4 iulie: Haralamb Zincă, n. 4 iulie 1923 - d. 28 dec. 2008
Născut la Roman (evreu de origine, Hary Isac Zilberman), a fost ucenic de frizer, apoi băiat de prăvălie la Bucureşti 1934-1940, iar în timpul războiului, la nici 22 de ani a fost pe front, conform mărturisirilor incomplete, probabil de partea Armatei roşii, de la început şi până la victoria finală, cu tot ce va fi însemnat asta, după cum sugerează Marian Popa în Istoria sa. Îmediat după război, îl găsim activist de partid şi de sindicat, bibliotecar la ARLUS, 1945-1946; mai aflăm că între 1950-1951 a fost la Şcoala de literatură Mihai Eminescu, învăţăcel şi totodată profesor. Ceea ce i-a asigurat în continuare funcţia de redactor şef-adjunct la Tânărul scriitor, la Luceafărul, la Viaţa Românească şi la Gazeta literară, 1962-1966, revistele-cheie, care dădeau tonul, conform indicaţiilor la vârf; după care va fi director al Casei scriitorilor, până la pensionare.
A scris la început literatură partinică, propagandistică, apoi s-a făcut remarcat în domeniul literaturii de tip poliţist-de spionaj; a publicat nu mai puţin de 50 de titluri şi a scris scenariul pentru câteva seriale TV „pe linie”, despre izbânzile antihitleriste; în a doua parte a carierei sale, s-a axat pe romane de spionaj economic-industrial, cu virtuţi de montaj şi de suspans, dar cu finaluri previzibile.
A decedat aproape uitat, după o lungă suferinţă de boala Altzhaimer.
Opera
literară (selectiv): 'Un
civil în tranșee' (1959), 'O invitație după miezul nopții'
(1967), 'Crima de la 217' (1979); nuvele: 'Cazul R-16' (1953),
'Urmele' (1958), 'Zefirul' (1964), 'Ordinul 'Stejarul' în acțiune'
(1965), 'Dragoste moartă' (1975) și romane: ”Moartea vine pe
bandă de magnetofon”; 'Ultima toamnă' (1958), 'Dintre sute de
catarge' (1961), 'Ochii doctorului King' (1968), 'Limuzina neagră'
(1973), 'Un glonț pentru rezident' (1975), 'Glonțul de zahăr'
(1981).
De
asemenea, a scris o serie întreagă de cărti-document: Și a fost
ora H' (1971), 'Ultima noapte de război, prima zi de pace' (1985),
'Revelion 45' (1989), 'Cosciugul agentului K-05' (1991), 'Spion prin
arhive secrete' (1993), 'Noiembrie însângerat' (2000).
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Haralamb_Zinc%C4%83
http://www.romlit.ro/haralamb_zinca_octogenar
Poezia zilei: Ion Lazu
Tăcere şi cuvânt
E gândul cel cu care vărui
Un cer în care n-ai să sui,
Tăcerea e a fiecărui
Cuvântul e al nimănui.
E jalea cea cu care nărui
Un vis în care n-ai să sui,
Ci taci – şi în tăceri să stărui –
Cuvintele sunt ale cui?
Întoarcă-se de-aceea-n sine
Cel care crede şi nu minte!
Tăcerea doar ni se cuvine –
Cu gura plină de cuvinte!
Şi dacă totuşi adevăru-i
Copilul minţii cel mai drag,
Tăcerea-i partea fiecărui
Cu vorbe-n gură strânse cheag.
(1980)
Alţi scriitori:
Bartis Ferenc, n. 1936
"D:\Imagini\telefon\Mierla în iarbă.mp4"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu