3        august: Cornel Ungureanu, n. 3 august 1943                                                                           

                    

 

Fiu al unui notar, s-a născut la Lugoj, a făcut şcoala elementară la Zăgujeni, jud. Caraş-Sevenin, liceul la Caransebeş, apoi studiază la Filologia din Universitatea timişoreană, secţia română-germană, absolvită în 1965; va fi pentru scurt timp profesor, secretar literar la Teatrul timişorean, apoi redactor la revista Orizont, iar din 1990 redactor şef-adjunct şi profesor universitar. Îşi luase doctoratul în 1984 cu tema Vasile Voiculescu. Debutase cu cronici în Scrisul bănăţean, 1962, afirmîndu-se ca un fin observator al vieţii literare a momentului; abia în 1975 reuneşte multe dintre textele sale în volumul La umbra cărţilor în floare, titlu foarte bine ales, sugestiv, cu referire specială la critica literară a vremii. Orizontul lecturii se lărgeşte mereu, lucru sesizabil în volumul Proză şi reflexivitate, 1977 şi în următorul Contextul operei, care ne prezintă un critic literar frenetic, foarte bine informat în variate aspecte ale literaturii, dezinvolt, independent în opţiuni, afirmându-şi opiniile cu fermitate şi francheţe, însă nu fără maliţie şi spirit polemic, atent la contextul în care s-a născut opera, prin cercetarea inclusiv a textelor memorialistice etc. Atent şi la subtextul operei, la magia scriiturii. Lucru vădit chiar prin alegerea subiecţilor: Vasile Voiculescu, Ştefan Bănulescu, D. R. Popescu.

C.U. îmbină în mod personal critica literară propriu-zisă cu istoria literară şi cu referiri la persoana autorului studiat - un stil foarte personal, care îl individualizează în peisajul criticii româneşti. Este interesat şi de literatura din ţările învecinate, cele din Europa centrală: Hasek, Vasko Popa etc., iar studiile sale apar în reviste din Germania, Ungaria, Jugoslavia. Doar un pas şi vom avea exegeze privind literatura exilului românesc. Criticul literar este laborios, neobosit în abordarea unor noi sectoare de investigaţie. Nu sunt de neglijat intenţiile de sinteză privind literatura contemporană, dar nici cele privindu-i pe interbelici: Pillat, Voiculescu, Blaga, Hortensia Papadat-Bengescu.  Se întoarce apoi spre aspecte privind geografia literară a provinciilor româneşti, începând desigur cu Banatul, prilej pentru a-i urmări pe scriitorii ce au migrat prin zonă. Mereu foarte personal, îmbinând într-o formulă aparte observaţia critică strictă privind textul abordat cu notaţia eseistică, C. U. a surprins plăcut cu jurnalul său dintr-o călătorie în Tibet, scris abrupt, sincer, cu umor şi bun-simţ. Unele dintre cărţile sale dau de înţeles proiecte vaste şi nu puţine la număr, pe care criticul pare a le avea în vedere, spre a le finaliza în lucrări de sinteză, monografii, istorii...

Interesant cum este receptat Cornel Ungureanu în cele două Istorii pe care le tot consult la întocmirea acestei rubrici. Marian Popa îi acordă lui C. U. ceva mai mult de o jumătate de coloană şi îl consideră "leal faţă de carte şi de autor...scriind clar şi fără aroganţă terminologică..." (p. 1037), pe când N. Manolescu, la celălalt pol, îi acordă cam 3 pagini, însă pentru a-i amenda demersul critic, începând cu schimbarea din 1990; îl amendează pentru partizanatul cu care îi eludează lui Mircea Eliade afilierea la legionarism, încercând să-l disculpe şi pe Nae Ionescu, de altfel cu susţineri ce se anulează între ele; undeva îl elogiază pe Sebastian, apoi îi amendează Jurnalul, iar despre "accidentul" gestionat de Comintern,  N. M. găseşte că e o susţinere hazardată şi fără sens; în Istoria secretă a literaturii române, C. U. ar fi intenţionat să scoată la lumină opere şi nume de scriitori dintr-un motiv sau altul rămase în umbră şi uitare, însă se întâmplă că scapă din vedere cutare şi cutare operă sau autor important, în schimb acordă atenţie unor lucrări absolut nesemnificative. Etc. Ca să vezi...criticii între ei...

 

Opera literară: La umbra cărţilor în floare, o panoramă a foiletonului critic românesc. 1975; Proză şi reflexivitate, 1977;  Contextul operei,  1979; Imediata noastră apropiere, vol. I,  1980;Proza românească de azi, vol. I: Cucerirea tradiţiei,  1985; Imediata noastră apropiere , vol. I, 1980; Imediata noastră apropiere, vol. II, 1990; Mircea Eliade şi literatura exilului,  1995; La vest de Eden. O introducere în literatura exilului,  1995; A muri în Tibet, 1998; Fragmente despre teatru, 1998; Introducere în viaţa şi opera lui Petru E. Oance, poet, jurnalist şi sculptor,  1999; La vest de Eden. O introducere în literatura exilului, vol. II, 2001; Despre regi, saltimbanci şi maimuţe ,  2001, 2003, 2004;  Mitteleuropa periferiilor, 2002; Ioan Slavici, monografie, 2002; Geografie literară,  2002; Geografia literaturii române, azi. vol. I Muntenia,  2003; Octavian Goga, monografie, 2003; Europa Centrală, 2004; Geografia literaturii române, azi. vol. IV Banatul, 2005; Sorin Titel,  2005; Istoria secretă a literaturii române,  2007...

 

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cornel_Ungureanu

http://www.autorii.com/scriitori/cornel-ungureanu/index.php

 

 

 

Alţi scriitori:

Aurel Turcuş, n. 1943

  2  august: Pavel Dan, n. 3 sept. 1907 - d. 2 aug. 1937

 

    Fiu de ţărani săraci (Simion şi Maria), s-a născut la Triteni-jud. Cluj, a făcut liceul la Turda, ultima clasă la Tulcea şi bacalaureatul la Ismail, 1927, înscriindu-se la Filologia clujeană, 1927-1931, unde a participat la cenaclul lui Victor Papilian. Un an (1931) a fost bibliotecar şi pedagog la Turda, din 1932 suplinitor de greacă şi latină la Liceul Sf. Vasile din Blaj. În 1934 se căsătoreşte şi va avea un copil, viitorul profesor şi scriitor Sergiu Pavel Dan, editor al operei paterne. În 1935 este operat de cancer la Colţea, va face călătorii în străinătate, la Viena, internat la spitale, apoi la cel din Cluj. În 2 august 1937, cu o lună înainte de a fi împlinit 30 de ani, decedează la Cluj.  Primul lui volum de nuvele şi povestiri, Urcan bătrânul, va apărea la Editura Fundaţiei Regale, un an mai târziu, în septembrie 1938.

Debutase în 1930 cu note de lectură la Garabet Ibrăileanu, apoi colaborase la revista Fire de tort, de el fondată, ca licean. Proiectatele romane ale adolescenţei: Mizerie şi Logodnica nu s-au finalizat, cum nici romanul Ospăţul diavolului, aşa cum cu ardoare dorise autorul, hotărât să facă totul pentru a urca pe cele mai înalte culmi ale creaţiei. A dus întru aceasta o frenetică activitate scriitoricească, de nuvelist, completată cu studii critice pe diverse teme literare-culturale.

Scrisă în 1933, cu titlul iniţial Poveste ţărănească, nuvela Urcan bătrânul va face parte dintr-o suită în care neamul Urcanilor este urmărit în diverse ipostaze, inclusiv înmormântarea bătrânului. Unul dintre cei mai puternici prozatori ardeleni, plasat în continuarea lui Ion Slavici, a lui Liviu Rebreanu, din aceeaşi generaţie cu mai norocosul Ion Agârbiceanu (care va rosti necrologul celui prea repede răpit literaturii noastre), Pavel Dan se individualizează printr-o abordare de mare originalitate, în care realitatea este continuată în supranatural; trecerea de la scenele comune de viaţă la vis, la fantastic, la atmosfera de basm-baladă-descântec se face cu ingeniozitate, iar stilul autorului, îmbinare unică a unui limbaj ardelenesc bine marcat, de precizie a detaliului şi de lirism, de amănunt şi invenţie sunt dovada unei înzestrări excepţionale; o foarte puternică promisiune şi un gol nemaiacoperit de urmaşi. Ce-i drept şi de remarcat, toţi exegeţii de anvergură aparţinând Ardealului i-au acordat o atenţie specială, au editat opera, au prefaţat-o, au scris monografii, asigurându-i o pe deplin meritată postumitate. După G. Călinescu, care îi acordă o coloană în Istoria sa, perceput laudativ, Ion Chinezu, îl editează în 1943, în 1944, apoi în 1956 şi 1960; Cornel Regman, în 1965; Sergiu Pavel Dan îi publică Jurnalul  în 1974. Monografii au semnat: Monica Lazăr, Ion Vlad, Constantin Cubleşan; Nicoale Balotă îl vede un rapsod al Câmpiei ardelene dar şi un judecător lucid al acesteia. Istoriile literare dinspre sfârşitul secolului XX îi acordă atenţie specială: Ion Rotaru, Al. Piru, Ion Negoiţescu, în schimb Marian Popa îl citează o singură dată, iar N. Manolescu de două ori,  o dată pentru studiul lui Ion Chineză, a doua oară la "Scriitori de dicţionar"..

A fost tradus în franceză, în 1965, de Gabrielle Catorini şi Eugen Ionescu, care a scris şi prefaţa,  semnalând un "realism... saturat de fantastic". Tradus şi în maghiară, 1959, 1969, 1988, în rusă, 1963, în germană 1963 şi 1973, în engleză, 2002.

În vara lui 1991, când am lucrat în zona confluenţei Târnavelor, în Blaj treceam adesea pe o stradă ce cobora spre Târnava şi la începutul cărei, pe partea stângă se afla o casă simplă, sătească, fără etaj deci, pe al cărei perete dinspre stradă vedeam placa memorială a lui Pavel Dan. O priveam cu jale nevindecată, gândindu-mă la nedreapta secerare a unui destin de posibil mare scriitor. Mă gândeam că nici Rebreanu, cu 20 de ani mai vârstnic, nu dăduse până la vârsta de 30 de ani decât volumul de proze scurte Frământări, iar romanul Ion abia la 35 de ani. Pavel Dan, spre paguba literelor româneşti, a fost scos din joc de mâna maşteră a destinului, înainte să-şi fi scris Opera...

 

 

Poezia zilei: Gellu Naum, n 1 august 1915 – 29 sept. 2001

   

  Athanor

(Dintr-un străvechi gest ars
de patru mii de ani)

Foşnet al cenuşii memorie stinsă a focului

peste tatuajele de calcar

cămăşi de apă limpezi între nisipuri

viermi vegetali ocolind pietricelele

vuiet al găleţilor căzute în fântâni

 

dar toate acestea se petreceau sub o pătlagină

şi într-o bună zi el a ieşit să vadă

 

deasupra noi şedeam lângă araci

şi cârlionţii ni se întindeau spre ei

 

groapa de var se cam părăginise

prin ceaţă umblau păsările ameninţătoare ale somnului

 

noi ne feream pe cât puteam

şi el ne rezemă cu ochii

 

 

Alţi scriitori:

Cornel Bozbici, n. 1928

Al. Văduva, n. 1948 

Ion Lazu - Anavisos - 0 amintire recentă...

 1 august: I. Valerian, n. 1 aug. 1895 - d. 21 nov. 1980

 

       Unul dintre cei 7 copii ai unui meseriaş şi ajutor de grefier, I. Valerian (pseudonimul lui Valerian Ionescu), s-a născut la Iveşti - Tecuci, şi-a făcut şcoala primară şi gimnaziul la Tecuci 1907-1911, apoi liceul la Galaţi, 1911-1915. A urmat o şcoală de ofiţeri de rezervă şi a mers pe front, fiind rănit în luptele de la Mărăşeşti, scăpat ca prin minune de un glonţ de iconiţa din buzunarul vestonului; decorat cu ordinul Coroana României, avansat în mod excepţional la gradul de locotenent şi trimis în spitalul din Bârlad, unde Vasile Voiculescu îl îndeamnă să-i cunoască pe Al. Vlahuţă, G. Tutoveanu şi Victor Ion Popa, scriitori aflaţi în urbe. Va face o pasiune pentru literatură, imediat după război se înscrie la Litere şi Filosofie în Bucureşti, licenţă Magna cum Laude, 1925. Va fi instructor la licee militare, dar se va dedica literaturii. Debutase cu poezii încă în 1919. Editează revista Viaţa literară, 1926-1941, unde îi are colaboratori pe V. Pârvan, C. Rădulescu-Motru, Ion Petrovici, Ion Bianu; iar pentru militari, scoate revista Soldatul, 1939-1945. A fost secretar al Societăţii Scriitorilor Români şi membru în Societatea Regală de Geografie. A frecventat cu asiduitate cenaclul Sburătorul, Eugen Lovinescu nominalizându-l printre scriitorii consacraţi de cenaclul său.

A debutat în volum cu Caravanele tăcerii, 1923, dovedind virtuţi de peisagist; volumul Stampe, 1927 reuneşte poezii simboliste, de o "invederată imaginaţie" după opinia lui G. Călinescu, cu vagi  influenţe din Arghezi, Blaga şi Minulescu. Romanul Cara-Su/Apa neagră, 1935, singurul din bibliografia scriitorului, este o frumoasă poveste de dragoste dintre un român şi o tătăroaică, acţiune localizată la Medgidia, o primă abordare artistică a "islamismului pontic" (G. Călinescu). Se pare că Zaharia Stancu a venit cu Uruma pe un drum deschis de I.V. Mult mai târziu, după ravagiile proletcultismului, când s-au refăcut punţile cu literatura interbelică, lui I. Valerian, care lucrase între 1941-1944 la Direcţia Presei din Ministerul Propagandei Naţionale, reprimit în Uniunea Scriitorilor (1966), i se publică  nepreţuitele  memorii Cu scriitorii în veac, 1967, dar şi interviurile cu Arghezi, Barbu, Blaga, Călinescu, Sadoveanu, Rebreanu, Vianu etc, din Chipuri din viaţa literară, 1970.

 

Opera literară:   Caravanele tăcerii, cu ilustraţii de Victor Feodorov, 1923; Stampe, cu desene de Victor Feodorov,  1927; Cara-Su,  1935; ediţia II-a, 1969; Cu scriitorii prin veac, postfaţă de G. Călinescu, 1967; Chipuri din viaţa literară, 1970.

 

Citeşte mai mult:  http://migl.ro/cladiri/Ivesti/I%20Valerian.html

 http://www.crispedia.ro/I__Valerian

 http://www.miscarea.net/w/?p=4496

 

 

Poezia zilei, Radu Cange, (n. 1 august 1943 )

 

 

 

 

 

Litanie

            Domnului dr. Vasile Făgăraş

 

… Şi Creatorul m-a

chemat la El şi mi-a spus:

Ce vrei, poete, ce mai

doreşti de la mine?

I-am răspuns, ca şi cum

m-aş fi trezit dint-o lungă,

pedepsitoare aţipire:

Doamne, dacă mi-ai dat viaţă,

te rog, totuşi, mulţumeşte-le părinţilor

mei că mi-au dat viaţă.

Tu poţi să faci acest lucru.

Dorinţele mele sunt infinite,

dar, vreo câteva dintre ele

mi-ar fi de folosinţă.

Nu-ţi cer sărăcie, că mi-ai dat

suficientă şi eu întotdeauna

am fost mulţumit.

La dragoste ai fost zgârcit, dar

trebuie să recunosc, nici eu nu am

alergat după ea. Mi-a ajuns aceea

a părinţilor mei. De ură mi-a fost

frică, deşi, constrâns de împrejurări, am

folosit-o, uneori, ca pe o femeie de serviciu.

În prietenie nu mai cred,

prea s-au confundat prietenii

cu duşmanii, iar din acest impas

e prea târziu să mă scapi.

Pruncul pe care l-am dorit, încă de pe

când eram tânăr, mă urăşte de moarte, încât

chiar că aici aş vrea să mă luminezi.

Să vină, Doamne, cândva sfârşitul lumii

anunţat de ura copiilor pentru părinţi?

De minciună mi-a fost frică şi,

totodată, destul de străină, încât

nu ne-am împăcat niciodată.

Trădarea femeii e la ordinea zilei,

aşa că nu o mai discutăm.

Între hăţişul picioarelor ei s-au

încurcat geniile şi vitejii.

Dar, Doamne, încă puţină libertate

mai poţi să ne dai, deşi, dedesubtul ei,

stăruie nevinovăţia a o mie de

suflete încrezătoare. Rupe-mi de acolo

şi mie o fărâmă şi fă în aşa fel

încât, atunci când muşc cu sfială

din ea, să nu mă podidească plânsul.

 

Tu, cu tine

 

… Şi gândurile tale

ca nişte unghii

smulse din memorie;

Puritatea sângelui

care năvăleşte;

Poemul pornit ce

nu te lasă să dormi –

ca o femeie nimfomană

întâlnită pe o stradă

dintr-un cartier mărginaş;

Şi gândurile tale

ca nişte unghii

smulse din memorie…

 

Niciodată

Niciodată n-am fost

mai aproape de moarte

ca de tine încât,

mă întreb, mai am timp

să născocesc poezia,

mai am timp să privesc

prin gaura cheii vreun contur?

Elegia se desprinde

de mine ca un

funigel, în copilărie.

Niciodată n-am fost

mai aproape…

 

Finiş

La căpătâiul meu,

nu mai trebuie

decât să aprind

o lumânare

ce de-abia mai pâlpâie,

să pot ucide iubirea.

Nu-mi mai trebuie

decât o picătură

de apă în care

să mă pot îneca.

 

Pacienţă

Să ne gândim

la moarte: eu şi

fratele meu, acel alter;

el, ocrotitorul, duşmanul

şi fratele meu,

lumina şi întunericul meu.

Să ne gândim la moarte…

şi, numărând zilele,

să începem să le trăim.

Câte ne-au mai rămas.

 

Stare

Şi eu sunt

la fel de singur,

ca frunza pe apă

scuturată de copac.

– Umbra copacului

zace în mine. –

 

Vers

De abia mai

pot înainta

prin desişul

Singurătăţii;

……………….

Condiţie

Din propriul trup,

mă pândeşte moartea,

anesteziată de iluzii.

Moartea – o fecioară

ea îşi aşteaptă

dezvirginarea în a-mi

elibera sufletul

 

(poeme preluate din revista Ramuri, nr. 5/2011)

 

 

Alţi scriitori:

Pan Halippa, n. 1883

C. Turturică, n. 1933

Gh. Suciu, n. 1939

Titus Vâjeu, n. 1948

Baki Ymeri, n. 1949