10 octambrie: Constantin Nisipeanu, n. 10 oct. 1907 - d. 1999

   
  

Viitorul poet suprarealist-oniric, C.N., oltean de la Craiova, şi semnând uneori cu pseudonimul C. Olteanu, numele de familie arată provenienţa dinspre Drăgăşani, satul Nisipi;  dintr-o familie de intelectuali, a început  prin a fi casier, a continuat cu o şcoală secundară comercială, apoi a făcut o şcoală comercială superioară, încheind cu facultatea de înalte studii comerciale, 1938. A debutat în 1928, în Bilete de papagal, a fondat la Craiova revista efemeră avangardistă Radical, în care se consemnează debutul slătineanului Eugen Ionescu, apoi a trecut redactor la revista unu, 1931-1940, unde şi-a publicat cel puţin trei volume de poezii, în tiraje minime, cu desene de-ale autorului sau de-ale confraţilor graficieni avangardişti. După război, nepublicând nici el vreun volum până în 1953, a fost director la Muzeul Peleş, 1953-1957, îndrumător la Muzeul Literaturii Române, 1957-1958.

A scris o poezie în cadrele suprarealismului, cu accent special pe cristal, lumină, oglindă, vis. După război, aceste preferinţe fiind oficial dezavuate, poezia lui C.N. a pierdut din pregnanţă, devenind formală, neconvingătoare. Având talent şi la desen, a desenat acuarele pentru ilustarea cărţilor, şi-a ilustrat adecvat unele dintre volumele proprii. A atins senectutea, în ultimul deceniu fiind repus în circulaţie de Editura Vinea, care i-a publicat pe puţin 4 volume, antologându-i întreaga creaţie lirică, subsemnatul fiind redactor de carte. Cândva i-am făcut o vizită la domiciliu, într-un bloc de pe Bdul Ion Mihalache, împreună cu N. Tzone și poeta debutantă pe atunci Aura Christi.  Consemnarea evenimentului se va fi aflând prin Jurnalele mele.

A excelat împreună cu Gellu Naum şi Saşa Pană în lirică suprarealistă, cultivând umorul negru, parodia, absurdul, asociaţiile insolite de imagini şi idei.

Opera literară: Cartea cu grimase, Editura Radical, Craiova, 1933; Metamorfoze, editura unu, Bucureşti, 1934 (tiraj de 226 exemplare); Spre ţara închisă în diamant, editura unu,  1937 (tiraj de 199 exemplare); Femeia de aer. Un poem şi două desene, 1943 (cu două desene de autor; tiraj de 150 exemplare); Moş Ioniţă Făt-Frumos,  1956 (ilustraţii de Gheorghe Adoc); Cartea cu oglinzi, 1962; Să ne iubim visele,  1967; Stăpâna viselor, 1968 (cu prefaţă de Miron Radu Paraschivescu şi portret de Jules Perahim); Păstorul de umbre,  1971 (copertă de Langada Zoe); O lăută de frunze, 1977; Păsări de fum, 1982; Arbori cu aripi de harfe,1986 (copertă de Florica Tapu); Fata pescăruşului,  1988 (copertă de Val Munteanu); Pădurea de oglinzi, Editura Vinea,  1998; Bună dimineaţa, noapte frumoasă!, Editura Vinea,  1998 (cu un desen al autorului pe copertă); Tristeţea firului de iarbă, 1999 (copertă de Aurel Bulacu); Gloria tăietorului de lemne, prefaţă Ion Cocora, 2000.

 

Citeşte mai mult.http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Nisipeanu

http://www.crispedia.ro/Constantin_Nisipeanu

 

 

Poezia zilei, Constantin Nisipeanu

 

Autobiografie

 

Sunt frate cu câinele, cu măgarul şi cu şarpele.

Sunt frate cu toate lighioanele de sub pământ şi din aer.

Sunt fratele plantelor şi ale stâncilor.

Sunt fratele planetelor.

Trupul meu este un vehicol, al vieţii

Care stă cu chirie în el un număr limitat de ani.

Visele mele sunt ca fructele coapte

Pentru cei flămânziţi de Linişte şi de Adevăr. 

 

Spre ţara închisă în diamant 

Din cremene a izbucnit o pasăre

Cu perdele de bambus la gât

Când zboară se desprind umbre din ea

Ca dintr-o sacsie cu flori de-ntuneric

O voce cu sandale de pâslă

Calcă pe lumini

Mi-am smuls pulsul de la tâmplă

Să mă orientez cât e ora

Imediat s-a aprins un fluviu în mine

Timpul a derapat

Nouă cai şi-au înfipt aripile

În sângele meu

Eu sunt absent

Am fugit să mă regăsesc

Într-o altă sevă 

 

 

Femeia de aer

 

1

Am dus mâna uşor pe deasupra capului

Şi aerul a luat înfăţişarea unei femei

Cu mâini de aur şi părul de smoală.

Atunci am mai dus o dată mâna prin aer

Şi am rupt o bucată de suflet

Pe care am legat-o fundă

În părul femeii cu trupul de aer.

Deodată din braţul meu au început să cadă

Cascade luminoase

Pe care femeia de aer le culegea în palmă

Şi le lăsa să zboare păsări către suflet.

"O, Ranna, niciodată nu te-am presimţit

Atât de frumoasă

Şi niciodată n-am bănuit că te vei naşte

Din visul meu ca dintr-o scoică."

O ameţeală de frunze uscate mi-a trecut prin vertebre

Şi toţi au înţeles că numai sânul frumoasei Ranna m-a turburat

Aş fi vrut ca sânul să fie un pian,

Dar sânul era o algă,

Aş fi vrut ca sânul să fie un munte sau un ocean,

Pe care să-l închid în suflet ca într-un sertar,

Dar sânul era de oglinzi.

Atunci am ridicat din inimă o sabie

Şi am despicat tăcerea care urzea pânzele de in

Din vocile noastre.

Deodată am cuprins-o în braţe şi am sărutat-o lung

Până când toate pădurile s-au scurs prin sângele nostru.

2

Apele sunt mai verzi când cerbii se înfăşoară în oglinzi.

Din oglinzi apele fug cu pădurea în braţe

Şi înşiră şerpi pe la fiecare casă.

Ranna cunoaşte şerpii după felul frunzelor

în care inima se lasă adormită.

Eu sunt totdeauna pe aproape.

Mâinile mele simt când iubirea se apropie.

Un felinar a căzut pe o frunză.

Un domn trece şi îl salută respectuos.

 

 

*

Am pus o placă memorială pentru poetul C. Nisipeanu, pe Bdul Ion Mihalache, nr. 331, S.I..

 

Alţi scriitori:

Radu Ionescu n. 1834  (m. 1872)

Ioana Petrescu n. 1906 (m. 1996)

Manole Auneanu, n. 1935

N. D. Fruntelată, n. 1946 - m. 2022

Ana Selejan, n. 1946

Dana Dumitriu, m. 1987 

Ion Lazu - Case de scriitori din București, 30

 

Cristian Popescu

 

 

Ștefan Popescu 

  

Titus Popovici

 

Nicolae Porsenna 

 

Marin Preda

 

  

Lucian Raicu

 

Catinca Ralea, Al. Andrițoiu, Dana Dumitriu etc. 

  

Mihail Ralea

 

C. Rădulescu-Motru 

 

C. Rădulescu-Motru

 

 

9 octambrie: Emil Manu, n. 9 oct. 1922 - d. 19 sept. 2005

       

 

Mehedinţean din comuna Tâmpa, sat Manu - de unde a împrumutat pseudonimul (nume de familie Cârciumărescu), fiul unor ţărani, a făcut şcoala primară în satul natal, 1929-1934, apoi liceul Traian, la Turnu Severin, cu bacalaureatul în 1942, mergând la Bucureşti unde s-a înscris la Filologie dar şi la Drept, cu licenţa în 1946. Pe vremea războiului, urmează Şcoala de Ofiţeri de rezervă Arad, 1944-1945. Ca elev militar a luat parte la luptele cu unităţile germane, din împrejurimile Aradului, imediat după întoarcerea armelor.  (După "Evenimente", ca veteran de război, avea gradul de maior.). Va fi profesor la Baia de Aramă, 1947-1954, chemat din 1955 la Societatea de Ştiinţe Filologice din Bucureşti.

În toamna lui 1958 este arestat şi învinuit de "subminarea ordinei de stat". În fapt, nu făcuse decât gestul prietenesc de a-l găzdui pe fostul coleg de studenţie Ion Caraion, la ieşirea acestuia din închisoare; după cum ştim, şi Ion Caraion a fost închis din nou, condamnat la moarte etc., eliberat abia în 1964... Întemniţat la Jilava, apoi la Peninsula. Eliberat în 1962, Emil Manu lucrează 2 ani pe un şantier de construcţii, în 1964 devine redactor la Editura Muzicală, iar din 1967 va fi cercetător la Institutul G. Călinescu, unde lucrează până la pensionarea din 1982. Îşi trecuse doctoratul în 1973, cu Ion Minulescu şi conştiinţa simbolistă românească.

Poet, eseist, prozator, critic şi istoric literar şi muzical, îngrijitor de ediţii, traducător, memorialist, autor de jurnale de călătorie, debutase cu poezii şi eseuri în Lumea, revista lui Călinescu, dusă în spate de infatigabilul Ion Caraion. Debutul său editorial a fost amânat până în 1968 şi a fost în domeniul criticii literare, cu Prolegomene argheziene, căci revenirea la poezie era inoportună în acele vremuri. Unul dintre cazurile grăitoare de supravieţuire a intelectualului român sub dictatura comunistă: a debutat editorial abia la 47 de ani. A scris despre generaţia războiului, despre Ion Caraion, Dimitrie Stelaru, Ben Corlaciu; a evocat cafeneaua literară şi actanţii ei de până la instaurarea comunismului. În anii 90, când lucram la Editura Vinea, i-am scos câteva cărţi de memorialistică, o antologie din poezia proprie.  Din păcate, bolnav fiind, nu l-am cunoscut personal. Când îl căuta la telefon pe N. Ţone, îi auzeam vocea obosită-pierită, de octogenar cumsecade, stilat, de-o urbanitate benefică. Drept care, n-am insistat să merg şi eu la întâlnirile celor doi. Dar l-am citit. Dar i-am pus o placă memorială. Şi atrag atenţia în mod special asupra volumului apărut în anul 2000 la Curtea Veche: Generaţia războiului, în care analizează operele unor poeţi precum Caraion, Geo Dumitrescu, Ben Corlaciu, Tudor George. Iordan Chimet, ale unor prozatori precum Preda, Barbu, Ţoiu, Chihaia, Fulga, Tărchilă, Dinu Pillat, M. Sârbulescu, ale scriitorilor din Cercul literar, ale unei falange de mari critici literari: Al. Piru, Adrian Marino, Ov. Crohmălniceanu, Paul Georgescu etc.

 

Opera literară: Poezie: Incunabule, 1969; Ceremonia faianţelor, 1971; Ora magnoliilor, 1975; Ultima corabie cu pânză, 1976; Vesperalia, 1980; Ora reveriilor, 1989; Utopia nopţii, 1998; Vesperalia, 1999; 133 de poezii, 1999. Proză: Mica eroica,  1970; Poezie și istorie la 1848 -1974; Roza vânturilor, jurnal de călătorie, 1979; Poveştile de la ora şapte, 1983; Spaţiu etern, - jurnal de călătorie,1985; Infernurile noastre (jurnal de detenţie),  1995; Galaxia Eros, roman, 1997. 

Critică şi istorie literară: Traian Demetrescu, monografie, 1955; Prolegomene argheziene, 1968; Reviste româneşti de poezie, 1972; Sinteze şi antisinteze literare, 1975; Arghezi, contemporanul nostru, 1977; Eseu despre generaţia războiului, 1978; Ion Minulescu şi conştiinţa simbolismului românesc, 1981; Sensuri moderne şi contemporane,  1982;  Dimitrie Stelaru, monografie, 1984; Viaţa lui Marin Preda; Cafeneaua literară, 1997.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Manu

http://www.curteaveche.ro/Generatia_literara_a_razboiului-3-56

http://angelabaciu.blogspot.ro/2011/10/angela-baciu-in-dialog-cu-emil-manu-in.html

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/Interviu%20cu%20Emil%20Manu%202%20de%20Angela%20Baciu%20Moise.htm

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/emil-manu-un-model-de-dan-tarchila-10102587

 

 

Poezia zilei, Emil Manu

 

Elegie

 

Voi uita, într-o zi, şi mâinile cu care am scris,
Cu care ţi-am mângâiat pielea bronzată şi fustele,
Voi uita cărţile în care-am plâns,
Voi uita mările lumii şi pustele.

În ochii mei s-au adunat atâtea imagini
Ale unor plecări fără sensuri,
Visând mereu o lume nouă-n care
Gândurile mele orfane
Să devină stele polare.

Cântecul meu se îneacă în sugative şi coji,
Tu mă aştepţi cu cei mai frumoşi sâni,
Iar eu nu mai pot să-mi adun inima mea cea adevărată,

Tocmită servitoare la atâţia stăpâni!  

 

 

Am atâtea proiecte de catedrale

 

Dacă s-ar desfiinţa mansardele,

Am rămâne fără casă, boema mea;

Nouă nu ne stă bine în apartamente cuminţi,

Cu fotolii care au biografie şi stil,

Cu ceasornice vechi,

Care bat orele consecvent şi solemn.

Romantismul meu mobilează camera cu idei

Sau poate numai cu iluzii.

Ce bine doarme inima mea într-o metaforă esenţială,

Confortabilă ca o canapea veneţiană!

Taci!

Calcă numai în vârful picioarelor,

Să nu se spargă nimic!

Suntem numai noi,

Pentru că singurătatea a plecat în oraş!

Şi am atâtea proiecte de catedrale! 

 

 

Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale 

9 oct. 07. Pentru dezvelirea plăcii memoriale Emil Manu. Plec mai devreme, ies la Victoriei şi fac drumul prin Parcul Jianu. Întind la maxim pasul, ajung la fără 10, în colţul Pieţei era Dan Tărchilă cu soţia şi Teodor Vârgolici, Gh. Istrate. Trecem strada, în curând mai apar şi alţi confraţi, coboară dna Manu şi nepoatele, fiul medic, dezvelim placa, spun câteva cuvinte despre ampla acţiune a Uniunii noastre, numesc pe alţi scriitori din acest cartier: Naum, Biberi, Papadima, Gafton, Nisipeanu, Albala, dau cuvântul unui domn Valeriu Stoleru, a pregătit un text. Noi adunaţi în cerc pe trotuar, vreo zece-cincisprezece persoane, sub placa memorială. Cam vânt. Eu pozez, fiul filmează, apare şi Pan Izverna, la urmă facem încă două poze de grup şi urcăm sus la etajul VI, ei cu liftul, eu şi încă un domn pe scări, tinereşte. Un apartament foarte dichisit, cu balconul chiar spre piaţă, privelişte animată; modificări la bucătărie şi la camera de zi. Camera de lucru a lui Emil Manu fiind cea cu balconul spre piaţă. Tablouri, bibliotecă serioasă, teancuri cu ultimele cărţi ale scriitorului, să ne luăm dacă nu le avem deja. Cuvântare Dan Tărchilă, apoi Pan Izverna, Th. Vârgolici şi un prieten din copilărie, coleg de liceu, mehedinţean, pesemne venit de la Severin cu această ocazie... Apoi trecem în sufragerie pentru festin, se lungeşte aproape o oră. Vorbim de complotul anti-Eminescu, contestat de Izverna, cu argumente medicale. D.T. menţionează că Eminescu a fost curtat de masoni. Sunt mai multe ordine masonice, ne spune, cu programe diferite, toate însă pe profil evreiesc, anticreştin. Eu însumi ştiu că Eminescu a fost spionat de agenţii austroungari, temători de mişcarea românească pentru Transilvania. D.T. spune că de curând lui i-au propus directoratul la Odeon, însă să facă ei repertoriul. A refuzat.

Mă plânsesem celor veniţi la dezvelirea păcii Emil Manu de dificultăţile întâmpinate cu pusul plăcilor, de şicanele ce mi se fac de colocatarii obstrucţionişti, resentimentari. Le spun, încă sub reaua impresie a discuţiei  cu Zaharescu: aceşti oameni ai muncii, băgaţi de regimul comunist în locul unor mari intelectuali aruncaţi în stradă sau direct în închisori, precum Pandrea,  profitori ai regimului roşu, dacă nu şi zeloşi activişti ai comunismului, au profitat încă o dată, la revoluţie, li s-a dat dreptul să cumpere pe sume derizorii apartamentele respective, vilele, acum sunt stăpâni de drept, cu titluri de proprietate şi se opun cu îndârjire când e vorba de fixarea unor plăci memoriale, dar totodată nu se sfiesc să se plângă şi să cârtească împotriva regimului democrat actual, care le-a dat o asemenea pleaşcă...

Pan Izverna se arată interesat de acţiunea mea. Fusese şi la dezvelirea plăcii memoriale a lui Horia Gane. A rostit şi acolo o scurtă cuvântare. Aflând ce-am întâmpinat chiar înainte de a veni la Manu, îmi spune că după închisoare Petre Pandrea a stat în Sandu Aldea, îmi poate arăta casa, unde l-a vizitat pe scriitor. Coleg de medicină cu fiul acestuia, Andrei P., prieten cu fiica Sonia. Păi da, acest vechi al meu prieten, poetul Pan Izverna, el este mereu solidar cu scriitorimea, nu numai ca medic (neplătit!) al breslei, ci şi ca implicare umană. El ştie bine că printre semeni, noi scriitorii suntem nişte intruşi. Un intrus  D. Alexandru, alt intrus  Radu Albala, alt intrus  Petre Pandrea, musai să fie aruncaţi în stradă. Lor fericiţii colocatari nu vor să le mai ştie nici de nume...

Azi reiau legătura cu Zaharescu şi mi se pare mai îmblânzit, dar tot mă întreabă: sunteţi vreo rudă de-a lui Petre Pandrea? Nicio rudă, dle, nici cu el şi nici cu vreun altul dintre cei 150 scriitori de pe listă. Se fofilează: Nu l-a prins la telefon pe colocatar.

Azi-noapte citesc Infernurile noastre de Emil Manu, scoasă la Crater în 1993, o carte foarte bine scrisă, care ar fi meritat să fie tradusă în franceză, în engleză. E.M. e de partea lui Caraion, a lui Goma, a lui Nedelcovici, despre care aflu că e chemat la ordine de USR pentru a-l fi demascat pe R.F.A.

12 oct. 07. Din Emil Manu: un fost coleg de facultate, incapabil, i-a devenit director la liceu şi a început să-l persecute, îi dădea calificative rele, îl reclama la minister că bea, că face orgii, că ia bani, violează. Apoi, la Institut, un Victor K. îl trage de limbă, apoi îl toarnă, umflând vinile lui E. M. Torturat, făcut să vomeze ca să se constate dacă a înghiţit hârtii; i se bagă în celulă trei falşi deţinuţi, care să-l tragă de limbă – tot arsenalul stalinist bine asimilat de satrapii români, adus la perfecţiune. Ce mă impresionează: la 27-28 de ani E. M. era deja un intelectual de rasă, ştia 3-4 limbi străine, avea cultură literară, muzicală, artistică. Nu a mai publicat nimic până în 69-70, iar debutul l-a avut la 46-47 de ani. Tot de la E. M. am obţinut Jurnalul, 2 Caraion, care totuşi reuşea să-şi scrie poeziile la Canal, pe hârtie de sac şi să le scoată din puşcărie. Nebun, disperat. Ca apoi să-şi încondeieze colegii-adversarii de breaslă. Au reuşit să-l facă diavol.

Termin  Infernurile  lui E M., compozite. Frig, vânt, ploaie.

Imaginea casei în care a trăit autorul în ultimii săi ani se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009

 

Alţi scriitori:

Al. Papiu Ilarian, n. 1827 (m. 1877)

Al. Sahia n. 1906 (m. 1937)

Basil Munteanu, n. 1897 -  d. 1 iulie 1972

Valentin Deşliu, n. 1927

Daniel Vighi n. 1956

Florian Silișteanu, n. 1962

G. Izbășescu, m. 2017 (n. 1935) 

***

SERGIU CIOIU - ANIVERSARE 82 !!!

Aseară, la sala Green Hours de pe Calea Victoriei, nu departe de Piața Amzei, a avut loc un recital susținut de  inegalabilul menestrel SERGIU CIOIU, cu acompaniamentul de excepție al chitaristului VLAD CREȚU. Aproape două ore de extaz muzical. Mereu întărit/ subliniat de aplauze entuziaste, deloc formale. Maestru într-o formă eclatantă, inepuizabil, ne-a preumblat prin melodii pe versuri de mari maeștri: Romulus Vulpescu, Ștefan Radoff, Miron Radu Paraschivescu.  Rică, fante de obor...

La sfârșitul aplauzelor: Cupe de șampanie, comentarii însuflețite, generalizate. Extaz liric. Amfitrioană Maria Bokor. Nu mai sunt necesare explicații.

Prezint câteva imagini, anevoie captate, în semiobscuritatea sălii, ca să înțelegeți ce și cum. Și faptul ca atare că noi înșine ne-am numărat printre fericiții participanți. Și în final, două poezele două ale subsemnatului, dedicate menestrelului, la eveniment.

(Cu o prezentare simpatetică a  criticilor Octavian Ursulescu și Florian Lungu, care de data asta s-a exprimat în rime.)

  

 

 

Ion Lazu

                   Sonetul Heraldului

 

Se dedică marelui nostru șansonetist SERGIU CIOIU

la împlinirea vârstei de ani 82

 

Optzeci de ani și încă doi trecură

De când născutu-s-a un Prunc-Minune –

Din leagăn drept pe scenă a sărit anume

Să cânte, să vrăjească lumea asta dură.

 

Ce mi-e o capitală, un județ, o țară,

Ce mi-e Apusul, ce-s Tamisa, Sena,

Când pruncul minunat confiscă scena

Și cântă și ne-ncântă iar și iară?

 

Toți l-ascultăm, vrăjiți ca de-un miracol

Pe-acest artist ce vârstele sfidează

Și-nalță-n fața noastră, veșnic trează,

Imaginea heraldului-spectacol !

 

Eu văd venind alți ani, duzini, vreo două,

Căci nu e greu să depășești și suta,

Când vocea ți-e sublimă – și reduta

Celebrității îți e gazdă veșnic nouă.

 

Ci noi, fideli aplaudaci, în zgomotoasă turmă,

Te-om însoți mereu, venind din urmă...

 

 

Ion Lazu

 Sonetul Menestrelului

(variantă)

Se dedică neasemuitului cantautor Sergiu Cioiu

 

Optzeci de ani și încă doi bat pasul

De când veni pe lume menestrelul.

Din scutece îl aruncase zelul

Direct pe scenă, să-și încerce glasul.

Pe toți el ne-a vrăjit, ca-ntr-o magie,

În capitală, în județe,-n țară,

Și-n vest, cu-o răspândire planetară –

Căci harul mult nu-i nime-n frâu să-l ție!

 

Trăiască Poezia, cântecul și încă

Trăiască-n veci de veci visătoria !

Și ani de ani să-și facă datoria

Cu vocea lui vibrantă și adâncă!

 

Ci noi, aplaudaci fideli, urmându-l,

Îl vom slăvi cu fapta și cu gândul.