blog de scriitor, urmărind consemnarea evenimentelor din viaţa literară-culturală, inserând cronici ale unor cărţi citite de curând,cu câteva rubrici permanente: Scriitorul zilei;Poezia zilei; evocări, fragmente de jurnal; fotografii de autor, corespondenţa cu prietenii scriitori şi cu vizitatori ai blogului...(cca 200 vizitări pe zi). Cărți pe Internet: https://www.printrecarti.ro/ion-lazu
marți, 31 ianuarie 2023
marți, 10 ianuarie 2023
duminică, 1 ianuarie 2023
sâmbătă, 31 decembrie 2022
31decembrie: Ion Creangă, n. 1 martie 1837 - d. 31 dec. 1889
Ion Creangă, humuleşteanul genial, unul
dintre cei mai mari scriitori de limbă română, a avut o viaţă zbuciumată, sub
semnul ghinioanelor de tot felul, dar şi sub semnul unei boli teribile, la
început mocnită, ascunsă, apoi devastatoare, care l-a adus la moartea din
ultima zi a anului 1889 (an nefast literelor române, când i-am pierdut pe
Eminescu şi pe Veronica Micle), după chinuri penibile: epilepsia în desfăşurare
implacabilă.
Atât din partea mamei, cât şi a tatălui se
trăgea din familii ardelene ce trecuseră Carpaţii cu două veacuri înainte.
Ambiţionată să-şi vadă copilul favorit preot, Smaranda face eforturi nesfârşite
spre a-l ţine în şcoli, la Humuleşti, la Broşteni, Tg. Neamţ, Fălticeni,
în urmă la Seminarul din Socola Iaşilor, 1855 - episod cu care se încheie
evocările Amintirilor din
Copilărie. O făcea învingând de fiecare dată împotrivirea bărbatului său şi
sprijinindu-se pe ajutorul tatălui, David Creangă din Pipirig. În 1858
Ştefan a Petrii Ciubotariul murind, tânărul de doar 21 de ani, cu studiile
neterminate, în imposibilitate de a le continua, musai să se hirotonisească
diacon. O face în 1858, îndeplinind şi cealaltă condiţie obligatorie: s-a
căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica unui preot, care în curând îl aduce de la
Tg. Frumos la biserica „40 de sfinţi” din Iaşi. În 1869 se naşte unicul fiu al
scriitorului, Constantin, care va ajunge cândva căpitan, şi va deveni editorul
lucrărilor tatălui său şi al altora.
Norocul mereu schimbător îi surâde pe
moment lui I.C.: în 1864 termină pe primul loc la Şcoala preparandală din Iaşi,
profesorul Titu Maiorescu îl remarcă, îl va sprijini în cariera didactică şi îl
va îndemna să întocmească manuale şcolare pentru clasele primare. I.C. va scrie
câteva proze scurte pentru a le introduce în manuale. În 1866 este diacon definitiv,
la Mrea Golia, tot cu sprijinul lui Maiorescu. În 1868, editează un Abecedar, împreună cu alţi 4
coautori; în 1871 editează un Învăţător
al copiilor, în 1879 o Geografie a judeţului Iaşi.
Dar ghinioanele?! Se ţin ca scaiul de biet român săracul...În 1872 este exclus
din învăţământ dar şi din corpul ecleziastic. Nevoit să se înghesuiască în
Bojdeucă; să deschidă un debit de tutun. Se căsătorise a doua oară, cu Tinca
Vartic, mai tânără cu peste un deceniu.... Acelaşi Maiorescu îl readuce, în
1874 la Şcoala din Păcurari.
În 1875 îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, cei
doi leagă o frumoasă prietenie, poetul îl va introduce în cercul de la Junimea, unde va citi Soacra cu trei nurori, publicată imediat în Convorbiri literare, unde apar
în continuare multe povestiri ale humuleşteanului. Din bine în rău şi în mai
rău, nu oricum! În 1877 încep crizele de epilepsie, necesitând concedii
medicale tot mai lungi - şi nici o ameliorare... Un târâş-grăpiş agravat prin
strămutarea Convorbirilor
literare şi a junimiştilor la
Bucureşti, în 1885. În 1888, într-un moment de pasageră ameliorare a crizelor,
citeşte în Junimea partea a patra din Amintiri. Trecut la cele
veşnice în ultima zi a anului 1889, va fi înmormântat la Eternitatea din Iaşi,
de faţă fiind, printre puţinii adunaţi, Nicolae Gane şi Nicolae Iorga.
Postumitatea lui Creangă este cea meritată
de cei mai mari scriitori ai unei naţiuni. În anul următor morţii, primele două
volume de Scrieri, şi apoi Amintirile, poveştile,
povestirile, basmele, toată opera lui Creangă va cunoaşte în anii următori alte
şi alte reeditări. Volume îngrijite de oameni mari ai culturii noastre. Au
venit la rând exegezele, monografiile, amintirile despre Ion Creangă. Cu accent
pe una sau alta dintre trăsăturile definitorii ale unei opere altfel
indestructibile. Nutrit din straturile generoase ale folclorului, I.C.
izbuteşte o sinteză încă neegalată în literatura română. Este primul strat, cel
cu care intră în contact copiii şi tinerii, dar trebuie spus că în spatele
acestor pusee de jovialitate, de optimism tonic, de umor sănătos, popular etc. etc. se ascund capcanele unei psihologii zbuciumate, cu aspecte de tragism, din
care nu lipsesc frica iraţională, dar nici cruzimea, nici uneltirea
Necuratului. Aşa încât "copilul universal" scos în prim-plan de
Călinescu nu trebuie să deruteze pe lectorul atent. Că faptul nud, cruzimea,
nepăsarea faţă de suferinţa aproapelui sunt congenere creaţiei populare, iar nu
trebuie să înşele vigilenţa analistului. Un titlu al exegezei lui Eugen
Simion: Cruzimile unui autor jovial
ne va pune în gardă, pentru o mai justă interpretare a operei Humuleşteanului.
Opera literară: • Scrierile lui
I. Creangă, I-II,
prefaţă de A.D. Xenopol, cu o biografie de Grig. I. Alexandrescu, Iaşi,
1890-1892;• Amintiri din
copilărie şi Anecdote, Iaşi,
1892;• Opere complecte, I-VI, cu o biografie de Grig.
I. Alexandrescu, Bucureşti, 1895; ediţia II, Bucureşti, 1902;• Opere complete, prefaţă de Ilarie Chendi şi St.
O. Iosif, Bcureşti, 1902;• Opere
complete, îngrijită şi
prefaţă de G.T. Kirileanu şi Ilarie Chendi, Bucureşti, 1906;• Opere complete, prefaţă de Tudor Pamfile,
Chişinău, 1920;• Opere
complete, prefaţă de
D. Marmeliuc, Cernăuţi, 1924;• Opere
complete, I-III,
prefaţă de E. Lovinescu, 1928;• Opere
complete, îngrijită şi
prefaţă de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1932;• Alte
poveşti, snoave, anecdote şi versuri, ediţie îngrijită de Paul Papadopol,
Bucureşti, 1933;• Opere
complete, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu şi Ilarie Chendi, introducere
de Const. Botez, Bucureşti, 1936;• Opere, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, Bucureşti,
1939;• Poveşti, ediţie îngrijită de Giorge
Pascu, 1939;• Poveşti,
amintiri. Anecdote şi istorioare, ediţie
îngrijită de Ioan Creţu, Bucureşti, 1939;• Opere
complete, ediţie îngrijită de Lucian Predescu, Bucureşti, 1940;• Poveşti, ediţie îngrijită de Liviu Rebreanu, Bucureşti,
1940; • Opere complete, ediţie îngrijită de G.T.
Kirileanu şi IIarie Chendi, introducere de Const. Botez, Bucureşti, 1942;• Opere, îngrijită şi prefaţă de
G. Călinescu, Bucureşti, 1953;• Opere, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, Bucureşti,
1957;• Pagini alese, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, prefaţă de Zoe
Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1959;• Amintiri,
poveşti, povestiri, ediţie îngrijită de G.T.
Kirileanu, prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, 1960;• Opere-Oeuvres, ediţie bilingvă, îngrijită şi
prefaţă de G. Călinescu, Bucureşti, 1963;• Poveşti,
amintiri, povestiri, ediţie
îngrijită de Iorgu Iordan
şi Elisabeta Brâncuş, Bucureşti, 1964;• Opere, I-II, ediţie îngrijită de Iorgu
Iordan şi Elisabeta Brâncuş, introducere de Iorgu Iordan, Bucureşti, 1970;• Amintiri din copilărie, postfaţă Mircea Tomuş,
Bucureşti, 1971;• Poveşti, postfaţă Adrian Isac,
Bucureşti, 1974;• Opere, prefaţă de Mircea Vulcănescu,
ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, Bucureşti, 1993;• Amintiri din copilărie, introducere de I. Dună,
Bucureşti, 1996;• Opere, introducere de Eugen Simion, Bucureşti,
2001.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Creanga
Poezia zilei: Iacob Negruzzi, n. 1842 –m. 6 ian. 1932
Ultima
lacrimă
Într-o fatală, crudă oară
Grozav eu am jurat
Să smulg din peptul meu afară
Amoru-mi înfocat.
L-am smuls!... şi mult în depărtare
Am plâns şi am jălit
Până timpul blând, cu îndurare,
Durerea mi-a gonit.
Şi azi din nou ca mai 'nainte
Simt un suspin amar
Şi văd o lacrimă fierbinte
În ochi lucindu-mi iar...
Ce vrei tu, lacrimă amară
Ce vrei, adânc suspin,
Vrei tu ca să înceapă iară
Amorul ş'al meu chin?
Nu! — grabnic lacrima va trece,
Pe cer cum trece-un nor
Stropind duios mormântul rece
Al stinsului amor.
Alţi scriitori:
Jean Grosu, n. 1919
Ion Zamfirescu, n. 7 august 1907 - d. 31 dec.2001.
Imagini de sfârșit de an 2022...
vineri, 30 decembrie 2022
30 decembrie: Al. Marcu, n. 30 dec. 1894 - d. 27 febr. 1955
Viitorul mare italienist, traducător şi
politician s-a născut la Burdujeni - jud. Botoşani, în familia unui
feroviar; a urmat cursurile primare în comuna natală, Colegiul Carol I
din Craiova, cu bacalaureat în 1914, apoi Literele şi Filosofia la
Universitatea din Bucureşti, cu o licenţă din Dante, în 1919. După care devine
bursier al Şcolii Române din Roma, 1923-1924, cu un doctorat la Universitatea
din Florenţa. Revenit în ţară, va fi conferenţiar, apoi titular de italiană la
catedra de la Litere din Bucureşti, înlocuindu-l pe fostul său mentor, Ramiro
Ortiz - şi totodată profesor universitar la Academia de Înalte Studii
Comerciale. Înscris în PND al lui N. Iorga, a fost deputat de Soroca, în 1931,
apoi îndeplineşte diferite funcţii de răspundere în Ministerul Educaţiei
Naşionale, va fi ministru secretar de stat la Ministerul Propagandei,
1942-1944. Arestat în 1946, condamnat la 12 ani temniţă grea, a murit în
spitalul închisorii Văcăreşti, la doar 60 de ani, spre marea pagubă a culturii
noastre. Spre veşnica ruşine şi neiertare a Regimului care a distrus vechea
intelectualitate din Interbelic.
A debutat în Viaţa Nouă, 1919 şi în timp a colaborat la cele
mai importante reviste de literatură şi de lingvistică din ţară şi din
străinătate, unde a publicat studii remarcabile, deschizând noi drumuri de
cercetare comparatistă. Specializat în literatura şi cultura italiană, a făcut numeroase
traduceri, inclusiv Divina
comedie a lui Dante, dar şi Decameronul, dar şi din Machiavelli, din Goldoni;
s-a concentrat asupra diferitelor aspecte privind epoca Renaşterii, publicând 5
volume pe această temă; a editat o Istorie
a literaturii italiene, în 4
volume, din care nu a apărut decât primul, în 1944; a editat o antologie din
poezia italiană contemporană, a scris un studiu despre critica italiană; a
colaborat la nenumărate reviste de specialitate din ţară, din Italia, din
Franţa, a iniţiat revista Studii
italiene, care a fiinţat între anii 1934-1944; a iniţiat studierea
literaturii italiene începând de la Dante şi Petrarca şi până la marii
scriitori din stricta contemporaneitate: Pirandello, D Annunzio, Papini,
Bontempelli, Croce, a studiat influenţele, interferenţele, paralelismele dintre
literatura noastră şi cea italiană.
De-abia în 1984 sunt reeditate unele
dintre lucrările sale.
Opera: • Dante şi
spiritul latin, 1919;• Un pittore romeno all'Academia di S.
Luca. Giorgio Tattarescu, Roma,
1923;• Romanticii italieni şi
românii, 1924;• Solitudine romena, 1924;• V. Alecsandri şi Italia, 1927; • L'Italia in cerca della latinita
dei Romeni,1927;• Un
prieten uitat: G.V. Ruscalla, 1927;• V.
Alecsandri e l'Italia, Roma,
1929;• Un student român la
Pisa şi Paris către 1820: Simion Marcovici, 1929;• Romantismul italian, 1929;• Athenes ou Rome? A propos de
l'influence italienne en Roumanie vers 1820, Paris, 1930;• Cavour şi Unirea Principatelor, 1930;• Conspiratori şi conspiraţii în
epoca renaşterii politice a România (1848-1877), 1930;• Date ce ne privesc, în
autobiografia contelui I. Morsigli, 1931; • Tattarescu, 1931;• Mentorul studenţilor moldoveni de
la Torino (1860-1861), 1934;• Simion Bărnuţiu, Al. Papiu-Ilarian şi Iosif Hodoş
la studii în Italia. Cu documente inedite, 1935;• Curs despre Dante şi Petrarca, 1935-1936;• O legiune italiană în Transilvania.
1849, 1935;• Statele Unite ale Europei în
programul lui Carlo Cattaneo (1801-1869), 1936;• De la Torquato Tasso la Eminescu, Bucureşti, 1937;• Itinerar adriatic, 1937;• Un pedagog din Renaştere: Vittorino
da Peltre, Bucureşti,
1937;• Torquato Tasso în
romantica românească, I,
1937;• Dante în
„Ţiganiada" lui Budai-Deleanu, 1938;• Epica Renaşterii, 1938;• Cuvinte despre Italia, 1939;• Figuri feminine din Renaştere, 1939;• În Dalmaţia, Craiova, 1939;• Ugo Foscolo, 1939;• Il Rinascimento romeno e l'Italia
in cerca della latinita dei Romeni, 1940;• Arqua -Petrarca, 1940;• Realitate şi artă în Renaştere, 1941;• Aspecte italiene, 1942;• Valoarea artei în Renaştere,1942;
ediţie îngrijită şi introducere de Al. Balaci, prefaţă de Manole Neagoe,
1984;• Letture scelte dalie
origini ai giorni noştri, 1943;• Momente de artă şi cultură în
România, 1943;• Istoria literaturii italiene, I, 1944.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Alexandru_Marcu
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_studii_Veronica-Turcus-despre-Alexandru-Marcu.html
Ion Bănuţă, n. 7 nov. 1914 - d. 30 dec. 1986
Mi-e dor de ea
Mi-e dor de ea ca nimănui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port răni adânci în ochi și-n trup,
Veșmintele de-argint le rup.
Astept trecutele iubiri,
Conturul brațelor subțiri
Și părul amintind de ploi,
Și vechea urmă din noroi.
Dar urma ei s-a șters demult
De cine azi să prea-ascult?
De vântul ce-mi închide uși
De greieri sau de cărăbuși?
Mi-e dor de ea ca nimănui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port răni adânci în ochi și-n trup,
Veșmintele de-argint le rup.
(din Olimpul
diavolului, 1968)
*
Născut la Siliştea-Argeş, dintr-o familie de ţărani,
devine muncitor la Atelierele Griviţa, apropiindu-se de mişcarea comunistă.
După 23 August, parvine la posturi din sistemul activist, redactor la Lupta CFR, la alte publicaţii
ale partidului, între timp urmând cursurile facultăţii de filosofie. Devine
Directorul nou înfiinţatei ESPLA, pe atunci una dintre puţinele în ţară, strict
controlată de culturnici şi de cenzură. Din 1969 este transferat la ziarul Albina, iar ESPLA se desparte în 4-5 edituri
divers profilate.
Temperament echilibrat, deschis, pliat pe lumea
subţire în care dorea să fie luat în seamă ca poet, se făcea simpatizat;
participa cu bună mină la manifestări literare, lansări, comemorări. Debutase
încă în 1946 cu Cetatea
tăcerii, revenind în 1956 cu Izvoare,
iar din 1960, cu La hotarul
dintre lumi îşi găseşte
ritmul, publicând la 2-3 ani noi volume de poezii: Am rechemat iubirea, 1962, Scrisoare către anul 2000, cu o
onorabilă primire din partea criticii literare, Lacrima diavolului, 1965, volum
ce deschide o succesiune de "Panorame", şase la număr, apărute până
în 1975. Un vers ce-mi vine în minte, din Ion Bănuţă.Olimpul diavolului:
"Ce frumoşi sunt hoţii când îi fură caii!"
I-am pus o placă memorială pe faţada imobilului din
Şipotul Fântânilor,nr. 1, la intrarea în Cişmigiu. În blocul vecin, locuia Radu
Tudoran, beneficiar şi el al unei placi de marmură; iar vis-a-vis, neştiut de
nimeni, filosoful Petre Ţuţea. Mai târziu, când i-am depistat adresa, deja se
tăiaseră fondurile pentru această acţiune.
Alţi scriitori:
G. Magheru, n. 17 decembrie 1892 - d. 17 august 1952.
Ion Păun, m. 1894
În parcul IOR
joi, 29 decembrie 2022
29 decembrie: Radu Popescu, n. cca 1655 - d. 29 dec. 1729
Pentru că există în literatura noastră doi
autori cu numele Radu Popescu, ce-i drept la distanţă de aproape 4 secole! - nu
mi-a fost prea greu să-l aleg pentru eboşa mea de la această rubrică pe
cronicarul muntean, cestălalt R.P., afirmat după al doilea război, fiind
un critic de teatru fără un relief aparte, care nu a edificat o operă durabilă.
(Dicţionarele nu-l răsfaţă şi teamă mi-e că peste ani numele său va mai fi
menţionat doar în ipostaza de tată al prozatorului şi scenaristului Petru
Popescu, aflat "pe val" la începutul perioadei ceauşiste, apoi
strămutat, cu tot cu gloriolă, în Statele Unite.)
Cronicarul muntean Radu Popescu este în
schimb o personalitate care merită cu prisosinţă atenţia noastră. Fiu al unui
grec provenind din Ianina şi al unei boieroaice din familia Băleanu, om deschis
la minte şi cu mare mobilitate socială, nelipsit de însuşiri intelectuale dar
şi de aptitudini politice, ştia câteva limbi foarte necesare pe-atunci: latina,
greaca, turca şi desigur româna. Graţie valenţelor sale, accede foarte devreme
la funcţii precum logofăt, ispravnic şi lucrurile se prezentau foarte favorabile
unei ascensiuni la vârf, însă în 1680 tatăl său, aflat în înalt rang la curtea
domnească, uneltind împotriva lui Vodă, este ucis din porunca lui Şerban
Cantacuzino. Tânărul logofăt porneşte în exil, cu familia, trecând astfel
aproape un deceniu. Se face dorit la curte, este din nou promovat, însă
meteahna urzelii de comploturi, nu neapărat moştenită de la tătâne-su, cât
inhalată din spiritul vremii, îl aduce între complotiştii împotriva lui
Constantin Brâncoveanu, pricină pentru ceva temniţă. După care Brâncoveanu îl
recheamă, însă nu în imediata apropiere, ci numindu-l ispravnic la Vâlcea, la
Ocnele Mari, la Târgovişte. Abia cu venirea la Bucureşti a lui Nicolae
Mavrocordat, în 1716, adus de turci de pe scaunul Moldovei, în perspectiva unor
războaie cu Împeriul German, R.P. este promovat la vârf, ca mare vornic, mare
ban, din nou mare vornic. Şi cum "năravul din fire n-are lecuire”, va fi
prins cu uneltiri şi împotriva lui N. Mavrocordat, spre a-l aduce la domnie pe
un Canzacuzino. Probabil că nu mai era cale de întoarcere, însă ambiţiosul
curtean îşi dovedeşte o dată în plus iscusinţa, cerând Domnitorului voie să
îmbrace rasa monahală.
Ne aflăm în anul 1724. Va lua numele
Rafail şi va rămâne călugăr la Radu Vodă din Bucureşti vreme de 5 ani,
până la moarte. Însă recunoştinţa lui faţă de Domnitorul care nu-l scurtase de
cap merge mai departe: Începe să scrie o cronică encomiastică a domniei lui N.
Mavrocordat, perioada 1688-1728. Prilej pentru a-şi pune în valoare
neobişnuitele disponibilităţi de a întoarce negrul în alb şi ocara în laudă, nu
doar în ce-l priveşte strict pe Domnitor, dar şi în privinţa familiilor
boiereşti care deveniseră aliatele Domnitorului. .
Fiind în cauză o perioadă de timp
cunoscută îndeaproape autorului, avem o abundenţă barocă de fapte, date,
descrieri amănunţite etc. În fapt, acest text, singurul atribuit fără
echivoc lui R.P. de toţi cercetătorii este prezentat în continuarea unor texte
cronicăreşti care vin tocmai din vremea descălecatului, relatate şi acestea ca
din punctul de vedere al unui martor ocular. Alt aspect curios este un
text de un autor anonim, relatînd aceeaşi perioadă a domniei lui C.
Brâncoveanu, în paralel cu cronica lui R.P., dar şi cu cea a lui Radu Greceanu.
Despre textul lui Greceanu nu se pot spune multe cuvinte de apreciere a
calităţilor sale stilistice, fiind o relatare seacă, ternă; în schimb textul
Anonimului are izbânzi stilistice invidiabile. O variantă care îmi vine
în minte ar putea fi ca în spatele Anonimului să se ascundă tot R.P., de data asta
cu un text mai sobru, fără laude ditirambice pentru Nicolae Mavrocordat.
Este incitant la culme modul cum N.
Manolescu îl prezintă pe R.P. în Istoria sa critică, menţionându-l mai întâi în
4-5 ocazii onorante pentru RP ca scriitor de talent, apoi acordându-i câteva
pagini speciale, extrem de vii, subtile, pline de miez. Un text din păcate
citit de mine pe fugă, şi asupra căruia va trebui să revin, spre aprofundarea
problematicii acestor cronicari munteni, pe care îi crezusem lipsiţi de
strălucire, prin comparaţie cu marii moldoveni.
Interesant este chiar faptul că textele
lui R.P. sau atribuite acestuia au început a fi scoase la lumină de N.
Bălcescu, , apoi de N. Iorga - după care, la încă o jumătate de veac, au făcut
obiectul unor asidui cercetări.
Opera: • Istoriile
domnilor Ţării Rumâneşti scrise de Constantin Căpitanul (publicat de N. Bălcescu),
„Magazin istoric pentru Dacia", 1845-1846;• Cronica Ţării Rumăneşti, „Magazin istoric pentru
Dacia", 1847;• Istoria
Moldo-României, vol.
II: Istoria Ţărei Româneşti, Bucureşti, 1859;• Istoriile domnilor Ţării Româneşti, cuprinzând istoria munteană
de la început până la 1688, ediţie
îngrijită şi prefaţă de N. Iorga, Bucureşti, 1902;• Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, în Cronicari munteni, I, ediţie îngrijită de Mihail
Gregorian, prefaţă de Eugen Stănescu, Bucureşti, 1961;• Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, ediţie îngrijită de Constant
Grecescu, introducere de Constant Grecescu şi Eugen Stănescu, Bucureşti, 1963;
• Istoriile domnilor Ţărâi
Rumâneşti, în Cronici brâncoveneşti, ediţie îngrijită şi postfaţă de
Dan Horia Mazilu, Bucureşti, 1988.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Radu_Popescu
Alţi scriitori:
Franyo Zoltan, m. 1978
miercuri, 28 decembrie 2022
Theodor Damian, n. 28 dec. 1951
Botoşănean dintr-o familie de români pravoslavnici,
simte vocaţia religioasă, face Seminarul teologic de la Mânăstirea Neamţ, apoi
Teologia la Bucureşti, absolvită în 1975. Va fi preot la Ibăneşti şi Hăneşti,
iar din 1973 paroh la catedrala din Botoşani. În paralel se pregăteşte pentru
un doctorat. În 1980 merge în Elveţia pentru continuarea studiilor; la Lausanne
edifică o biserică ortodoxă, Sf.
Trei Ierarhi şi înfiinţează
un cenaclu literar Mihai
Eminescu precum şi revista Adusu-mi-am aminte. În 1983
revine la Sibiu, ca secretar la revista Telegraful
român şi la Mitropolia
Ardealului. Din 1988 îl găsim la New York, pentru continuarea studiilor, pentru
un al doilea doctorat. Din 1992 va fi profesor asociat la Colegiul metropolitan
N.Y, iar din 1993 va fi titularul catedrei. În tot acest răstimp, a colaborat
la importante reviste din ţară dar şi la cele mai renumite reviste româneşti
ale diasporei americane. Editor al revistei Lumină lină și conducător al
cenaclului Mihai Eminescu al Institutului român de teologie din New York.
A scris poezie cu substrat religios, de mărturisire a
credinţei umil-râvnitoare, a editat şi a comentat hermeneutic scriitori
români precum Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, Mihai Crama, a publicat
dialoguri cu literaţi români de pretutindeni.
Opera literară: • The Liturgy of the Word - Liturghia
Cuvântului, ediţie
bilingvă, prefaţă de Leonard Cain, Oregon (Statele Unite), 1989;• The Icons. Theological and
Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, Michigan (Statele Unite), 1993;
ediţia New York, 2002;• Lumina
Cuvântului, prefaţă de
Virginia Carianopol, Bucureşti, 1995;• Roua
cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, Bucureşti, 1998;• Dimineaţa învierii, Botoşani, 1999;• Rugăciuni în infern, prefaţă de Nicolae Manolescu,
Botoşani, 2000;• Calea
împărăţiei - The Door to the Kingdom, ediţie
bilingvă, Iaşi, 2000;• Ispita
rănii, Cluj Napoca,
2001;• Pasiunea textului, Bucureşti; 2003; Filosofie şi
Literatură; Lăuntrul şi departele. Ediţii: • Mihai Eminescu, Mai am un singur dor, New York, 1995;• Eminescu 2000. Aniversări
newyorkeze, Botoşani,
2000.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Theodor_Damian
http://www.gandaculdecolorado.com/arhiva/3145-poetul-theodor-damian-la-cea-de-a-60-aniversare
Poezia zilei: Theodor Damian
Aşa gândeam
şi visam
Să te
duci o dată pe săptămână
la râu şi să-ţi spui
acolo păcatele cu
voce tare să
plece de la tine mânate
de vânt şi de valul mărunt du-te ţi-am
spus judecând şi
visând la ideea c-aş putea deveni
râu eu însumi şi tu
ai veni la mine să-ţi
strigi în gura mare cântecul înlăcrimat eu
să-ţi primesc spălarea mâinilor şi să
rămân totuşi curat aşa
gândeam şi visam la
ideea că aş putea ca eu
râul să te locuiesc să-mi
fac sălaş în adâncurile tale cu
munţi mari şi mici şi tu
nici să nu te mai deplasezi la
râu ci să
te cobori în tine în mine la
râul lacrimilor mele să strigi păcatele
cu lacrimi până
ce nu te mai întorci pe tărâmul cel vechi nu tu
în pustie ci
pustia în sufletul tău spre
izbăvirea noastră de cel rău. Ca o vrajă a
vieţii cerul
Existenţa este o vânătoare de cercuri cercul
este marea metaforă din
cercuri venim din
marile sfere şi
big-bang-ul este un cerc este
cercul redus la esenţa ultimă Eram
mic şi nu ştiam ce fac când
mânam cercul pe stradă cu o
sârmă meşteşugit adaptată sau
cu un băţ credem
că mă joc ca o
vrajă a vieţii cercul de
fapt cercul mă juca pe mine eu
preot păgân curat
la suflet şi la strămoşi un
ritual pe atunci fără sens nu
aveam voie să înţeleg acum
văd dar nu tot prins
la mijloc în labirintul întretăierilor lor fericit
pentru că la mijloc toate
geometriile sfârşesc în cerc aşa
cum ochiul geme rotund chemat
de abis când
cercul trupu-mi frământă n-ai
să crezi până
n-ai să citeşti la vreme de seară singur dezmierdarea
din lacrima frântă. Ajunge
gândeşti prea
multă lacrimă într-un cerc ar
trebui să nu mai fii unde eşti dar
cercul e infinit nu se
ştie câtă lacrimă-n râs sau
cât râs în
lacrimă-i răsucit. Priveşte
gura mare, frumoasă, flămândă a
cercului aruncă
sclipiri astrale spre sângele tău ca
privit de şarpe aşa stai statuie
de marmoră, de sare, de
lut, de abur mocnit o,
dulce dintele morţii când
te-a pătruns dar n-ai murit Din
când în când o zvâcnire prelungă,
tristă şi grea mi-e
aripa cu care mă apăr de moarte şi
pana cu care arunc după ea. (poezii preluate din România literară, 2002, nr.
35.) |
Alţi scriitori:
Ştefan Stănescu, n. 1917
Ion Lazu - Gutuiul de aur