Scriitorul zilei: I.D. Sârbu,  n. 28 iunie 1919 - d. 17 septembrie 1989           

          

Fiul unui miner din Petrila, urmează Literele şi Filosofia la Universitatea din Cluj, fiind discipolul lui Lucian Blaga, care îi va conduce doctoratul în filosofie. În refugiul universitar de la Sibiu, este unul dintre principalii actanţi ai Cercului Literar, împreună cu Ion Negoiţescu, Radu Stanca, Şt. Aug. Doinaş, Cornel Regman, Ovidiu Cotruş, Eugen Todoran. Participă ca soldat pe frontul antisovietic, este luat prizonier, dar izbuteşte să evadeze şi să revină în clandestinitate, cale de 2000 km, până în ţară.

La absolvirea Universităţii, acest "atlet al mizeriei" după cum îl numise marele Blaga, devine asistentul lui Liviu Rusu şi în curând cel mai tânăr conferenţiar; este epurat din universitate, probabil refuzând să semneze delaţiuni împotriva lui Blaga. Este pentru o vreme profesor de liceu, apoi lucrează în redacţia revistei Teatru şi ulterior la Revista de pedagogie.

 În toamna lui 1956, legat de evenimentele din Ungaria, este arestat şi condamnat la un an de detenţie, pentru "omisiune de denunţ", deoarece poetul Doinaş, arestat el însuşi mărturisise că printre cei prezenţi la discuţia "duşmănoasă" despre revoluţia ungară fusese de faţă şi I. D. Sârbu; în preajma eliberării, la ordinul direct al lui Nokolschi, care nu uitase că fostul miner scrisese o comedie Sovrom Cărbune, în care satiriza exploatarea de către sovietici a bogăţiilor subsolului nostru, I. D. Sârbu este rejudecat şi pedeapsa mărită la 7 ani. La ieşirea din închisoare, va lucra o scurtă vreme în mină; va primi Domiciliu obligatoriu la Craiova, unde va locui până la sfârşitul vieţii; a lucrat ca maşinist la teatrul din urbe, reuşind să devină secretar literar la Teatrul Naţional craiovean. Publică diverse cărţi de teatru, povestiri pentru copii, două romane, fără a avea ecoul covenit în presă. Se consideră că romanul Cel mai iubit dintre pământeni  ar fi fost inspirat din experienţa carcerală a lui I. D. Sârbu. Legătura semantică este la îndemână: Petrini-Petrila. Alţi comentatori vorbesc de Ion Caraion ca prototip, iar alţii de Traian Chelariu, angajat la ecarisaj, după eliberare. Acest simplu fapt ar trebui să dea de gândit. Trei scriitori mari, inspiratori ai unui personaj devenit celebru. Nu e deajuns? Dar de ce nu mai mulţi, căci au pătimit în închisori peste 300 de scriitori?!

I. D. Sârbu reprezintă la noi cazul scriitorul tipic pentru literatura de sertar. Cărţile lui importante au început să apară imediat după 1989: Traversarea cortinei (corespondenţa sa cu Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu şi Mariana Şora); Iarna bolnavă de cancer, 2 volume (corespondenţa cu familiile Petroiu, Maxim şi Cotruş); Adio, Europa, roman; Europa mea; Jurnalul unui jurnalist fără jurnal... Urmate de exegeze, de monografii despre năpăstuitul dârz scriitor, precum cele ale lui Nicolae Oprea şi Daniel Cristea Enache... Culegerea Zidul de sticlă, a cercetătoarei Clara Mareş, despre cei 32 de ani de urmărire de către securitate a obiectivului I. D. Sârbu.

O casă memorială în Petrila, un teatru de dramă în Petroşani, purtându-i numele, o placă memorială în Craiova...Opera puternică a unui mare scriitor, disident adevărat, dârz, incoruptibil, cu care am putea să ne mândrim realmente. Securiştilor şi politrucilor nu le venea să creadă că un fost comunist ilegalist refuză cu obstinaţie să devină colaboratorul regimului, fie şi din umbră, un performer al turnătoriilor, de ce nu?, un abil profitor, sau de-adreptul  un carierist eclatant...

Opera: Teatru: La o piatră de hotar (1967); Frunze care ard (1968);  Arca bunei speranţe (1970); Întoarcerea tatălui risipitor (1972); Sâmbăta amăgirilor (197; A doua faţă a medaliei (1973); Teatru (1976). Povestiri: Şoarecele B. şi alte povestiri; Povestiri Petrilene;  

Opere publicate postum: Jurnalul unui jurnalist fără jurnal ; Adio, Europa!;  D e ce plânge mama? (1973);  roman pentru copii Dansul ursului, roman pentru copii şi bătrâni; Lupul şi catedrala, roman distopic.

Citeşte mai mult: http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=2212

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Desideriu_S%C3%AErbu

http://grupareaaproape.wordpress.com/2007/01/04/id-sirbu-jurnalist-fara-jurnal-2005/

 http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/dosarul-de-urmarire-al-lui-i-d-sirbu-devenit-literatura-252519.html

Casa memorială I. D. Sârbu din Petrila, jud. Hunedoara

Alţi scriitori:

Andriana Fianu, m. 2000

Poezia zilei: Ion Lazu

Printre arini          

Poate e mai veche decât mine

Iubirea pentru crângul de arini.

Ei, da, sunt nişte copaci urâţi

Crescuţi în luncă, sumbri

Printre tufe ursuze

Într-un pământ nesănătos

Mâncat de ape, unde răzbaţi

pe coame de prundiş, căci

Orice urmă de cărare

E cotropită de buruieni.

Răzleţi, cu frunza de-un verde mohorât

Ei nu fac flori, ei nu au primăvară;

Din crengi atârnă, ca dintotdeauna

Nişte ciorchini negri, lemnoşi

Născuţi în icnete, însemnaţi cu otravă;

Dacă arunci cu barda în trunchiul lor

Măcar cu un sfert din ura spontană

Ce ţi-o stârnesc doar văzându-i,

Din despicătură ţâşneşte venin coclit

Şi-ţi rânjeşte-o carne de sfeclă fiartă.

Sunt numai buni de doborât în pripă

Şi de-ncropit gard inutil, spre poiană –

Vitele îl ocolesc de la distanţă

Urzicile îl zidesc pe totdeauna.

În acest zăvoi de arini

Cobor uneori din drumul meu –

şi ne simţim

Cu toţii la fel de străini.

1970

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

11 oct., ora 7:15. Incontinenţa Mării. Al doilea răsărit la Mare, în spatele unei mase de nori vineţi – cu doar o dungă orizontală, luminoasă. Dar răsăritul este un spectacol la scară mare-globală, angajînd toată jumătatea estică a cerului, presărată de nori argintii.

Vasile e din 10 fraţi, o soră a murit la 5 ani, iar o alta la 39 de ani, o dublă pneumonie suspectă, se pare că a fost o lucrătură din gelozie, o otrăvire cu argint viu-mercur. Am mai auzit asemenea întîmplări poporane crunte.

Mihaela, soţia lui Gh. I. a terminat artele plastice, secţia ceramică. Dar poetul nu a lăsat-o să profeseze. Acum s-a infectat la un dentist cu hepatita C; la operaţie i s-a descoperit un cancer la ficat. Mare tragedie, care se adaugă stresului resimţit de familia care a locuit 25 de ani într-o vilă, daţi afară de evreul fost-proprietar; acum stau în apartament de 4 camere, la bloc, în Militari, simţind o mare frustrare.

Vasile, 50 ani, născut pe 20 august, deci Fecioară, iar soţia lui în Scorpion. Notez astea ca să se vadă că afli lucruri de mare amănunt din pură întîmplare, deşi ai zice că este nevoie de cine ştie ce investigaţii. Întîmplarea este prodigioasă.

Îi spun lui IM.: Eu am ales instinctiv, nu prin calcule, o atitudine cît mai simplă în faţa vieţii. La orice greşală sau eşec îmi spun că a fost vorba de o slăbiciune a mea. Nu îl introduc niciodată în ecuaţie pe Diavol, mă fac că nici nu ştiu de el, îi ignor prezenţa. De ce să-l scot în faţă, din cotloanele lui? De ce să-i acord importanţă eu în primul rînd? Nu-l aduc în discuţie, tratez totul la nivelul neputinţei mele personale. El: Aşa ar fi mai bine. Aşa face şi soţia mea. Eu complic lucrurile, despic firul...

Aseară, îmi cita: fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Îi notific: Dacă nu cumva e vorba de o traducere greşită. Poate „săraci în duh”, ceea ce ar schimba radical datele problemei.

Va urma 

Fotografii de vacanță - Tușnad-Băi, iunie 2015

O nouă carte apărută la editura Tipo Moldova.


Scriitorul zilei: Emanoil Bucuţa, n. 27 iunie 1887 - d. 7 oct. 1946

      

Născut la Bolintinul din Deal, ca fiu al unui mic funcţionar Ioniţă Popescu, odraslă de preot şi al unei ardelence (numele de familie Bucuţa, adoptat de viitorul scriitor) , a făcut liceul Sf. Sava şi a luat licenţa în filologie în 1912, după care a mers la Berlin pentru un doctorat pe care nu l-a mai trecut. Etnograf, folclorist, istric literar, poet şi romancier, devenit membru corespondent al Academiei, a deţinut mereu funcţii administrative prin ministere. Nu-mi este clar de ce unii se referă la biolog, la medic... Colaborator la reviste literare, a iniţiat el însuşi câteva, de exemplu Boabe de grâu, 1930-1935.

Maria Popa îl citează de 7 ori în primul volum al Istoriei sale, George Călinescu, foarte atent cu scriitorul, îi acordă un articol de 4 coloane întregi şi îl mai citează de 7 ori; îl consideră "primul poet intimist în înţelesul propriu al cuvântului", punându-şi în pagină "micul sentiment", "universul casnic", oferind "mici vitrine de cristaluri grele". Îl consideră ca exersându-se în tehnica Heredia şi un foarte bun sonetist, citându-i în întregime un sonet erotic. Călinescu citează fără reţineri din Cântece de leagăn, poezii scrise despre primele luni de viaţă ale progeniturii sale. Ca prozator, Bucuţa este descriptiv, în maniera documentaristului sau muzeografului; când acţinuea se petrece la Balcic, avem actanţi dobrogeni, turci, bulgari, fiecare descris în aspectele etnografice - de la costum, la vorbire şi obiceiuri - cumva în maniera costumbrismului spaniol?; idem când acţiunea se desfăşoară în Transilvania, avem scene cu saşi, maghiari, secui etc. În revistele sale şi în studiile etnografice, ex: La Huţuli, între Suceava şi Ceremuş, 1932, pune în valoare fotografia etnografică, devenită de atunci instrument de lucru.

A fost primul editor al corespondenţei de 3 decenii dintre Titu Maiorescu şi Duiliu Zamfirescu, 1937, cu o prefaţă foarte pătrunzătoare în ce-l priveşte mai ales pe Duiliu, prezentat ca om distant, megaloman, jucând rolul unui pontif şi scriind, fără să clipească: "...e uşor să mă consider cel mai mare romancier român, din moment ce sunt singurul"... (îi desconsidera pe Caragiale,pe Slavici etc).

Opera: Florile inimei: Miniaturi: Oglinzi: Cântece de leagăn, Cartea Românească, Bucureşti, 1920;  Românii dintre Vidin şi Timoc: Cu un adaus de documente, folklor, glosar, fotografii, hărţi, Cartea Românească, Bucureşti, 1923;  Fuga lui Şefki. Roman, Cartea Românească, Bucureşti, 1927;  Maica Domnului dela mare, Colecţia Gândirea, Cartea Românească, Bucureşti, 1930;  Balcic, Ramuri, Craiova, 1931 (republicat în 2003 la editura Cronicar, Bucureşti);  Institutul Social Român, Institutul de Arte Grafice "E. Marvan", Bucureşti, 1931;  Biblioteca satului, Colecţia Cartea satului, Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol", Bucureşti, 1936 (Cu o vedere în culori după G. Petraşcu şi cu alte chipuri);  Pietre de vad (3 vol.), Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1937 (vol. 1), 1941 (vol. 2), ? (vol. 3);  Legătura roşie, Colecţia Cartea satului, Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol", Bucureşti, 1938 (cu desene de J. Giurgea-Negrileşti şi cu o vedere în culori după o pânză de Ştefan Popescu);  Capra neagră. Roman, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1938 (Cu desene de Mac Constantinescu; republicat în 1977 la editura clujeană Dacia, colecţia Restituiri, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Ion Vartic; coperta de Vasile Pop Silaghi);  Scrieri (2 vol.), Editura Minerva, Bucureşti, 1971/1977 (cu un studiu introductiv de acad. Perpessicius; Text stabilit şi note de Lucia Borş-Bucuţa şi Violeta Mihăilă: vol. 1 cuprinde romanele Legătura roşie, Fuga lui Şefki şi Capra neagră;   Mozaic: Memorii, Editura Cronicar, Bucureşti, 2004;  Crescătorul de şoimi, Colecţia Cartea vremii, Fundaţia Culturală Regele Mihai I, Bucureşti;   Românii din Bulgaria, Cartea Românească, Bucureşti; Poveştile crivăţului etc.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emanoil_Bucu%C8%9Ba

http://agonia.ro/index.php/author/0036522/type/all/Toate

Poezia zilei, Emanoil Bucuţa:  

Psalm

Cînd erai în lumea ta

Nu ştiai ce e cuvîntul,

Ci o harfă doar cînta

Cînd intra prin coarde vîntul.

Un arhanghel potrivea

Glasul orelor, din cuie;

Fiecare cui o stea,

Coarda, foc de sori ce suie.

Psalm pornea prin ceruri plin,

Într-un vînt de aripi albe,

Şi pe urmă-i cristalin,

Şi voi, îngeri, salbe, salbe.

Alţi scriitori:

Samson Bodnărescu, n. 1840

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

 
10 oct., continuare: Plimbare în trei, înaintea mesei de prînz, pe faleză, spre sud, apoi revenim pe la Cireşica, ferindu-ne de vînt, cu soarele ce totuși ne încălzeşte spinările. Trandafiri pe mijlocul aleilor, gutui galbene în grădina Cireşica, admirăm cele cîteva perechi de păuni. Cei doi poeţi se împrietenesc spontan cu toţi cîinii de prin staţiune, rămaşi de izbelişte. Fiecare cîine-al nimănui / recunoaşte umbletul meu sprinten, vorba lui Esenin. Alde Z.S. în audienţă la NC. Îl aşteaptă 3-4 ore, acela dîndu-se ocupat, plecat, etc, în fine îl primeşte, îl invită pe scaun. ZS rămîne în picioare, apoi nu-i spune decît: Vreau sa vă informez că datorită unui articol de-al meu a căzut un guvern. După care a salutat şi a plecat, tîrîndu-şi piciorul beteag. Darie...

Cţa Buzea a născut la Pelişor. Vorba lui IM: Ea şi Ardian au supt de la Uniune tot ce s-a putut. Pelişorul a fost pierdut de scriitori datorită reclamaţiilor lui Paul Anghel şi Ion Lăncrănjan, care susţineau că acolo zboară scaunele pe deasupra capului, etc. Că Uniunea trebuie desfiinţată şi să se constituie o uniune a scriitorilor comunişti. Culeg de pe alee un trandafir carmin, foarte înmiresmat şi două gutui. Le plasez pe noptieră.

Ieri zicea Gh.I.: Pe ai mei nu-i interesează absolut deloc ce scriu eu, dacă-mi apar cărţile, cronicile. Pentru ei asta nu înseamnă chiar nimic... E drept, soţia i-a desenat cîteva coperte. Atît.

Ceauşescu i se adresa lui Păunescu cu Adriane. Iar el: Tovarăşe preşedinte, avem prea multă libertate. Ne sufocăm de atîta libertate. I. Gh. spune că azi noapte a ieşit să admire luna, în uşoară descreştere, pe un cer absolut senin. Lui IM i se pare că am avut azi parte de o vreme splendidă, binefacere curată! Îi pare rău că nu i-am pus la dispoziţie varianta ultimă, corectată deja. Dar nu am avut-o, cele două exemplare printate sunt date la edituri, nu?

De la fereastra camerei, printre crengile livezii nostre se întrevede plaja, şirul de stabilopozi şi marea pînă la orizont.

Seara la masă, Lidia îmi telefonează că la Tg. Mureş s-a dat pe postul de radio întregul recital de la Blaj, după care la reporteriţa Margareta Puşcaş au venit nişte inşi impresionaţi care au propus să se editeze un CD care să fie pus în circulaţie. Tot Margareta P. va merge peste cîteva zile la Sibiu şi le va oferi celor interesaţi acest recital, poate o solicită pe Lidia. Iar mîine seară pe Radio France international va fi retransmis recitalul Lidiei. Deci mare bucurie, pe care o împărtăşesc celor doi amici, plăcut impresionaţi.

IM îi strecoară lui Gh.I, în privinţa atitudinii faţă de personalul vilei: Nu le da nas, ţine-ţi rangul! Deşi dl Vasile se dovedeşte destoinic, pus pe treabă, delicat, gospodar, deschis la nou, om pe fază. Din familie de 10 copii, mama croitoreasă, la 82 de ani încă vede; tatăl bucătar la nunţi, cu veselă proprie, cu 3 petromaxuri. Astă seară ne serveşte cu vişinată de-a lui, a făcut 15 litri şi cu vin de-al lui, din struguri pe care-i cumpără de la un prieten de pe-aici. Iar ţuica îi iese gratis, zice.

După masa de seară, cu IM pe faleză. Cîinele negru zis Ţiganul ne însoţeşte pe alei, cu ciulini în coada-i îmbîrligată; se ceartă cu alţi cîini, ţinîndu-ne partea. Ataşat. Devotat.

Va urma

Ion Lazu - Fotografii de vacanță: Tușnad, iunie 
2015

A apărut o nouă carte la editura TipoMoldova...

Scriitorul zilei: Petre Pandrea, n. 26 iunie 1904 - d. 8 iulie 1968

            

S-a născut în oraşul Balş de pe râul Olteţ (numele din acte: Petre Ioan Marcu), ca al nouălea copil din cei 12 ai unei familii modeste însă ambiţioasă, care şi-a trimis toţi fiii la învăţătură. După şcoala primară din Balş, terminată cu cunună, a urmat ca bursier la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mânăstirea Dealu, unde l-a avut ca profesor de filosofie şi germană pe Nae Ionescu. Bacalaureatul luat cu Magna cum Laude la Craiova. Se înscrie la nu mai puţin de 6 facultăţi din Bucureşti, dar urmează consecvent Dreptul, Literele, Filosofia şi Istoria antică, avându-l profesor pe Vasile Pârvan. Primeşte o bursă de studii de 7 ani la Berlin, unde audiază mari profesori. Se căsătoreşte cu Eliza Pătrăşcanu, sora lui Lucreţiu Pătrăşcanu.

Ca avocat va fi un pledant strălucit, chiar şi fără onorariu, mai întâi al comuniştilor şi israeliţilor, în perioada 1933-1944, apoi al PNŢ-ului, între 1947-1948, iar între 1953 şi 1958 al unor grupări de călugări ostracizaţi (periodizarea este stabilită chiar de Pandrea.) A publicat câteva lucrări de specialitate în domeniul juridic, dar şi eseuri şi texte memorialistice sau de călătorii.

Între 1940 şi 1944 a fost arestat de 4 ori, în timpul dictaturii antonesciene, însă pentru perioade scurte, de maxim 8 zile. În 1946 a fost arestat şi deţinut până în 1952, deşi prieten cu Dej şi Groza; rearestat în 1958, în lotul Pătrăşcanu, eliberat cu ultimii deţinuţi poliitici, în 1964. Cu sănătatea ruinată, a mai trăit doar 4 ani, scriind necontenit, fără teamă, despre drama sa şi a întregii intelectualităţi, victimă a tăvălugului bolşevic. Nu a reuşit să publice decât un eseu despre Constantin Brâncuşi, pe care l-a cunoscut îndeaproape şi cu care se revedea periodic, la Paris sau la venirile în ţară ale sculptorului-pandur. Să-şi fi potrivit Petre Marcu pseudonimul Pandrea pe acest cuvând de mândrie oltenească? ( S-ar părea că nu. Ca publicist, încercase multe pseudonime, dar mărturisește că pandre se numeau băltoacele și gâldaiele din albia Oltețului, unde copilul se bălăcea la nesfârșit, în timpul verilor toride.). Manuscrisele lui Petre Pandrea au fost ridicate de securitate şi abia spre anul 2000 fiica acestuia a reuşit să recupereze cca 700 pagini şi ajutată de Ștefan Dimitriu să publice lucrările, se crede că doar o parte dintre manuscrisele-fluviu, memorialistice-evocatoare şi analitice ale Mandarinului valah. La o lansare găzduită chiar de CNSAS a Documentaţiei în cazul arestării unor Dinu Pillat-C. Noica-N. Steinhardt şi a celorlalţi vreo 20 de intelectuali din lot, dna Monica Pillat, fiica lui Dinu Pillat a reclamat faptul că a dispărut fără urmă însăşi piesa de bază a acuzării: romanul aşa-zicând pro-legionar Aşteptând ziua de pe urmă, pe care "complicii" îl citiseră etc. (Între timp romanul a fost editat - şi s-a putut convinge toată lumea că nu era nicidecum o abordare pro-legionară, ba dimpotrivă. Dar avea asta vreo relevanţă, în cazul când Securitatea dorea să te/să vă condamne?!). Atunci din sală s-a ridicat o tânără cercetătoare, şi-a spus numele şi a declarat că dânsa găsise cu vreo 2 ani în urmă, în cu totul alt dosar, manuscrisul dactilo al romanului în cauză. A spus că făcuse cunoscut acest lucru în publicaţia periodică a CNSAS. Totuşi, nimeni din sală nu conoştea acest aspect (se pare că nici colegii arhivari din sală!). Iar familia, tot în mod inexplicabil, nu fusese anunţată, necum repusă în posesia manuscrisului confiscat de Securitate şi dispărut cu jumătate de veac în urmă. În acest context, tot din sală s-a ridicat fiica lui Petre Pandrea, dna Nadia Pandrea şi ne-a adus la cunoştinţă faptul foarte grav că din dosarele confiscate de Securitate au dispărut fără urmă un număr de 36 scrisori olografe ale lui Constantin Brâncuşi adresate lui Petre Pandrea. Nu este greu să ne imaginăm că oameni de nădejde, care au manevrat aceste dosare cu manuscrise confiscate, dând de setul de corespondenţă semnată C. Brâncuşi se vor fi gândit să le valorifice pe căi lăturalnice-mănoase...

Spunea despre sine Petre Pandrea, în linie brâncuşiană, că el "nu este român, ci oltean şi european". Asemenea eroilor săi sociali, Tudor Vladimirescu şi Iancu Jianu, el însuşi "boier şi haiduc", Pandrea a avut totdeauna o superbie şi o demnitate pe care măciucile din anchete şi din închisori sau truda din minele Ocnele Mari, unde a stat nu mai puţin de 7 ani nu i-au frânt cerbicia. La Aiud reuşea să ţină cursuri la nivel universitar. Să scrie în condiţii incredibile, fie că manuscrisele îi erau confiscate, distruse, etc. În 1944 îşi cumpărase o vilă în zona Periş, se certase definitiv cu cumnatul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, devenit ministru - orgolios, hotărât să părăsească scena luptelor sociale şi arena politică, să se dedice în exclusivitate scrisului. Vremurile au vrut altfel...

Debutase la doar 19 ani şi apoi a colaborat cu fervoare la marile reviste ale vremii, pe unele iniţiindu-le el însuşi. În Gândirea a publicat Manifestul Crinului alb, ce a stârnit vii dispute, căci echivala cu un program al noii generaţii, care se desolidariza de mai vechile grupări, ce nu mai făceau faţă imperativelor istoriei.

Opera: Germania hitleristă, 1933.; Psihanaliza judiciară, 1934.; Beiträge zu Montesquieus deutschen Rechtsquellen (Eine Untersuhung der 2 hinterlassenen Manuskripte), 1934; Filosofie politico-juridică a lui Simion Bărnuţiu, (teza sa de doctorat) 1935; Procedura penală, 1939; Criminologia dialectică, 1945; Portrete şi controverse, vol. I, 1945, vol. II, 1946; Pomul vieţii. Jurnal intim, 1944, 1945; Brâncuşi. Amintiri şi exegeze. 1967; Memoriile Mandarinului valah, 2000; Reeducarea de la Aiud. Jurnal penitenciar 1961-1964. 2000; Garda de Fier. Jurnal de filosofie politică. 2001; Helvetizarea României. 2001; Crugul Mandarinului. Jurnal intim 1952-1958. 2002; Călugărul alb, 2003

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Pandrea

http://www.romlit.ro/petre_pandrea

 http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/petre-pandrea-un-haiduc-al-cuvantului-130405.html

Alţi scriitori:

Al. Simion, n. 1925

Vasile Pârvan, m. 1927

C. Stere, m. 1936

Ion V. Strătescu, n. 1940

Poezia zilei: Ion Lazu

Sânziene

Coroniţa de sânziene

Livide chiar de-a doua zi

Atârnă în cuiul ei

Pe scândura porţii

De culoarea nimicului.

Încă puţin şi

Cel mai sălciu praf

Se va deşira în drum

Din paiele împletite cu drag.

Un nimb ar putea fi

Pentru sufletu-mi tânăr –

Dar n-am văzut

Să poarte cineva pe creștet

Boarea galbenă de sânziană.

Un obicei atât de vechi

Că ţi se face teamă.

1968, Pocola-Beiuş

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

10 0ctombrie.  Lacăte pe porţile vilelor din preajmă, toate vile de foşti mari nomenclaturişti, lanţuri, cercuri de sîrmă. Vila noastră are o livadă ce dă deasupra falezei: pruni, meri, cireşi, nuci, brazi, pini, iar pe latura din stînga a grădinii, un şir de stejari înalţi şi doi mesteceni. Toţi pomii fiind încă verzi, abia ciupiţi de rugina toamnei. Curtea era pe vremuri plină de familiile scriitorilor, care aici se purtau relaxat. M. află de Cireşica, hotel restaurant şi musai să vedem unde se desfăşoară Băsescu, dar începe să sune ceva – nu era vreo alarmă, ci zgomot de la o lucrare de reparaţii-îmbunătăţiri. Un mic separeu al grădinii, unde se află cîteva perechi de păuni foarte decorativi, probabil cei care au inspirat-o pe Maria U. Pe aleea ce coboară spre mare găsesc o gutuie mică şi parfumată. Miros de sare, de alge, valuri înspumate, în micul golf al scriitorilor. Privim Marea. M. cu mîinile la spate, ca boierii, şi în mînă cu cele două perechi de ochelari, deveniţi inutili, căci Marea este, nu-i aşa? o abstracţiune... Cei doi spun că mergeau pînă la gardul insuliţei lui NC şi se pişau acolo unde venea Ceauşescu. Întîlnirea Floricăi Mitroi la poarta U.S. cu A. B. Ce cauţi aici, fă, curvo? Şi să ştii că mă fut mai bine decît tine! Vă daţi seama, scenă la care asistau destui scriitori. Totdeauna aici la cantina Scriitorilor a fost mare abundenţă, belşug porcesc, pe cît era de aprigă foametea în ţară. Aranjau cu administratorul să le dea pentru acasă bucăţi de caşcaval, alte alimente prohibite...

Eu dorm exact în camera/patul unde a dormit MC; dincolo, unde s-a cazat Istrate, dormeau copii lui Mircea. Murgeanu repovesteşte ultima întîlnire cu MC, care l-a întrebat, aiuritor: Acum eu unde mă duc?

7:15. Readorm şi visez un dans pasional cu Puica Buciog, amîndoi lipiţi şi în picioarele goale, iar cînd reîncepe muzica, tot cu ea dansez, pe cînd Viorica Gligor rămîne pe margine, dezamăgită...

Azi se arată un cer cam fără nori, dar Marea huieşte la fel de imperativ, neobosită.

Vasile: Ulici a fost un preşedinte foarte bun, mereu a dat bani pentru îmbunătăţiri la vila scriitorilor. Mama lui Gh. I. a murit la 86 de ani, era o persoană cu mare forţă de comunicare, cunoscută şi admirată de IM. Vasile se dovedeşte a fi chiar din Mălurenii lui Jean Vasilescu, colegul meu de la geografie – despre care însă nu ştie nimic. Pînă la 15 iulie litoralul nu a mers, agenţiile de turism au făcut reclamă doar pentru Bulgaria, asta pentru că hotelurile de pe Litoral nu le-au făcut deloc comenzi.

Drum la Cazemată, Marea impresionantă, lucrînd neobosit. Ţipenie de om, 5-6 pescăruşi şi nimic în plus. În marginea zării, silueta unui vapor protejînd ţărmul patriei. Nu nimeresc drumul spre calea ferată şi spre lacurile dulci cu bîtlani; revin pe drumul mut din pădure, culeg cîteva pere pădureţe parfumate, păducel şi măceşe. Să revin cu un recipient.

I-am dat lui IM tot textul Himera..., să-i facă o ultimă lectură. Pretinde că-l ştie pe dinafară. Îi spun că ne-am lăsat în voia condeiului. Lidia, auzind că avem 660 pagini, a exclamat: Dar ce-a fost în capul vostru? Îi sugerez să lucrăm şi o variantă scurtă, de maximum 450 pagini. Nu pare convins.

(din Gândirea înceată, jurnal 2000-2006, în manuscris)

Va urma 

Ion Lazu - Fotografii de vacanță, Tușnad-Băi, iunie 2012

 

Scriitorul zilei: Ovid Densusianu, n. 29 dec. 1873 - d. 9 iunie 1938

Născut în comuna Densuş din apropiere de Făgăraş, ca fiu al poetului şi profesorului universitar Aron Densusianu, face şcoala primară în Făgăraş, continuând liceul la Iaşi, unde familia se mutase şi urmând Filologia ieşeană, unde i-a avut ca profesori pe Al. Philippide şi Al. Xenopol. Îşi ia licenţa Magna cum Laude, 1892, cu o lucrare despre epopeea grecească şi românească.  Petrece 2 ani la Paris, pentru perfecţionare în Filologie romanică. Îi apare la Paris, 1901, primul volum din Histoire de la langue roumaine. Profesor la Universitatea din Iaşi, editează cu I. A. Candrea Dicţionarul etimologic al limbii române şi în anii următori se impune ca mare specialist în lingvistică şi folclor. În 1913 înfiinţează Institutul de Filologie şi Folklor şi două reviste: Viaţa Nouă şi Grai şi suflet. Academician, iniţiator al unor studii despre latinitatea limbii române, membru al societăţii filologice din Franţa, moare în 1938, la doar 65 de ani.

ion lazu: din Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale,

6 aprilie 2007. (...) Revin în Piaţa Dorobanţi, apuc pe Roma, caut de data asta celălalt număr, 34, unde a locuit până la moarte savantul lingvist Ovid Densusianu. La numărul 36 tocmai intra o doamnă cu căţel, vorbim, e veche în cartier, dar nu ştie să fi fost o clădire la nr. 34; în zona asta fusese pe vremea copilăriei sale un loc viran, unde îşi făceau exerciţiile un cuib de legionari, mai apoi pe acel loc s-a construit impozanta clădire pe care o văd, o policlinică a MAI, imensă. Chiar vila aceasta a lor, de la nr. 36, cu intrări pe ambele laturi (probabil o curticică în spate) a fost ridicată, din câte ştie ea, pe locul unei gropi de var. Pe când vorbeam, câinele, deja, a intrat pe portiţă şi stăpâna se grăbeşte să-l ajungă din urmă.

Alături, policlinica e cât un minister şi în dreapta intrării se află un chioşc şi un subofiţer de pază. Îmi iau seama: Aici va trebui să vin data viitoare, garnisit bine cu adrese şi ştampile, altfel nu vor accepta să trateze cu mine...

P.S. Şi nu am reuşit să-i pun placa memorială academicianului Ovid Densusianu. Am trimis Adresa USR prin poştă, m-am prezentat pentru o convorbire cu directoarea Policlinicii SRI, a găsit cererea noastră printre dosare, dar mi-a atras atenţia că nu dânsa decide, că fiind vorba de un obiectiv strategic (ceea ce văzusem pe pielea mea: controlul de la poartă - de parcă treceam dintr-un stat în alt stat...), că e necesar acordul forului superior.  Că nu ştie cum va fi soluţionată problema pătrunderii celor doi muncitori, cu aparate de perforat peretele etc. Dar să mai aştept, se va vedea dacă e posibil. Şi nu a fost posibil. Comandasem placa, textul era scris, aveam placa la magazie. Dar aprobările au întârziat sine die...I-am spus directoarei, probabil ea însăşi medic, om cu studii superioare: Dar ce ar deranja un dreptunghiuleţ de marmoră, plasat pe colţul imobilului, la cca 3,5 m înălţime, ca să se vadă din stradă? Probabil în mintea ei fiind ideea că nimic nu trebuie să se vadă din stradă... Decât ghereta de la poartă, cu poliţist, cu stănoagă, blocând intrarea vehiculelor...Astea nu le vede nimeni.

Mariana Filimon, n. 9 iunie 1939

  

Poeta s-a născut la Bacău şi a urmat studii pedagogice în capitală, după care a lucrat ca redactor. A publicat poezii în revistele literare şi mai multe volume: Recital, 1976; Nuntă pe ape, 1980; Estivale, 1980; Piatra soarelui, 1982; Scriere de mână, 1983; Stampe, 1984; Ordinea lucrurilor, 1988, Măşti la vedere, Amfiteatrul din nori, Noaptea enotului, Estivale, Scara îngerilor etc.

Poezia zilei, Mariana Filimon

Imbold

în basilica ascunsă

printre brazii tăcuţi

când înserarea spre nefiinţă

coboară

un fel de insulă

la suprafaţă

mă ţine

fără atingere

aflu astfel

că tălpile mele se pot vindeca

desluşind Calea

aflu despre mine că sunt

Aceeaşi

Când bărci în sine întoarse

umpleau golul albastru

cochetam cu salcia

nesfârşită la mal

limba pe care o vorbea briza

nu-mi era cunoscută

şi totuşi

ca în rugă îmi împreunam mâinile

îngânându-i ecoul

un preludiu al nopţii

pe care aveam s-o îndur

o cum mai tânjeam

după ne-createle lumi

Filtre

Mâzga oraşului

invadează casele drumuri

mă alătur unui copac umblător

şi cutreier prin parcuri -

făpturi gârbovite

şi câini aburoşi

aceiaşi din vara trecută

absenţa ta dureroasă

şi un soare pătrat

doar crengi desenate

mă seduc în delir

ca şi cum le-aş vorbi

limba verde

           

Alţi scriitori:

N. N. Beldiceanu, m. 1923

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

11 septembrie, marţi. Duc la România literară articolul refăcut, scurtat. Și tot nu cred să mi-l publice. Rezolv cu legitimaţia şi cotizaţia lui Mihai Bradu. Lidia s-a apucat să citească Bucuria..., aseară spunea că am început bine. M-aş bucura să-i placă. Azi la prînz o conving să înceapă o proză cu Florica. S-o vedem! Primesc o ilustrată de mulţumiri pentru numărul omagial al VR, trimis unui domn Silviu Dron din Hunedoara. Scrie: Sunt fericit! Trăiesc într-o mare cultură, etc. Să fac ofertele pentru cele cîteva cărţi pe care le-am finalizat în vara asta, vreo trei.

20 sept. Găsesc o explicaţie simplă a faptului că mă purtam stingher printre oameni: retractil, timid etc. Pentru că, prea ocupat de mine însumi – să-mi gestionez ideile, observaţiile, sentimentele, eforturile de a înţelege etc., nu mi-am făcut niciodată timp pentru a-mi stabili nişte strategii de evoluţie printre ceilalţi aşa încât să nu ies şifonat dintre ei – nici timpul necesar de a-mi exersa acele strategii şi de a le alege pe cele funcţionale. Retractil, temându-mă pentru onoarea mea.

Cu ce ne ameţeşte dl Mihai Pelin, în convorbirea sa cu dl I. Cristoiu? MP nu-şi arogă decît titlul de Comandor al republicii Italia. Adevărul despre Arhivele securităţii? Lavinia Şandor atrage atenţia că CNSAS albeşte dosarele. Aşa zisa societate civilă, dispreţuită de MP, căci la GDS mai sunt şi alţi dalmaţieni. Spectacol jenant, el îi ştie, dar nu-i poate divulga, o să întocmească o listă şi o va preda acelora. Multe dosare au fost furate la Revoluţie, ofiţerii de secu au plecat cu ele acasă, nu neapărat ca să şantajeze, cît ca să-şi apere colaboratorii. Apoi lucrurile s-au mai schimbat… Elita? O bandă!, inşi fără operă! Pleşu, Liiceanu au făcut acest nucleu, ajutaţi de Europa liberă, de Monica Lovinescu, care primea informaţii de la Bucureşti, de la aceştia. Această grupare încă de pe-atunci s-a declarat elită şi nu oricum, ci disidentă, în realitate erau infiltraţi de Secu sau racolaţi. Prevede că GDS va fi ciuruit, dacă Dinescu va rămîne acolo ca să-i apere…; despre Sorin Antohi se ştia din 1992, dar a fost acoperit de CNSAS, aceia ar trebui să-şi dea leafa înapoi, plătiţi cu lefuri de miniştrii. S-au băgat acolo pentru lefuri uriaşe, pentru acoperirea colaboratorilor şi ca să-şi distrugă duşmanii. Operaţiunea Meliţa, Şobolanul. Sursele se întîlneau cu Vlad Georgescu şi M. Lovinescu, erau scriitori care făceau joc dublu, precum V.H. Longin. Mai spune: Fosta Secu scotea din burtă multe documente, ca să-şi justifice salariile şi cheltuielile exorbitante. Cazul Emil Hurezeanu, Banu, Someşanu.

Va urma 

Fotograafii din Toscana - Italia, IV

Conacul Sant-ALfonso

În livada de măslini....

Anuța, Rosano, Georgeta și Marco, la un vin Roca dele Macie - producție proprie !