consemnări, poezii, eseuri: septembrie 2024

luni, 30 septembrie 2024

30 septembrie: Mihail Săulescu, n. 23 feb. 1888 - d. 30 sep. 1916 Născut la Bucureşti, a fost custodele bibliotecii Socec. A publicat în 1906 un prim volum de Poezii, pe care imediat l-a repudiat şi s-a străduit să recupereze şi să distrugă întregul tiraj. Abia peste un deceniu, în 1914 publică un nou volum, Departe, cu poeme simboliste, melancolice, aspirând spre o evadare în necunoscut. Doi ani mai târziu, în 1916 editează cel de al treilea volum de poezii, Viaţa, cu mai apăsată notă socială, ce stârneşte revolta autorului. La începutul războiului, deşi bolnav, îşi părăseşte logodnica şi se înrolează ca voluntar într-un regiment de infanterie, spre a se "căsători cu Transilvania", după propria declaraţie; va fi printre primele victime în luptele de la Predeal. În 1921, la Teatrul Naţional din Bucureşti se pune în scenă drama într-un act Săptămâna luminată, text publicat şi în volum, tot atunci, dramă ce impresionează prin abordarea expresionistă, redusă la esenţial, a unei poveşti de crimă şi de zbucium primar, protagoniştii fiind prinşi în chingile unor prejudecăţi şi eresuri. Mama unui criminal muribund, îl sugrumă cu perna, înainte de miezul nopţii, în credinţa că în săptămâna luminată sufletul nelegiuitului va ajunge totuşi în rai, cum prezisese şi ghicitoarea în bobi. Iraţionalul, ancestralul, încercarea de a păcăli un destin hidos, cu preţul altei crime - toate acestea scrise cu simţ dramatic şi ştiinţă a dialogului. De altfel, în 1943, pe acest text compozitorul Nicolae Brânzeu crează o operă muzicală, dirijată chiar de el, la Opera română. În 1947, Eugen Jebeleanu îngrijeşte o ediţie de Opere, în colecţia Scriitori români uitaţi. Cu colaborări în diverse reviste ale vremii, se consideră că prozele scurte ale lui M.S. sunt insignifiante, iar poezile sale, totuşi bine strunite stilistic, sunt demne de atenţie. G. Călinescu îi consacră o jumătate de coloană, aceleaşi susţineri trec şi în Istoria critică a lui N. Manolescu. Dicţionarul Zaciu-Sasu-Papahagi reţine numele poetului. Un bulevard din Predeal şi Liceul din aceeaşi urbe poartă numele poetului Mihail Săulescu. Jertfa pe câmpul de luptă, poate mai mult decât performanţele scriitoriceşti, a forţat mâna istoriei. La ieşirea din Predeal spre Braşov, chiar acolo unde s-au dat luptele, a fost înălţat un impresionant monument al eroului, de sculptorul Oskar Han, dezvelit la 5 septembrie 1930, cu inscripţionarea: "POETULUI EROU MIHAIL SAULESCU - CAZUT IN LUPTELE DE LA PREDEAL - 1916 - SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI". Opera literară: Versuri, 1906; Departe, 1914; Viaţa, 1916; Săptămâna luminată, 1921; Opere, 1947. Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_S%C4%83ulescu http://www.cerculpoetilor.net/Mihail-Saulescu.html http://ro.tititudorancea.org/z/mihail_saulescu.htm http://agonia.ro/index.php/author/0035343/index.html Poezia zilei, Mihail Săulescu Celei aşteptate Tu ce mă faci să cânt şi să visez acuma, Eu văd că eşti departe, şi poate n'ai să vii... Şi cine eşti, eu nu ştiu, cum cine sunt, nu ştii; Dar simt că eşti frumoasă, că ochi albaştri ai, Că porţi ceva în tine din rozele de Mai, Tu, care eşti departe — şi poate n'ai să vii... ... Şi cine ştie? Poate e visul meu de vină, Căci el îţi dete viaţă, şi doar în el trăeşti, Tu, care azi nu eşti — Şi poate nici odată aevea n'ai să fii... Dar eu visez — şi visul aripile-şi întinde, Dar eu visez — şi visul din nou mai mult s'aprinde, — Chiar dacă vei rămâne un dor neîmplinit, Tu, care nu eşti astăzi, şi poate n'ai să fii Ori eşti, — dar prea departe, şi pururi n'ai să vii. Et nunc et semper Şi cei ce plâng ca şi acei ce râd O luptă duc amară, - Năuntrul lor e-aceeaş tragedie, Aceeaş iarnă tristă şi pustie, Aceeaş primăvară. Pe orice faţă-o lacrimă de pică, Un zâmbet de răsare, În pieptu-oricui, furtuna dacă bate, Ori raza bucuriei de străbate E 'n toţi ceva ce ochilor n'apare. - Porniţi pribegi, călătorim, purtând, Ca să le pierdem toate, Comori de visuri, de speranţe sfinte; Şi 'ndeplinirea veşnic e 'nainte Şi veşnic nu se poate!... ... Pe-acei ce plâng ca şi pe-acei ce râd, Pe drumuri lungi ce-i mână? Ce stea pe cer în veci luminătoare, Ce rază pribegită dela soare E cruda lor stăpână?... Pe toţi îi cheamă 'n depărtare dorul De ce e nou, de ce-i necunoscut; Pe cel ce vine să pornească mâne, Pe cel ce 'n urma rândului rămâne, Pe cel ce s'a pierdut... (Din volumul „Departe”) Cei singuri Poetului D. Nanu Cei singuri cu adevărat Nu sunt acei ce plâng câte-au pierdut; Dar cei pe care-un gând îndepărtat Îi poartă prin necunoscut, Spre toţi acei ce plâng câte-au pierdut... Cei singuri cu adevărat Sunt toţi acei ce se pricep să tacă — Sunt cei ce merg şi nu se mai opresc, Sunt cei ce duc sub haina lor săracă, Sub lutul omenesc, Secrete bogăţii necunoscute — În alte lumi setoşi să le strămute... Cei singuri cu adevărat Sunt cei ce văd, sunt cei ce plâng ades, Nu pentru ei — dar pentru ce-au aflat, Nu pentru gândul lor neînţeles — Dar pentru ce, mergând o viaţă 'ntreagă, Ei totuş n'au putut să înţeleagă... Nu te gândi la scunda lor chilie! Chilia lor e sufletul lor mare! — Îi vezi trecând, şi îi aştepţi să vie; Îi vezi pierzându-se în depărtare: În orice parte sânt, Şi 'nuntrul lor, duc un întreg pământ!... În mijlocul oraşelor trăiesc! Şi-oraşele, cât sunt de frământate. Ei trec ca nişte răzleţiţi prin ele, - Fantastice corăbii ne 'nfrânate, Ne 'nvinse de talazurile grele... Ei trec, Pe străzile ce furnică de lume, Pe uliţe cu fabrici zgomotoase, Prin pieţele mizeriei din lume... Ei trec — Nu ştie nimeni, unde anume! Ei trec, ei trec — sunt acul grav ce coase Bucată cu bucată risipirea De petice din sufletul cel mare, Ne 'nchipuit, neaşteptat, pe care Doar îl visează numai omenirea... (Din volumul „Viaţa” ) Texte culese din Mihail Săulescu, „Opere”, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1947 Dan Stanca, n. 1955 „Dan Stanca e un eretic... promotor aproape singular al radicalismului spiritualist și metafizic într-o literatură aflată sub zodia relativismului, el este în același timp un reprezentant de frunte al celei mai importante tendințe din proza noastră postdecembristă: realismul vizionar și apocaliptic... spiritualismul său ortodox cu derivații gnostice și ezoterice se asociază cu un scepticism (...) Alături de Mateiu Caragiale, Dan Stanca e, cum ar fi spus I. Negoițescu, cel mai reacționar scriitor roman”. (Paul Cernat) Alţi scriitori: Ovidia Babu, n. 1932 Dan Stanca, n. 1955 Suto Andraş, m. 2006

duminică, 29 septembrie 2024

29 septembrie: Ernest Verzea, n. 5 oct. 1917 - d. 29 sept. 2003 Fiu al unui subdirector de minister, s-a născut la Bucureşti, a început liceul în Capitală, l-a continuat la Călăraşi, întrerupându-se pentru a deveni ucenic la Griviţa, apoi mic funcţionar tot acolo. Urmează studii de arte plastice, în atelierul lui Jean Al. Steriadi. Va deveni redactor la revista Vieaţa a lui Liviu Rebreanu, 1941-1944. Frecventează cenaclul Sburătorul, dar şi cursurile de perfecţionare în franceză de la Institutul Francez. La recrutare, a fost selectat pentru a lucra la editarea unui studiu coordonat de N. Iorga. În 1944, publicând un poem defetist, prezentat ca traducere din Li-Tai-Pe, a fost trimis în lagărul de la Tg. Jiu. Între 1945-1948 este şef de cabinet la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, apoi şef de cabinet al lui Ştefan Voitec. Concomitent, urmează Literele şi Filosofia, absolvite în 1948, iar în 1950 devine licenţiat şi în Drept. În 1950, este exclus din PMR, cu alţi 15 scriitori, învinuiţi de a nu fi lăudat corespunzător realizările noului regim. Vizitat de un unchi fost deputat PNŢ, este arestat împreună cu soţia, deţinut între 1950 şi 1955. (Nu excludem ipoteza că în acest mod josnic, Şt. Voitec s-a debarasat de un colaborator inflexibil.). Eliberat, va lucra vreme de 12 ani ca paznic în parcul Herăstrău. Oricum, revine în lumea publicisticii abia în 1968. Între timp îşi desăvârşise cunoştinţele de pictură murală medievală la Patriarhia Română. Din 1968 până la pensionarea în 1977 a fost redactor la revista Forum. A debutat încă în anii de dinainte de război, publicând cronici literare, teatrale, cinematografice şi de artă plastică, reportaje, interviuri, anchete. Cele trei plachete de versuri apărute înainte de război, în tiraje confidenţiale, n-au stârnit ecoul meritat. Ca de altfel şi cărţile editate după cele două decenii de interdicţie. A scris totuşi o poezie elevată, de talent, intimistă, clară, sobră, calmă, neostentativă în vreun fel, "pură, palidă, în vârful picioarelor", după verdictul lui Geo Dumitrescu (care ştia el ce ştia...). S-a întâmplat să-i fiu lector la volumul Itinerarii oxidate, editat la Vinea în 1999, cu o prefaţă de Emil Manu, un portret de N. Hilohi şi un desen de Vasile Dobrian. Am moderat lansarea volumului, în prezenţa autorului octogenar şi a câtorva supravieţuitori ai ceauşismului, la Rotonda Muzeului Literaturii Române, în pragul anului 2000. Un om de o modestie, urbanitate, delicateţe şi cumsecădenie prea rar întâlnite la actanţii vieţii noastre literare. Însă precizez imediat: o delicateţe a demnităţii, a unei înalte păreri despre menirea Artei şi despre rostul artistului în societate, cu respingerea oricăror compromisuri şi malversaţii. S-ar explica astfel de ce nu s-a străduit să-şi facă un loc în faţă, în lumea literară şi artistică a vremii (precum colegul de generaţie Geo Dumitrescu, comentat şi el la Scriitorul zilei...), dar şi de ce a făcut lagărul de la Tg. Jiu şi apoi 5 ani de puşcărie atroce, dejisto-stalinistă. Incompatibilitatea cu structurile dictatoriale. Opera literară: Îngeri de lut, 1933; Fugarnice, 1935; Uzina umbrelor tangente. Cântece mecanice, 1937; Alter ego!, 1942; Grădina cu portocali din norul 43, cu un portret de Eugen Drăguţescu, 1943; Portative pe sol, în văzduh şi pe ape, cu un portret de Silvan, 1944; Experienţe, 1949; Sub suliţele stelelor, 1950; Litoral sintetic, cu cromaje, coperta şi 14 grafointuitive ale autorului, 1968; Pasărea inimii, cu ilustraţii de Vasile Dobrian, 1979; 10 poeme, 1979; Combustii, cu un portret şi desene de Alexandru Ţipoia, 1980; Crepuscularia, prefaţă de Gh. Bulgăr, cu un portret de George Tomaziu, 1992; Itinerarii oxidate, prefaţă de Emil Manu, 1999; Îmblânzitorul muşcătoarelor nelinişti, prefaţă de Valeriu Râpeanu, postfaţă de George Anca, cu un portret de Dragoş Morărescu,2002. Antologii: Creaţia în artă văzută de Tudor Arghezi, E. Lovinescu, Lucian Blaga..., 1994. Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ernest_Verzea http://agonia.ro/index.php/author/0035677/index.html Poezia zilei, Ernest Verzea Mirajul sfertului de pâine Ce-o fi cu sfertul meu de pâine azi? Împrăştie o boare delicată: o trag în piept, şi parcă mă îmbată ca freamătul pădurilor de brazi… Mă uit atent şi nu-mi vine să cred cât e de mic! Dar ce nu-mi aminteşte! piftii, sarmale, saramuri de peşte, şi mă calific: un vulgar biped. Pe dinafară, coaja ruginie mă ispiteşte s-o ciupesc neîntrerupt… ori, să-l înghit având, dedesubt, pufos şi proaspăt miezul mă îmbie. Ce praznice o să trântesc cu el! şi aprioric jubilez în gând că mă vor delecta, în fine, rând pe rând: cârnaţi, salate, sau costiţe de purcel! Acum, mă simt aproape fericit - şi cum îi sorb aroma încă-odată, îmi pare că miroase… a ciocolată! deci, voi avea şi-un “dulce” la sfârşit. Dar, într-o clipă, insolitul vis gingaş s-a risipit: vii, aburii de pe culoar vestesc hârdăul care ne aduce iar, aceeaşi porţie de… H2O cu arpacaş! Copacii din văzduh Pe orizontul noptatic jefuit, Copacii de cristal, aerieni, Neîncetat agită, pianizate frământări: În paradisul oscilant al ramurilor Vibrează lung super-melancolii autumnale… Sub stele însă, Mai departe de marile uzine siderale, Sticlesc înfiorate linişti, elegii. Atunci, Întruchipare rece, Ochiul mi-l desfac din lut Şi vibratil îl urc pe cer, în grădina lui cu portocali Din norul 43 În vreme ce ascult Cum şueră adânc Necunoscutul, în glasuri tremurânde! (din Itinerarii oxidate, Vinea, 1999) Alţi scriitori: Iorgu Iordan, n. 11 octombrie 1888 -d. 20 septembrie 1986 Virgil Ierunca, n. 16 august 1920 - d. 28 septembrie 2006.

sâmbătă, 28 septembrie 2024

27 septembrie: Grigore Hagiu, n. 27 sept. 1933 - d. 1 februarie, 1985 Dintr-o familie de ţărani, s-a născut la Tg. Bujor, lângă Galaţi, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Bucureşti, s-a înscris la Institutul de Cinematografie; eliminat după un an, devine student la Filologia bucureşreană, secţia germană. Va fi redactor la Drum nou-Galaţi, apoi la Gazeta literară şi la Luceafărul. Debutase ca licean, în 1950, redebutat în 1952 la Tânărul scriitor; debutul în volum, 1962, cu Autoportret în august, versuri plătind tribut poeziei aliniate a acelor vremi. Se va detaşa în Sfera gânditoare, 1967, optând pentru o lirică de introspecţie, a somnului şi "visului din vis", dar şi cu referiri insolite la realitatea imediată. În prima tinereţe a format un cuplu de zile mari cu poeta Vera Lungu, apoi s-a căsătorit cu poeta ardeleancă Ana Mureşan, cu ascendenţe memorandiste (care, şocată, a părăsit ţara la câteva săptămâni după dispariţia poetului). Considerat ca făcând parte din generaţia şaizecistă, a resurecţiei poetice, colegii săi de drum i-au apreciat nu doar talentul (mi-l aminesc pe Ilie Constantin enumerându-l printre marile speranţe ale poeziei tinere din acel moment), ci şi delicateţea, spiritul lipsit de agresivitate, generozitatea, înţelepciunea, tactul şi umorul. A frecventat intens boema literară a vremii, în nesfârşite reprize dionisiace, cu Velea, Pucă, Petre Stoica, Fănuş Neagu, Mircea Micu, Virgil Mazilescu; încă de la debut a format un grup elitist împreună cu Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Nicolae Breban şi Matei Călinescu, acesta prefaţîndu-i şi primul volum. Antologii din poezia acestui "boier al literelor romîneşti", cum îl numeşte Petre Stoica, tot aşa cum s-a ocupat de editarea poemelor sale, în ultimii săi ani de viaţă, celălalt poet suprevieţuitor al grupului, Cezar Baltag, cu care la început a împărţit un demisol pe str. pictor Stahi. A iubit artele frumoase (sora lui, pictoriţa Gina Popa i-a ilustrat câteva volume) şi a scris despre spectacole de teatru, despre vernisaje, ateliere de artă, muzee din Bucureşti, deţinător al unei rubrici de specialitate, texte reunite apoi în volumul Bucureştiul artistic, 1984. Poetul a murit într-o noapte din cumplita iarnă 1985, încercând să se încălzească la aragaz... Gazele s-au oprit, au pornit din nou, după ce poetul adormise, asfixiindu-l, altfel o cruce de bărbat... O şcoală gimnazială din Tg. Bujor îi poartă numele, un festival de poezie la Galaţi şi în târgul natal îi omagiază poezia. Opera literară: Autoportret în august, prefaţă de Matei Călinescu, 1962; Continentele ascunse, 1965; De dragoste de ţară, 1967; Sfera gânditoare, 1967; Poezii, 1968; Spaţiile somnului, 1969; Nobleţe de stirpe,1969; Nostalgica triadă, 1970; Cântece de stemă, 1971; Poezii, 1973; Miazănoaptea miresmelor, 1973; Zenit de anotimpuri, 1974; Sărbătorile anului, 1975; Descântece de gravitaţie, 1977; Sonete, 1978; Fantastica pădure, 1980; Alte sonete, 1983; Desemne pe sticlă, cu ilustraţii de Gina Hagiu, 1983; Bucureştiul artistic, 1984; Zilele, vârstele, anii. Mărturii despre mine însumi, prefaţă de Cezar Baltag, 1985; Poeme, prefaţă de Fănuş Neagu, 1986; Cristal de primăvară, prefaţă de Gina Hagiu, Galaţi, 1991; Liniştea versului, prefaţă de Cezar Baltag, 1997. Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Hagiu http://petrestoicaremembernecesar.blogspot.ro/2011/05/grigore-hagiu.html http://www.memoria.ro/index.php?location=view_article&id=1123 http://www.bvau.ro/manifestari/2010/0200/grigore_hagiu.pdf http://www.crispedia.ro/Grigore_Hagiu Poezia zilei, Grigore Hagiu Sămânţă de stele Din nou să punem ordine în gânduri, să mai gândim odată ce-am gândit cu un cuvânt mai lin şi-ncetinit, dând loc priveliştii de printre rânduri. Din tot ce inima mi-a dovedit un ram, un spic să scot la vârf de cânturi, mormane de păduri şi de pământuri înalte-n urma mea am cheltuit. Să fie limpede acum foşnirea, să fi înduplecat încremenirea cu-o patimă, cu-o linişte, c-un dor ? Pe sus cocoarele urmându-şi firea şi-n ceruri largi vâslind nemărginirea îmi par şi azi sămânţa stelelor ! Portret uitat în nemişcare vag îngîndurată numai poteca pe care stai alunecă departe şi te trezeşti în bătaia de raze cum te-ai izbi deodată de marmora afroditei frumoasa cea fără de braţe sînt împăcate subţirimile toate cuvântul şi gândul oasele tale încap în două trestii de lac pe care le scutură vîntul. Alţi scriitori: Crina Bocşan Decusară, n. 1941 Ion Biberi, m. 1990 Gellu Naum, m. 2001 Iustin Panţa, m. 2001 28 septembrie: Valeriu Râpeanu la 80 de ani (n. 28 sept. 1931) Consemnare: Duminică dimineaţa, la sala Euterpe a Universităţii Spiru Haret, în cadrul unei emisiuni cu înregistrare ce se va transmite pe TVRM, a avut loc întâlnirea cu Valeriu Râpeanu, sărbătorit la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani. Pentru a evoca diferite aspecte din activitatea prodigiosului om de cultură VR, spirit enciclopedist, renumit critic şi istoric literar, editor, critic de teatru, realizator TV, critic de arte plastice, au fost convocaţi poetul Ion Brad, el însuşi octogenar, cunoscându-l pe sărbătorit încă din anii 50, când s-27 septembrie: Grigore Hagiu, n. 27 sept. 1933 - d. 1 februarie, 1985 Dintr-o familie de ţărani, s-a născut la Tg. Bujor, lângă Galaţi, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Bucureşti, s-a înscris la Institutul de Cinematografie; eliminat după un an, devine student la Filologia bucureşreană, secţia germană. Va fi redactor la Drum nou-Galaţi, apoi la Gazeta literară şi la Luceafărul. Debutase ca licean, în 1950, redebutat în 1952 la Tânărul scriitor; debutul în volum, 1962, cu Autoportret în august, versuri plătind tribut poeziei aliniate a acelor vremi. Se va detaşa în Sfera gânditoare, 1967, optând pentru o lirică de introspecţie, a somnului şi "visului din vis", dar şi cu referiri insolite la realitatea imediată. În prima tinereţe a format un cuplu de zile mari cu poeta Vera Lungu, apoi s-a căsătorit cu poeta ardeleancă Ana Mureşan, cu ascendenţe memorandiste (care, şocată, a părăsit ţara la câteva săptămâni după dispariţia poetului). Considerat ca făcând parte din generaţia şaizecistă, a resurecţiei poetice, colegii săi de drum i-au apreciat nu doar talentul (mi-l aminesc pe Ilie Constantin enumerându-l printre marile speranţe ale poeziei tinere din acel moment), ci şi delicateţea, spiritul lipsit de agresivitate, generozitatea, înţelepciunea, tactul şi umorul. A frecventat intens boema literară a vremii, în nesfârşite reprize dionisiace, cu Velea, Pucă, Petre Stoica, Fănuş Neagu, Mircea Micu, Virgil Mazilescu; încă de la debut a format un grup elitist împreună cu Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Nicolae Breban şi Matei Călinescu, acesta prefaţîndu-i şi primul volum. Antologii din poezia acestui "boier al literelor romîneşti", cum îl numeşte Petre Stoica, tot aşa cum s-a ocupat de editarea poemelor sale, în ultimii săi ani de viaţă, celălalt poet suprevieţuitor al grupului, Cezar Baltag, cu care la început a împărţit un demisol pe str. pictor Stahi. A iubit artele frumoase (sora lui, pictoriţa Gina Popa i-a ilustrat câteva volume) şi a scris despre spectacole de teatru, despre vernisaje, ateliere de artă, muzee din Bucureşti, deţinător al unei rubrici de specialitate, texte reunite apoi în volumul Bucureştiul artistic, 1984. Poetul a murit într-o noapte din cumplita iarnă 1985, încercând să se încălzească la aragaz... Gazele s-au oprit, au pornit din nou, după ce poetul adormise, asfixiindu-l, altfel o cruce de bărbat... O şcoală gimnazială din Tg. Bujor îi poartă numele, un festival de poezie la Galaţi şi în târgul natal îi omagiază poezia. Opera literară: Autoportret în august, prefaţă de Matei Călinescu, 1962; Continentele ascunse, 1965; De dragoste de ţară, 1967; Sfera gânditoare, 1967; Poezii, 1968; Spaţiile somnului, 1969; Nobleţe de stirpe,1969; Nostalgica triadă, 1970; Cântece de stemă, 1971; Poezii, 1973; Miazănoaptea miresmelor, 1973; Zenit de anotimpuri, 1974; Sărbătorile anului, 1975; Descântece de gravitaţie, 1977; Sonete, 1978; Fantastica pădure, 1980; Alte sonete, 1983; Desemne pe sticlă, cu ilustraţii de Gina Hagiu, 1983; Bucureştiul artistic, 1984; Zilele, vârstele, anii. Mărturii despre mine însumi, prefaţă de Cezar Baltag, 1985; Poeme, prefaţă de Fănuş Neagu, 1986; Cristal de primăvară, prefaţă de Gina Hagiu, Galaţi, 1991; Liniştea versului, prefaţă de Cezar Baltag, 1997. Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Hagiu http://petrestoicaremembernecesar.blogspot.ro/2011/05/grigore-hagiu.html http://www.memoria.ro/index.php?location=view_article&id=1123 http://www.bvau.ro/manifestari/2010/0200/grigore_hagiu.pdf http://www.crispedia.ro/Grigore_Hagiu Poezia zilei, Grigore Hagiu Sămânţă de stele Din nou să punem ordine în gânduri, să mai gândim odată ce-am gândit cu un cuvânt mai lin şi-ncetinit, dând loc priveliştii de printre rânduri. Din tot ce inima mi-a dovedit un ram, un spic să scot la vârf de cânturi, mormane de păduri şi de pământuri înalte-n urma mea am cheltuit. Să fie limpede acum foşnirea, să fi înduplecat încremenirea cu-o patimă, cu-o linişte, c-un dor ? Pe sus cocoarele urmându-şi firea şi-n ceruri largi vâslind nemărginirea îmi par şi azi sămânţa stelelor ! Portret uitat în nemişcare vag îngîndurată numai poteca pe care stai alunecă departe şi te trezeşti în bătaia de raze cum te-ai izbi deodată de marmora afroditei frumoasa cea fără de braţe sînt împăcate subţirimile toate cuvântul şi gândul oasele tale încap în două trestii de lac pe care le scutură vîntul. Alţi scriitori: Crina Bocşan Decusară, n. 1941 Ion Biberi, m. 1990 Gellu Naum, m. 2001 Iustin Panţa, m. 2001 28 septembrie: Valeriu Râpeanu la 80 de ani (n. 28 sept. 1931) Consemnare: Duminică dimineaţa, la sala Euterpe a Universităţii Spiru Haret, în cadrul unei emisiuni cu înregistrare ce se va transmite pe TVRM, a avut loc întâlnirea cu Valeriu Râpeanu, sărbătorit la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani. Pentru a evoca diferite aspecte din activitatea prodigiosului om de cultură VR, spirit enciclopedist, renumit critic şi istoric literar, editor, critic de teatru, realizator TV, critic de arte plastice, au fost convocaţi poetul Ion Brad, el însuşi octogenar, cunoscându-l pe sărbătorit încă din anii 50, când s-a reînnodat firul Festivalului internaţional George Enescu; şi mai tânărul scriitor şi om de Radio Costin Tuchilă, unul dintre merituoşii colaboratori, discipoli şi continuatori ai maestrului. Care şi-a început mărturisirea prin a sublinia rolul decisiv al şcolii în formarea viitotului intelectual. S-a născut într-o familie de învăţători, practic a făcut primii paşi în şcoală, considerată ca un loc sacru. A avut învăţători şi profesori eminenţi; de exemplu, încă din clasa I-a primară a avut profesor de muzică pe compozitorul şi muzicologul Danielescu. Acesta le-a insuflat şcolarilor dragostea de muzică, socotită a fi una dintre manifestările esenţializate ale spiritului uman. Exista un cor al şcolii, cu două repetiţii săptămânale şi un altul, al bisericii; şi a fost o dramă pentru colegii care nu aveau voce şi nu puteau participa la aceste forme de instrucţie. Apoi, la liceul Petru şi Pavel din Ploieşti a avut profesori străluciţi, mari somităţi ale învăţământului şi ştiinţei, un Nicolae Simache, istoric redutabil şi infatigabil animator cultural, cel care a izbutit, în condiţii improprii, ca intelectual format antebelic, mereu obstrucţionat, supravegheat etc, totuşi a reuşit să înfiinţeze muzee de istorie nu doar în Ploieşti, ci şi în Câmpina, Văleni, Rm. Sărat, Buzău etc.; trăind el însuşi în condiţii de sărăcie la limită, însă dăruindu-şi timpul şi energia pentru binele obştei. Suntem, spune prof. Valeriu Râpeanu, generaţia care la începutul războiului aveam 13-15 ani. Generaţia care a dat jos din perete nu mai puţin de 5 şefi de stat, începând cu Carol II, apoi Antonescu, Regele Mihai, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu. O experienţă teribilă, iar în fapt ultimele 6 decenii ale secolului XX, corespunzătoare unei istorii zbuciumate, necruţătoare. Lucrări de referinţă: • George Mihail Zamfirescu, 1958; • Noi şi cei dinaintea noastră, 196627 septembrie: Grigore Hagiu, n. 27 sept. 1933 - d. 1 februarie, 1985 Dintr-o familie de ţărani, s-a născut la Tg. Bujor, lângă Galaţi, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Bucureşti, s-a înscris la Institutul de Cinematografie; eliminat după un an, devine student la Filologia bucureşreană, secţia germană. Va fi redactor la Drum nou-Galaţi, apoi la Gazeta literară şi la Luceafărul. Debutase ca licean, în 1950, redebutat în 1952 la Tânărul scriitor; debutul în volum, 1962, cu Autoportret în august, versuri plătind tribut poeziei aliniate a acelor vremi. Se va detaşa în Sfera gânditoare, 1967, optând pentru o lirică de introspecţie, a somnului şi "visului din vis", dar şi cu referiri insolite la realitatea imediată. În prima tinereţe a format un cuplu de zile mari cu poeta Vera Lungu, apoi s-a căsătorit cu poeta ardeleancă Ana Mureşan, cu ascendenţe memorandiste (care, şocată, a părăsit ţara la câteva săptămâni după dispariţia poetului). Considerat ca făcând parte din generaţia şaizecistă, a resurecţiei poetice, colegii săi de drum i-au apreciat nu doar talentul (mi-l aminesc pe Ilie Constantin enumerându-l printre marile speranţe ale poeziei tinere din acel moment), ci şi delicateţea, spiritul lipsit de agresivitate, generozitatea, înţelepciunea, tactul şi umorul. A frecventat intens boema literară a vremii, în nesfârşite reprize dionisiace, cu Velea, Pucă, Petre Stoica, Fănuş Neagu, Mircea Micu, Virgil Mazilescu; încă de la debut a format un grup elitist împreună cu Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Nicolae Breban şi Matei Călinescu, acesta prefaţîndu-i şi primul volum. Antologii din poezia acestui "boier al literelor romîneşti", cum îl numeşte Petre Stoica, tot aşa cum s-a ocupat de editarea poemelor sale, în ultimii săi ani de viaţă, celălalt poet suprevieţuitor al grupului, Cezar Baltag, cu care la început a împărţit un demisol pe str. pictor Stahi. A iubit artele frumoase (sora lui, pictoriţa Gina Popa i-a ilustrat câteva volume) şi a scris despre spectacole de teatru, despre vernisaje, ateliere de artă, muzee din Bucureşti, deţinător al unei rubrici de specialitate, texte reunite apoi în volumul Bucureştiul artistic, 1984. Poetul a murit într-o noapte din cumplita iarnă 1985, încercând să se încălzească la aragaz... Gazele s-au oprit, au pornit din nou, după ce poetul adormise, asfixiindu-l, altfel o cruce de bărbat... O şcoală gimnazială din Tg. Bujor îi poartă numele, un festival de poezie la Galaţi şi în târgul natal îi omagiază poezia. Opera literară: Autoportret în august, prefaţă de Matei Călinescu, 1962; Continentele ascunse, 1965; De dragoste de ţară, 1967; Sfera gânditoare, 1967; Poezii, 1968; Spaţiile somnului, 1969; Nobleţe de stirpe,1969; Nostalgica triadă, 1970; Cântece de stemă, 1971; Poezii, 1973; Miazănoaptea miresmelor, 1973; Zenit de anotimpuri, 1974; Sărbătorile anului, 1975; Descântece de gravitaţie, 1977; Sonete, 1978; Fantastica pădure, 1980; Alte sonete, 1983; Desemne pe sticlă, cu ilustraţii de Gina Hagiu, 1983; Bucureştiul artistic, 1984; Zilele, vârstele, anii. Mărturii despre mine însumi, prefaţă de Cezar Baltag, 1985; Poeme, prefaţă de Fănuş Neagu, 1986; Cristal de primăvară, prefaţă de Gina Hagiu, Galaţi, 1991; Liniştea versului, prefaţă de Cezar Baltag, 1997. Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Hagiu http://petrestoicaremembernecesar.blogspot.ro/2011/05/grigore-hagiu.html http://www.memoria.ro/index.php?location=view_article&id=1123 http://www.bvau.ro/manifestari/2010/0200/grigore_hagiu.pdf http://www.crispedia.ro/Grigore_Hagiu Poezia zilei, Grigore Hagiu Sămânţă de stele Din nou să punem ordine în gânduri, să mai gândim odată ce-am gândit cu un cuvânt mai lin şi-ncetinit, dând loc priveliştii de printre rânduri. Din tot ce inima mi-a dovedit un ram, un spic să scot la vârf de cânturi, mormane de păduri şi de pământuri înalte-n urma mea am cheltuit. Să fie limpede acum foşnirea, să fi înduplecat încremenirea cu-o patimă, cu-o linişte, c-un dor ? Pe sus cocoarele urmându-şi firea şi-n ceruri largi vâslind nemărginirea îmi par şi azi sămânţa stelelor ! Portret uitat în nemişcare vag îngîndurată numai poteca pe care stai alunecă departe şi te trezeşti în bătaia de raze cum te-ai izbi deodată de marmora afroditei frumoasa cea fără de braţe sînt împăcate subţirimile toate cuvântul şi gândul oasele tale încap în două trestii de lac pe care le scutură vîntul. Alţi scriitori: Crina Bocşan Decusară, n. 1941 Ion Biberi, m. 1990 Gellu Naum, m. 2001 Iustin Panţa, m. 2001 28 septembrie: Valeriu Râpeanu la 80 de ani (n. 28 sept. 1931) Consemnare: Duminică dimineaţa, la sala Euterpe a Universităţii Spiru Haret, în cadrul unei emisiuni cu înregistrare ce se va transmite pe TVRM, a avut loc întâlnirea cu Valeriu Râpeanu, sărbătorit la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani. Pentru a evoca diferite aspecte din activitatea prodigiosului om de cultură VR, spirit enciclopedist, renumit critic şi istoric literar, editor, critic de teatru, realizator TV, critic de arte plastice, au fost convocaţi poetul Ion Brad, el însuşi octogenar, cunoscându-l pe sărbătorit încă din anii 50, când s-a reînnodat firul Festivalului internaţional George Enescu; şi mai tânărul scriitor şi om de Radio Costin Tuchilă, unul dintre merituoşii colaboratori, discipoli şi continuatori ai maestrului. Care şi-a început mărturisirea prin a sublinia rolul decisiv al şcolii în formarea viitotului intelectual. S-a născut într-o familie de învăţători, practic a făcut primii paşi în şcoală, considerată ca un loc sacru. A avut învăţători şi profesori eminenţi; de exemplu, încă din clasa I-a primară a avut profesor de muzică pe compozitorul şi muzicologul Danielescu. Acesta le-a insuflat şcolarilor dragostea de muzică, socotită a fi una dintre manifestările esenţializate ale spiritului uman. Exista un cor al şcolii, cu două repetiţii săptămânale şi un altul, al bisericii; şi a fost o dramă pentru colegii care nu aveau voce şi nu puteau participa la aceste forme de instrucţie. Apoi, la liceul Petru şi Pavel din Ploieşti a avut profesori străluciţi, mari somităţi ale învăţământului şi ştiinţei, un Nicolae Simache, istoric redutabil şi infatigabil animator cultural, cel care a izbutit, în condiţii improprii, ca intelectual format antebelic, mereu obstrucţionat, supravegheat etc, totuşi a reuşit să înfiinţeze muzee de istorie nu doar în Ploieşti, ci şi în Câmpina, Văleni, Rm. Sărat, Buzău etc.; trăind el însuşi în condiţii de sărăcie la limită, însă dăruindu-şi timpul şi energia pentru binele obştei. Suntem, spune prof. Valeriu Râpeanu, generaţia care la începutul războiului aveam 13-15 ani. Generaţia care a dat jos din perete nu mai puţin de 5 şefi de stat, începând cu Carol II, apoi Antonescu, Regele Mihai, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu. O experienţă teribilă, iar în fapt ultimele 6 decenii ale secolului XX, corespunzătoare unei istorii zbuciumate, necruţătoare. Lucrări de referinţă: • George Mihail Zamfirescu, 1958; • Noi şi cei dinaintea noastră, 1966; • Vlahuţă şi epoca sa, 1966; • Călător pe două continente, 1970; • Interferenţe spirituale, 1970; • Pe drumurile tradiţiei, 1973; • Interpretări şi înţelesuri, 1975; • Cultură şi istorie, 1979; • Cultură şi istorie, vol. II - Nicolae Iorga - Gheorghe I. Brătianu, 1981; vol. III - Nicolae Iorga - I.G. Duca, 1989; • Ţărmul unde nu ajungi niciodată, 1983; • Memoria şi feţele timpului, 1983;• Scriitori dintre cele două războaie, 1986; • Nicolae Iorga. La vie de l’histoire et l’histoire d’une vie, 1989; • Nicolae Iorga - Mircea Eliade - Nae Ionescu, 1993; • Nicolae Iorga, 1994; ediţia revăzută şi adăugită, 1999); • Enescu Contribuţii documentare, Reconstituiri, Interpretări, 1998; • Orientări în cultura română modernă, 2001;• Nicolae Iorga - 1940-1947, vol. I, 2001. Ediţii critice, studii introductive, note, comentarii. Citeşte mai mult: www.crispedia.ro/Valeriu_Rapeanu Alţi scriitori: Vasile Pârvan, n. 1882 Chiril Tricolici, n. 1924 ; • Vlahuţă şi epoca sa, 1966; • Călător pe două continente, 1970; • Interferenţe spirituale, 1970; • Pe drumurile tradiţiei, 1973; • Interpretări şi înţelesuri, 1975; • Cultură şi istorie, 1979; • Cultură şi istorie, vol. II - Nicolae Iorga - Gheorghe I. Brătianu, 1981; vol. III - Nicolae Iorga - I.G. Duca, 1989; • Ţărmul unde nu ajungi niciodată, 1983; • Memoria şi feţele timpului, 1983;• Scriitori dintre cele două războaie, 1986; • Nicolae Iorga. La vie de l’histoire et l’histoire d’une vie, 1989; • Nicolae Iorga - Mircea Eliade - Nae Ionescu, 1993; • Nicolae Iorga, 1994; ediţia revăzută şi adăugită, 1999); • Enescu Contribuţii documentare, Reconstituiri, Interpretări, 1998; • Orientări în cultura română modernă, 2001;• Nicolae Iorga - 1940-1947, vol. I, 2001. Ediţii critice, studii introductive, note, comentarii. Citeşte mai mult: www.crispedia.ro/Valeriu_Rapeanu Alţi scriitori: Vasile Pârvan, n. 1882 Chiril Tricolici, n. 1924 a reînnodat firul Festivalului internaţional George Enescu; şi mai tânărul scriitor şi om de Radio Costin Tuchilă, unul dintre merituoşii colaboratori, discipoli şi continuatori ai maestrului. Care şi-a început mărturisirea prin a sublinia rolul decisiv al şcolii în formarea viitotului intelectual. S-a născut într-o familie de învăţători, practic a făcut primii paşi în şcoală, considerată ca un loc sacru. A avut învăţători şi profesori eminenţi; de exemplu, încă din clasa I-a primară a avut profesor de muzică pe compozitorul şi muzicologul Danielescu. Acesta le-a insuflat şcolarilor dragostea de muzică, socotită a fi una dintre manifestările esenţializate ale spiritului uman. Exista un cor al şcolii, cu două repetiţii săptămânale şi un altul, al bisericii; şi a fost o dramă pentru colegii care nu aveau voce şi nu puteau participa la aceste forme de instrucţie. Apoi, la liceul Petru şi Pavel din Ploieşti a avut profesori străluciţi, mari somităţi ale învăţământului şi ştiinţei, un Nicolae Simache, istoric redutabil şi infatigabil animator cultural, cel care a izbutit, în condiţii improprii, ca intelectual format antebelic, mereu obstrucţionat, supravegheat etc, totuşi a reuşit să înfiinţeze muzee de istorie nu doar în Ploieşti, ci şi în Câmpina, Văleni, Rm. Sărat, Buzău etc.; trăind el însuşi în condiţii de sărăcie la limită, însă dăruindu-şi timpul şi energia pentru binele obştei. Suntem, spune prof. Valeriu Râpeanu, generaţia care la începutul războiului aveam 13-15 ani. Generaţia care a dat jos din perete nu mai puţin de 5 şefi de stat, începând cu Carol II, apoi Antonescu, Regele Mihai, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu. O experienţă teribilă, iar în fapt ultimele 6 decenii ale secolului XX, corespunzătoare unei istorii zbuciumate, necruţătoare. Lucrări de referinţă: • George Mihail Zamfirescu, 1958; • Noi şi cei dinaintea noastră, 1966; • Vlahuţă şi epoca sa, 1966; • Călător pe două continente, 1970; • Interferenţe spirituale, 1970; • Pe drumurile tradiţiei, 1973; • Interpretări şi înţelesuri, 1975; • Cultură şi istorie, 1979; • Cultură şi istorie, vol. II - Nicolae Iorga - Gheorghe I. Brătianu, 1981; vol. III - Nicolae Iorga - I.G. Duca, 1989; • Ţărmul unde nu ajungi niciodată, 1983; • Memoria şi feţele timpului, 1983;• Scriitori dintre cele două războaie, 1986; • Nicolae Iorga. La vie de l’histoire et l’histoire d’une vie, 1989; • Nicolae Iorga - Mircea Eliade - Nae Ionescu, 1993; • Nicolae Iorga, 1994; ediţia revăzută şi adăugită, 1999); • Enescu Contribuţii documentare, Reconstituiri, Interpretări, 1998; • Orientări în cultura română modernă, 2001;• Nicolae Iorga - 1940-1947, vol. I, 2001. Ediţii critice, studii introductive, note, comentarii. Citeşte mai mult: www.crispedia.ro/Valeriu_Rapeanu Alţi scriitori: Vasile Pârvan, n. 1882 Chiril Tricolici, n. 1924 D:\Imagini\telefon\IMG_20240927_144459.jpg "D:\Imagini\telefon\IMG_20240927_144459.jpg"

vineri, 27 septembrie 2024

Cozeriile Criticii din 26 septembrie

Elimină eticheta Mesaje primite de pe această conversație

Radu Voinescu

către Filiala

Doamnelor și domnilor, stimați confrați,

În ziua de 26 septembrie a avut loc, la terasa „La Hamace/Tupanini” (gazdă atentă și ospitalieră Octavian Tupan), din cadrul Complexului Hotelier „Caro”, într-o plăcută atmosferă de început de toamnă, o nouă întâlnire – a treia pe acest an – a membrilor Filialei București – Critică, Eseistică și Istorie Literară, desfășurată sub genericul „Cozeriile Criticii”. Tema aleasă pentru această ediție a fost: „Sensul criticii literare”.

De această dată, având în vedere tema, au fost invitați și confrați de la alte filiale bucureștene. Din păcate, din diverse motive, nu toți ni s-au putut alătura, în final.
Au prezentat comunicări Marin Marian Bălașa („Încercare de intabulare a formelor de critică și a profilurilor de critici (Omagiu lui Mendeleev)”), Iulian Băicuș („Nicolae Manolescu și poetica «Lecturilor infidele»”), Radu Voinescu, președintele Filialei („Despre utilitatea criticii”).
Au intervenit pe parcursul dezbaterilor, cu expuneri importante și consistente comentarii, Simona Vasilache, George Neagoe, Georgeta Adam, Ioan Adam, Passionaria Stoicescu. Au luat parte, de asemenea, Rodica Lăzărescu, Maria-Ana Tupan, Nicolae Bârna, Zamfir Bălan, Ion Lazu, Oana Enăchescu (Radio România Cultural). Schimbul de idei a fost dens, viu, alert, neîncorsetat, purtând marca seriozității în abordare – inclusiv în luările de poziție cu accente polemic-pamfletare – cu care membrii Filialei de Critică sunt obișnuiți.
A rezultat din discuții că, deși pe plan mondial, ca și în aria culturii noastre, critica literară, în formele în care s-a impus până nu demult, se află într-un recul datorat unor cauze multiple (este de presupus ca, la un moment dat, balanța să se modifice), a contesta existența, rolul și necesitatea acesteia, în manifestările polimorfe în care o cunoaștem, chiar în condițiile extensiei practic explozive a noilor vectori mediatici, nu poate fi decât o formă de veleitarism.
La finalul întâlnirii, o parte dintre cei prezenți au prezentat și au oferit noile lor apariții editoriale.

Țin în chip special să aduc mulțumiri colegei noastre Simona Vasilache pentru inițiativa acestei ieșiri și diligențele întreprinse pentru a beneficia de generoasa ambianță în care s-a petrecut întâlnirea.

Cu stima, al dumneavoastra,

Radu Voinescu

https://rvoinescu.blogspot.com
http://filialadecritica.blogspot.ro
https://dictionarulcriticilorbucuresteni.blogspot.com

joi, 26 septembrie 2024

26 septembrie: Dumitru M. Ion, n. 26 sept. 1947 - 13 febr. 2022

Fiul unui preot din Brăteşti, a început o şcoală de meserii, a continuat cu liceul Negru Vodă din Curtea de Argeş (1962-1967); a venit la Filologia din Bucureşti pe care a schimbat-o cu Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Facultatea de critică de teatru, film şi TV, absolvită în 1971. Nu a fost niciodată angajat, însă a avut colaborări şi rubrici permanente de critică teatrală.

Debutase în 1960, într-un ziar local, a redebutat cu succes în Luceafărul şi în Gazeta literară, trecând memorabil prin Cenaclul Nicolae Labiş, condus de Eugen Barbu, care l-a promovat pe adolescentul poet şi şi l-a revendicat apoi. Criticii l-au încadrat în lirica balcanică, pe filiera Anton Pann-Ion Barbu, apoi evoluţia liricii acestui poet, lansat din vremea liceului şi semnând ca la catalog, a prilejuit reconsiderări: neoexpresionism, onirism, ezoterism; în fapt, abordările poetului s-au schimbat mai ales cu volumul Ioan Metafora, editor Mircea Ciobanu; volumele lui D. M. I. capătă de-acum coerenţă, sunt atent construite, valorificând superior stilul îndelung elaborat, cu asociaţii de cuvinte care uneori scot scântei şi impresionează. Un poet care a trăit numai pentru scris. Fantezia debordantă, scriitura proteică, multifuncţională, dovedind perfecta stăpânire a celor mai noi tehnici scripturale, asociaţiile de idei neaşteptate, incitante, fac bună impresie în textele de proză, în cele adresate copiilor.

În Istoria critică a lui N. Manolescu nu este măcar pomenit; Marian Popa îi acordă 3 coloane şi jumătate, cu analiza evoluţiei realizate de la un volum de poezie la următorul. Numeroase premii de poezie, naţionale şi internaţionale. Un poet singular, poate chiar un poet exemplar, cu vocaţia multiculturalităţii - cum rar se află în România.

Opera lirică: Iadeş, 1967; Vânătorile, Bucureşti, 1969; Farfurii zburătoare, Bucureşti, 1969; Balcanice. 100 balade, Bucureşti, 1970; Paștele cailor, 1970; Templul otrăvii, 1970; Poeţii de douăzeci de ani (Covor românesc), 1972; Fals tratat de vânătoare, 1973; Povestea minunatelor călătorii, 1973; Sir şi Elixir, 1973; Orgolii, 1973; Culoare şi aromă. Melanholii, 1974; Imnuri, 1974; Meteoritul care a uitat să cadă, 1977; Elfi la Brusa, 1979; Vânătorile, postfaţă Al. Condeescu, 1981; Babilonul, 1981; Scribul şi închipuirea, 1984; Ioan Metafora, 1986; Faraonul, 1996; Evanghelia după Ioan Metafora, 1997.

Proză: Paştele cailor, 1970; Povestea minunatelor călătorii, 1973; Vânătoare de tigri în Sakartvelo, 1976; Elfi la Brusa, 1979; Babilonul, 1981; Scribul şi închipuirea, 1984…

Cărți care pendulează între lirism, fantastic, parabolă, eseu, reportaj.

A mai publicat proze, poezii, teatru pentru copii şi traduceri din lirica poeţilor spaţiului balcanic, dar şi din zona caucaziană, fiind vorba despre zeci şi sute de poeţi, inclusiv câteva antologii: din poezia gruzină, 1979, din poezia chineză, 1980, cu o amplificare a lucrării, în două volume, 1995; din limba armeană, 1981, din cea georgiană, 1985, din macedoneană, 1990. A tradus nenumărate cărţi din română în limbi de circulaţie europeană. Un total de peste 60 volume de traduceri în şi din româneşte. Mă întreb dacă nu e vorba de un record... A înfiinţat fundaţii culturale, a condus Şcoala de poezie de la Curtea de Argeş, a asigurat desfăşurarea unor largi forţe lirice internaţionale în apreciatele Nopţi de poezie de la Curtea de Argeş, editând antologii ale acestor manifestări.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_M._Ion

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=325:spectacolul-literaturii&catid=75:revista-arges-decembrie-2006&Itemid=112

http://www.crispedia.ro/Ion_M__Dumitru

Poezia zilei, Dumitru M. Ion

***

Minunile noastre-aburind în cuvinte

Peste gorganele vechi ceartă-oseminte:

Boabelor grase de porumb le dau dinţii

Acolo, în luturi, unde beau apă părinţii.

Zamolxe în grâu ochii albaştri şi-i ţine -

Numără orele câmpului în poamele bune;

Certuri lungi, de sănătate şi de culori

Curg prin şiştare de fulger din nori.

Pe Bărăgan arde un abur de pâine de casă

Fiinţe-n fiinţe sămânţa îşi lasă -

Oamenii trec de la o margine-a humii,

Le scârţâie-n vorbe cumpăna Lumii.

Când merg peste câmp cu femeile grele,

Neamul se-nduplecă şi cântă în ele.

(din Iadeş, 1967)

Vânătorile sincere

Cobora un zeu tânăr şi beţiv

Cu lumânările din era cunoaşterii,

El era vraciul dintr-un neam de efebi

Care făceau prăpăd în lumea urâţilor.

Mă-aşeza pe un pat de mâl ca pe-o sămânţă,

Şedea cu genunchii pe duhul meu

Şi striga că vede ce boală am.

Apropiaţi-vă, le spunea dobitoacelor -

Vedeţi banul acela care mişcă în el?

Se-ncruntau, trimiteau soli să-mi vadă inima -

Numai aşa putea trăi omul sănătos.

Dar prin minunea care mereu ne ocoleşte

Rămânem pe dealurile noastre

Să râdem şi să plângem

De sărbători.

(din Vânătorile, 1969)

Alţi scriitori:

Dan Botta, n. 26 septembrie 1907 - d. 13 ianuarie 1958

Cleopatra Lorinţiu, n. 1957

Dan Duţescu, m. 1992

Ion Lazu - Amintiride pe Philopapas - Atena

miercuri, 25 septembrie 2024

25 septembrie: Octav Botez, n. 15 mai 1884 - d. 25 sept. 1943

Frate mai mare al lui Jean Bart (Eugeniu P. Botez), deci fiul generalului Panait Botez şi al unei descendente de căminar. Face liceul Naţional din Iaşi, 1894-1901, se înscrie la Litere şi Filosofie din urbea natală, cu licenţa în 1906, după care este profesor la Iaşi, la Bârlad, iarăşi la Iaşi, apoi conferenţiar la catedra lui Garabet Ibrăileanu, mentorul său, pe care îl va înlocui din 1930. Făcuse studii de specializare la Berlin, Geneva şi Grenoble, cu un doctorat în 1925 şi docenţa în 1930. Cardiac de la un timp, persoană retrasă, prezent doar prin semnătură în viaţa literară a vremii; insaţiabil cititor, cunoscător în detaliu al problemelor de filosofie, estetică, evoluţia ideilor literare, de la antichitate la moderni, din România dar şi din Europa, informat cu privire la sociolgie, economie, politică; a debutat în revista Arhiva, 1904 şi a fost unul dintre membrii fondatori ai revistei Viaţa romînească. G. Călinescu, într-un prea scurt articol din Istoria sa, p. 667, (text ocupând un spaţiu mai redus decât fotografia autorului), îi recunoaşte "păreri judicioase" în articolele de critică literară şi respingerea poeziei moderniste. Calm, comprehensiv, fără partizanate şi parti-priuri, exact, cu câteva excepţii privindu-i pe Topârceanu şi Otilia Cazimir, supraevaluaţi), s-a exprimat clar, sobru, s-a dovedit comprehensiv, perspicace în depistarea valorilor, în rezumat un critic integru şi creditabil. A scris temeinic despre perceperea ideilor istorice de către A. D. Xenopol, despre opera unor B. Şt. Delavrancea, Titu Maiorescu, Calistrat Hogaş, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu, Gib I. Mihăescu, însă nu i-a "prizat" pe Ion Minulescu, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, nici "falsa psihologie" la H. P. Bengescu, nici estetismul la extrem al lui Eugen Lovinescu. Dispărut prea curând, i s-a editat postum o culegere de portrete şi note critice, iar în 1977 o ediţie de Scrieri.

Opera critică: Pe marginea cărţilor, 1923; Alexandru Xenopol, gânditor, 1925; Alexandru Xenopol, teoretician şi filosof al istoriei, 1928; În jurul teoriei genurilor literare, 1930; Naturalismul în opera lui Delavrancea, 1936; Titu Maiorescu şi locul lui în cultura românească, 1940; Figuri şi note istorico-literare, 1944; Scrieri, ediţie îngrijită de Ilie Dan, prefaţă de Zaharia Sângeorzan, Iaşi, 1977.