luni, 20 mai 2024

 20 mai: Geo Şerban, n. 20 mai 1930 - m. 9 iulie 2022

 

  
 


   


S-a născut la Iaşi, ca fiu al unui militar de carieră, şi-a făcut gimnaziul la Bucureşti, urmând apoi Liceul militar de la Curtea de Argeş, iar în final Filologia bucureşteană, 1949-1953. A debutat în Revista literară a lui Miron Radu Paraschivescu, în 1951 îngrijeşte un volum de Traian Demetrescu. Devine redactor la Flacăra, la Steaua, la Viaţa Românească  de unde trece la Secolul XX, ca redactor. La Realitatea evreiască îngrijeşte o serie de scriitori avangardişti: B. Fundoianu, Paul Celan, Mihail Sebastian, Ovid S. Crohmălniceanu, Zigu Ornea. 

Volumul Exegeze cuprinde 8 studii despre Bălcescu, Russo, Odobescu, Arghezi, Călinescu, Vianu. Se remarcă prin contribuţii din cercetarea atentă a publicaţiilor din Interbelic. Ispita istoriei, 1980 este scrisă cu stil, expresivitate, interesante portretizări, pune în evidenţă izvoare noi stabilite prin cercetare şi relevă vocaţia europeană a literaturii române. Cronici la ediţii din Macedonski, Vianu, Delavrancea. Idei trăite reliefează paragrafe specifice unor mari scriitori din Interbelic. Altă operă: Întâlniri cu Marcel Iancu, 2011. 

Marian Popa îl semnalează ca editor, critic şi istoric literar stăpân pe materie şi argumentând convingător. N. Manolescu îl citează doar în două ocazii, legat de interpretarea publicisticii lui Călinescu şi a Jurnalului lui Mihail Sebastian.

 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Geo_Serban

 http://www.observatorcultural.ro/Geo-%C4%B9%C5%BEERBAN*authorID_13-authors_details.html

 http://www.observatorcultural.ro/Semnal-editorial-Geo-%C4%B9%C5%BEerban-Intilniri-cu-Marcel-Iancu-Editura-Hasefer-2011*articleID_26251-articles_details.html


***

Un domn de aleasă urbanitate, cu care mă intersectez la Biblioteca Academiei, la vernisaje de expoziţii, (dovada şi fotografia de mai sus), la simpozioane ale Avangardei, ba şi la filme de Cinematecă. S-a întâmplat să-l consult cu privire la adresele unor scriitori din Interbelic: Ion Călugăru, I. Peltz, Anton Holban, etc, dar în mai toate cazurile era vorba despre străzi care între timp au dispărut ...

 

Alţi scriitori:

Ioanid Romanescu, n. 5 oct. 1937 – d. 20 mai 1996.

Dan Mănuca, n. 1938

Ion Pas, m. 1974 


Paradisul - Ioanid Romanescu

Poeții când există e-o minune,


Poeții nu se nasc, ei sunt născuți,

Poeții nici nu dorm, numai visează,

Poeții niciodată nu-s prea mulți.

Poeții n-au religii și nici zei,
Poeții nu așteaptă pe la uși,
Poeții libertatea nu o sapă
Și-s cei mai îngeri dintre nesupuși.

Poeții n-au familii, au iubite,
Poeții bunăoară sunt cu toții
Cei care lasă lumea pentru alții,
Poeții curg mereu de-a lungul nopții.

Poeții au un fel de n-ar mai fi,
Poeții niciodată nimic nu înconjoară,
E o rușine să învingi poeții
Și sacrilegiu e să-i naști a doua oară.

Poeții nici nu știu ce-nseamnă
A fi nemuritor sau muritor
- Cât o cămașă viața lor durează -
Poeții au un paradis al lor.



Trăiască poezia și marii ei visători! 


Al dracului am fost, cu patimă în toate,
-viața mea a curs întâmplătoare-
atâtea drumuri am avut în față,
dar am ales mereu câte-o cărare.

N-am ascultat de nimeni niciodată,
n-am calculat nimic - și nu e bine-
ce pacoste de om voi fi fiind? și încă
nu-mi vine în pământ să intru de rușine.

Am buimăcit cuvintele, de-a hoarța
le văd cum singure își taie
o cale - parcă sunt bețivi întârziați
ce-și vor lua femeia la bătaie.

Iubirea am pierdut-o, azi câte o străină
îmi pare mai frumoasă decât un câmp de flori-
și nu sunt fericit, însă îmi spun în gând:
trăiască poezia și marii visători!

Lacom eram cândva de a avea în preajmă
prieteni de oriunde - aveam ce să le spun-
adesea la petreceri trompeta mea de aur
ca o femeie goală se clătina prin fum.

Oglinzile prin holuri mâ-ntâmpinau mai strâmbe,
copii mă porecleau în gura mare -
astfel treceam: nepăsător, aiurea
spre steaua mea, bizar strălucitoare.

Azi mă feresc din calea celor dragi-
nervoase, în răspăr mi-s replicile toate,
mersul mi-a devenit ca al felinelor
ce se retrag să moară singure departe.

Am încercat suprema renunțare,
dar moartea e perfidă și nu din vis ne fură-
mai bine, deci, să ard până la capăt
decât să port cenușa cuvintelor pe gură.

Al dracului am fost, cu patimă în toate,
greșind fundamental de-atâtea ori
-și totuși printre fericiți mă număr-
trăiască poezia și marii visători!



Doi frați ferice...


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu