25 febriarie: Corneliu Buzinschi,  n. 25 febr. 1937 - d. 27 mai 2001

 

 

Dintr-o familie de ţărani, îşi face liceul la Bacău, iar facultatea de Istorie-filologie la Iaşi, absolvită în 1961. A scris proză scurtă, nuvele şi romane, unele cu temă pentru copii şi adolescenţi. S-a inspirat din atmosfera târgului provincial, dar şi din istorie, cu unele mijloace de SF. Din 1967 a fost urmărit de securitate pentru că se abătuse de la realismul socialist. Pentru Hoţii de vise a luat Premiul Uniunii scriitorilor. Imediat după Decembrie 1989 a colaborat intens în presa de atitudine: Baricada, Dreptatea, Alianţa Civică etc. Tată nenorocit datorită faptului că unica sa fiică Anta Raluca Buzinschi, tânără poetesă de mare talent, s-a sinucis. Cum spune clasicul: "Nu e pe lume durere mai mare..."

 Opera: Secvenţe dintr-o margine de lume, Bucureşti, 1966; Sfinţii se vând cu bucata, Bucureşti, 1967;  Strigătul, Bucureşti, 1967;  Numiţi-mă Varahil, Bucureşti, 1969; Ochiul alb al visului, Bucureşti, 1969;  Porunca cea mare, Bucureşti, 1970; Nuanţa albastră a morţii, Bucureşti, 1971; Hoţii de vise, Bucureşti, 1972; Păcală şi Tândală, prefaţă de Ovidiu Papadima, Bucureşti, 1973; Vina noastră cea de toate zilele, Iaşi, 1973; Nuanţa albastră a căderii, Bucureşti, 1974; Ulise trece pe Strada Mare, Bucureşti 1974; Duhul pământului, prefaţă de Const. Ciopraga, Bucuresti 1976;  Contemporanii, Bucureşti, 1978; Divertisment cu măşti, Bucureşti 1980; Aventuri cu Varahil, Bucureşti, 1996; Noaptea umbrelor, Bucureşti 1998;  Noaptea uşilor deschise, Bucureşti, 1999.

 

***

L-am cunoscut în treacăt pe Corneliu Buzinschi, om înalt, vânjos, cu ochelari, barbă de lipovean, ins cu deosebire blajin, însă marcat iremediabil de o mare suferinţă. Mi l-a prezentat poetul-medic Pan Izverna. pe care, conducându-l spre blocul de scriitori din Apolodor 13-15, ne-am întâlnit şi am conversat cu prozatorul băcăuan în dreptul bisericuţei îngropate în pământ din Piaţa Operetei, către restaurantul Bucur. Cei doi se vedeau mult mai des, Pan Izverna redactor la Dreptatea, iar Buzinschi unul dintre colaboratori; se vedeau desigur şi în Apolodor, unde Pan Izverna îşi vizita cumnata, pe profesoara universitară şi traducătoarea din literatura franceză Irina Mavrodin.

Am pus două plăci comemorative la cele două intrări ale blocului cu scriitori. Imaginea casei apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.

 

 

 

Poezia zilei: Mihai Elin, n. 25 februarie 1941- 31 ian, 2010

 

  

   

Va trebui

Va trebui să privim cu alți ochi.

Ei bine!

Cei mai bărâni dintre noi

au câte două sau trei

şi unii chiar câte patru perechi de ochi

pe care i-au dosit prin cufere, prin poduri

Şi scotocesc prin lucrurile vechi

şi calcă în picioare fotografiile vinete, 

bâjbâie pe deasupra, 

foşnesc pe dedesubt, 

pipăind relicve pâcloase

şi se ridică în papuci de casă

cu strigate anemice, 

cu junghiuri în oase

şi cu pânze de păianjen pe fețe.

Cu ochii regăsiți, 

unii văd lumea plecată spre dreapta, 

alții - prăvălită spre stânga, 

unii o văd grozav de turtită, pe brânci, 

şi, în sfârşit, cei rămaşi

nu o mai văd de loc

pentru că ochii lor sunt opaci de vechime.

Iar, noi, cei lipsiți de memorie încă, 

noi stăm în ferestre, 

cu fețele de var, absorbind prin degete lumea

pentru ochii cei adevarați. 

 Poezia zilei, Marian Drăghici, n. 25 februarie 1953

 

   

***

pe măsură ce se însera

am privit pagina albă goală 

cu disperare crescândă: pe un câmp luminos luminos

oare ultimii funigei întunecară harul meu poetic sau

albul dinților tăi femeie

răsăriteană? De departe cred că aveam

o uimire-a figurii de bătrân ce nu-și mai poate duce

biserica rămășiței

de la masa de scris pân-la marginea patului 

de la marginea patului pân-la masa de scris

 

 

și lin începe să plângă - și plângi și plângi -

pe treptele acelei biserici

a rămășiței

cu albul ochilor întorși mult în timpul din urmă

unde iar se văzu

tânăr și liber

într-un fel, între toate

cel mai mult iubind în înserare

aerul înserării plin de idealitate.

(din HARRUM - cartea ratării, ed. Vinea, 2001)

 

Alţi scriitori:

Cezar Bolliac, m. 1881

Al. Duiliu Zamfirescu, n. 1892

Virgil Duda, n. 1939

Dan Doman, n. 1958 

Ion Lazu - Biserica Stavropoleos

 

 

 

 

 24 febriarie: Ovidiu Cotruş, n. 24 februarie 1925 - d 12 septembrie 1977

 

 

Nepot al poetului de răsunet Aron Cotruş, şi-a început liceul la Oradea şi l-a încheiat la Moise Nicoară din Arad; filologia la Cluj şi debutul poetic, sub pseudonim: Ovidiu Sabin, la Cercul literar de la Sibiu; prieten de-o viaţă cu Ştefan Augustin Doinaş. Dar mai întâi se manifestase, la doar 17 ani, în critică literară şi exegetică pe teme filosofice, estetice, literare. De o inteligenţă subtilă, pe cât de cuprinzătoare, beneficiar al unei biblioteci imense, selecte, cea a unchiului său Ovidiu Cotruş, în casa căruia locuia, într-un Arad cu eclatante tradiţii culturale dar şi politice, căci aici se militase pentru Unirea din 1918; se făcuse remarcat în paginile revistei Tribuna Română, chiar de la primul ei număr, septembrie 1943, unde semna alături de Ştefan Augustin Doinaş, dar şi de Victor Eftimiu.

În 1950, la doar 24 de ani, este condamnat politic şi face 14 ani de detenţie, eliberat în 1964. Din 1965 devine redactor la revista orădeană Familia. A murit la numai 51 de ani, suferind de ficat, boală atroce, contractată în închisoare. Şi ca nedreptatea să fie dusă până la capăt, cum numai în comunism, poetul, traducătorul, criticul literar nu a apucat să vadă tipărită niciuna dintre cărţile sale. Postum, în 1977, Ştefan Augustin Doinaş a izbutit să publice unul dintre volumele sale de exegeză: Opera lui Mateiu I.Caragiale, apoi şi altele (manuscrise păstrate de credincioasa-i soţie): Meditaţii critice, 1983, pe care Doinaş a şi prefaţat-o; Dialoguri, 1990, cu prefaţă de Cornel Ungureanu; Titu Maiorescu şi cultura românească, 2000.

Trebuie menţionat faptul că în închisoare a memorat poeziile lui Radu Gyr, pe care apoi le-a transcris în cîteva volume. Fie numai şi acest fapt excepţional (memoria sa prodigioasă dar şi iubirea sa de poezie, l-au ajutat într-aceasta; iar despre poezia lui Radu Gyr adolescentul de 17 ani scrisese chiar la debutul său critic!!! - iată unul dintre noroacele mult urgisitei noastre literaturi române...), îi asigură în postumitate recunoştinţa noastră emoţionată.

Nu l-am cunoscut personal, deşi nu este exclus să-l fi zărit în redacţia Familia de la Oradea, unde (venind de la Pocola-Beiuş, sediul meu de campanie geologică în 1968) am intrat o dată sau de două ori, revăzându-mă cu Alexandru Andriţoiu, căruia îi fusesem prezentat de Ludovic Antal, în Bucureşti şi cu dramaturgul Mircea Bradu, cunoscut şi acela mie dintr-o vacanţă studenţească la Costineşti. Mi-a fost prezentat, de nu mă înşeală memoria, graficianul Eduard Pamfil, om ca de pe altă lume, de-o extremă delicateţe: înalt, slab, ochelarist, cu păr negru ondulat. (Să nu se creadă că în aceste împrejurări favorabile aş fi publicat ceva la Familia, în speţă poezii, căci pe-atunci altceva nu prezentam la redacţii, în astfel de împrejurări. O poezie mi-a apărut totuşi în ziarul local, cu bunăvoinţa poetului Teodor Crişan.).

Citeşte mai mult:  http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=8485

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Cotru%C8%99

 

 

Poezia zilei: Horia Bădescu, n. 1943

   



*

Şi dintr-odată

mai puţină e ziua

şi nici nu ştii cum scade

lumina,

cum de sine însăşi

în sine

se leapădă,

şi dintr-odată îl vezi la capătul

lucrurilor,

care acum

capăt al trupului tău se aşează,

cum şterge memoria umbrei

de care ţi se spijină viaţa

cu întunericul lui absolut.

*

Dintr-un altcândva

care fusese acum

mai înainte de-a fi ceea ce nu mai este;

şi totuşi

viaţa ta,

meningele pe care Dumnezeu îşi numără paşii

prin cenuşa cuvântului.

În rest

puterea de-a te aduce aminte,

puterea de-a rămâne-n picioare

precum osul copacului

în care-a zămislit memoria

vântului.

 

Alţi scriitori:

Valentin Berbecaru, n. 1927

Eugen Cizek, n. 1932

Virgil Bulat, n. 1940 

Ion Lazu- Sfinții din închisorile comuniste...

(la Muzeul Țăranului Român, sala Media)

 

 

23 febriarie: Eta Boeriu, n. 23 februarie 1923 - d. 13 noiembrie 1984

 

     

Acuma sau pe urmă

 

Va fi mai greu sau mai ușor pe urmă, 

cînd reci vom îngheța în chihlimbare

cuprinși de umbră, să ne dăm de urmă

decît acum cît încă ne mai doare

surîsul înghețat pe buze, gerul, 

zăpada celuilalt strivită-n mînă

sau cît la sîn ne-atîrnă giuvaierul

acestei inimi caldă ca o lînă, 

acum cît suntem doi și unul

mereu, și istovim aceeași ceară

de bucurii sau prelungim ajunul

iubirii ca să-i prindem gustul iară, 

acum, cînd încolțiți de zile încă

în noi ne adunăm ca într-o urnă

și ne-ncălzim în spuza noastră-adîncă

și ne iubim: acuma sau pe urmă?

 

Risipă de iubire

 

Nu răsucește nimeni amintirea

doar eu ca un cuțit în carne vie

și curge sînge cald. E doar iubirea

din care-am smuls fîșie de fîșie

ca rănile să ți le leg, cînd nedurută

și fără griji mă ofilea deodată

durerea ta - și-n noi cum se sărută

simțeam atunci și-ncet cum se dilată

aceeași spaimă, singura nespusă

aceeași și mereu neadormită, 

a treia noastră soră nesupusă, 

și totuși eu, o, eu nesăbuită, 

mă sfîșiam în zilnică risipă

de dragoste și nu puneam de-o parte, 

o, nu puneam din cîte-am smuls în pripă, 

o singură fîșie pentru moarte.

 

 *** 

Sora poetului Nicu Caranica (vezi prezentarea de pe acest blog / deci mai puţin mă voi referi la familia clujeană de intelectuali cu ascendenţă macedoneană, care a dat academicieni precum Th. Capidan, pictori, alţi artişti). A urmat liceul la Cluj şi Sibiu, cu bacalaureat în 1941, apoi Filologia 1941-1954, luând parte la şedinţele Cercului literar, care în refugiul său sibian reunea cele mai importante tinere talente ale Transilvaniei, din care tocmai ne fusese smulsă partea sa nordică, prin odiosul Diktat de la Viena.

Poetă sensibilă, purtând cu discreţie frumuseţea sa enigmatică, botticeliană, a debutat abia în 1971: Ce vânăt crâng, după care, la răstimpuri, a dat încă trei volume de poezie. Dezordine de umbre, 1973; Risipă de iubire,1976; Miere de întuneric, 1980, reunite într-o antologie postumă, la doar un an de la prea repedea stingere a poetei: La capătul meu de înserare, 1985. O a doua antologie a apărut în 1999.

S-a făcut remarcată mai cu seamă ca traducătoare de mare forţă a marilor italieni, de la clasici la moderni şi contemporani: Divina Comedie a lui Dante Aligheri, a doua traducere, după tîlmăcirea efectuată de George Coşbuc; Leopardi, Petrarca (Canţonierul), Boccacio (Decameronul), Michelangelo (Rime), dar şi Verga, Pavese, Moravia, Castiglione, Vittorini. O antologie de teatru italian, o antologie a poeziei italiene, de la clasici la contemporani, o antologie a poeziei siciliene. Răsplătită nu doar cu premii ale Uniunii Srciitorilor, dar şi cu distincţii florentine, siciliene, toate de înalt prestigiu.

Citeşte mai mult:  http://miscarea.net/geek/article.php?story=20090220035110825

 

 

Alţi scriitori:

Mihail Săulescu,  n. 23 februarie 1888 - d. 30 septembrie 1916

Tudor Măinescu, n. 1892 – d. 15 martie 1977

Romulus Vulcănescu, n. 1912 

Ion Lazu - Imagini...