20 noiembrie: Mihai
Beniuc, n. 20 nov. 1907 - d. 24 ian. 1988
Născut în comuna Sebiş-Arad, Mihai Beniuc urmează studii universitare la Cluj, în specialitatea psihologie animală, cu o perfecţionare în Germania. Începe o carieră universitară în oraşul de pe Someş, iar din 1946, pentru doi ani merge la Moscova, pe post de consilier cultural. Regimul nou instalat avea încredere deplină în Beniuc. Se pare că sovieticii, la rândul lor, i-au dovedit întreaga lor încredere. (Amintiţi-vă versurile: "Pe unde vin, pe unde mă duc / Lumea şopteşte/ Acesta-i Beniuc/ Care vorbeşte/ şapte limbi / Şi ruseşte..." Nu-i aşa că pare a fi vorba de o epigramă? Ci sunt versuri aparţinând poetului Beniuc...). Se devotează comunismului, ca modalitate de a face carieră literară şi nu numai. (Dăduse demult la spate înaltele modele umane la umbra cărora se formase; un Al. T. Stamatiad, un Victor Papilian...) Din 1948 se stabileşte în Bucureşti, continuându-şi cariera universitară, iar din 1956 până în 1965, răsplată a devotamentului său politic şi a proslăvirii Conducătorului (volumele lui de versuri se numesc Un om aşteaptă răsăritul, 1946, Cântare pentru tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, 1951; Partidul m-a învăţat, 1954), este promovat ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor; după mazilirea politică, îşi continuă militantismul, dar şi cariera universitară bucureşteană.
Mărul de lângă drum, o poezie apărută în volum în 1954,
fusese probabil publicată cu ceva mai înainte; oricum, în liceul făcut de
mine (1953-1956) dacă ştiai "Sunt măr de lângă drum şi fără gard / La
mine-n ramuri poame roşii ard...", aveai asigurată nota de trecere la
română. Respectiva poezie este o fanfaronadă tipic comunistă, despre
generozitatea omului nou: tot ce avem să împărţim cu ceilalţi - dar mai cu
seamă să luăm de la cei ce au, vezi-bine! Iar practic, sugestia poeziei nu
porneşte de la sentimentul dăruirii de sine, ci mai concret, de la culoarea
roşie a mărului, care întâmplător era şi simbolul revoluţiei bolşevice. Restul
sunt versuri aduse din condei, nimic mai mult. Aş crede că programul
îndoctrinării tinerilor ce eram cu astfel de versuri a avut un efect mai
degrabă contrariu: aceste versuri le citam totdeauna în ironie, cu
dispreţ. Astfel de poezii propagandistice au adus un real deserviciu
Poeziei. (Susţinător al acestui gen de poezie de serviciu, dar şi al lui
Beniuc ca poet cu carieră consolidată pe militantism oportun, Adrian Păunescu a
susţinut în repetate rânduri că din opera poetică, inegală, ce-i drept, a
lui Beniuc s-ar putea oricând alcătui o antologie mai mult decât onorabilă,
chiar redutabilă. M-am uitat cu această ocazie peste o astfel de
antologie, am avut impresia unui versificator nu lipsit de însuşiri, dar nu mai
mult de atâta - diagnostic ce i se potriveşte şi lui A.P., de multe ori!).
Neiubit de confraţi tocmai datorită
carierismului său nedemn, împins dincolo de orice limite, a firii sale
discreţionare, Mihai Beniuc, ins resentimentar, vindicativ, a binemeritat
oprobiul cititorilor avizaţi, atunci când, în 1959, i-a apărut cartea autobiografică Pe muchie de cuţit, în care îl
denigra pe marele Blaga. Nu mă miră defel adversităţile dintre creatori,
însă un accent în plus de ticăloşie intolerabilă este să-l ataci, din postura
de preşedinte al Uniunii şi de om de încredere al partidului, pe un confrate,
desigur mai talentat şi care, ostracizat de Regim, nu mai avea drept de
semnătură încă din 1945. Şi care peste nici 2 ani avea să se stingă, în chinuri
inimaginabile, fără să-şi fi văzut publicate poeziile scrise în aceşti ultimi
17 ani de interdicţie ideologică. Acest simplu fapt e deajuns ca să-l
descalifice pe Beniuc ca om. La dispariţia lui Blaga, ar fi replicat şefului
Filialei Cluj a Uniunii: "E al vostru. Descurcaţi-vă singuri!" (Ca să
nu acorde un ajutor de înmormântare...).
Sunt faptele îndeobşte cunoscute ale
acestui poet M.B.; ceea ce nu înseamnă că nu se lăuda ditirambic şi nu făcea un
caz teribil că anume el, revenit din URSS, unde a văzut cum fusese reabilitat
Puşkin, s-a zbătut pentru reabilitarea lui Eminescu, relansându-l în colecţia
populară Biblioteca pentru toţi, cu
un tiraj maxim (şi cu prefaţă de Beniuc!). Tot aşa cum, în decembrie 1983, la
sediul USR, s-a prezentat pentru a ţine un discurs pletoric la catafalcul lui
Nichita Stănescu, care venise la el cu nişte poezii în manuscris; imediat
a dat dispoziţie să se publice acea carte. Peste capetele mulţimii consternate,
adunată în jurul lui Nichita, mă înălţam pe vîrfuri ca să văd chipul acelui
omuleţ care se erija în marele binefăcător al literelor române...
Foarte uimită s-a declarat soţia
supravieţuitoare a poetului Mihai Beniuc (despre care ştiam unele lucruri de la
familia Ştefan şi Valeriu Ciobanu, cu care mă înrudesc cumva), când i-am
comunicat că vom pune o placă memorială la locuinţa din cartierul Primăverii,
al nomenclaturii comuniste de pe-atunci.
*
Am pus o placă memorială pentru Mihai
Beniuc la adresa din str. Jean Monet, nr. 51, S. I., zona Primăverii. Imaginea
casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.
George
Tutoveanu, n.
20 nov. 1872 - d. 18 aug. 1957
Poet "de o desăvârşită cuminţenie", după
caracterizarea lui G. Călinescu, idilic, clasicizant, în manieră sămănătoristă,
pe urmele lui Coşbuc şi Vlahuţă, s-a remarcat mai ales ca impenitent animator
cultural. A cunoscut mari scriitori, a editat reviste literare, alături de nume
importante ale literelor noastre: Vasile Voiculescu, Tudor Pamfile, Artur
Gorovei, M. Sadoveanu, Emil Gârleanu, Ştefan Petică, Nichifor Crainic, Victor
Ion Popa, I. Valerian; a fost membru fondator al Societăţii Scriitorilor
Români, a înfiinţat Societatea Academică Bârlădeană, însufleţit mereu de ideea
creativităţii pe plan local, prin reviste, cenacluri, reuniuni culturale. După
venirea comuniştilor, ca fost politician din vremea burghezo-moşierimii,
problema recuperării operei lui G.T. nu s-a mai pus, decât la ani buni
după moartea acestuia, octogenar; în 1968 i-a apărut o selecţie de Poezii. Există un gimneziu în Bârlag care îi
poartă numele; există un concurs literar sub semnul poetului. Nu s-a pierdut de
tot ideea animatorilor culturali din provincie, ilustrată cândva cu foarte
frumoase rezultate de însuşi George Tutoveanu.
Opera literară: Albastru, Bucureşti, 1902; ediţia VI,
Bârlad, 1918; La arme, Bârlad, 1913; Balade, Bucureşti, 1919; Patria, Sibiu, 1924; Poezii alese, Bucureşti, 1924; Tinereţă, Craiova, 1924; Logodnica lui Vifor, Bucureşti, 1935; Sonete, Bucureşti, 1938; Versuri, ediţie îngrijită de Ion
Popescu, prefaţă de G.G. Ursu, Bucureşti, 1968.
Poezia zilei, George Tutoveanu
Amurg
Pe zare, tot
apusul
E-un crâng de liliac;
Amurgu-n plopi suspinã
Şi paserile tac.
Din şes, încet, ca-n şoaptã,
S-aude pân-în sat
O doinã dureroasã
Cum nu s-a mai cântat.
Spre cerul fãrã patã
Vibreazã trist şi clar
Ca ruga unui preot
Într-un imens altar.
Prin suflet mi se cerne
Tot farmecul ei sfânt...
De sãlcii e cântatã,
Ori singur eu o cânt?
Învaţă-mă pădure
Pe drumuri de-ntuneric, am venit
Cu sufletul învins de-atâta jale,
S-ascult, ca-n vremea când m-am îndrăgit,
Povestea sfânt-a glasurilor tale...
Şi numai dorul singur m-a purtat,
Nici gândul nu mai poate să-l îndure:
Alt'dată, să iubesc m-ai învăţat,
Acum, să uit învaţă-mă, pădure!
(Din volumul „Tinereţă”, 1924)
Alţi scriitori:
Al. Şahighian, n. 1901
Grigore Ilisei, n. 1943
"D:\Desktop\fOLDER CU POZE din 2023\IMG_20240419_175858.jpg"
"D:\Desktop\fOLDER CU POZE din 2023\IMG_20240420_164606.jpg"
"D:\Desktop\fOLDER CU POZE din 2023\IMG_20240420_164622.jpg"
"D:\Desktop\fOLDER CU POZE din 2023\IMG_20240420_164650.jpg"
"D:\Desktop\fOLDER CU POZE din 2023\IMG_20240419_175630.jpg"
"D:\Desktop\fOLDER CU POZE din 2023\IMG_20240419_175757.jpg"
"D:\Desktop\fOLDER CU POZE din 2023\IMG_20240419_175831.jpg"