28 august: Marin Mincu, n. 28 aug. 1944 - d. 4 sept. 2009

 

               

 

Fiu de ţărani, s-a născut în satul Clocociov, între timp devenit cartier al Slatinei, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Radu Greceanu, absolvit în 1962, după care a urmat Filologia bucureşteană, cu licenţa în 1967. S-a angajat preparator la catedra de filologie a Institutului Pedagogic din Constanţa, a devenit asistent şi a urcat treaptă cu treaptă până la profesor universitar, obţinută în 1990 (a fost decan al facultăţii de litere din Constanţa între 1990 şi 1996); între timp îşi luase doctoratul cu o temă privind poezia lui Ion Barbu, 1971, dar în răstimpuri a făcut specializări de semiotică la Universitatea din Torino, 1974-1978 şi la cea din Milano, iar din 1978 până în 1994 la Universitatea din Florenţa.

A scris poezii, articole de critică şi istorie literară, romane, jurnale, eseuri, a condus revista Paradigma, de el fondată, a înfiinţat editura Pontica din Constanţa, unde a facilitat publicarea traducerilor din Umberto Eco, cu care era prieten. Promotor al semioticii, cercetător atent al avangardei româneşti sub toate ipostazele ei, adept fervent al textualismului în literatura ultimelor decenii din secolul XX, o literatură oricum defazată faţă de cea europeană. A publicat antologii ale avangardei, antologii ale poeziei româneşti din secolul XX. A condus ani de zile cenaclul Euridice al Uniunii Scriitorilor, desfăşurat la Sala Oglinzilor, transferat apoi la MNLR.

A tradus în româneşte două volume de poezie italiană, în schimb i-au apărut în Italia nu mai puţin de 20 volume de poezii sau despre fenomenul literar românesc, în traducere proprie.

Marian Popa consideră conjuncturală lucrarea de critic şi istoric literar a lui M.M., ca orice activitate ce atârnă de textele altora, îi acordă atenţie mai ales ca poet, dar notă mare îi atribuie abia în privinţa romanului Intermezzo, ca scriere postmodernistă/textualistă, compusă în stil dezinhibat, din jurnale, scrisori şi fragmente eseistice. N. Manolescu îl citează pe critic în legătură cu iniţiativele de revizuire a canonului poetic din anii 60-70, alături de Gheorghe Grigurcu şi alţi câţiva, iar în rest, îl citează la bibliografie şi îl expediază la "Scriitori de dicţionar"

 

Opera literară:

I. Poezie: Cumpănă, E.P.L., 1968; Calea robilor, Cartea românească, 1970; Eterica noapte, Albatros, 1972; Văile vegherii, Cartea românească, 1974; Discurs împotriva morţii, Eminescu, 1977; Pradă realului, Cartea românească, 1980; Proba de gimnastică, Albatros, 1982; Pradă realului, Cartea românească, 1985, colecţia „Hyperion”, antologie, cu o postfaţă de Laurenţiu Ulici; Despre fragilitatea vieţii, Albatros, 1987; Despre fragilitatea vieţii, antologie de autor în colecţia „Poeţi români contemporani”, cu o prefaţă de Valentin F. Mihăescu, Eminescu, 1997; Am visat că visez că sunt înger, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti/ Eminescu, 1998; Vine frigul, antologie în colecţia B.P.T., cu un tabel cronologic de George Popescu, o prefaţă de Gheorghe Grigurcu şi o postfaţă de Irina Mavrodin, Minerva, 2000; Cum mi-am înscenat un accident de maşină, editura Vinea, Bucureşti, 2002; Pacient la spitalul fundeni, editura paralela 45, Bucureşti, 2007. Postum: vol. Dulce vorbi în somn, Ed. Vinea, 2011.

II. Roman Intermezzo (Albatros, 1984; ediţia a II-a, revizuită, în colecţia „100+1”, cu o prefaţă de Romul Munteanu şi o postfaţă de Gabriel Dimisianu, Gramar, 2000; ediţia a III-a, revăzută, cu o postfaţă de Bogdan Alexandru Stănescu, Polirom, Iaşi, 2007); Intermezzo II, Cartea românească, 1989; Intermezzo III, cu o postfaţă de Octavian Soviany, Albatros, 2002; Intermezzo IV, jurnalul florentin, Pontica, Constanţa, 1997; Jurnalul lui Dracula, rescriere, cu unele referinţe critice apărute în Italia (Cesare Segre, Piero Bigongiari, Sergio Givone, D’Arco Silvio Avalle, Lucio Klobas, Giuseppe Pontiggia, Renato Minore, Alfredo Giuliani, Paolo Fabrizio Iacuzzi, Ernestina Pelegrini) şi două interviuri cu Ioan Buduca şi Cristian Teodorescu, Polirom, Iaşi, 2004; Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidiu, rescriere, cu un preambul al autorului („Cum am devenit romancier italian”) şi cu unele referinţe critice apărute în Italia (Roberto Carifi, Giuseppe Cassieri, Dario Fertilio, Francesco Specchia, Giancarlo Caprettini, Luciano Morandini), Polirom, Iaşi, 2005.

III. Critică, istorie şi teorie literară: Critice, E.P.L., 1969; Critice II, Cartea românească, 1971; Poezie şi generaţie, Eminescu, 1975; Ion Barbu comentat, Albatros, 1975, ediţia a II-a, în colecţia „Clasici români interpretaţi” a editurii Pontica, 1995; Repere, Cartea românească, 1977; „Luceafărul” comentat, Albatros, 1978; ediţia a II-a în colecţia „Clasici români interpretaţi”, Pontica, 1996; Ion Barbu. Eseu despre textualizarea poetică, (Cartea Românească, 1981; ediţia a II-a, cu un tabel cronologic de George Popescu, colecţia B.P.T., Minerva, 2000); Avangarda literară românească (editura Minerva, 1983, ediţia a II-a, revăzută, colecţia B.P.T., Minerva, 1999; ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Pontica, Constanţa, 2006); Lucian Blaga comentat, Albatros, 1983, ediţia a II-a în colecţia „Clasici români interpretaţi”, Pontica, 1995; Eseu despre textul poetic II, (Cartea românească, 1986; ediţia a II-a, cu o prefaţă de Ştefan Borbely, editura paralela 45, Piteţti, 2006); Opera literară a lui Ion Barbu, Cartea românească, 1990; Textualism şi autenticitate, Pontica, Constanţa, 1993; Poezia română actuală (O antologie comentată), vol. I-II, Pontica, 1998; vol. III, Pontica, 1999; Poeticitatea română postbelică, Pontica, 2000; Paradigma eminesciană, Pontica, 2000; A fi mereu în miezul realului, interviuri, cu un studiu introductiv de Octavian Soviany, Pontica, 2001; Poezia română în secolul XX, vol. I, Pontica, 2003; Avataruri de tranziţie, Pontica, 2004; Fărâme critice, Pontica, 2005; O panoramă critică a poeziei române din secolul al XX-lea, Pontica, 2007, Cvasitratat de/despre literatură, Ed. Paralela 45, 2009. Postum: Vol. Polemos, Ed. Compania, 2011.

 

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Mincu

 http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-murit-marin-mincu-878552.html

 http://www.cugetliber.ro/stiri-actual-razboiul-lui-marin-mincu-nu-s-a-incheiat-15590

 http://www.romlit.ro/inegalabilul_marin_mincu

 

 

Poezia zilei, Marin Mincu:

Greierul de acasă

1.
Am adormit pe furiș
cu capul pe căpătâiul feciorelnic
întins în patul de lemn
scobit în mod secret
precum arborele lui Ulisse;
ca un bou de povară-am adormit
o jumătate de rotaţie planetară
învelindu-mă cu aerul din copilărie,
cu aerul magnetic al camerei mele
de adolescent imberb citind
toată noaptea romane de 15 lei, doxuri,
cu aerul viu conservat în abajurul cu ciucuri
ce a ieşit şi-n fotografia aceea
făcută special pentru prietena mea
din Germania cu care corespondam în clasa a zecea
(ea era o bună canoistă
venea des aici în competiţii sportive -
nu mi-a plăcut însă
nu e genul meu i-am spus lui Irmi
care mă ajuta să-i scriu în nemţeşte
mai bine nu-i mai scriu
şi nu i-am mai scris)

2.

ce faci sau ce mai învârţi?
m-a întrebat un greier ascuns
într-un colţ al scrinului
ştiut doar de mine: un poznaş ce nu mă lăsa niciodată
să dorm
nici când eram aproape prieteni:
(oricum cel mai bun confident)
de ce te-ai întors?
ca să-i văd pe bătrâni
(i-am răspuns dormind
mai departe ca un taur centaur)

nu, tu minţi, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine
altfel de ce ai dormi aşa
de ce ai fi aşa de lacom să dormi
nu vezi că sforăi de se zguduie casa
nimeni nu se mişcă de teamă
să nu trezească „băiatu'”;
tu ai venit numai pentru tine

3.

am venit să sap via să curăţ pomii de omizi să...
nu, tu minţi, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine
nu vezi că stai în vie toată ziua
te zgâieşti la frunzele verzi
le striveşti şi le bei clorofila
te uiţi la strugurii copţi
le numeri boabele cu o prefăcută naivitate
le storci mustul şi te ungi cu el pe corp
ca şi dionysos
tu ai venit să înveţi cum sunt frunzele
cum sunt strugurii
cum e via pentru că uitaseşi
nu vezi că te uiţi la omizi toată ziua;
le întorci pe o parte pe alta
le cauţi ochii lor mici
le numeri perişorii negri de pe burtă
le omori şi le dai la găini
apoi te bucuri că îţi aduci aminte...

4.

am venit să repar gardul cel vechi
să repar acoperişul de la camera de la stradă, să...
nu, tu minţi, ai venit pentru tine,
ai venit numai pentru tine
nu vezi că te uiţi prin spărtură dincolo
te uiţi şi nu te mai saturi de uitat
te uiţi ca-ntr-o altă ţară
ca-ntr-o altă planetă
ca-ntr-o altă viziune interioară,
hai, recunoaşte,
tu uitaseşi cum arat-o spărtură
cum arat-o casă...

7.

am venit să-i văd pe bătrâni repet
(de ce nu m-o fi slăbind deloc
această lighioană cicălitoare
că doar nu l-am tratat niciodată fără consideraţie
ba chiar aş afirma
că am fost un adevărat domn
în ceea ce-l privește
nu am băgat niciodată dezinsecția
și nici nu l-am înscris în cartea de imobil
ca să plătească chirie
dar pe cine nu laşi să moară
nu te lasă să trăieşti)
nu, tu minţi, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine măgarule
nu vezui că ei plâng aprig de câte ori
te văd pe tine
ei plâng şi tu nu poţi să faci nimic
ca să-i opreşti
nu poţi să le spui
ca să-i convingi
cuvântul tău e gol
pentru urechile lor astupate
gesturile tale sunt mincinoase
pentru ochii și privirea lor
vorba ta este falsă
pentru singurătatea și durerea lor
nu le mai ajunge
vocea ta acum
nu le ajung
gesturile tale de acum
nu le ajunge
nici fiinţa ta de acum
ei te vor aşa cum te ştiau
dar tu nu mai ai timp
ai auzit?
nu mai ai timp
să fii aşa cum te ştiau ei
aşa cum te cunoşteau ei
aşa cum...

Slatina, 1981 

 

 

Alţi scriitori:

Calistrat Hogaş, m. 1917

Miko Ervin, n. 1919

 

 27 august: Eusebiu Camilar, n. 7 oct. 1910 - d. 27 aug. 1965

  

Bucovinean din satul Udeşti, la nici 20 km sud de Suceava, unul dintre cei şapte copii ai unei familii nevoiaşe, a făcul şcoala primară în comuna natală, apoi a urmat liceul la Suceava. A debutat cu poezii în 1929 în revista Moldova literară. Primul volum de poezii, în 1937 a fost urmat de romanul Cordun (semnalat de G. Călinescu, care îl citise în manuscris), inspirat din viaţa familiei sale udeştene, scriere care a făcut o extraordinară impresie. Au urmat cărţi de proză: Avizuha, câteva romane inspirate din experienţa de front a autorului.

A tradus titluri foarte importante din marea literatură a lumii: Gogol, Puşkin, Tolstoi, Gorki, dar şi din lirica chineză (poezie clasică, Li Tai Pe), din persană, din sanscrită, din marii scriitori ai antichităţii: Ovidiu, Eschil etc.

S-a căsătorit cu poeta Magda Isanos şi au avut o fiică, Elisabeta Isanos, ea însăşi viitoare poetă, romancieră şi traducătoare din şi în limba franceză.

G. Călinescu îi face un paragraf în a sa Istorie din 1941, evidenţiind "versurile promiţătoare, răspândite prin reviste" şi  proză de un "realism negru", inspirată dintr-o "chinuită copilărie moldavă". Marian Popa îl citează în nenumărate rânduri, îi consacră nu mai puţin de 3 pagini în volumul I al Istoriei sale de azi pe mâine, iar în volumul II, pe care îl am spre consultare, remarcă o proză între mit şi miracol, mizând pe "ancestralitate"; îl situează pe Camilar între Sadoveanu şi Ion Druţă. N. Manolescu se referă numai la Turmele, considerat unul dintre scrierile de duzină ale momentului, iar despre romanele care i-au asigurat un loc în literatura noastră ni-l indică pe E.C. drept "scriitor de dicţionar".  Pare că literatura se constituie din eşecuri, când noi credeam că se edifică pe izbânzi romaneşti ce vor dura în veac.

 

Opera literară: Chemarea cumpenelor, 1937 (versuri); Cordun, 1942 (roman); Prăpădul Slobodei, 1943 (roman); Avizuha,  1945 (povestiri); Turmele, 1946 (roman); Focurile,  1945 (dramă; coautoare: Magda Isanos); Valea hoţilor, 1948 (roman); Negura, vol. I-II,  1949-1950 (roman); Împărăţia soarelui,  1955 (note de călătorie în China); Poarta furtunilor,  1955 (povestiri); Inimi fierbinţi,  1956 (proză); Valea Albă, 1957 (dramă istorică în versuri); Farmecul depărtărilor,  1966 (note de călătorie); Povestiri eroice,  1965; Viforul,  1966 (povestiri); Cartea de piatră,  1981 (jurnal). 

Traduceri: Nikolai V. Gogol, Însemnările unui nebun,  1945; Aleksandr S. Puşkin, Fata căpitanului, 1946; Alexei N. Tolstoi, Povestiri ruseşti,  1947: Maxim Gorki, Foma Gordeev, 1949; As Ma, fata ecoului,  1955 (poezie chineză); Din poezia chineză clasică,  1956; 1001 de nopţi, 4 vol.,  1956-1963 (basme arabe); Ovidiu, Tristele, 1957; Eschil, Perşii, "Cei şapte contra Tebei", 1960; Li Tai-pe, Poezii,  1961; Aleksandr S. Puşkin, Dama de pică, 1963; Kalidasa, Śakuntalā,  1964 (dramă în  limba sanscrită);  Ovidiu, Epistole din exil, 1966.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Eusebiu_Camilar

 http://www.isanos.ro/ro/eusebiucamilar/eusebiucamilar.html

 http://pentruvoi.wordpress.com/category/festivalul-national-de-literatura-eusebiu-camilar-magda-isanos/

 

 

Poezia zilei, Eusebiu Camilar

 

Dansul

Mirat din somn urcat-am ca din adânc abis:
Vuise tamburina afarã sau în vis?

Te-acoperise ploaia în şaluri strãvezii?
Zãream la glezne, prinse, inele aurii -

Şi brâul plin de astre ţi l-am zãrit deodat,
Când fulgerul o clipã sub geam a luminat!

Din tamburine stinse ca picurii sunai...
Era târzie noaptea şi-n ritmul lor dansai!

Se desluşeau doar astre pe brâul auriu,
Şi cum se mlãdiazã mijlocul strãveziu,

Inelele de aur la glezne luminând -
Necontenita fugã a paşilor, crescând...

Când fulgera arare, vedeam sub ochii mei
Tipsia aurie a unei Salomei,

Apoi cu cât tipsia în dans se-nvârtejea,
Mai tare Salomeea râdea, cumplit râdea...

O, prea curând si dansul şi noaptea se trecu,
Şi nu stiu dacã ploaia o fi dansat, ori tu...


Marama de borangic

E noapte pe pãmânturi şi pân'la galaxii!
Frumoaso, cu marama de borangic sã vii,

S-o potrivim pe iarba adâncilor grãdini,
Asuprã-i sã se cearnã luceferii senini...

În infinitul spaţiu, de cine ştie când,
Maestrul timp, la roata fantasticã lucrând,

Planete şlefuieste în site şi tipsii,
Şi pulberea se-ntinde în urmã, galaxii!

II

O, parcã vãd în altã planetã, colo-n hãu,
O fatã stând, ca tine, lângã iubitul sãu,

Şi poate cã marama şi-a asternut-o jos,
Pe ea sã cearnã pulberi Pãmântul luminos,

Când se aratã-n spaţii, betealã picurând,
Pe mãri din alte sfere corãbii petrecând,

Şi iat-o cum tresare, privindu-l de la geam,
O fatã ca şi tine, cu trupul zvelt, de ram...


Primăvara 

Cu nourii tristeţea prelungã se pierdu.
S-au reîntors cocorii şi-astept sã vii şi tu...

Credeam cã vii, cu albul şi mãtãsosul şal,
Când vişinul cel tânãr a înflorit pe deal!

Cu braţele întinse visam şi asteptam...
S-a auzit deodatã un ciripit la geam!

Înmãrmurit la uşã am stat, am stat s-ascult:
Venise rândunica la cuibul de demult.

Oriunde rãmurişul cel zvelt se alinta,
Vedeam cum se alintã în mers statura ta...

Înalta iarbã linã mi-o perindam prin mâni,
Câmpia mângâind-o pe unduiri de sâni...

Nicicând, nãlucã albã, nu pot sã te cuprind!
Suspin şi azi, zadarnic, câmpia mângâind.

Spre primăvară
De-atâtea nopţi, sub nouri prelungi, posomorâţi,
Mai dorm pãunii iernii, pe câmpuri coborâţi,

Şi-abia-abia din somnul de marmurã mai ies
Când Crivãţul cu goarna îi sperie ades -

Dar mâine-au sã porneascã, pe-al cerurilor drum,
Pãunii albi ai iernii în stoluri ca de fum,

Şi s-or zãri departe cum strãlucesc avan
Peneturi cu luminã de soare african,

S-or auzi cocorii ajunşi la Helespont,
Cu pliscuri de mãtase bãtând în orizont.



Sferele 

Se însera. Stam singur pe dealul meu natal.
S-a auzit în preajmã un fosnet stins de sal...

Eram în largul lumii ca un atom pierdut.
Când ai venit, tot cerul de astre s-a umplut!

Tãcuse universul ca la un semn. Curând
Se auzeau în preajmã doar ierbile crescând...

Tãceam. Apoi si firul de iarbã asculta,
În sfere depãrtate cum cântã cineva,

Asa de stins, cum noaptea pe lacul tropical
S-aude raza lunii când a lovit un val...

Se auzea vibrarea unei tipsii subtiri...
Sunau asa în spatii planetele-n rotiri?

Se auzea suspinul cuiva, adânc, în cer?
Demult pierise-n haos planeta-juvaer...

Cum ascultam, adâncã uimire ne-a cuprins:
Se auzea ecoul planetei ce s-a stins!

Demult s-a ros planeta în pulbere picând:
Îi rãmãsese sfera ecoului, vibrând!

Se auzea suspinul unei tipsii subtiri.
Vibra, vibra ecoul fanntasticei rotiri...

Demult îsi împlinise planeta orbul tel:
Vibra numai ecoul rotund ca un inel...

De-atunci s-au tors fuioare de borangic pe râu.
Trecut-a carul vremii cu lacrimi si cu grâu,

Și când mai urc adese pe dealul meu natal,
Astept sã simt în preajmã un fosnet stins de sal,

Și ca odinioarã, supus unei porunci,
Tot cerul sã se umplã de astre, ca atunci.

Poezia zilei: Mariana Dumitrescu, n. 27.08.1924

 

Soliloquis

 

În singurătate

Şi în durere,

Sub clopote de tăcere,

Se pârguie câteodată

Recolte de hohote şi de fiere...

 

Nu te-aştepta,

Livadă umană,

Să-ţi crească sub geană,

Printre lacrimi stinghere,

Atâta putere...

 

Plângi, Suflete al meu, Rătăcit între noapte

Şi stelele mici...

 

Plângi,

Numai aşa ai să te ridici...

Alţi scriitori:

Leon Leviţchi, n. 1918

Mircea Zaciu,  n. 12 august 1928 - d. 21 martie 2000.

Zigu Ornea, n. 1930

Puși Dinulescu, n. 1942

Ovidiu Ghidirmic, n. 1942

NOTĂ:

Întreruperea postărilor mele zilnice se explică prin faptul că am fost într-o excursie de 11 zile în zona Bușteni-Brebu-Câmpina. 

Unele dintre imaginile capturate cu acest prilej vor fi postate pe blogul meu de scriitor, în următoarele 2-3 zile. 

26 august: Ion Simuţ, n. 26 august 1953

 

       Fiu de ţărani români din satul Hotar, a făcut clasele primare  în satul natal, liceul pedagogic din Oradea (1968-1973) şi Filologia la Cluj, secţia română-franceză (1974-1978), revenind pentru un timp ca profesor de franceză în comuna natală (1978-1986). Devine redactor la revista Familia, începe o carieră universitară la Oradea, parcurgând treptele până la cea de profesor titular; din anul 2000 prodecan al Filologiei orădene, iar din 2008 decanul respectivei facultăţi. În 1997 a trecut un doctorat cu o temă despre Liviu Rebreanu dincolo de realism. 

Debutase în revista Familia. În perioada studenţiei clujene a fost ataşat grupării de la Echinox. A publicat peste 700 articole de critică, istorie literară, eseuri, studii, sinteze; a colaborat la redactarea unor volume colective; a editat şi prefaţat numeroase volume importante. Colaborator şi în prezent la cele mai prestigioase reviste literare ale noastre, România literară, Viaţa românească, Vatra veche, Familia etc.

 

Opera critică: Diferenţa specifică, Cluj Napoca, 1982; Incursiuni în literatura actuală, Oradea, 1994; Revizuiri, I, Bucureşti, 1995; Critica de tranziţie, Cluj Napoca, 1996; Confesiunile unui opinioman, Oradea, 1996; Rebreanu dincolo de realism, Oradea, 1997; Arena actualităţii. Confidenţe, Iaşi, 2000; Augustin Buzura, Braşov, 2001; „La ţigănci" de Mircea Eliade în cinci interpretări, Cluj Napoca, 2001; Liviu Rebreanu, Braşov, 2003; Clepsidra răsturnată. Convorbiri cu D. Ţepeneag, Piteşti, 2003.

A îngrijit şi prefaţat ediţii din Teodor Scorţescu, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Mircea Streinul, Paul Georgescu, Dinu Nicodin, Eugen Lovinescu...

 

Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Ion_Simut    http://www.uoradea.ro/attachment/791672704232e82e41d0a31a6bc16159/9e8bc96c819b45b245aaf79a57274e46/Simut_Ioan_CV.pdf

     http://www.romlit.ro/ion_simu_i_coala_sa_de_critic

 

                                                               

Poezia zilei, Mariana Ionescu  (Vicenţia Vara)

(n. 26 august 1947 – d. 5 iulie 2015)

 

   

 

***

 „Chipul meu răstignit

în toate lucrurile lumii acesteia

te învăluie în lumină de lacrimă,

gândul meu cu parfum

de scorţişoară şi mosc

coboară spre inima ta,

pasăre de argint care

s-a lepădat de cântec.

Vremea zgomotoasă înghesuie

în imensul ei pântec

soldăţei cu pumnii muşcaţi de secunde

 înfipte în carnea străvezie a timpului.

 

 O lacrimă a căzut în aripa vegherii,

strălucitoare,

viaţa se schimbă în amurg

şi în aşteptarea cea mare

a învierii”

 

***

 „Uneori, mă întorc în duminica aceea când

tot ce atingeam cu privirea

se transforma în aşteptare

şi împodobeam dantela gândurilor

cu îngheţaţi clopoţei de argint.

Prizonieră într-o mirare ca într-o

 încăpere străină,

schimbam cu răsuflarea mea

obiectele din jur în spectre de lumină

şi o mulţime de ochi carnivori

mă-nconjurau pe nesimţite strigând

cu glasul tăcerii:

 Regină, Regină, Regină…

 

Timpul îşi rărise secundele cu aripi de înger,

pe un perete strălucitor

se legăna şovăielnică umbra

singurătăţii mirosind puternic a mosc.

Îmi uitasem numele şi începusem să cred că

M-am întors în văile copilăriei şi sunt

 Pedepsită să aştept să mor.

 

Uneori mă întorc în duminica aceea când…”

 

 

Psalm târziu

 

Doamne, răstignit stă

 sufletul meu în rugăciune,

Abia respirând văzduhul sfânt;

În cuvintele luminate de Tine,

Floarea vieții mele se scrie

Ca o minune călătoare

Şi-mi pare că-i  târziu în lume.

Dumnezeule mare, coboară semnele

Ascunse ale cerului

În grădina pământului cu ierburi crude

Şi voi putea zări cărarea de sare

Pornită spre marea  drumeție

De la soare-apune către soare-răsare.

Doamne, sufletul meu în rugăciune

Se face pasare albă fără nume,

Se face mireasmă, se face cântare

Pe care păşeşti Tu, Dumnezeul meu,

Ca pe o punte de zare albastră…

 

Osândit de zile şi nopți la mâhnire,

Sufletul meu stă răstignit

În înserare, în ţărână, în rugăciune,

 abia respirând văzduhul sfânt,

 abia zărind oceanul veșniciei.

Rugăciunea mea de pământ

Urcă spre înalt şi aprinde cu lacrimi

Strălucitoare cuvintele;

Întru smerenie, iubi-te-voi, Doamne,

Taina speranței şi a desăvârşirii.

 

 

 

Am preluat poemele din articolul dlui Tudor Cristea: http://agonia.ro/index.php/essay/13925587/index.html 

 

               

Alţi scriitori:

Panait Cerna, n. 1881

Val Condurache, m. 2007

16 august: Virgil Ierunca, n. 16 aug. 1920 - d. 28 sept. 2006

 

       Vâlcean din comuna Lădeşti, dintr-o familie de ţărani, Virgil Ierunca (nume la naştere Virgil Untaru) a făcut liceul Al. Lahovary din Rm. Vâlcea, apoi studii de Litere şi Filosofie la Bucureşti şi concomitent a debutat în gazetărie, 1939, publicând intens la Timpul, 1940-1944, ţinând o rubrică permanentă la Vremea ("Caiete franceze"), dar şi la Ecoul, Fapta, Meridian, Kalende; în 1942 propria revistă  Albatros  este suprimată de cenzură, iar  Agora, revistă iniţiată cu Ion Caraion este şi ea suprimată de la primul număr. După 1945, ca om de stânga, va scrie la România liberă, la Scânteia, va fi în redacţia Editurii de Stat. Înţelegând cam ce avea să urmeze sub dominaţia bolşevică, pleacă în 1947 cu o bursă a statului francez. Urmează o perioadă destul de lungă şi cu deosebire dificilă, trăind din expediente, în dezbinare cu exilul românesc şi primit cu mefienţă de intelectualitatea parisiană, pro-comunistă. Aceste aspecte reies din fragmentele de jurnal publicate, restul manuscrisului fiind distrus chiar de autor.

Va colabora la Radiodifuziunea franceză (1951-1974), la emisiunile în limba română şi de asemenea la Europa liberă, emisiunile binecunoscute, bine-ascultate de milioane de conaţionali: Actualitatea românescă  şi Povestea vorbei  (pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate); a colaborat la revistele exilului, înfiinţate de N. Rădescu, Gr. Gafencu, C. Vişoianu, de asemenea la Luceafărul, Caiete de dor, iniţiind el însuşi revista Ethos, unde a susţinut rubrica Antologia ruşinii, despre scriitorii din ţară, aserviţi regimului comunist. Figurează cu poezii în antologia lui Vintilă Horia.

Este foarte interesant de citit în paralel prezentarea pe care i-o fac, în Istoriile lor, N. Manolescu şi Marian Popa: N.M. îl tratează în chiar ultimul capitol, printre "memorialişti de ieri şi de azi", alături de Steinhardt, Acterian, Pandrea, Ioanid, Comarnescu, Lena Constante, I. D. Sârbu şi alţii; aminteşte despre dificultăţile începutului, "într-un Paris dominat de o stângă prosovietică, pe cât de naivă ideologic, pe atât de agresivă verbal" (în ce mă priveşte, cred mai curând că nu era naivă, ci ticăloasă, adică bine plătită de sovietici...), consideră că partea valabilă rămâne jurnalul din anii 49-60, "unul dintre cele mai bune jurnale intime din câte avem"..., dar şi cartea despre experimentul Piteşti; în privinţa criticului literar, textele acestuia îi par "mai degrabă inflamate stilistic decât expresive", autorul este "deseori emfatic", având "aerul de cenzor moral"..." pe care autorul şi-l arogă fără nicio ezitare." (p. 1434-1435).

La rându-i, Marian Popa, abordându-l oarecum de la celălalt pol al vieţii literare din comunism, deci dinspre tabăra lui Eugen Barbu (menţionând chiar faptul că acesta "e continuu atacat"), îl plasează pe Ierunca între "criticii de front", aserviţi ideologic: unii regimului comunist - I. D. Bălan, Al. Oprea, Mihai Ungheanu, A. Silvestri, Dan Zamfirescu, C. Sorescu, lăudători până la capăt ai literaturii proletcultiste, apoi ai celei naţionalist-comuniste; alţii, printre care şi V. I., înregimentaţi pe frontul "inamicului"; din această perspectivă aproape tot ce produce V. I. este privit cu suspiciune: omul, plasat la Paris, rupt de realitatea la care se referă obstinat, scrie numai şi numai despre situaţia din ţară şi cu deosebire despre literatura de acolo, pe care nu o poate cunoaşte decât incomplet; aserţiunile sale sunt totdeauna maniheiste (scriitori lăudabili sau criticabili), autorul în discuţie este ori aservit regimului - şi atunci nimic din ce scrie acesta nu are valoare literară, sau dimpotrivă, când autorul încearcă să-şi păstreze independenţa politică, prin acest simplu fapt valoarea textelor este asigurată, indiscutabilă, proclamată ca atare. Stilul criticului literar "n-a depăşit nivelul gazetăriei politizate de comandă"; stil tarat de "grandilocvenţă şi vanitate"; la adăpostul imposibilităţii de a i se replica, de a se verifica referirile la opere ce nu au fost traduse la noi. Etc.

Iar până la urmă, niciunul dintre cei doi autori de Istorii ale literaturii nu îl discută pe V. I. decât ca un caz aparţinător Europei libere şi perioadei războiului rece dintre cele două lagăre.

 

Opera literară: Fenomenul Piteşti (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990; reeditat în 2007); Româneşte (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991; reeditat în 2005); Subiect şi predicat (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993); Dimpotrivă (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994); Semnul mirării (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995); Trecut-au anii (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000); Poeme de exil (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001).

 

 

Poezia zilei, Lidia Lazu: 

 

***

             lui Mircea Ciobanu

 

Ardea un capăt de lumânare

Rămasă de la botez

Pe masa împinsă de-o parte

În încăperea nemobilată

 

Ea singură lumina dansul nostru

Şi arunca pe pereţii cubişti

Frânturi de trupuri în căutare frenetică

De parcă n-am fi fost

Demult îmbrăţişaţi

 

Şi-ntreaga noapte era

Sub stăpânirea noastră

Cu tot cu stele şi ger

Cu tot cu crengile pe care mugurii

Stăteau la pândă ca în tranşee

Să nu piardă cumva

Clipa asaltului de primăvară

5 oct. 1996

 

 (din volumul Balansoarul umbrei, ed. Vinea, 1999)

 

 

Alţi scriitori:

Pan M. Vizirescu, n. 16 aug. 1903 - d. 27 ianuarie 2000.

Ov. S. Crohmălniceanu, n. 16 august 1921 - d. 28 aprilie 2000 

Ioan Adam, n. 1946

 

Poezia zilei: Ion Gheorghe, n. 1935

La matcă

Zac ţărăncile, pe grămezi de porumb;

încovrigate pe sacii de grâu şi-acoperite

Cu sămânţa de floarea-soarelui:

Nu ptţura să le ia nici-un grăunte: mușcând,

Rupând cu ghearele şi-au apărat

Hrana copiilor;

Le-au bătut cu cizmele-n burtă: pe

Grămezile de porumb; cu sacii de grâu la piept; îngropate-n sămânţa le-au dat boală.

 

Şi noi, pe când eram copii, trăiam la arie; prin

Poloagele de paie ne trânteam; în recile

Grămezi de grâu ne scufundam; în movile

De sămânţa de porumb şi floarea-soarelui;

Ne scăldam cu boabe, ca păsările-n pulberea

Drumului;

Ca puii de castor înotam prin grămezile

De grăunțe:

Intram dinspre apus, cu capul între umeri,

Şi ieşeam la răsărit: ne-am născut, ne-am fătat, ziceam abia

Trăgându-ne sufletul şi căzând în brânci -Din pântecele seminţelor izvorându-ne

De mai multe ori pe zi -Noi, în sămânţă ca peştele-n apă, noi în grăunțe

Ca apă-n matcă, la teapa noastră;

Prin căpiţele de iarbă proaspătă treceam -

Ieşind din malul de paie, ca izvoarele

Din stâncă, rârâș; dând cu capul de piatra

De moară, a soarelui -M-am născut, m-a fătat, era piuitul

Şi mugetul nostru!

Iar toamna, când mama spală grâul de sămânţa,

Cu sfială nemărturisită plecăm de-acasă.

De parcă se născuse sora-mea -

Trist că-mi uzurpase locul la sân;

Toamnă fiind, pe când sângele nostru

îşi începu coacerea,

În strugurele inimii; când dădu-n fiertul său

Zvâcnind pe căile de alambic,

Ale fiinţei noastre-ntortocheate -

Când auzirăm multe despre lucrul bărbatului

Cu femeia; târziu, când păzeam caii, cădeam

Cu faţa-n jos, pe grămezile de iarbă:

Se voiniceau organele noastre; bărbatule

Ne dădeau durerea bărbatului;

Scheuna tânărul animal cu botul în capcană -

Suspinam nebuni - cu faţa-ngropată-n zolul

 

Movilelor de boabe reci, pe arii.

Zeiţă însăşi ne stingea boala; adormindu-ne:

în grămezile de grăunțe rămâneau gropi mari.

Cuiburi de pe care zburaseră lebedele -

Scobituri din care se vedea că ieşise

Cineva - născându-se din noi şi din movilele

De grâu: scurmătură de orbeţi în seminţe:

Cineva se izvodise din îmbrăţişarea

De-o noapte a grămezii de grâu - cu noi,

Ce nu cunoscuserăm femeia.

Pe căpiţele de iarbă, pe grămezile de porumb.

Şi pe movilele de grâu - ca pe pântece

Gigantice -

Au fost bătute ţărăncile cu cizma; în matcă a lovit zdrobitorul -

în ulciorul burţii - pân-a dat apă din el;

Au ieşit copii ca peştii risipiţi,

Zbătându-se sub labă; în amorfa pântecului de femelă a ţăranului

A dat cizma - pe grămezile de seminţe.

Eu, dormind încă-n pântecul clasei

Materne; eu, ca peştele-n matca răului,

Eu ca fetusul în lichidul primordial,

Eu, ca puiul de pasăre-n matricea oului,

Eu, ca mielul în casa naşterii -

Am fost scăpat pe lume, din durerea

Loviturilor în burţile ţărăncilor

Bătute pe grămezile de porumb, încovrigate

Pe sacii de grâu, şi-acoperite cu sămânţă

De floarea-soarelui - de-şi apără şi-acuma

Pâinea şi laptele pentru copii.

Ci eu în templu,

Mă-nfrunt cu înţelepţii mincinoşi.

(preluare de pe Internet)