanu, Liviu Călin, Paul Georgescu, însă aceştia nu dădeau în brânci să-i scoată mai repede la lumină, ocupaţi până peste cap cu propria carieră, cum s-a şi văzut. I-au ajutat cât de cât să publice unele fragmente de proză, modificate; unele înlăturate din şpalt, de foşti amici ai celor doi, poate de Zaharia Stancu...

La sfârşitul lui iunie 1964, pe patul de suferinţă, poetul Ion Vinea a primit exemplarul de semnal al antologiei sale, pe care n-a apucat s-o vadă în librării: Ora Fântânilor, căci a decedat la doar 10 zile de la fericita întâmplare. (Ne amintim că în cazul lui Blaga a fost şi mai rău, volumul promis n-a apărut decât în anul următor morţii poetului din Lancrăm.)

Opera: Poezii, poeme în proză: Descântecul şi Flori de lampă, Biblioteca Dimineaţa, 1925; Paradisul suspinelor, Editura Cultura Naţională, București, 1930 (cu 5 gravuri, printre care un portret de Marcel Iancu); Ora fântânilor, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1964; Poeme, Editura Tineretului, Bucureşti, 1969 (postum); Ornic nesupus: versuri. (Poezii de duminică), Editura Eus, Chişinău, 1993 (antologie postumă îngrijită de Leo Butnaru);

Proză, publicistică: Lunatecii, roman, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1965 (postum); Venin de mai, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1971 (postum; roman neterminat); Publicistică literară, Editura Minerva, Bucureşti, 1977 (postum); Săgeata şi arabescul. Articole şi pamflete, Editura Minerva, Bucureşti, 1984 (postum);

Opere traduse în alte limbi: Sóhajok paradicsoma (Paradisul suspinelor), Editura Dacia Konyvkiado, Cluj-Napoca, 1974 (traducere în limba maghiară); Árnyékok malma, Editura Kriterion Konyvkiado, Bucureşti, 1976 (traducere în limba maghiară); Ora fântânilor = L'heure des fontaines, Editura Minerva, Bucureşti, 1982 (ediţie bilingvă în română şi franceză); Whisky Palace & alte elegii. Whisky Palace & altre elegie, Editura Bastion, Timişoara, 2008, (ediţie bilingvă româno-italiană,biobibliografie,postfaţă şi antologie critică de Geo Vasile)

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Vinea

 http://www.observatorcultural.ro/La-telefon-Ion-Vinea*articleID_26528-articles_details.html

 http://www.romlit.ro/postmodernistul_ion_vinea

Poezia zilei: Ion Vinea 

Velut somnia

Ascult pământul, arborii, pietrele,

drumul arcuit în tăcere

printre avântul izvoarelor,

sub ţărmii fără paşi ai stelelor.

Ascult vântul, greierii, singurătatea

până-n de rouă porţile aurorii,

o umbră noaptea, ziua o fantomă

fără de-nţeles lunecând şi de urmă.

Da faţă veşnic între loc şi oră,

martor – al cui ? între ceilalţi şi nimeni,

ce nume port eu dincolo de mine,

ce frunte ridic în ochii lumii ?

Sunetul, raza, zbuciumul şi visul

sporesc vedenia de mine însumi

în privirea de apă a trecutului

cu treptele pe fund ale mormintelor.

Îmi trec pe chip degetele ca pe o mască,

întreb soarta ca orbii vidul,

greu tac pierderile şi amintirile, -

la creştetul lor fumegă cuvintele.

1938

    

Declin

O tristeţă întârzie în mine

cum zăboveşte toamna pe câmp,

nici un sărut nu-mi trece prin suflet,

nici o zăpadă n-a descins pe pământ.

Cântecul trist, cântecul cel mai trist

vine cu clopotul din asfinţit,

îl auzi în glasul sterp al vrăbiilor

şi răspunde din umilinţa talăngilor.

E toata viaţa care doare aşa,

zi cu zi pe întinderea stepelor

între arborii neajunşi la cer,

între apele ce-şi urmează albia,

între turmele ce-şi pasc soarta pe câmp

şi între frunzele care se dau în vânt.

1915

Dor de mare

(imitaţie)

Azi mă-ndeamnă iar să m-avânt în larg singuratica mare sub cer

şi un veler înalt şi o stea de-ndreptar este tot ce mai cer.

Şi timonul smucind şi al vântului cânt şi al candidei pânze cutremur

şi al negurii val pe al mării obraz când se crapă de ziuă şi tremur.

Azi mă-ndeamnă iar să m-avânt în larg ale largului aprige glasuri.

E un limpede, e un sălbatic apel, pe talazul cel fără popasuri ;

şi tot ce mai cer e o zi de vânt cu nori albi fugăriţi prin genună,

cu stropi spulberaţi, cu spume spumând şi păsări ce ţipă-n furtună.

Azi mă-ndeamnă iar să m-avânt în larg, fără loc, fără margini, destinul,

prin al vântului ca de cuţit tăiş, urmând pasărea, urmând delfinul.

Şi tot ce mai cer e un cântec de drum zis de-un vesel pribeag lângă mine

şi-un somn fără vis când e visul sfârşit şi-l ângână apele line.

     

Doleanţe

Gara peticită de lumini,

şine verzi sub luna de venin,

câmp în ceruri înţepat cu spini,

ce tăcere, suflet pal şi mut,

trenurile toate au trecut.

Vântul rupe rufe de mătasă,

gândurile au fugit din casă,

vino, rece mână de mireasă,

pune-mi clopoţei la gât

ca să-ţi treacă de urât.

Ultim şir de roţi, porniţi alene,

felinare, tremuraţi din gene,

ţipă, deznădejde în sirene,

suspinaţi, supape,-n unison,

zgardă, scutură-te de peron.

Gara luminată şi pustie,

trenurile pleacă pe vecie,

ieşi dintr-un sertar, melancolie,

cu panglici, cu bucle şi hârtie,

că paiaţa-i fără de scufie.

1915

*

Am pus o placă memorială pentru Ion Vinea pe fațada locuinței sale din ultima perioadă a vieții: str. Braziliei, nr. 47, S.I. (zona Dorobanți). Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, 2009.

 

Alţi scriitori:

Lidia Vianu, n. 1947

Dan Ion Nasta, n. 1951

Mihail Cruceanu, m. 1988