16 mai: Titus Popovici, n. 16 mai 1930 - d. 29 noiembrie 1994

      

Orădean prin naştere, dintr-un tată funcţionar la poştă şi o mamă învăţătoare, face liceul Emil Gojdu din urbea natală, apoi Filologia din Bucureşti, 1949-1953, dar deja devenise inspector la Ministerul Culturii. 

Debutase în 1950, cu proze scurte, în colaborare cu alt ardelean, Francisc Munteanu, proze apărute în volum: Mecanicul şi alţi oameni de azi, 1951. Hotărât să trăiască din scris, în 1955 îi apare romanul Străinul, despre un licean exclus din învăţământ pe vremea războiului pentru a fi scris împotriva participării la război alături de germani. Talentul real al tânărului autor dar şi oportunismul său în alegerea temelor se vădesc şi în următorul roman: Setea, 1958, unde ţăranilor întorşi de pe front li se împarte pământ - prilej de a scoate în faţă lupta de clasă, cu tot ce înseamnă proletcultismul: eroi pozitivi, eroi negativi, duşmanii poporului, odioasele rămăşiţe ale burghezo-moşierimii; devotamentul faţă de idealul comunist mergând până la sacrificiul suprem; triumful forţelor progresiste etc. Astfel poziţionat în primul pluton al literaturii socialiste, lui Titus Popovici nimic nu i-a mai stat în cale.

Va parveni în CC al PCR, va deveni spre final membru corespondent al Academiei RSR. Prea puţin se va mai ocupa de literatura ca atare, ci va purcede la scrierea de scenarii, după propriile opere: Setea, Străinul, Moartea lui Ipu, sau dând scenarii scrise special, pe linia directivelor, sau ecranizând oportun mari romane ale scriitorilor interbelici, în primul rând aflându-se ardeleanul Liviu Rebreanu, cu Ion, cu Pădurea spânzuraţilor, dar şi Slavici: Moara cu noroc. Practic, în 33 de ani de colaborare cu cinematografia românească, din 1957 şi până în 1990, a făcut nu mai puţin de 35 de filme, practic anul şi filmul, sau câte două filme pe an, căci pentru unele producţia dura 2 sau 3 ani... Subiecte cu ilegalişti, din război, dar şi filme din trecutul glorios (Mihai, Mircea), sau din vremea războaielor daco-romane: Dacii, Columna; dar şi filme poliţiste sau de aventuri, acestea localizate în Vestul sălbatic american (seria Aurul şi ardelenii), precum  şi comedii... Dar şi serialul TV în 18 episoade din trecutul ilegaliştilor: Lumini şi umbre. Mereu pe linie, la concurenţă doar cu Eugen Barbu, alt acaparator al cinematografiei noastre - ca un sârguincios propagandist cultural, care în fapt monopolizase industria cinematografică. (O singură dată, în 1970, Cinematografia a organizat un concurs de scenarii - apoi a regretat gestul, subiectele premiate au fost date de-o parte - de ce să se fi încurcat cu diverşi "particulari", când aveau colaboratorii lor de nădejde, care ştiau ce şi cum?!). Dacă dai la o parte filmele semnate Titus Popovici, prea puţin mai rămâne din filmografia socialistă.  Moara cu noroc, Pădurea spânzuraţilor, Ion, în două serii, sunt piese de rezistenţă, incontestabil.

După cum e la fel de clar că Titus Popovici a slujit cu osârdie comandamentele politice ale partidului unic. Cu toate deturnările şi falsificările istorice de rigoare. Soarta tragică a marelui comediant Constantin Tănase, decedat după august 44, este în film pusă pe seama legionarilor. Era o deturnare oportunistă? Era totuşi o aluzie, o lovitură indirectă chiar la adresa sovieticilor?  Un joc duplicitar, din care Titus Popovici a ştiut să câştige, cu deplin cinism: bani, glorie, putere... Or, pe vremea comunismului naţional ceauşist, cinematografia era arma principală de influenţare-manipulare a maselor. T.P. a fost unealta de mare eficienţă a Partidului. Dar năravul din fire... l-a făcut ca imediat după Evenimente să schimbe foaia, să scrie, cu talent, două romane demascatoare cu privire la nomenclatura din care el însuşi a făcut parte; să treacă fără păs la filme de gang: Crucea de piatră etc. Se spune că devenise incomod, ca scriitor de talent şi care deţinea multe secrete ceauşiste, deci ar fi fost lichidat într-un accident de circulaţie, în preajma oraşului Tulcea.

Opera literară: Povestiri (1955);Străinul (roman-1955); Setea (roman-1958); Pasacaglia (teatru-1960); Cuba, teritoriu liber al Americii (însemnări-1962); Moartea lui Ipu (nuvelă-1970); Puterea şi adevărul (teatru-1973);  Cutia de ghete, 1990; Cartierul Primăverii - Cap sau pajură, 1998;  Disciplina dezordinii, roman memorialistic, 1998.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Titus_Popovici

 http://www.romlit.ro/titus_popovici

*

Există o placă memorială cu basorelief pe vilișoara unde a locuit Titus Popovici, colț cu str. Gr. Alexandrescu, S.I.

Poezia zilei, Florin Costinescu, n. 16 mai 1938

Adună-te

Adună-te încă, adună-te,

din mările secate de tunete,

regăseşte-te , regăseşte-te încă

până nu te soarbe ceaţa adâncă,

Caută ţărmul, mereu mişcătorul,

şi-n palmă apă-ţi va turna însuşi Izvorul,

caută Raza începătoare a toate -

Ea îţi va deschide uşile ferecate,

Deprins de vâltoarea atâtor primejdii,

Raza te va-mbrăca în straiul nădejdii,

ţesut în tăcere de maicile cerului,

la războiele veşniciei,

la războaiele efemerului…

(preluare din revista Ramuri)

Alţi scriitori:

Simion Bărnuţiu, m. 1864

Constantin Cubleşan, n. 1939

Marin Preda, n. 5 august 1922 – m. 15 mai 1980 

ION LAZU - Din IOR,  DESPRE RAȚELE CU BOBOCEI

 15 mai: Petru Ursache la 82 de ani! (n. 15 mai 1931- m. 7 august 2013)

 

     

 

 

 

S-a născut în comuna Popeşti, jud. Iaşi, a făcul Liceul Naţional din Iaşi, absolvit în 1951, cînd a devenit student la Filologie, cu licenţa în 1956. Doctoratul în 1971. Profesor universitar, conducător de doctorate în etnologie, folclor, estetică, istorie literară. Începuse în 1958 o carieră universitară la aceeaşi Facultate, ca asistent, apoi a urcat treptele ierarhiei didactice: lector, conferenţiar şi a devenit profesor universitar la catedra de Literatură română şi literatură comparată, 1992-2001.

Debut în revista Scrisul bănăţean, 1958. A urmat un şir impresionant de cărţi publicate, la cele mai prestigioase edituri din ţară: 

Volume publicate (selectiv): „Sezătoarea” în contextul folcloristicii (1972), Poetică folclorică (1976), Prolegomene la o estetică a folclorului (1986), Eseuri etnologice ( 1986 ), Titu Maiorescu. Esteticianul (1987), Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade ( 1993 ), Etnoestetica (1998), Mic tratat de estetică teologică (1999), Cazul Mărie. Sau despre frumos în folclor (2001),

 Sadovenizînd, sadovenizînd. Studiu estetic si stilistic (2005), Înamorati întru moarte. ErosPoesis la Cezar Ivănescu (2006), Antropologia, o stiintă neocolonială (2006), Etnosofia (2006 ),

Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade, editia a doua, revăzută si dezvoltată (2008),

Mic tratat de estetică teologică, editia a doua (2009), Omul din calidor, 2012; Mioriţa, 2013.

Citeşte mai mult:  http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1329&Itemid=112

 http://www.omniscop.ro/slider/petru-ursache-%E2%80%93-80/

 

 

***

Magda Ursache şi Petru Ursache sunt prietenii mei prin cărţi. Puţini prieteni din această categorie, însă minunaţi. După ani şi ani de când ne citim prin reviste, ne-am şi întîlnit de câteva ori, la târguri de carte, la lansări ale editurilor Ideea Europeană şi Eikon, la Premii literare, dar şi la recitalul Eminescu-Frumoasa fără corp, pe care Lidia Lazu l-a dat la Casa Eminescu din Grădina Copou, pe 15 iunie 2009, la 120 ani de la trecerea în eternitate a Poetului naţional. Foarte simplu spus, prietenia noastră îşi are temeiul în admiraţia pentru scrisul temeinic al celuilalt, în încrederea deplină cu privire la calitatea intelectuală şi de conştiinţă a prietenilor cu care viața ne-a îmbogățit. Ea se bazează pe iubirea de frumos, de adevăr, pe respectul demnităţii umane, iar simplul gând că perechea Ursache există, acolo, pe Bulevardul Copou din Dulcele Târg, unde încă nu i-am vizitat, dar de unde primim cu promptitudine noile cărţi apărute și mesaje de solidarizare intelectuală, ne umple de bucurie şi, cu o vorbă mare, ne vindecă de tot răul vieţii literare, în care de voie-de nevoie ne mişcăm. Sfatul lor prietenesc şi competent, de la distanţă, ne-a fost mereu folositor, fie că era vorba de lista scriitorilor propuşi pentru plăci memoriale, de lista celor ce merită să fie înscripţionaţi pe Memorialul scriitorilor încarceraţi sub regimul comunist.  Poate părea de necrezut, dar nici un scriitor bucureştean nu a găsit cu cale să scrie despre cele 200 plăci memoriale pe care le-am fixat în Capitală. Sau despre cealaltă iniţiativă a mea, cu scriitorii victime ale terorii roşii. A făcut-o Magda Ursache, . Cei doi prieteni ieşeni au primit cu viu interes romanul meu Veneticii, despre refugiul basarabenilor din primăvara lui 1944 şi despre tot ce-au pătimit ca exilaţi în propria ţară.... Cuvintele lor de apreciere, de înţelegere m-au făcut să cred că n-am perseverat într-o eroare, cum se mai întâmplă condeierului. Revederea cu cei doi Ursache ot Yassi este de fiecare dată o emoţie aleasă şi o mică sărbătoare sufletească.

***

"Oliolio, frate răzleţ,

N-ai venit să ne mai vezi

Cât mai sunt grânele verzi!

Că dacă se vor usca,

Mult om plânge şi-om ofta.

Cum te plâng surorile

Pe toate cărările..."

Cu aceste versuri de început ale unei balade basarabene, dintr-un manuscris inedit al lui Th. Roşculeţ, datat 1929-1930, se deschide ultimul capitol al studiului monografic Omul din calidor, despre scriitorul Paul Goma şi despre opera sa, publicat în anul 2012 de Petru Ursache la editura clujeană Eikon. În autograful cu care m-a dăruit autorul se specifică: "această carte despre un martir al verbului "de la Nistru pân-la Tisa". Poate că n-ar mai fi nimic de adăugat, peste cele precizate de autorul însuşi în această dedicaţie: Paul Goma -, un martir al scrisului. Punct. Este esenţialul în "cazul Goma".

Mă grăbesc să spun că este o carte fără pereche în istoriografia românească, deschizătoare de drumuri în domeniu. S-a adunat multă gheaţă istorică între Prut şi Nistru, de fapt în spaţiul de insecuritate dintre Rusia şi restul Europei... Mi-l închipuiam pe Paul Goma ca un crucişător ce sparge această gheaţă seculară. Iar de curând îl simt pe Patru Ursache precum un al doilea spărgător de gheaţă, trăgînd o altă pârtie, cu intenţia de a se alipi celui precedent, în lucrarea lor temerară...

Am citit cartea "în dârdoră", subliniind, notând, făcându-mi însemnări - e un eseu teribil, ce desfundă izvoarele istoriei recente şi le lasă să curgă în voia lor, dezgrădite, după legile naturale. Este vorba despre izvoarele a ceea ce iubim şi gândim noi ca întruchipând românitatea, o parte dintre intelectualii acestor vremuri de restrişte.  Dar cum se vor fi întâlnit cei doi: Goma şi Ursache, în această iniţiativă? Afirmă P.U.: "Dacă toate se pun cap la cap, însăşi viaţa lui Paul Goma este o capodoperă". Ce ştiam noi despre Paul Goma, de-i vom fi citit cărţile, romanele, jurnalele, pamfletele? Că este un om incomod, certat cu toată lumea, intratabil. Ai spus asta şi ai încheiat capitolul. Cine are timp de despicat firul în patru?  (probabil chinezii, în stare să sculpteze într-un fir de păr o caravană de cămile...) Noi, nu! L-am clasat pe Goma, nu ne mai pierdem timpul cu un "caz" ca acesta... Ci vine Petru Ursache şi, pornind de la trista constatare că "Nu cunosc alt scriitor român căruia să i se fi impus o grilă de receptare mai nedreaptă şi mai de nepătruns în propria cultură, spre cititorul de acasă...", cu o răbdare şi o atenţie şi o putere de cuprindere şi de înţelegere unice la noi, eseistul ieșean "ia la mână" tot ce a scris Paul Goma într-o viaţă de om, descâlceşte, analizează, compară, pune în discuţie toate aspectele literare, toate implicaţiile sociale, politice, ideologice, mereu chestionând textul: de unde vine, cu ce îndreptăţire, în ce scop, cu ce mesaj? şi întrebând viaţa de zi cu zi a scriitorului: în ce împrejurări, cu ce constrângeri, din ce cauză s-au întâmplat toate nenorocirile, cumulate într-o singură existenţă? Ce a însemnat pentru Goma copilăria în satul Mana din preajma Orheiului, ce a însemnat refugiul în Transilvania, arestarea tatălui, liceul stalinist, studenţia curmată, arestarea, dizidenţa, iar arestarea, lupta cu cenzura, cărţile interzise, Mişcarea Carta 77, exilul, lansarea la nivel european, colaborarea la Europa liberă, cu tot ce i-au adus acestea, în bine, dar mai ales în rău şi în mai rău. Un temperament de luptător inflexibil, care nu are decât o lumină călăuzitoare: Adevărul şi numai adevărul! Adevărul lui, desigur, dar care musai să fie spus până la capăt, peste toate reticenţele şi prudenţele şi... Despre tot ce s-a trăit în România sub comunişti, dar şi ce s-a întâmplat mai înainte, în perioada basarabeană. Pe cine mai interesează cu adevărat la noi, azi, problema Basarabiei şi a Bucovinei, teritorii răpite şi iar răpite, prin Diktat, apoi prin Tratate la nivel mondial, parafate de toate puterile lumii democratice, pe cât de nedrepte în fapt, nemiloase, mutilante? O cauză pierdută, o problemă închisă, nu? Câţi ani vor mai trece, un deceniu, două, cinci? şi nu se va mai şti ce-a fost cu românii din Basarabia şi Bucovina, ce teribile pătimiri i-au strivit, sub tăvălugul asiatic... Rusia merge mai departe, Uscaina merge mai departe, se vor şterge şi ultimele dovezi etnice despre preexistenţa românilor în Maramureşul istoric, în nordul Bucovinei, chiar în Basarabia. Vor fi moldoveni cu patalamale europene, pe când noi nu vom fi decât nişte români perdanţi la roata istoriei. Gurr-ra!

Au trecut 22 de ani de la Revoluţie şi Paul Goma este în continuare privat de cetăţenie şi de drepturile ce decurg din aceasta. La 75 de ani nu a fost chemat în ţară, sărbătorit nici atât. Cei de dincolo de Prut, mai parşivi, s-au făcut a-l invita, însă fără...

Şi, în această situaţie ce părea să se înfunde definitiv, apare Petru Ursache, să arunce în aer toată urzeala care-l însingurează-îmbălsămează-ocultează pe Scriitor; eseistul şi savantul ieşean repune lucrurile în adevărata lor lumină, le redă înţelesul furat, ocultat, răstălmăcit de 5 decenii. Dar cine este Petru Ursache?Profesorul, nu? Doctor în etnografie, folclor, estetică, istorie literară. A făcut dovada că îi sunt cunoscute îndeaproape datele esenţiale cu privire la români, la istoria naţională, la viaţa socială și culturală, la folclorul, dar şi la credinţele populare, la creştinism şi ortodoxie. I-a asimilat pe marii folclorişti, etnografi, antropologi din celălalt veac. A fost acesta un bun temei pentru a se apropia de fenomenul cultural din contemporaneitate, dincolo de amatorism. A studiat îndeaproape literatura carcerală, imensă, preţioasă, încă neevaluată ca fenomen paraliterar, de conştiinţă, a stăruit pe aspectele de martiriu ale insului încarcerat, cele prin care ne sunt îndreptăţite aspiraţiliile de naţiune ce-şi merită locul în istorie. Martirii din sistemul concentraţional românesc, dar şi conaţionalii noştri de dincolo de Prut, neantizaţi în Gulagul sovietic. 

Cine atunci să-l înţeleagă mai bine pe Paul Goma cu ale sale cărţi despre "Basarabia răpită": Din Calidor, Arta refugii, Basarabia, Săptămâna roşie, câte altele. Îl poţi departaja pe scriitor de copilăria sa, de trecutul şi de amintirile sale, de suferinţa învăţată deodată cu azbuchea? Asta niciodată. Paul Goma nu este un ficţional în sensul curent al cuvântului; el scrie în devălmăşie, după un dicteu al firii sale rebele, neadmiţând constrângeri formale, însă mereu depunând mărturie despre ce-a trăit şi gândit şi suferit - şi despre care îşi pune şi ne pune neîncetat întrebările cele mai ardente, esenţiale. De ce ne-a fost smulsă Basarabia în 1812? De ce am recâştigat-o abia în 1918, în ce împrejurări? De ce ne-a fost răpită încă o dată în iunie 1940? Pe mîna cui am pierdut-o? Cum s-au întâmplat realmente lucrurile, la nivel continental dar şi la nivelul satului Mana, unde o familie de învăţători români a suportat toate ponoasele inimaginabile. Cum s-au comportat minoritarii ruşi şi evrei la momentul Ocupaţiei? În decursul acelui an, din iunie 40 până în iunie 41? Atenţie!, era o ocupaţie, teritoriul a fost cedat fără împotrivire, fără rezistenţă armată, fără un singur glonţ tras... Concret; cum ar fi de justificat violenţa la nivel de etnie a evreilor, care s-au dedat la crimă organizată? Paul Goma prezintă faptele, de alţii contestate, ori ocultate, şi caută mobilurile acestor atrocităţi. Şi care ar fi explicaţia că, peste un an, la înaintarea armatelor germano-române spre Nistru, s-a trecut, cu sau fără ordin explicit, la curăţarea teritoriului de elementul evreiesc? Principal act de acuzaţie împotriva românilor: "invadatori şi fascişti". Termeni cu care au fost îndoctrinaţi timp de 50 de ani locuitorii dintre Prut şi Nistru, de rusificatorii aduşi pentru a-i dislocui pe localnici - şi propaganda nu a încetat nici azi. Or, Paul Goma consideră că lucrurile trebuie repuse în adevăraţii lor termeni. Scrie Săptămâna roşie. Îşi pune în cap toată stânga vest europeană, majoritar evreiască. Cum?!? Ce vrei să spui dumenata? Evreii au comis atrocităţi în iunie 1940? Minciuni sfruntate! Se înţelege, ei ar vrea să nu se vorbească decât despre Holocaust, despre evrei ca victime. Dar vine Paul Goma, singurul scriitor care simte că nu are nimic de pierdut, dacă este vorba să repunem adevărul în drepturile sale. Vine apoi Petru Ursache şi ne prezintă cazul Wiesel, laureat Nobel, descins la Sighet, ca să vadă locurile natale, strada de unde i-au fost ridicaţi cei din familie, pentru Aushwitz. Dar refuzând să facă nişte paşi, pentru a vizita cimitirul săracilor şi Memorialul de la Sighet, unde a avut loc o hecatombă a intelectualităţii româneşti, sub indicaţiile comuniştilor cominternişti evrei de la noi. Aceste lucruri cu obstinaţie dosite, bruiate, ca să nu se vorbească niciodată despre greşelile evreilor, de dinainte de război, din vremea flagelului, de după aceea şi în continuare.

Omul din calidor, o carte care sparge încă o dată gheaţa ideologico-politică, spre a se drena Marele Rău al Istoriei contemporane. Prin darea în vileag a tuturor mârşeviilor, indiferent cine le-ar fi comis şi sub ce imbold, ordin etc.

***

Pentru cei interesaţi de problema Basarabiei ocupată şi reocupată de ruşi şi de sovietici, cu graniţe mereu schimbate, sfârtecate, împărţită între Republica Rusă şi Ucraina, ca să nu se mai ştie ce şi cum, citiţi o prezentare sintetică făcută de Liviu Ioan Stoiciu pe blogul său, pe data de 16 mai, Ziua de doliu pentru Basarabia, la 200 ani de la Anexarea de Imperiul ţarist, prilej cu care teritoriul Moldovei dintre Prut şi Nistru a fost botezat Bessarabia: http://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/05/de-la-o-anexare-la-alta-a-basarabiei-zi-de-doliu-la-chisinau-urss-a-vrut-sa-desfiinteze-romania-despre-praful-imperiilor/#more-32097

                                                                                    

 

Radu Voinescu, Magda Ursache, Petru Ursache, la Târgul Gaudeamus, 2009

 

Alţi scriitori:

N. Beldiceanu, n. 1881

Aurel Martin, n. 1926

Sonia Larian, n. 1931

Horia Pătraşcu, n. 1938

Ioan Barbu, n. 1938 

Ion Lazu - La Teatrul Evreiesc de Stat din Capitală, cinci zile de sărbătorire a extraordinarului regizor ALEXANDER HAUSVATER

La Teatrul Evreiesc de Stat, unde nu mai fusesem de prea multă vreme, dar pe lângă care am trecut zi de zi, câțiva ani la rând, în drumurile mele spre și de la Universitate, a avut loc aseară, într-o atmosferă mirobolantă deschiderea  festivitîților omagiale pentru Alexander hausvater. Mu mai puțin de zece discursuri, din partea unor înaLȚI REPREZENTANȚI AI FORURILOR NOASTRE CULTURALE ȘI POLITICE: TOATE UNIUNILE DE CREAȘIE, AMBASADELE, REPREZENTANTUL pREȘEDINTELUI iOHANNIS, ETC. ETC, ÎNSĂ VREAU SĂ SUBLINIEZ ȘI SĂ OMAGIEZ EXCELENȚA DAR ȘI SCURTIMEA DISCURSURILOR, TOATE LA OBIECT, TOATE DIN INIMĂ ȘI TOATE LĂUDÂND MEREU ALTE LATURI ALE PERSONALITĂȚII CU TOTUL IEȘITĂ DIN COMUN A MARELUI SĂRBĂTORIT. aMBASADELE, icr-UL, aCADEMIA, uNIUNEA SCRIITORILOR... lUME LUMINATĂ. șI O AMBIANȚĂ COPLEȘITOARE, DE NEIMAGINAT: tOȚI PEREȚII DE LA CELE TREI NIVELURI ALE CLĂDIRII,- DIN TAVAN PÎNĂ ÎN PODEAUA CU LESPEZI DE MARMORĂ, - ÎNCĂRCAȚI PÂNĂ LA ULTIMUL CENTIMETRU PATRAT CU IMAGINI DIN PIESELE/ FILMELE/ RECITALURILE REGIZATE/ PUSE ÎN SCENĂ ȘI ÎN FILM DE MARELE ALEXANDRU HAUSVATER . îNTR-O LATURĂ A SĂLII DE LA PARTER, O MASĂ CU CELE VREO 20 DE CĂRȚI SCRISE DE HAUSVATER, TOATE EDITATE ÎN ACEȘTI ULTIMI 3-4 ANI DE CÂND REGIZORUL ȘI-A FOCALIZAT ACTIVITATEA ÎN TEATRELE DIN ȚARĂ...

 

 

Un videoclip ce merită toată atențiacelor interesați de cultura noastră. I. Lazu

https://www.facebook.com/ion.lazu/videos/10209280820248719

 14 mai: Camil Petrescu, n. 22 aprilie 1894 -  d. 14 mai 1957

 

     

Se naşte în Bucureşti, ca fiu natural al unui mic funcţionar la poştă, de fel din Brăila. Ambii părinţi dispar curând, va fi crescut de doica sa din cartierul Moşilor. Bursier datorită rezultatelor strălucite, va urma liceul Sf. Sava, apoi liceul Gh. Lazăr, bacalaureat în 1913, apoi Facultatea de Filosofie şi Litere, licenţa Magna cum laude. Va fi profesor şi gazetar la Timişoara. În 1916 este mobilizat pe front, participă la lupte, este rănit, va fi spitalizat şi retrimis pe front, luptând la Mărăşti, Caşin şi Oituz, luat prizonier la unguri şi eliberat abia în 1918. Explozia unei bombe îi aduce surditatea la una dintre urechi, infirmitate ce îl va marca pentru totdeauna, îngreunând comunicarea cu semenii.

Debutase în Facla, 1914 cu articolul Femeile şi fetele de astăzi. De altfel N.D. Cocea a fost unul dintre mentorii săi şi inspiratorul unor personaje din piesele şi din romenele sale; din 1921 frecventează Cenaclul Sburătorul, de care se va desolidariza în 1933. A debutat în volum cu Poezii, 1923 şi a mai publicat câteva volume.  Cele două romane ale sale l-au propulsat în plutonul fruntaş al prozatorilor interbelici, prezentat de G. Călinescu în tripletă valorică alături de Rebreanu şi H.P.Bengescu. A scris multe piese de teatru, poate mai adecvate temperamentului său împătimit după controverse, de dezbateri intelectuale, ideologice şi morale. Sub deviza: "conştiinţa este singura existenţă".

 

Romane: ''Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război'' (1930); Patul lui Procust (1933); Un om între oameni (1953 - 1957, rămas neterminat)

Nuvele: Turnul de fildeş (1950); Moartea pescăruşului (1950);  Mănuşile (1950); Cei care plătesc cu viaţa (1950)

Poezie: Versuri. Ideea. Ciclul morţii (1923); Un luminiş pentru Kicsikem (1925); Transcedentalia (1931); Din versurile lui Ladima (1932)

Dramaturgie: Jocul ielelor 1918; Act veneţian, 1918-1946; Suflete tari, 1921; Danton, 1924-1925; Mioara, 1926: Mitică Popescu,1925-1926; Dona Diana, comedie în gustul Renaşterii în zece tablouri după Moreto, 1938; Iată femeia pe care o iubesc, 1943; Prof. dr. Omu vindecă de dragoste, 1946; Bălcescu, 1948; Caragiale în vremea lui, 1955

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Camil_Petrescu

 http://agonia.ro/index.php/author/0002672/index.html

 http://www.istoria.md/articol/589/Camil_Petrescu,_biografie

***

Prin romanele sale Camil Petrescu  are un loc de frunte, pentru totdeauna asigurat, între marii scriitori interbelici; el a rupt programatic legătura cu tradiţionalismul sămănătorist şi a militat pentru înnoirea procedeelor romaneşti. Proustian în stil, amestecând planurile şi cultivând digresiunile şi adăugirile explicative, în funcţie de fluxul amintirilor şi de imprevizibilul vieţii spirituale a personajului, în fapt Camil Petrescu s-a plasat la jumătatea distanţei dintre Stendhal şi Proust, forjindu-şi un stil propriu, inconfundabil. În anii 50 îl învăţam la liceu cu romanele sale din lumea bună a Bucureştiului anilor 20, iar despre poezia sa, despre dramaturgie nu se spunea chiar nimic. Cu atât mai puţin despre eseurile sale filosofice, sau despre opţiunile politice din timpul războiului spre Est. Dramaturgiei sale i-a venit rândul în anii 60-70, când majoritatea pieselor sale au fost jucate pe scenă, cu mare succes sau au fost interpretate în cadrul faimoasei emisiuni "Teatru la microfon". Se simţea o mare nevoie de scriitori care "au văzut idei", câtă vreme propaganda ne copleşea/ne dezgusta cu prelucrări marxist-leniniste frizând imbecilitatea. Se poate afirma că îşi câştigase un public al său, admirator al disputelor de conştiinţă din piesele sale: Suflete tari, Jocul ielelor, Act veneţian, Danton - piesă mult superioară celei a unui autor francez, jucată şi pe scenele noastre; mai puţin al unor piese precum Mitică Popescu, Mioara, Profesor doctor Omu etc.

G. Călinescu, în a sa nepieritoare Istorie, îl tratează cu toată consideraţia, ca scriitor de mare vocaţie, indicând totuşi unele stridenţe, mai ales legate de faptul că autorul scrie mereu din punctul său de vedere, deci nu prea are şanse să creeze personaje puternice, distincte. Iată doar câteva delimitări: "tonul acela tipic de iritaţie", "inexperienţa aproape totală a autorului în materie de viaţă", "un solitar impulsiv", "jucând febril comedia observaţiei", "Eroii sunt preocupaţi numai de probleme de conştiinţă", „suferinţa lui este extraordinară", dar totodată este "grandilocventă", "filosof într-o lume de neştiutori de carte cinici"... Cum e şi firesc, aceste observaţii nu trebuiesc luate în grav, ele sunt parte din portretul spiritual făcut autorului de marele Călinescu, aflat el însuşi în competiţie, ca romancier. 

Mi-a fost dat să urmăresc de curând, la televizor un film după Enigma Otiliei şi un altul după Ultima noapte de dragoste. Nu va fi vorba despre viziunea regizorală, aici ne putem aştepta la surprize chiar de tot neplăcute. În filmul după Călinescu, idila Felix-Otilia poate fi luată drept un pretext pentru a pătrunde în universul fabulos al familiei din mahalaua Antim, cu personaje balzaciene memorabile; în filmul după Camil Petrescu te irită tonul sclifosit al replicilor, obstinata dispută de idei, practic fără legătură cu mersul acţiunii, misoginismul autorului, şi din nou replicile prezumpţioase, mereu forţate, căzând alături de sensul vieţii. Un film după Camil este mai mult decât riscant... Nu am recitit de multă vreme romanele lui Camil, ca să-mi verific impresiile despre nişte cărţi pe care le-am ţinut întotdeauna foarte sus în aprecierile mele...

*

La nr. 3 din Intrarea Camil Petrescu scriitor, pe fațada unei vilișoare, greu detectabil de pe trotuar, există un basorelief al lui Camil Petrescu. Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, 2009.

Ion Lazu - A înflorit Violeta peruana,2