Crăciun fericit! Belșug pe masă, Bucurii în casă, Lumină în suflete!

Scriitorul zilei: Neagu Rădulescu, n. 26 dec. 1912 - d. 3 iunie 1972

             

Bucureştean prin naştere şi dâmboviţean prin spirit, fiu al unei balerine, a făcut şcoala primară la Sf. Iosif, gimnaziul la Sf. Sava, apoi Literele şi Filosofia, cu licenţa în 1936. Însă un temperament  clocotitor, activ, care s-a manifestat încă pe vremea liceului, editând o revistă a tinerei generaţii, 1931, unde publicau Eugen Ionescu, Emil Botta, Octav Şuluţiu: Între 1933 şi 1934 scoate altă revistă tinerească: XY.Literatură şi artă, cu colaborările lui N. Crevedia, Ilarie Voronca, Andrei Tudor, Mircea Streinul, Vasile Voiculescu, Anton Holban, T. T. Branişte, cu eseuri de C. Noica şi V. Bârna, cu cronici literare de Oct. Şuluţiu.  Între 1931-1932 frecventează  Cenaclul Sburătorul, citeşte proze, prezintă caricaturile tuturor participanţilor, remarcat de Eugen Lovinescu în Istoria sa, 1937, pentru fantezie, umor şi pitoresc. În 1941, G. Călinescu  îl plasează pe urmele lui Anton Bacalbaşa pentru umorul lui cazon şi în siajul lui G. M. Zamfirescu pentru descrierea mahalalei.

Debutase editorial în 1934, cu Dragostea noastră cea de toate zilele, răsplătită cu Premiul SSR. Scriitorul s-a individualizat printr-o abordare dezinhibată a lumii pe care o privea ca la spectacol, cu înţelegere, îngăduinţă, umor, dar şi cu autoironie, în fond un sentimental şi un fantezist benefic. S-a remarcat şi prin faptul că şi-a însoţit scrierile prozastice cu numeroase caricaturi, inconfundabile stilistic, caracterizări succinte, dintr-o singură tuşă, prin care ironistul şi moralistul exprimă o atitudine. Lumea mahalalei, dar şi lumea cazonă (despre care a dat un serial de 4-5 cărţi, făcând din soldatul Neaţă un personaj gen Svejk, simpatic şi nătăfleţ), a şcolii cu prblemele ei de emancipare a adolescenţilor (Fetele au crescut), a sportului, în special hipodromul şi stadionul de fotbal, dar şi lumea scenei (Teatru în beţe), a vieţii literare (Turnul Babel) au avut în Neagu Rădulescu un cronicar mereu la datorie coparticipativ, necesar. Nu i-au lipsit acestui scriitor ce lăsa impresia că pluteşte la suprafaţa lucrurilor, văzând doar aspectele de spectacol, umoristice, plebee, nici spiritul fin de observator şi analist psiholog, nici subtilităţile de intelectual bine informat cu privire la mersul literaturii europene. A dispărut pretimpuriu, la doar 60 de ani, în plină activitate, când avea rubrici de caricaturi la mai multe publicaţii simultan, la reviste literare, la Informaţia Bucureştiului, la ziarele sportive. A apucat să-şi  reediteze unele romane din Interbelic, citite cu delicii de noua generaţie de intelectuali.

Opera literară:• Dragostea noastră cea de toate zilele,  1934;• Nimic despre Japonia, 1935;• Sunt soldat şi călăreţ,  1937;• Neagu, 1937;• Turnul Babei,  1940;1999;• 4 pe trimestrul 2,  1941;• Fetele au crescut, 1943;• Soldatul Neaţă în război,  1943;• Păţaniile soldatului Neaţă, 1943;• Teatru în beţe, prefaţă de Pamfil Şeicaru, 1943;• Neaţă în concediu,  1944;• Viaţa în patru labe,  1944;• Goe fotbalist,  1945;• Neagu Beagu Cotoiagu,1945;• Luluţa Pămpărluţa, 1947;• Marinică Mănâncătot, 1947;• Napoleon fugea repede, 1947;• Paiaţe,1947;• Un balon râdea în poartă,1968;• Un creion pe stadioane,  1968;• Din fotoliul 13, prefaţă de Aurel Baranga, 1969;• Un catâr binecrescut, prefaţă de Aurel Martin,1970;• Fotbal cu pâine, 1971.Traduceri:• Marcelle Tinayre, Madame de Pompadour, 1945.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Neagu_Radulescu

Ion Lazu / Ion Murgeanu: Himera literaturii, ed. Curtea Veche, 2007, p.138

(...) Dar cîte nu mi-a spus (actorul Ludovic Antal), acest cicerone al vieţii literare trăite, suplinind inabilitatea mea de a penetra în intimitatea ei?! Ca satelit al său, în trecerea printre constelaţiile ilustre sau mai puţin frecventate, pe mulţi i-am cunoscut, cu destui am schimbat o strîngere de mînă, o frază două. Cu convingerea intimă că mi se face o favoare, că nu ei trebuie să fie atenţi la numele şi prestaţia mea improvizată, ci eu trebuia să fiu concentrat asupra momentului de graţie: ochi şi urechi. I-am intersectat pe Al. Philippide, pe Nichifor Crainic, pe Petre Pandrea, dar şi pe Nicolae Tăutu, colonelul Dvs din perioada cazonă, care mi-a lăsat impresia că-şi împărţea viaţa între recitaluri şi restaurant, mereu cu haz, mereu bonom, după ce mai întîi se convinsese că patentul funcţionează; dar şi pe Al. Andriţoiu, cu a sa “Toamnă mai galbenă ca Palia de la Orăştie”, un vers care el singur te poate salva de la anonimat; dar şi pe I. Peltz, conferenţiar la ARLUS; pe Neagu Rădulescu, pe Virgil Carianopol, pe Geo Dumitrescu şi pe Ben Corlaciu. (Cîndva, trecînd pe trotuarul de la Leonida, deodată aud: “Să trăiască poetul Ion Lazu!” Am tresărit, plăcut surprins.  Mă uit, nedumerit: era caricaturistul şi scriitorul Neagu Rădulescu. Abia dacă ne cunoşteam. Şi mi-am zis: Ce generaţie!, ce domni!, ce oameni generoşi, aceşti scriitori mai vîrstnici! În timp ce colegii de generaţie…) Pe cîţiva dintre aceşti scriitori din generaţia anterioară i-am avut oaspeţi la întreprinderea unde lucram: Neagu Rădulescu a prezentat amintiri din viaţa literară; Ben Corlaciu, care tocmai scosese Baritina, un roman despre geologul Bazaca (prototipul fiind Bacalu, care descoperise zăcămîntul de baritină de la Somova), a venit să-şi prezinte cartea, să converseze cu prospectorii, să dea autografe. Însă eu îl preţuiam mai ales pentru versurile sale şi nu în ultimul rînd pentru acea bijuterie, micul roman Moartea lîngă cer, proză fulgurantă, care stă bine lîngă Trîntorul lui Emil Botta şi lîngă Cele patru anotimpuri ale Anei Blandiana. Ca să se confirme aserţiunea mea că atunci cînd poeţii au curajul să scrie proză, te poţi aştepta la mari surprize, la adevărate performanţe. Cu Ben Corlaciu, un alt domn al literelor, am rămas în bune relaţii, l-am vizitat la spitalul Tunari cînd a avut probleme de sănătate, chiar înainte să părăsească ţara. A devenit, vrînd-nevrînd unul dintre personajele romanului meu Curtea interioară, unde apar şi alţi scriitori, despre unii va veni vorba în curînd. Unul dintre personajele principale fiind chiar actorul-prieten Ludovic Antal, în carte actorul Banta.

Poezia zilei, Leonida Lari

 

Rugă de taină

E-o oboseală-n toţi de vorbe goale

Doamne, tu mă priveşti de undeva -

Ţine-mă tare în lumina ta, 

Lumină-a vieţii noastre, lină, moale...

Pentru-a încape bucurii şi jale,

Tu, Doamne, mă înveţi foc a mânca -

Ţine-mă blândă în lumina ta,

Lumină-a vieţii noastre, blândă, moale...

Ştiu, unde sufletul doar are cale

Zbura-voi, Doamne, spre matricea mea, 

Dar voi să las şi pe pământ ceva

Din măreţia veşniciei tale -

Ţine-mă clară în lumina ta,

Lumină-a vieţii noastre, lină, moale... 



Ion Lazu - O pagină de Jurnal american, 2008

19 mai, luni, după recitalul de ieri şi după o seară cu familiile Dino Tudor şi Nicu Filip, prelungită până după miezul nopţii, pe terasa scăldată de lumina lunii, chiar ca în literatură. Discuţii. Poze. Despre americani, despre japonezii care au reuşit să-i înlocuiască pe evrei în toate sectoarele economice, inclusiv cel bancar-financiar. Lăsându-i în faţă doar în film-show, ca să fie arătaţi cu degetul, zice Dino. Nicu Filip spune că a auzit în trei locuri diferite din surse diferite că războiul al Doilea a fost declanşat de evrei, ca să-şi înnoiască sângele. Mi se pare abracadabrant, dacă nu şi mai rău. Cu preţul a 6 milioane de victime dintre ei?! Dino, diverse poveşti din viaţa lui de arhitect. Fiu de medici, termină şcoala franceză din Bucureşti, apoi arhitectura. Este autorul celui mai mare terminal din Arabia Saudită. Lucrase 20 de ani în Poştă, este dat afară la o reorganizare, dar el simţise ce i se pune la cale, așa încât la ora 14 când a primit decizia el avea deja semnat la ora 12 contractul cu altă firmă, inclusiv luase biletele pentru staţiunea de sky. Nepotismul la japonezi, care ştiu să se infiltreze. Un japonez este numit în fruntea unui departament, a adus imediat în subordine nu mai puţin de 18 japonezi.

Nicu Filip, fost coleg de liceu cu Lidia, despre greutăţile în sectorul imobiliar: nu se mai vând decât pachete de 30-50 de locuinţe-terenuri etc., dintre care numai 3-4 locuinţe. Descurcă-te. Stă toată noaptea pe computer, în ultimele 3 zile dacă a dormit 2-3 ore. Toţi vorbesc despre averi imobiliare recuperate sau nu în ţară. Despre asistenţa socială. S-au primit 80 de reclamaţii, despre nereguli ale românilor, date în vileag de alţi români. Caz singular, nimeni nu înţelege ce se întâmplă, pare un blestem al naţiei. Şi altele, amestecate, mai multe rele decât bune.

Dar înainte fusese recitalul, la Hollywood, unde am ajuns după o incursiune pe Bulevardul stelelor. Nu știu de ce nu m-a impresionat defel, deși lumea se înghesuia ca la urs - să vadă amprentele, să citească numele, mai ales să facă poze și să se pozeze cu.... Poate  că nu m-a at gata chiar bulevardul cu pricina, fără clădiri impozante, cu prestanță, ci mai degrabă  niște hale și hangare.  Totul părea de încropeală și butaforie, nimic serios, trainic. Te duci cu gândul la faima prea trecătoare a acestor vedete care nu apar bine că și dispar pe dată. Iar recitalul Liidiei va avea loc chiar pe bdul cu acest faimos nume, la intersecţia cu ave Gardner, cu pomi înfloriţi mov pe toate trotuarele, proiectaţi pe înaltele zidiri ale bisericii; va fi susținut într-o sală de recepţii de lângă o biserică numită St. Thomas church, veche de câteva secole, impozantă, desigur prea mare pentru nevoile actuale şi pe care românii o împart cu catolicii, îmi pare; am intrat în frumoasa biserică, după ce făcusem câteva poze pe-afară; s-a oficiat slujba din a patra duminică după Paşti, cea cu pilda schilodului, care de 38 de ani tot spera să se facă şi cu el o minune la scăldătoarea Oilor, unde o dată pe an, în zi de sărbătoare, Îngerul Domnului tulbura apa şi cine se arunca primul era tămăduit. Dar nu avea cine să-l ajute să sară primul... S-a milostivit Iisus. Ia-ţi patul şi umblă! Pe drum lumea îl certa, că face asta în zi de sărbătoare, Iar el le explica minunea...

Or, acestă slujbă şi această predică era rostită de un preot în vârstă şi vădit incomodat din cauza problemelor de sănătate: Am aflat că era în urma unui accident cerebral, neputînd să mai vorbească bine, să mişte braţul drept şi nici piciorul drept decât cu mare dificultate. Dar se întâmplă că tocmai aceste disfuncţii dădeau gesturilor sale ceva hieratic, gen oficiere sacră. Aflând toate astea, te gândeşti încă o dată la pilda schilodului, pe care o expusese acest preot.

În antract, lumea stă de vorbă, în grupuri, în micul spaţiu cu câteva plante decorative dintre cele două imobile, din păcate eu trebuie să aranjez prin sală.

În sala se strâng vreo 30 de invitaţi, discutăm, Lidia îl recunoaşte cu surprindere pe fostul coleg de liceu Nicu Filip, încărunţit, grăsun şi cu mare barbă înspicată, acum roşu-negru la faţă de emoţie. Organizatorii, şefii comunităţii, Călugăriţa cu soţia, vicepreşedinta, alţii, o verişoară de-a Ilenei. Cuvântarea Ilenei, proiecţia aplaudată şi prestaţia în mare vervă a Lidiei, aplaudată de mai multe ori în timpul recitalului şi cu ovaţii la sfârşit. În sală, preotul vârstnic şi încă doi prelați, aceștia catolici, dintre care unul de culoare, complet chel, cu capul ca o bilă lucitoare, în robă nagră şi cu guler de celuluoid, cum se ştie. Probabil de la cealaltă confesiune, cu care se rânduiesc ai noştri. Ce-i drept, funcţiona un mare ventilator deasupra sălii supraîncălzite, căci instalaţia de aer condiţionat e defectă de mai multă vreme. De ce n-or fi avut grijă să o repare la timp? Am filmat tot recitalul, oamenii din sală, dar sonorul va fi alterat. Poze, discuţii, felicitări, autografe, încă o poză cu preotul, pentru arhiva bisericii. Aflu că este şi colaborator la ziarele româneşti. George Naghi? Un lunch cu de toate aşa că multe au rămas neatinse. Emoţii, lacrimi, cărţi de vizită, un domn vârstnic vrea să propună acest recital unei doamne din Luxemburg, care se ocupă cu chestiuni culturale. De acolo ne strângem ecranele şi proiectoarele, le îndesăm în portbagaj şi pornim spre casă, urmaţi de maşina fam. Tudor, iar Nicu Filip apare mai la urmă, cu un imens tort extravagant.

Va urma

Lidia Lazu în recital la Hollywood: Lucian Blaga - Vreau să joc! I want to dance!