Scriitorul zilei: Mihail Sadoveanu, , n. 5 nov. 1880 - d. 19 oct. 1961

           

         

Opera lui Mihail Sadoveanu, dacă trecem de poezia lui Eminescu, întemeietoare, are pentru români importanţa unei întregi literaturi.

Viaţa sa este îndeobşte cunoscută, el era, la momentul 1945, cea mai proeminentă personalitate publică a României. S-a născut la Paşcani, mama sa Profira Ursachii fiind dintr-o veche familie răzeşască, iar tatăl, Alexandru S., un oltean şi avocat.  De va fi fost din Sadova, comună la sud de Craiova, în majoritate din grădinari bulgari şi sârbi, povestea se complică. Oricum, viitorul scriitor s-a aflat sub protecţia mamei sale şi a cunoscut viaţa satului moldav şi chemarea Naturii, crescând în satul Verşeni. Şcoala primară la Paşcani, unde învăţătorul Mihai Busuioc îi sădeşte în suflet dragostea pentru istoria neamului; gimnaziul la Fălticeni şi liceul Internat la Iaşi, absolvit în 1900. Deja se făcuse cunoscut prin poeziile şi schiţele publicate, unele sub pseudonim, altele sub nume propriu, 1898. Pleacă la Bucureşti spre a se înscrie la Drept, dar alege Literele. Însă în 1901 revine la Paşcani şi se căsătoreşte cu Ecaterina Bâlu. În anul următor este încorporat şi face armata la Tg. Ocna, material de viaţă pentru Amintirile căprarului Gheorghiţă, 1906. Cunoaşte şi viaţa ocnaşilor aflaţi sub pază militară, va scrie şi despre aceştia: Petrea străinul, Două firi.

Revenit la viaţa civilă, este atras de sămănătorismul lui Iorga, care deja îl remarcase ca scriitor. Merge la Bucureşti, va fi redactor, copist şi funcţionar la Direcţia Artelor. În 1904 publică nu mai puţin de 3 volume, toate primesc premii ale Academiei; Iorga scrie despre Anul Sadoveanu. În 1905, alte trei cărţi, dintr-o producţie care se va menţine la cote foarte înalte în următoarele trei decenii. Însă scriitorul realizează faptul că  viaţa de redacţie, cu griji privind scrierile altora, dar şi viaţa literară în sine, consumatoare de timp şi de energii nu-i este potrivită, se va retrage din nou la Fălticeni, îşi va construi o casă cu pridvor şi pomi în preajmă se va dedica scrisului, fiind din acest punct de vedere primul scriitor hotîrât să trăiască numai din ce scrie.  În paralel cu prodigioasa-i operă, se va preocupa de luminarea poporului, scoate o revistă împreună cu Artur Gorovei, dând sfaturi practice şi de suflet ţăranilor pentru a face faţă vieţii lor trudnice. După câţiva ani, revista este suprimată de autorităţi, considerată ca propagând idei politice subversive. În 1910 devine directorul Naţionalului ieşean. În 1913 este combatant pe frontul din Bulgaria, scriind apoi 44 de zile în Bulgaria, consemnarea unor întâmplări de război şi prizonierat.. redactor la România, va scrie articole despre realităţile crude ale războiului: File însângerate, 1917. În 1919 înfiinţează o revistă Însemnări literare, împreună cu G. Topârceanu. Dar anii dintre războaie vor fi perioada de maximă realizare pe tărâm literar, numai din 1921 până în 1938 scrie nu mai puţin de 17 volume, printre care capodoperele Cocostârcul albastru. Strada Lăpuşneanu, Dumbrava minunată, Hanul Ancuţei, Baltagul... În perioada de acutizare a mişcării extremiste legionare, va fi ostracizat, cărţile sale arse în pieţele publice. Fără să bată în retragere, va scrie pe aceeaşi linie, despre durerile înăbuşite, despre bordeieni, dar şi despre ispărăvile haiducilor care încercau să facă dreptate umiliţilor.

La schimbarea de regim, va face parte din  susţinătorii fervenţi ai comunismului, cu Lumina vine de la Răsărit, 1944, cu Păuna Mică, Mitrea Cocor, Aventură în cîmpia Dunării etc. Vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale, Preşedinte al Uniunii Scriitorilor, şef de secţie la Academie, în Consiliul Mondial al Păcii, primind premiul Lenin, alte înalte distincţii ale stângii internaţionale. Printre scrieri pe linie, reuşeşte să dea şi câteva romane de virtuozitate artistică, rescrie Şoimii, Evocări, Mărturisiri, Cântecul Mioarei.

Mare iubitor al scriitorilor români de căpetenie, Eminescu, Creangă  www.4shared.com/mp3/XN7B9Wco/Amintiri_din_copilarie_-_cites.html , al lui Gogol şi Cehov, dar şi al lui Flaubert, a început prin a scrie pe direcţia sămănătorist-poporanistă, a continuat prin a-şi afirma o viziune originală asupra lumii româneşti, şi-a forjat un stil propriu, inimitabil, un limbaj stilizat, rafinat, pornind de la cronicari, de la cărţile populare, ajungând la stilul solemn, ceremonios, al celor care, însinguraţi în viaţa de fiecare zi, vânători, pădurari, oameni marcaţi cândva de agresiunea civilizaţiei, ajung la momentul când, cu protocol, îşi povestesc trama vieţii, ca să revină apoi la muţenia dintotdeauna, a celor mulţi şi obidiţi. L-a admirat fără rezerve pe Creangă, a citit cum nimeni altul Sara pe deal şi atâtea alte pagini ale geniului nostru naţional. Sunt destule mici şi mai mari răutăţi de spus în legătură cu omul Sadoveanu, dar toate se vestejesc atunci când respirăm în atmosfera mirifică a prozei sadoveniene.

Să vezi viaţa în profunzime, în toate aspectele sale concrete dar şi în esenţa ei umană indescifrabilă - şi să creezi la rându-ţi, doar din cuvinte, cu propria voinţă, o altă lume, asemănătoare până la un punct celei reale, însă stilizată şi făcută să capete un rost, un sens moral, ce mai degrabă îi lipseşte - asta este menirea rarissimă, a câtorva aleşi din massa unei naţiuni, a cărei forţă vitală precumpăneşte asupra înţelegerii de sine... Mihail Sadoveanu a fost ales pentru aceasta, iar restul pământesc şi perisabil nu mai are nicio relevanţă...

(Ar fi 50 de ani de la dispariţia acestui titan al literaturii româneşti, - o jumătate de secol! - însă nimic nu s-a mişcat întru comemorarea scriitorului...)

 (S-au împlinit în 2011 50 de ani de la dispariţia acestui titan al literaturii româneşti, - o jumătate de secol! - însă mai nimic nu s-a mişcat întru comemorarea scriitorului...)

Povestirile lui Sadoveanu mi-au nutrit prima dragoste din copilărie: dragostea de carte. Născut într-o casă fără cărţi, le luam de la unchiul Gică, pasionat de Sadoveanu, posedând ediţii complete. Nu-mi doream nimic altceva decât să uit de mine citind Sadoveanu. Fascinat de scrisul său şi înţelegând că e moldovean de-al nostru, nu m-am mai îndoit că avem o literatură de mare forţă. Am rămas cu un cult pentru autorul Baltagului. Am avut un mic şoc atunci când un coleg de facutate mi-a atras atenţia: Păi Rebreanu e mai mare... La admiterea în facultate optasem fără ezităre pentru subiectul "Natura în opera lui M.S.". Am trăit o vie emoţie atunci când l-am zărit la colţul facultăţii de Arhitectură, cu statura-i suprafirească parcă, rotindu-şi capul leonin. Despre moartea sa am aflat la Radio, era 20 octombrie 1961 şi mă aflam în prima campanie de teren, pe valea Cernei. O ambianţă mirifică, aşa încât trecerea uşiaşului mi s-a părut de natură cosmică. Prietenul poet Ion Murgeanu, cu care am scris în parteneriat Himera literaturii , 2007, îşi aminteşte a-l fi zărit în satul copilăriei, Zorleni, unde autorul Fraţilor Jderi trăgea la un ginere al său,-  apariţie incitantă, "cu pălăria lui galactică".

Anul 1961 a fost drastic cu literatura nostră, ne-au părăsit, în afară de Sadoveanu:  Galaction, Cezar Petrescu, Blaga - despre a cărui trecere aveam să aflu cu ani mai târziu...

Am aflat că după Decembrie, sau chiar în acele zile învălmăşite, vecinii din str. B.Şt. Delavrancea i-au dat jos placa memorială cu târnăcoapele. Ca la noi... În fapt, nu m-am interesat de casele în care trăise marele povestitor. Îmi era deajuns că vizitasem casa memorială de la Vânători-Neamţ, Muzeul de la Copou-Iaşi. Când m-am ocupat de plăcile memoriale şi m-am gândit să fotografiez cât mai multe case de scriitori din Capitală, material utilizat mai apoi de MNLR în editarea albumului Literaturile Bucureştiului, am fost zguduit -e un eufemism, vă asigur! - să văd în ce hal de degradare a ajuns casa din Delavrancea. Imobilul din Dionisie Lupu se prezintă în bună stare. Cu casa lui Sadoveanu spartă de ani de zile, indiferent cine sunt proprietarii şi cui anume îi revine răspunderea, am sentimentul de insecuritate pentru întreaga noastră tradiţie culturală.

 Opera literară: Povestiri, 1904; ediţia II, 1906; Şoimii, 1904; Dureri înăbuşite, 1904; Crâşma lui Moş Precu şi alte câteva povestiri, 1904;  Povestiri din război, 1905;  Floare ofilită, 1905; Comoara dorobanţului..., 1905; Amintirile căprarului Gheorghiţă, 1906; Povestiri de sărbători, 1906;  Mormântul unui copil, 1906;  La noi, în Viişoara. Scrisori către un prietin, 1907; Vremuri de bejenie, 1907; Însemnările lui Neculai Manea, 1907;  Duduia Margareta, 1908;  Oameni şi locuri, I, 1908; O istorie de demult, 1908;  Cântecul amintirii, 1909;  Povestiri de seară, 1910;  Apa morţilor, 1911;  Povestiri de petrecere şi de folos, Vălenii de Munte, 1911;  Un instigator, Bucureşti, 1912;  Bordeenii şi alte povestiri, 1912; Privelişti dobrogene, 1914;  Neamul Şoimăreştilor, 1915; Foi de toamnă, 1916; ediţia Iaşi, 1921; 44 de zile în Bulgaria, 1916;  Printre gene, 1916;   File însângerate, 1917;  Frunze-n furtună, 1920; În amintirea lui Creangă, 1920;  Priveghiuri, 1920;  Umbre, 1920;  Cocostârcul albastru, 1921;  Orhei şi Soroca,  1921;  Strada Lăpuşneanu. Cronică din 1917,  1921;  Drumuri basarabene,  1922;  Lacrimile ieromonahului Veniamin, 1922;  Neagra Şarului,  1922;  Pildele lui cuconu Vichentie,  1922;  Oameni din lună, 1923;  Poezia populară, 1923;  Ţi-aduci aminte...,  1923;  Războiul balcanic, 1923;  Venea o moară pe Şiret..., 1925;  Dumbrava minunată,  1926;  Povestiri pentru copii, 1926;  Ţara de dincolo de negură,  1926;  Dimineţi de iulie. Stigletele,  1927;  Demonul tinereţii,  1928;  Hanu Ancuţei,  1928; Împărăţia apelor, 1928;  Olanda. Note de călătorie,  1928;  Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, I-II,  1929;  O întâmplare ciudată, 1929;  Baltagul, 1930;  Depărtări, 1930;  Măria Sa, Puiul Pădurii, 1931;  Trenul-fantomă, 1931;  Nunta domniţei Ruxanda, Bucureşti, 1932;  Uvar, Bucureşti, 1932;  Creanga de aur, Bucureşti, 1933;  Locul unde nu s-a întâmplat nimic, Bucureşti, 1933;  Soarele în baltă sau Aventurile şahului, Bucureşti, 1933; Inima noastră, Bucureşti, 1934;  Nopţile de Sânziene, Bucureşti, 1934;  Viaţa lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1934;  Cele mai vechi amintiri, Bucureşti, 1935;  Cuibul invaziilor, Bucureşti, 1935;  Fraţii Jderi, vol. I: Ucenicia lui Ionuţ, Bucureşti, 1935, vol. II: Izvorul Alb, Bucureşti, 1936, vol. III: Oamenii Mariei Sale, Bucureşti, 1942;  Paştele Blajinilor, Bucureşti, 1935;  Soarele în baltă, Bucureşti, 1935;  Cazul Eugeniţei Costea, Bucureşti, 1936; Istorisiri de vânătoare, Bucureşti, 1937;  Ţara Kangurului, Bucureşti, 1937;  Ochi de urs, Bucureşti, 1938;  Valea Frumoasei, Bucureşti, 1938;  Morminte, Bucureşti, 1939;  Divanul persian, cu desene de Aurel Bordenache, Bucureşti, 1940;  Vechime, Bucureşti, 1940;  Opere, I-VIII, Bucureşti, 1940-1953;  Ostrovul Lupilor, Bucureşti, 1941;  Poveştile de la Bradu-Strâmb, Bucureşti, 1943;  Anii de ucenicie, Bucureşti, 1944;  Lumina vine de la Răsărit, Bucureşti, 1945;  Caleidoscop, Bucureşti, 1946;  Fantazii răsăritene, Bucureşti, 1946;  Păuna Mică, Bucureşti, 1948; Poezia cimiliturilor, Bucureşti, 1949;  Mitrea Cocor, Bucureşti, 1949;  Nada Florilor, Bucureşti, 1950;  Despre marele povestitor Ion Creangă, Bucureşti, 1951;  Clonţ de fier, Bucureşti, 1951;  Lupta pentru pace, Bucureşti;  Nicoară Potcoavă, Bucureşti, 1952;  Însemnări pe marginea articolului 80, Bucureşti, 1952;  Opere alese, I-IV, prefaţă de Ov. S. Crohmălniceanu, Bucureşti, 1952-1953; Aventură în Lunca Dunării, Bucureşti, 1954;  Muncitori şi păstori, Bucureşti, 1954;  Evocări, Bucureşti, 1954;  Opere, vol. I-XVIII, note de Profira Sadoveanu, Bucureşti, 1954-1959, volumele XIX-XXII, ediţie îngrijită de Constantin Mitru, note de Profira Sadoveanu, Bucureşti, 1964-1973;  Mărturisiri, Bucureşti, 1960;  Cântecul Mioarei. Lisaveta, ediţie îngrijită de Constantin Mitru, introducere de Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1971;  Corespondenţa debutului (1894-1904), ediţie îngrijită şi introducere de Savin Bratu şi Constantin Mitru, Bucureşti, 1977;  Opere, I-VIII, ediţie îngrijită de Cornel Simionescu şi Fănuş Băileşteanu, introducere de Constantin Ciopraga, Bucureşti, 1981-1997;  Opere alese, I-V, ediţie îngrijită de Cornel Simionescu, introducere de Constantin Ciopraga, Chişinău, 1993-1998.

                    

Poezia zilei, Nicolae Crevedia 

(n. 24 noiembrie 1902 - d. 5 noiembrie 1978)

Aurora

Pentru somnul vostru, ochi mari,

Zăbovesc în iarna de lână ţigaie,

C'o gloabă de vis de căpăstru,

Prin satele cu miros de untură 'n tigaie.

Nu e Calea Laptelui — sunt lături

Nu sunt stele — sunt firimituri

Uitate la masă, pentru noi.

Numai un căţel de usturoiu — luna.

Zorile lipesc în geam coaie albastre —

Visul meu, rebegit subt ape 'nnalte...

Viu din vremi cu tristeţi de zahăr şi sare,

Toarnă-mi în pahar ceaiul privirilor calde,

îndulcite cu somn..

Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,

Toamna îşi arde ultimele foi.

Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.

Noi, foşti locuitori ai lumii,

Coborârăm în văi

Astrul iubirii.

Venus e-un munte de tăcere.

Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.

Am văzut, spre ziuă, pe cer,

Sania lunii - ruptă.

Culmile, culmile noastre, triste -

Miroase-a funingini şi-a brad.

Fulgii, fulgii dintâi cad

Mari, ca nişte batiste...

Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,

Toamna îşi arde ultimele foi.

Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.

Noi, foşti locuitori ai lumii,

Coborârăm în văi

Astrul iubirii.

Venus e-un munte de tăcere.

Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.

Am văzut, spre ziuă, pe cer,

Sania lunii - ruptă.

Culmile, culmile noastre, triste -

Miroase-a funingini şi-a brad.

Fulgii, fulgii dintâi cad

Mari, ca nişte batiste...

Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,

Toamna îşi arde ultimele foi.

Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.

Noi, foşti locuitori ai lumii,

Coborârăm în văi

Astrul iubirii.

Venus e-un munte de tăcere.

Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.

Am văzut, spre ziuă, pe cer,

Sania lunii - ruptă.

Culmile, culmile noastre, triste -

Miroase-a funingini şi-a brad.

Fulgii, fulgii dintâi cad

Mari, ca nişte batiste...

Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,

Toamna îşi arde ultimele foi.

Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.

Noi, foşti locuitori ai lumii,

Coborârăm în văi

Astrul iubirii.

Venus e-un munte de tăcere.

Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.

Am văzut, spre ziuă, pe cer,

Sania lunii - ruptă.

Culmile, culmile noastre, triste -

Miroase-a funingini şi-a brad.

Fulgii, fulgii dintâi cad

Mari, ca nişte batiste...

Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,

Toamna îşi arde ultimele foi.

Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.

Noi, foşti locuitori ai lumii,

Coborârăm în văi

Astrul iubirii.

Venus e-un munte de tăcere.

Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.

Am văzut, spre ziuă, pe cer,

Sania lunii - ruptă.

Culmile, culmile noastre, triste -

Miroase-a funingini şi-a brad.

Fulgii, fulgii dintâi cad

Mari, ca nişte batiste... 

(revista Gândirea, XIII, nr. 3, martie 1933 )

Alți scriitori:

Victor Anestin, m. 1918

Mihai Sin, n. 1942

I. C. Vissarion, m. 1951

Matei Alexandrescu, m. 1979             

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003

31 iulie, continuare: Dar… nimic nu mergea ca lumea la filmări, nu aveau recuzită, maşini, benzină, furnizorii neplătiţi, telefoanele neplătite, actorii stăteau la Flora şi nimeni nu plătea cazarea lor, nici telefoanele. Actorii dădeau telefoane producătorului francez, un mare bos, din viţă străveche etc, acela scrie părţii române. Pe 22 decembrie, turnările se întrerup, nu mai erau bani, Neagoe primise 100 000 dolari de la forul European, şi-a tras imediat partea sa. Creangă, pentru că deja îşi luase banii, era şantajabil. La începutul lui ’99, Niki cere un audit lui Stere Gulea şi Radu Gabrea, comisia stabileşte dezastrul financiar, lipsa totală a ştatelor de plată, neplata chiriilor, a furnizorilor etc. Niki refuză să mai continuie astfel. Se turnase deja o jumătate din film, pe filme din Cipru, luate la subpreţ etc. Franţuzul, dorind să ducă filmul la capăt. În orice fel, ca să-şi poată recupera investiţia, l-a împrumutat pe Neagoe de o sumă mare, cu 10% dobîndă, însă acela nu i-a mai dat înapoi niciodată. Atunci Niki, nimic altceva, îl dă în judecată pe Francez, se judecă cu el timp de doi ani, ăla pune cei mai mari avocaţi, el o angajază pe o avocată prizărită de la colţul străzii lui, ăla cîştigă de două ori iar el a treia oară, folosindu-se mereu de rezultatele auditului, dar încă mai mult de scrisoarea francezului către partea română - şi chiar reuşeşte să-şi recupereze plata ca regizor, vreo 10-15 mii de dolari. După atîta uzură nervoasă, căreia poate i-a căzut victimă Ann, şi cheltuindu-şi ultimul bănuţ al familiei, în aşa hal că dacă francezul mai făcea o întîmpinare, n-ar fi avut cu ce continua procesul. Şi aşa, o treime din banii cîştigaţi au revenit avocatei de la colţ, care fusese cît pe ce să-l abandoneze la urmă. El a crezut în Creangă ca într-un frate de cruce, şi iată, acela s-a lăsat corupt pentru nişte bani care la el înseamnă  ceva.

Cu mine face un contract de colaborare pentru Rămășagul, film din care m-aş alege cu 10.000 de dolari. Aranjez ca Neluţu să facă traducerea în engleză a scenariului, specialist în arhaisme, s-au înţeles pentru 100 de dolari, el foarte recunoscător mie. În prima clipă a crezut că e vorba despre traducerea Veneticilor şi s-a cam speriat. A citit romanul, o epopee, a scris o cronică pentru Andru dar nu dă de el. Îl sfătuiesc să încerce pe la cotidiane, pe la Alex, acel ins de-o aroganţă greu de suportat. Zice: Oamenii nu mai citesc, poate femeile mai citesc cîte ceva. Eu: Nu le mai putem pretinde semenilor noștri să citească, de acum înainte lectura literară a pierdut definitiv bătălia pentru mintea omului din acest alt mileniu. Lidia propune să-i dăm lui Ann produse pentru plămînii ei. Peste două zile reluăm discuţia, deoarece Niki nu mai stă cu maică-sa o lună, cum îşi plănuise, ci revine lîngă Ann. I-am lăsat articolul din Ziua literară, în care aminteam şi de pertractările cu Rămăşagul nostru. Îi dă Lidiei un parfum tare plăcut ei, iar lui Andrei o bluză foarte necesară pentru mini-vacanţa lui la mare. La un moment dat începusem să facem planuri, dar Lidia se dezmeticeşte şi curmă vraja: Să nu vindem blana ursului din pădure! Ce-ar fi să fie...?
Va urma

Fotografii...

Scriitorul zilei: Traian Chelariu, n. 21 iulie 1906 - d. 4 nov. 1966

       

   

Bucovinean din satul Hatna, comuna Dărmăneşti, ca fiu al unui ceferist, a făcut şcoala primară în diferite localităţi unde se transfera familia, inclusiv în Moravia. Revine în Bucovina în 1918 şi se înscrie la liceul cernăuţean Aron Pumnul, cu bacalaureat în 1926. Se înscrie la Litere şi Filosofie, Universitatea Cernăuţi, absolvită în 1930, Magna cum Laude. În 1937 îşi va lua doctoratul cu o temă despre Pozitivismul în opera lui David Hume. Beneficiase de o bursă de studii între 1931 şi 1933 la Paris, apoi la Roma, 1933-1934. Va fi asistent la catedra de logică de la Cernăuţi, apoi la Iaşi şi ajunge la Bucureşti, stabilindu-se aici în 1940. După 1945 are parte de privaţiuni şi umilinţe, mutându-se din oraş în oraş, ca profesor de liceu. În 1960 devine lector la Institutul Pedagogic din Suceava.

A scris poezie, proză, eseu, teatru şi memorialistică. Debutul în reviste literare bucovinene, 1926, apoi colaborează la revistele literare ale vremii, fiind redactor şef la Glasul Bucovinei, secretar de redacţie la Junimea literară, la Universul literar, colaborator la Bilete de papagal, Universul literar, Revista Fundaţiilor Regale, Gândirea. Prea puţin a reuşit să publice din ceea ce a scris, câteva volume de poeme, iar teatrul, prozele, jurnalul i s-au publicat după moarte, de literaţi devotaţi bucovineni. Una dintre marile promisiuni ale generaţiei bucovinene interbelice, poliglot, erudit, destinul literar i-a fost blocat de instaurarea regimului roşu, anticultural. A impresionat culegerea de sonete: Scrieri lirice, 1973, dar mai ales jurnalul său din anii 1929-1936, Zilele şi umbra mea, 1976, reeditat după 1990, cu completările eliminate de cenzură. Am avut bucuria să fiu lectorul acestui volum memorialistic.

Opera literară:  Exod, Cernăuţi, 1933;  Proze pentru anul inimii, Cernăuţi, 1934;  Aur vechi, Cernăuţi, 1936;  Zaruri, Cernăuţi, 1936;  Cântece de leagăn, Mediaş, 1936;  Casă pe nisip, Cernăuţi, 1937;  Pietre la cari mă-nchinai, Cernăuţi, 1937;  Dulcile cuvinte, Cernăuţi, 1940;  Versuri de după amiază, Cernăuţi, 1940;  Balade şi strofe răzleţe, Cernăuţi, 1943;  Scrieri lirice, îngrijită şi prefaţă de Emil Manu, prezentare Al. Dima, Bucureşti, 1970; Necunoscuta, ediţie îngrijită de Ecaterina Chelariu, cuvânt înainte Mircea Horia Simionescu, Bucureşti, 1972;  Scrieri lirice, cuvânt înainte Eugen Barbu, Bucureşti, 1973;  Teatru, îngrijită şi prefaţă de Adrian Anghelescu, Bucureşti, 1976; Zilele şi umbra mea, îngrijită şi prefaţă de Corneliu Popescu, Iaşi, 1976;  Poezii în vers alb, îngrijită şi postfaţă de Corneliu Popescu, Iaşi, 1983;  În căutarea Atlantidei, ediţie îngrijită de Doina Florea şi Corneliu Popescu, prefaţă de Doina Florea, Cluj Napoca, 1989;  Strada Lebedei nr. 8. Pagini de jurnal, prefaţă de Mircea A. Diaconu, Bucureşti, 2002;  În căutarea Atlantidei (fragmente noi), îngrijită şi prefaţă de Mircea A. Diaconu, Iaşi, 2003.

*

În anul 2007 i-am fixat o placă memorială la adresa din str. Lebedei, 8, care este şi titlul unei cărţi de memorialistică.

În cartea de confesiuni în dialog Himera literaturii, 2007 poetul Ion Murgeanu  face o prezentare elogioasă, pe cât de emoţionantă, pe 3 pagini!- 126-129 - a acestui intelectual extraordinar, nevoit să-şi care biblioteca dintr-un loc într-altul şi să trăiască din expediente. Om de rară cultură literară şi filosofică, vorbea curent germana, franceza, italiana, spaniola dar şi rusa, ucraineana. În anul 2010 s-a întâmplat să fiu lector de carte la cele două volume de memorialistică: Zilele şi umbra mea, pagini de jurnal. O impresie de neuitat, o admiraţie pentru totdeauna.

Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale

2 mai 07.(...) Venind dinspre Izvor-Cişmigiu, fac poză la Tudor Muşatescu, pe Luigi Cazzavilan 37, dar nu găsesc casa lui Victor Ion Popa pe Puţul cu Plopi, după descrieri vagi; ajung pe fostă Soarelui, acum Th. Aman 9-A, fac poză pentru Aurel Covaci; apoi îmi mut investigaţiile în cartierul Gării de Nord, mergând numai pe jos, în acest cartier Matache, unde am lucrat în anii 70; găsesc Al. I. Cuza 13-A, pentru Constant Tonegaru, obţinând acordul verbal din partea şefului unei firme de pază-protecţie, ajung şi în Lebedei, dincolo de marele val al blocurilor înalte din Titulescu-Crevedia, e vorba despre ultima căsuţă rămasă în urma sistematizărilor drastice. (Dar nu avusese şi Constantin Popovici un arelier pe aici?) O căsuţă prăpădită, cu un singur nivel, dărăpănată, cu tencuiala căzută pe mari suprafeţe, părăginită; se urcă pe o scară improvizată, de scânduri, fără balustradă. În dreapta e o curticică devalizată, unde se aruncă diverse obiecte casnice dezafectate. Mai spre porţiţă, un cărucior şchiop. Strig, nu apare nimeni, urc cu precauţie dublă pe scară, dau într-un hol şi acolo un câine culcuşit. Mă retrag în pripă, apoi în stradă aflu că acolo s-au aciuit nişte homles, fără acte, fără lumină electrică. Cele două geamuri de la stradă, prin care îmi place să cred că privea uneori spre lume ostracizatul cărturar, acum cârpite cu cartoane sau cu folie de plastic. Aici va fi trăit 4-5 ani după închisoare, Traian Chelariu, mare promisiune a intelectualilor bucovineni, destin frânt când să-şi deschidă aripile puternice; şi au urmat două decenii de peregrinări şi sărăcie şi umilinţe, cărându-şi imensa bibliotecă prin orăşele moldave, înainte de prematura stingere... Rămânând un mare domn, cum mi-l evocă poetul Ion Murgeanu, încurajându-i pe tinerii literaţi.

                                         

 Imaginea casei în care a trăit autorul în ultimii săi ani se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009

Poezia zilei, Traian Chelariu

Cântec alb

Ziua se'nclină'n

ape de-apus,

dar de lumină'n

deget m-ai pus.

Dar de lumină -

crin şi inel,

albă albină

luce pe el.

Albă, uşoară

brumă de jar

îmi înfăşoară

gândul hoinar.

Peste vâlcele,

peste trecut,

albe muncele -

anii-au trecut.  

(Revista Gîndirea, decembrie, 1938)

O, doina noastră aşa începe...

O, doina noastra asa incepe

Trece munte, trece deal, -

Am cucerit intinse stepe

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Bat brandturi iurese de schije,

Turbati si darzi si val de val

Ne'ntampina dusmanii crucii

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Odese rosii, Balaclave

Si Sevastopoluri si mal

De stanci si moarte vom infrange

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Crimei, Cubanuri si Caucazuri

Cuprinde-vom pe branci, pe cal,

Vom fi mai repezi ca eretii

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Pe Don, pe Dvine si pe Volge

Legat-am poduri spre Ural,

Ca viforul suntem napraznici

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Prin tundre joase si Siberii

Dela Aral pana'n Iamal

Purta-vom steagul biruintii

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

De-ar fi sa trecem prin nisipuri

Din Astrahan pana'n Baical,

Suntem ca gandul si otelul

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Priviti-l nu mai, sangereaza

El, rastignitul, ca'ntr'un Gral,

Precupetim ceva? - Nimica!

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Nu poate pururea sa stee

In inima acest pumnal

Infipt in zi de neagra Vineri

Dar dorul tot ne e'n Ardeal!

Poezia zilei, Sânziana Batişte, n. 4 noiembrie 1943

Ai grijă

Ai grijă cum mă priveşti

Ai grijă cum mă apropii

Acestei curate poveşti

Să nu i se-ntunece ochii

Ai grijă cum mă adumbri cu genele

Blândule prinţ

Alungă-i departe pe sumbrii călăi ai speranţei

Când minţi

Nu mă da valului

vântului

Dă-mă-nţelesului

Sfântului 

Alungă tu neştiutul

nespusul

Supune-ţi-l

Nesupusul

Nu te speria de tristeţe

Nu te speria de bucurie

Ceea ce trebuie să vie

Să vie

Alţi scriitori:

D.D. Pătrăşcanu, m. 1937

Tudor Muşatescu, n. 22 februarie 1903 - d.4 noiembrie 1970.

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003

31 iulie. Aseară primesc mult aşteptatul telefon de la Niki Opriţescu, aranjăm să ne vedem astăzi la 11. Ajung, cu o tuberoză pentru doamna O., de 87 de ani. Ne aşezăm în fotolii şi Niki îmi spune că Jeremi e foarte bine, notă maximă în diplomaţia francezilor cu Rusia. În spun ce-am păţit noi pe 4 iulie prin semnarea tratatului cu Putin. El: În schimb Ann este grav bolnavă, trebuie să i se extirpeze o jumătate de plămîn. Îi spun că se trăieşte şi aşa, inclusiv Regele Ferdinand n-avea decît un plămîn. Şi urmează: Ioane, în ultimii ani am trecut printr-o experienţă umană foarte dureroasă. Nu ar vorbi despre asta dar între noi relaţiile au fost totdeauna  de o totală sinceritate. I s-a furat un film. Prin ‘9o a venit în România cu ajutoare, apoi a fost intrigat de relatările din presa franceză despre evenimentele de la Timişoara - fusese acolo totuşi un măcel, dar pentru că se anunţaseră vreo 10.000 de morţi, valuri de sînge şi apoi s-a văzut că lucrurile fuseseră grav umflate, s-a ajuns la termenul de Sindromul Timişoara, care acum are semnificaţia unei cacealmale, intoxicare prin presă. Mîhnit, a vrut să vadă cum stau de fapt lucrurile, a venit în România, împreună cu Mihai C. de la România liberă au plecat la faţa locului, fără nimic, în necunoscut, au făcut o anchetă foarte strînsă, a reieşit că muriseră în fapt nu mai puţin de 200 copii, iar oameni mari cam tot pe-atît – Niki are listele, surprins de faptul că au fost împuşcaţi atît de mulţi copii pe treptele de la Catedrală. Zic: Da, preoţii au încuiat uşile, nu au lăsat pe nimeni să se refugieze înăuntru, pentru acest gest nu am să-i iert în veci! Deci a fost un masacru, oarecum asemănător cu uciderea pruncilor – un regizor trebuie să se lege de o idee, cum făcusem şi în Rămăşagul, asemănînd chinurile Moşului cu drumul pe Golgota, nu?

S-a adresat într-o primă fază Roxanei I., care pe atunci se iubea cu fiul lui Creangă, Radu, student la teologie ortodoxă în Paris. R.I s-a derobat, nu putea să se implice în ceva străin meseriei ei de editorialistă, atunci Mihai C. s-a angajat el să scrie scenariul. Ideea: Iubita unui ziarist francez care transmisese de la Timişoara, revine la faţa locului după 10 ani, din dorinţa de a-şi explica împrejurările în care iubitul ei, asemenea lui Jean Louis Calderon, a fost suprimat. Niki găseşte un producător străin, apoi un altul care dă 10 milioane, celelalte 10 trebuind să fie participarea românească. M.C. angajază România liberă cu 3 milioane, alt milon de la TV, alte trei de la Cinematografie şi alţi bani pe care se angaja să-i aducă un Vasile Neagoe, despre care Niki ştia că făcuse filme la Buftea, producător delegat. S-a gîndit că va aduce bani din diverse mişcări etc. Încredere deplină în MC, colegi de an, a dat lucrarea de diplomă cu un scenariu de C. Acela ar fi primit pentru scenariu cam 25 milioane dolari. Aceşti bani îi vin scenaristului în clipa cînd se dă primul tur de manivelă. Încep turnările, cu actori francezi, iar dintre români Gheorghe Dinică, Dorel Vişan etc. 

Va urma

Fotografii cu Pietre...