Acum două seri, la Teatrul Național, Sala Media, a avut loc un minunat recital din opera poetică a  Celui mai talentat poet român după Eminescu - l-am numit desigur pe Nicolae labiiș, poetul de la Mălini și din veșnicie... În acea după amiază am trecut mai întâi pe la Muzeul Geologic, pentru a asculta colinde românești, apoi am făcut o preumblare până la Național, ajungând tocmai la timp ca să-i vedem pe cei trei actori dedicându-se liricii labișiene. Mai întâi o scurtă și emoționată alocuțiune a poetului buzoian Florentin Popescu, autor al unor editări și monografii Labiș, apoi scurta alocuțiune asorei lui Labiș, Doamna Margareta, care a rvenit la loc, exact în fața noastră, pe rândul cu Florentin... Apoi, la pauză, ne-am regăsit în hol, unde am făcut căteva poze și am apucat să-i spun Margaretei: Primul lucru pe care l-am auzit despre poet a fost zicerea lui Dumitru Furdui; A murit poetul Nicolae Labiș.  Era primul lucru care îl aflam despre poet. În acel Decembrie 1956, mă aflam într-o rezervă a spitalului studențesc de pe calea Șerban Vodă, imediat dincoace de catedrala Sf. Iosif, o clădire mai în fundul curții, exact în locul unde tramvaiele 6, 10 și 24